BusinessMagazin

Blog

  • Obiectul cautarii: Romania

    Romania va aparea in curand pe harta filialelor Google, intentiile exacte ale companiei pentru piata locala nefiind insa foarte clare pana la aceasta ora.

     

    Inca de la finalul anului trecut, pe pagina de posturi disponibile in cadrul Google, pe lista figureaza si Romania. A aparut insa o schimbare. Daca pana nu de mult postul cautat era de „country representative“, acum Google cauta un consultant. Sa-si fi prioritizat Google expansiunea in alte zone europene, punand Romania in stand-by sau ne aflam in o a doua etapa de recrutare, dupa ce a fost gasit omul potrivit pentru a conduce filiala romaneasca a Google?

     

    Adevarul poate fi si la mijloc, Google preferand sa tatoneze piata inainte de a decide care este potentialul Romaniei pentru afacerile sale. Calin Fusu, directorul general al Neogen, crede ca Google nu se grabeste neaparat sa deschida un birou local in Romania, dar procesul de selectie ii poate aduce informatii pretioase prin contactele cu aceasta piata.  Lista candidatilor care s-ar califica pentru postul scos de Google este in acelasi timp limitata. Google cere 5-10 ani experienta ca manager intr-o companie IT, iar poate cei mai potriviti dintre candidati sunt cei care isi conduc azi propriile afaceri. De aceea, daca Google nu a ajuns deja macar la o lista scurta de candidati, probabilitatea ca un birou local sa fie deschis in Romania anul acesta este destul de mica. Orlando Nicoara, directorul general al  NetBridge, ofera pe blog-ul personal si cateva argumente care ar impinge intrarea Google in Romania dincolo de revelionul 2007.

     

    El spune ca procesul de selectie ar dura mai mult de doua luni, dupa care la o distanta de o luna acea persoana ar incepe efectiv serviciul, plus o perioada de 3 luni in care sa gandeasca o strategie de abordare a pietei, ceea ce ar duce deschiderea biroului in luna decembrie. „Si sa lansezi in noiembrie sau decembrie, cand cei mai multi sunt deja cu un picior in vacanta este riscant.“

     

    Pe de alta parte, nimeni nu stie exact la ce se poate astepta. Conform unor estimari din piata, publicitatea online venita din Romania va genera companiei o cifra de afaceri de cateva sute de mii de euro la sfarsitul anului, chiar si fara sa existe un birou local. Exista si varianta in care Google vrea sa dezvolte o echipa de dezvoltare software in Romania, dar din cerintele pentru postul de consultant reies putine indicii ca persoana aleasa ar trebui sa conduca o echipa de programatori.

  • Cutia Pandorei

    Dupa ce cu cativa ani in urma a deschis cutia din care s-a revarsat muzica gratuita in Internet, Napster revine la viata intr-o forma care imbina retelele sociale si muzica difuzata direct prin browserul web. Totul legal, dar, deocamdata, doar in America.

     

    Pentru multi dintre adolescentii de astazi, „Napster“ fie nu mai inseamna nimic, fie este asociat cu preistoria (Internetului, in acest caz), ca orice s-a intamplat cu mai mult de doi-trei ani in urma. In schimb, „fenomenul Napster“ capteaza in continuare interesul celor preocupati de influenta crescanda a noilor tehnologii informatice asupra industriei divertismentului, asupra culturii si a societatii. S-au scris dizertatii si s-au elaborat studii savante de „netnografie“, care incearca sa explice ce s-a intamplat si, mai ales, ce urmeaza sa se intample. Un exemplu este lucrarea „The Social Form of Napster: Cultivating the Paradox of Consumer Emancipation“ de Markus Giesler si Mali Pohlmann. S-au scris articole incendiare, John Perry Barlow a calificat fenomenul ca fiind semnalul de incepere al „marelui razboi cultural“ dintre epoca industriala si era digitala, iar revista Time il considera pe Shawn Fanning – pustiul de 19 ani poreclit Napster – printre „oamenii care au contat“ in anul 2000.

     

    Foarte pe scurt, lucrurile s-au desfasurat astfel: in 1999, Shawn a scris un program care sa-i ajute pe colegii sai de la universitatea din Boston sa schimbe intre ei fisiere muzicale in format MP3. Jocul s-a transformat intr-un business, atragand 10 milioane de utilizatori in primele sase luni, crescand in medie cu 200.000 de noi abonati in fiecare zi.

     

    Intreaga industrie muzicala s-a considerat amenintata si a reactionat pe calea justitiei, astfel incat aventura s-a incheiat in iulie 2001. Insa foarte curand au inflorit alte retele de partajare a fisierelor muzicale (si nu numai), iar schimbul gratuit de muzica a continuat, mai cu seama ca accesul broadband a devenit accesibil.

    Persista insa cateva paradoxuri legate de fenomenul Napster. Unul dintre ele e plasat in plan comercial: au cauzat oare cei circa 40 de milioane de utilizatori ai serviciului pierderile de 4 mld. dolari reclamate de RIAA?

     

    Unele studii arata ca majoritatea utilizatorilor nu descarcau albume intregi, ci doar cateva melodii, ceea ce conduce la cateva concluzii interesante. Se poate presupune ca o buna parte din audienta folosea serviciul pentru a „incerca“ muzica, iar vehicularea de piese disparate evoca mai degraba modelul radioului, unul dintre principalele metode de promovare a vanzarii de muzica. Experienta grupului Radiohead dovedeste ca mecanismul functioneaza. Albumul „Kid A“ – considerat experimental si, in consecinta, prea putin promovat de producatori – a fost descarcat de milioane de utilizatori inainte de lansare si, spre surprinderea tuturor, avea sa devina „number one“ in topul american (bazat pe vanzari) la doar o saptamana dupa lansare.

     

    Un alt paradox se refera la aspectele etico-sociale. Distributia de materiale sub copyright este ilegala. De ce milioane de utilizatori au incalcat si incalca cu buna-stiinta legile? Una dintre cele mai pertinente explicatii pare cea furnizata de cantaretul cunoscut sub numele Prince: e un act de revolta. „Ceea ce casele de discuri nu reusesc sa inteleaga este ca Napster e doar o ilustrare a frustrarii crescande in fata controlului exercitat de industrie asupra muzicii pe care publicul o va asculta“ – declara Prince in 2000, adaugand ca asistam la o dezvoltare in istoria muzicii pe care, din fericire pentru melomani, vechile case de discuri nu o vor putea impiedica.

     

    In mare masura, Prince a avut dreptate. Demonstratia faptului ca se poate vinde muzica prin Internet a facut-o Apple, cu iTunes Music Store, bazandu-se tocmai pe vanzarea individuala a pieselor. Desi Apple domina autoritar aceasta piata, noul Napster aduce cateva noutati interesante, dintre care se disting cateva imprumutate din tehnica retelelor sociale, cum este Narchive – o enciclopedie muzicala construita de utilizatori. NapsterLinks este un mecanism prin care se pot include in pagini web obisnuite referinte la piese din bogata colectie pe care situl o gazduieste (peste doua milioane). Un simplu clic pe iconul din pagina e suficient pentru ca un vizitator sa poata asculta online piesa, cu conditia sa se inscrie (gratuit) ca utilizator al serviciului. Download-ul e permis insa doar abonatilor platitori.

     

    Cel mai interesant serviciu muzical al momentului pare sa fie Pandora, care foloseste un program complex ce analizeaza „genele“ fiecarei melodii (The Music Genome Project). Pe baza pieselor pe care eu – ca utilizator – le selectez, genereaza automat un „playlist“ cu piesele care le considera pe gustul meu, adaptat dinamic in functie de aprecierile mele. Adica un post de radio personalizat, care emite anume pentru mine.

  • E simplu: HDTV WiFi

    Tehnologia Wireless Fidelity (WiFi), utilizata pana acum in special pentru conectarea fara fir a calculatoarelor portabile la Internet, ar putea fi si solutia salvatoare pentru ca semnalul TV de inalta definitie (HDTV) sa ajunga la clienti in conditii mai bune.

     

    Transmiterea de imagini in standard de inalta definitie, lansata in Asia de cativa ani si aflata abia la inceput in Europa, da batai de cap jucatorilor din aceasta piata in principal din cauza volumului mare de date care trebuie transferate pana la domiciliul clientului.

     

    In Statele Unite, furnizori de televiziune prin cablu precum AT&T si Verizon Wireless au investit deja miliarde de dolari pentru ca retelele lor sa poata transmite semnalul TV de inalta definitie folosind cablul coaxial, acelasi prin care ajungeau si pana acum programele TV in casele abonatilor. Problema principala este ca o cantitate mai mare de date trebuie sa fie transferata folosind acelasi suport ca si pana acum. Operatorii de cablu au facut un „tuning“ al retelei, instaland de-a lungul cablurilor coaxiale echipamente speciale, switch-uri, care fac legatura intre un grup de abonati dintr-o zona si nodul principal de unde provine semnalul. Dar, s-ar putea ca operatorii americani sa fie pusi in situatia de a se vedea in curand si cu banii investiti, si cu problema nerezolvata, pentru ca, chiar si in cazul dezvoltarii retelei, ea va face fata cu greu utilizarii mai multor televizoare din aceeasi casa simultan. 

     

    O noua abordare vine de la compania californiana Airgo Networks, care propune ca solutie mutarea switch-urilor chiar in casele oamenilor, acestea urmand sa „difuzeze“ semnalul TV printr-o varianta imbunatatita a tehnologiei fara fire WiFi. Deja doi producatori chinezi de echipamente pentru transmisiuni TV (set top box-uri) au anuntat ca vor folosi tehnologia.

     

    Primele prototipuri de tip WiFi-N, nume provenit de la viitorul standard tehnologic 802.11n, sunt deja puse in vanzare in Japonia si Statele Unite si permit un trafic de date de 5 ori mai mare decat puteau suporta pana acum retelele WiFi, atingand acum un maxim de 240 mbps.

     

    Pana recent, retelele WiFi erau vazute ca o buna alternativa la cablul coaxial, in special in cazul folosirii pentru conectarea la Internet a calculatoarelor portabile. Acum insa, analistii se asteapta ca tot aceasta tehnologie sa devina o solutie pentru transmiterea semnalului video.

     

    Vivek Pathela, vicepresedinte al companiei producatoare de componente wireless Netgear, spune ca producatorii de televizoare testeaza de mai mult de un an standardul 802.11n. „Au depus foarte mult efort pentru a trece la sisteme de transmisie fara fire pentru ca asta va permite de exemplu sa folosesti un singur recorder digital pentru mai multe televizoare aflate in aceeasi casa“.

  • Noii navigatori ai Internetului

    Fiecare internaut are langa tastatura mouse-ul de explorator. Cam asa ar putea suna, intr-o versiune adaptata la lumea virtuala, mult mai cunoscuta remarca a lui Napoleon ca „fiecare soldat are in ranita bastonul de maresal“.

     

    Sa fie „a naviga“ verbul cel mai potrivit pentru a descrie peregrinarile noastre zilnice pe paginile linistite ale Internetului? Sa presupunem ca ne incepem „odiseea“ zilnica pe Internet cautand un cuvant cheie pe unul dintre motoarele de cautare si apoi urmam directiile de pe pagina, link-urile, pentru a ajunge acolo unde sunt cele mai mari sanse sa dam peste informatia vizata. Numai ca tot acest algoritm ar putea fi descris mai degraba drept un salt de la un link la altul, decat o navigare de la o pagina la alta. O frustrare mai degraba de ordin lingvistic, pe care internautii o pot depasi gratie unui site lansat recent: www.swarmthe.com. Practic, Swarm e un concept vizual prin care paginile de Internet sunt reprezentate in functie de frecventa cu care sunt vizitate.

     

    Cele mai accesate pagini apar cel mai apropiat de centru pentru ca, cu cat paginile atrag mai putini vizitatori, sa fie afisate intr-o spirala circulara care se departeaza de centru. Totodata, pe ecran veti observa niste linii care unesc unele site-uri cu altele, reprezentandu-i pe internautii care se muta de la o pagina la alta chiar in momentul in care vizualizati schema grafica a Swarm.

     

    In partea de jos a ecranului apare o mica fereastra cu cele 8 directii in care se poate naviga, echivalentul timonei cu care poti porni in explorarea Internetului. Pagina, odata deschisa, va continua sa-si completeze, concentric, teoretic pana la infinit, colectia de imagini reprezentand capturi grafice ale paginilor web.

     

    In spatele conceptului sta o extensie care se instaleaza browserului Firefox, singurul cu care functioneaza momentan, si care colecteaza date despre destinatiile tuturor utilizatorilor. Ulterior, numele site-urilor vizitate de internauti sunt trimise, anonim, catre Swarm. Pentru a folosi Swarm nu e nevoie de inregistrare. Mai mult, site-ul nu va indexa paginile in care se face login-ul catre diverse servicii web, cele care contin date de identificare sau paginile securizate.

     

    Swarm a fost lansat in versiune beta la mijlocul lunii mai si afiseaza deja sute de site-uri in pagina principala de navigare. Cu cat va fi mai mare numarul celor care folosesc serviciul, cu atat universul in care se poate naviga se extinde catre noi orizonturi. Si pe langa asta, va puteti satisface o curiozitate naturala: ce site-uri viziteaza ceilalti internauti? Iar daca insistati, puteti merge chiar mai departe: de ce sunt vizitate cele mai populare site-uri?

  • Sport -a- porter

    Anna Kurnikova, probabil cea mai cunoscuta rusoaica din circuitul WTA al ultimului deceniu, a facut zeci de milioane de dolari din tenis, dar nu a reusit sa castige nici macar un titlu la simplu. A reusit in schimb altceva: sa schimbe perspectiva asupra ceea ce generic s-ar putea numi o haina la moda.

     

    Chiar daca nu si-a propus asa ceva, odata cu Anna, fusta scurta si tricoul mulat au inceput sa insemne si fashion, iar femeile au inteles ca pana si pe terenul de tenis sau intr-o sala de sport poti – si trebuie, ar spune deja unele voci – sa fii in ton cu moda. „Merg de trei ori pe saptamana la sala si imi doresc un echipament care sa ma faca sa ma simt bine si sa se si incadreze in moda sezonului“, marturiseste Simona Gologan, economist.

     

    Un pas mic pentru consumatorul de moda, dar urias pentru marii producatori de echipament sportiv, care isi fac acum un titlu de glorie din semnarea unor contracte cu nume cunoscute din pret-r-porter pentru realizarea unor colectii de lifestyle. Recent, in premiera pentru piata romaneasca, adidas a adus cea de-a treia colectie scoasa in colaborare cu Stella McCartney, fiica fostului fondator al grupului Beatles, Paul McCartney. Primul rezultat al acestui parteneriat – colectia de primavara/vara 2005 – a avut o distributie exclusiva, limitata in special la Statele Unite si Japonia. In prezent, piesele din colectiile adidas Stella McCartney sunt prezente in 400 de magazine din 40 de tari, la preturi ce variaza intre 25 si 300 de dolari. „Creatiile Stella McCartney au fost aduse in Romania dupa ce au fost testate in prealabil pe alte piete. Iar in Japonia au avut cel mai mare succes“, spun oficialii adidas.

     

    Daca initial o colectie includea trei linii (Running, Gym si Swimming), incepand cu anul acesta a aparut si Tennis, a carei imagine a fost aleasa rusoaica Maria Kirilenko. „Tenisul este un sport la moda. Pentru aceasta linie dedicata sportului alb am combinat utilitatea si stilul cu un element de feminitate obraznica“, spunea Stella McCartney inainte de lansarea noii sale colectii. O colectie despre care Hermann Deininger, adidas Global Brand Creative Director, avea sa marturiseasca: „Succesul global al acesteia continua sa intreaca asteptarile noastre. adidas si Stella McCartney au descoperit in mod evident o nevoie a pietei. Suntem foarte incantati sa continuam acest parteneriat plin de inspiratie“. De altfel, adidas a anuntat recent ca va prelungi contractul cu Stella McCartney cel putin pana in 2010.

     

    Stilurile-cheie ale liniei pentru tenis includ rochii cu volane, fuste plisate, jachete si pantaloni scurti, incaltaminte si accesorii. Paleta de culori pentru vara 2006 este mai diversificata si jucausa. Nuante puternice de rosu (pop, calypso, husky pink), galben (flash, electric), o nuanta noua de verde (macaw) si culoarea vedeta a colectiei (trandafiriu prafuit) se alatura tonurilor pale si pastelate din sezonul trecut. Multe dintre modelele pentru 2006 poarta o inima reflectorizanta roz husky, emblema adidas Stella McCartney pentru produsele de elita. Gama de produse este limitata, pentru ca „strategia presupune sa aduca putine produse, iar apoi sa suplimenteze acolo unde este necesar“, dupa cum  explica reprezentantii producatorului german. adidas nu este insa la prima colaborare de acest gen, in urma cu trei ani lansand una dintre cele mai populare colectii ale sale Y-3, sub semnatura japonezului Yohji Yamamoto.

     

    Dar adidas nu este singura companie de haine sport care a colaborat cu un designer cunoscut. Anul acesta, Puma a lansat o linie de pantofi de sport realizati de creatorul britanic Alexander McQueen, care au ajuns in Romania imediat dupa lansarea internationala. „Colaborarea va conecta Puma cu cei mai importanti avangardisti ai modei“, declara la semnarea contractului presedintele executiv al companiei, Jochen Zeitz, fara a divulga insa suma pentru care acesta a fost incheiat. Alina Mihaila, reprezentantul Mexxem, importatorul si distribuitorul Puma in Romania, spune ca abordarea inovatoare adusa de cel care in 1996 era desemnat succesorul lui John Galliano la casa Givenchy si abilitatea sa de a depasi granitele normalului s-au potrivit dorintei Puma de „a se remarca in primul rand ca un brand de lifestyle“.

     

    Noua colectie porneste de la anatomia piciorului, cu accent asupra tendonului, venelor si talpii. De altfel, imaginea liniei e chiar omul pisica, iar reprezentarea vizuala sugereaza colaborarea dintre om, Alexander McQueen si felina, Puma. Antecedente exista: acum doi ani, designerul englez Neil Barrett, Creative Director al Puma, a desenat tinuta oficiala pe care echipa de fotbal a Italiei a afisat-o la CE din Portugalia. Ulterior, a colaborat cu designerii Puma la dezvoltarea noilor linii de echipament sportiv. Nascut la Devon, Barrett s-a perfectionat in Italia, unde a petrecut cinci ani in calitate de creator principal la Gucci si ca director la Prada. Pana la momentul Barrett, „Squadra Azzurra“ purta costume realizate numai de designeri italieni, intre care Giorgio Armani. Nici cei de la Nike, cel mai mai mare producator de echipament sportiv al lumii, nu au ramas imuni la schimbarile din zona pret-r-porter. Compania a realizat ca, in timp ce barbatii isi doresc sa fie asemeni idolilor lor, femeile sunt mai putin atrase de spoturile create in jurul eroilor. Ele pun mai mult accent pe designul hainelor si pe modul in care acestea le fac sa se simta. Prin urmare, linia Nike Women pentru vara 2006 are ca motto sloganul „Tell me I’m not an athlete!“ („Spune-mi ca nu sunt sportiva!“) si este caracterizata prin siluete neobisnuite si materiale noi.

     

    Chiar daca nu au apelat la serviciile unui designer celebru, cei de la Nike se lauda cu o colectie de haine „atat de sexi incat vei uita ca sunt facute pentru sport“, dupa cum explica Mihaela Stroe, PR Manager Elmec, distribuitorul Nike pe piata romaneasca. Ea spune ca hainele din actuala colectie Nike Women sunt destinate pentru activitati cotidiene, pentru club, pentru sedintele de yoga, fitness, lectii de dans si nu in ultimul rand  pentru sport. Acestea nu sunt nici primele, nici ultimele colaborari dintre gigantii articolelor sportive si marii designeri. Puma a mai lucrat cu Philippe Starck si Jil Sande, Converse a colaborat cu designeurl american de incaltaminte John Varvatos, iar lista ramane deschisa. Echipele sunt inca in formare. Echipamentele, la fel.

     

    FEBRUARIE 2005: Atleta franceza Phara Anacharsis, in timpul unei sedinte foto la magazinul adidas din Paris, in vederea promovarii primei linii pentru femei realizata de Stella McCartney

  • Anatomia unei dispute

    Daca la noi, prea putin preocupati cum suntem de problemele de gen, copiii sunt adusi de barza, in alte culturi baietii si fetele vad lumina zilei in locuri marcat diferite. Un exemplu cat se poate de cunoscut: in Franta, istorioarele despre origini spun ca baietii se nasc in verze, iar fetele in trandafiri.

     

    Intr-un volum aparut cu ani buni in urma si devenit best-seller international, un ilustru specialist in terapie de cuplu, dr. John Gray, spunea ca „barbatii vin de pe Marte“ (Marte era, la romani, zeul razboiului), „iar femeile de pe Venus“ (zeita dragostei). Asa incerca el sa faca sensibile diferentele fundamentale dintre sexe si sa explice doua universuri, doua functiuni si doua limbaje care par situate, unul fata de celalalt, la antipozi. Problema a fost, de atunci, amplu dezbatuta sub acest unghi si iata ca nici azi nu pare a-si fi ispravit cariera. Marianne J. Legato, doctor si profesor la Columbia University, s-a specializat in medicina orientata in functie de sex, devenind atat o importanta practiciana in domeniu, cat si o teoreticiana de anvergura. Recent aparut la noi, la Editura Curtea Veche, volumul sau „De ce femeile uita greu si barbatii repede“ are un titlu-capcana, in sensul ca nu lanseaza doar o dezbatere despre facultatile mnemice ale celor doua sexe, ci incearca sa ofere o panorama asupra inextricabilei interdependente dintre comportamentele barbatilor/femeilor si alcatuirea lor biologica, atat la modul general, cat si, mai ales, la nivel cerebral.

     

    Cartea debuteaza cu o fabula constituita dintr-o scena banala surprinzand viata unei familii medii americane: Ea – Liz, el – Tim, micuta lor progenitura – Ella. Ca familia este americana reprezinta un detaliu nerelevant, important este doar felul profund diferit in care personajele principale (el si ea) percep si reactioneaza in fata acelorasi evenimente. Cumva ca in tabloul cu care Jung alesese sa-si ilustreze una dintre editiile „Introducerii in psihanaliza“: pe un fond gri sunt decupate trei siluete (mama, tata, copil) de staturi diferite, prin care se vede acelasi peisaj (un colt de strada), totusi altul, pentru ca fiecare dintre „personaje“ isi focalizeaza atentia in alta directie. Tim si Liz ajung in pragul scandalului, pentru ca el ignora sau minimalizeaza lucrurile care ei i se par importante si invers. Ceea ce pare o simpla ciondaneala domestica, are sub privirea atent orientata medical a Mariannei Legato o explicatie profunda: cei doi au o casnicie reusita, dar ajung sa traiasca episoade conflictuale pentru ca sunt, pur si simplu, diferiti. Diferiti, si nu oricum, ci foarte diferiti, „la nivelul fiecarui sistem al organismului, de la pielea care ne acopera trupurile, la inima care ne bate in piept si la sucurile gastrice. Nicaieri nu este acest lucru mai pregnant decat la nivelul creierului…“. Nu trebuie inteles, Doamne fereste, ca autoarea provoaca o surpare si mai violenta a relatiilor dintre sexe si ca adanceste o disputa, ci doar ca sustine faptul ca trebuie sa gandim constructiv in cadrul unei „culturi a diferentei“.

     

    Raspunzand la intrebari precum: ce ne atrage unii la altii si cum ne indragostim, de ce barbatii si femeile reactioneaza diferit la stres etc?, Marianne Legato isi invata cititorii cum sa suporte aceste diferente si cum sa aplaneze tensiunile din relatiile interumane.

     

    Marianne J. Legato, De ce femeile uita greu si barbatii repede

    Ed. Curtea veche, Bucuresti, 2006

  • NOUTATI

    O alta lume

    Mihai Sorin Radulescu face parte din acea rara spita de obstinati carora profesia le absoarbe viata, sufletul diurn si ratacirile nocturne. Lasand metaforele la o parte, M.S. Radulescu este istoric, specialist in genealogii, cautator de vestigii carora le explica sensul si rostul, un cercetator care recompune lumi periclitate de uitarea sau de nepriceperea contemporanilor nostri. Ce uneste articolele si interviurile din acest volum? Ne-o spune insusi autorul: „Este vorba de nostalgia profunda pentru o societate de care ne indepartam in timp si care s-a aflat la un incredibil nivel de cultura si rafinament.“ Luminand, prin studiu arhivistic, niste biografii cvasinecunoscute (Nicolae Ghika-Budesti, Cassien Bernard, Ernest Dubois si altii, multi altii), M.S. Radulescu restituie in detaliile sale semnificative un spatiu cultural privilegiat, dar devenit, in ultima jumatate de veac, aproape opac.

     

    Mihai Sorin Radulescu, Cu gandul la lumea de altadata, Editura Albatros, Bucuresti, 2006

     

    Corabiile imparatului

    Un alt fel de a patrunde in istorie incearca Maria Grazia Stilato, care, pornind de la documente si probe irefutabile, ajunge sa faca literatura de buna calitate. Cartea dezvaluie cateva aspecte stranii ale vietii unuia dintre cei mai excentrici imperatori romani, Caligula. Odata devenit caesar, acesta are prilejul sa razbune moartea mamei si a celor doi frati ai sai. Intr-o buna zi, amintindu-si o discutie avuta cu tatal sau, tanarul imparat hotaraste sa construiasca pe un lac in apropierea Romei un monument in memoria acestuia: doua corabii sacre, cu temple din aur si marmura, aidoma celor pe care le vazuse in Egipt, in vremea copilariei sale. Spiritul sau vizionar si „faraonismul“ constructiilor ii ingrozesc pe adversarii sai politici, care ii pun la cale uciderea.

     

    Maria Grazia Stilato, Caligula, Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Let’s Soft Rock

    Candva, o trupa ar fi fost in stare sa-si vanda rinichii daca astfel ar fi reusit sa convinga lumea ca este din Franta. Acest lucru se intampla pe la sfarsitul anilor nouazeci, cand Daft Punk se aflau in culmea gloriei, Air erau regii necontestati ai miscarii downtempo, iar trupe de mana a doua precum Cassius beneficiau de publicitate exagerata numai pentru ca erau din Franta si se afisau in compania Air si Daft Punk. Formatia Phoenix s-a lansat tocmai in acest context de francofilie.

     

    Provenind din aceeasi suburbie pariziana ca Daft Punk si Air si fosta trupa de acompaniament pentru Air la un moment dat, Phoenix aveau, in mod inevitabil, sa provoace agitatie. Ceea ce au si facut.

     

    Albumul lor de debut, „United“, a cucerit publicul de pretutindeni in 2000. Comparatiile cu Air nu erau nefondate, Phoenix reusind sa faca muzica cu ajutorul chitarelor in acelasi mod in care Air faceau muzica cu ajutorul echipamentelor electronice si al „sample“-urilor (bucati mici dintr-o inregistrare refolosite in alta): un pop luminos, vesel, sclipitor ce reprezinta echivalentul auditiv al unei plimbari in picioarele goale printr-o suburbie pariziana intr-o dupa-amiaza perfecta de vara. Sau cam asa ceva. Motiv pentru care a fost intotdeauna foarte greu sa-ti displaca aceasta trupa. Sunt accesibili, te prind si ilustreaza perfect etica muzicala franceza, care presupune ca toate lucrurile trebuie facute dand dovada de cel mai bun gust posibil.

     

    In ciuda faptului ca genul abordat are cam aceeasi credibilitate ca genul country & western, muzica Phoenix nu se poate descrie decat intr-un singur fel: soft rock. Un termen patat de asocierea cu baladele siropoase lipsite de gust din anii optzeci (ganditi-va la Air Supply mai degraba decat la Air), desi asta nu i-a oprit pe Phoenix sa adune o multime de fani. Singurul motiv pentru care ar putea sa-ti displaca Phoenix este succesul lor, faptul ca au devenit genul de grup a carui muzica beneficiaza de publicitate exagerata vreme de cateva luni, dupa care este uitata pana apare urmatoarea chestie tare.

     

    Asteptat cu asa un entuziasm, al doilea album avea sa fie o problema, acesta fiind, probabil, motivul pentru care membrilor trupei le-au trebuit patru ani sa-l lanseze, sub titul de „Alphabetical“. Primit cu indiferenta de catre critici, a dat totusi doua single-uri bune: „Run Run Run“ si „Everything is Everything“  – doua felii de pop atat de perfecte incat probabil pana si bunica ar incerca sa le descarce de pe iTunes.

     

    Ajungem astfel la cel de-al treilea album, „It’s Never Been Like That“, lansat in mai 2006. Pana acum Phoenix erau echivalentul sonor al unei casnice suferinde de nevroza obsesiv-compulsiva: fiece zgomot din piesele lor pare introdus in mod intentionat acolo, iar intregul arata ca un dormitor aranjat meticulos, cu pereti albi stralucitori si toate lucrurile la locul lor.

     

    Totusi, „It’s Never Been Like That“ reprezinta o distantare de acest tip de perfectionism, o miscare mai degraba inspre etica punk. Inregistrata in decursul a patru luni de zile in Berlinul de Est, muzica de pe album e compusa din trei chitare si un drum kit ce canta un rock and roll simplificat, spontan, energic si haotic. E de fapt incercarea celor de la Phoenix de a se asemana ceva mai mult cu The Strokes. Cel putin asta e ideea.

     

    In realitate, „It’s Never Been Like That“ suna – la fel ca si precedentele doua albume – un pic cam prea perfect. De parca aceeasi casnica si-a fi petrecut intreaga zi incercand sa faca patul sa arate ca si cum ar fi dormit cineva in el, aranjand fiecare cuta. Chiar daca fac tot ce le sta in putinta sa se distanteze de sound-ul caracteristic ce le-a adus celebritatea, ei raman aceeasi Phoenix. A caror muzica e, din nou, extrem de placuta. Doua single-uri superbe abia asteapta sa se desprinda de pe LP: „Long Distance Call“, in care formatia penduleaza intre precizie si punk, creand o punte intre stilurile sale vechi si noi, in vreme ce „Courtesy Laughs“ este o piesa a naibii de buna. La fel ca si cele doua albume anterioare, acesta contine o muzica perfecta pentru vara, plina de atmosfera relaxata de pop senin de pe Coasta de Vest. Chiar ca trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa nu-ti placa.

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Online-ul romanesc e de vinzare

    Piata romaneasca de continut online s-a dublat an de an, iar marjele de profit sunt cel putin tentante, mai ales ca loc de crestere exista. Suficiente motive pentru ca fondurile cu capital de risc sa cumpere actiuni de la proprietarii de site-uri romanesti. In acest moment, cel putin un nume este sigur: Neogen.

     

    La sfarsitul anilor ‘90, doi tineri care studiasera la Stanford University puneau bazele unei afaceri simple in teorie, insa greu de tradus in practica:  cum sa faci cautarea pe Net mai eficienta si mai simpla? Cei doi sunt Larry Page si Sergei Brinn, iar afacerea pe care au pus-o pe picioare in 1998 este Google, o companie ajunsa acum la o capitalizare bursiera de 80 mld. dolari.

    Un model de business la care viseaza orice antreprenor, mai ales ca Internetul este domeniul despre care se spune ca poate crea „peste noapte“ cei mai multi miliardari. Intrebarea logica: va transforma zeul Internet in milionari si antreprenori romani? Raspunsul la aceasta intrebare ar putea veni mai repede decat s-ar putea crede. Asta pentru ca investitorii (intr-o prima instanta cei financiari) au inceput sa-si exprime interesul pentru companiile de Internet din Romania.

     

    Concret, Neogen – companie care detine aproape 20 de site-uri din domenii precum turism, auto, imobiliare, cel mai cunoscut dintre ele fiind portalul de anunturi BestJobs.ro – este curtata de parteneri financiari. Deocamdata, Neogen nu a semnat cu nimeni, insa pretendenti exista. Calin Fusu, directorul general al companiei si totodata unul dintre principalii actionari, spunea intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin ca poarta permanent discutii cu actorii pietei Internet romanesti sau internationale, dar ca, deocamdata, nu „exista nici o decizie in ceea ce priveste atragerea unei investitii“.

    Saptamana trecuta, in timpul unei vizite la Bucuresti, doi reprezentanti ai Intel Capital (fondul de investitii al producatorului de procesoare Intel) au avut discutii, printre alti antreprenori, si cu reprezentantul Neogen. Intel Capital – care a investit deja in compania romaneasca de software si servicii Siveco – nu este insa singurul posibil pretendent pentru un pachet de actiuni in compania condusa de Fusu.

     

    Pe de alta parte insa, business-ul celor de la Neogen se potriveste destul de bine cu ceea ce cauta specialistii in venture capital (capital de risc) de la fondul detinut de Intel. „Business-ul pe care il cautam noi trebuie sa detina o cota de piata semnificativa, sa aiba unicitate, sa fie replicabil la nivel regional si sa fie condus de o echipa performanta de manageri“, explica Daniel Star, investment manager la Intel Capital, adaugand ca pana la sfarsitul anului fondul vrea sa mai faca una-doua investitii in Romania.

     

    Prin extensie, interesul investitorilor pentru compania lui Fusu poate fi privit ca o dovada de interes pentru companiile de Internet din Romania. Mai exact, pentru companiile fondate la sfarsitul anilor ‘90 sau dupa 2000, care si-au gasit un model de business viabil – eventual un portofoliu de site-uri reunite intr-un portal. Daca perla Neogen este site-ul de recrutari BestJobs.ro, punctul forte ale celorlalte companii semnificative din „dot ro“ sunt publicitatea online (NetBridge), download-ul de programe gratuite (SoftPedia.com si Soft32. com) sau comertul electronic (eMAG.ro).

     

    De altfel, acestea sunt cele mai viabile modele de business de pe Internetul romanesc si, cel putin la nivel teoretic, toate sunt potentiale tinte pentru investitori. Radu Ionescu, directorul general al Kinecto este de parere ca, din toate aceste modele de business, singurul care nu este scalabil este cel de download gratuit.

     

    „In rest, toate celelalte afaceri pot fi extinse sau imbunatatite. Teoretic, sunt eligibile pentru investitori.“ Ce sume vor fi aruncate pe masa negocierilor? Aici parerile sunt impartite: unii jucatori spun ca pentru a deveni actionar intr-o companie de profil sunt suficiente cateva sute de mii de euro, in timp ce altii vorbesc de milioane. In sine, evaluarea unei companii de Internet nu este o operatiune usoara.

    Metodele de evaluare sunt tot cele clasice, bazate pe venituri sau pe nivelul EBITDA (profitul inainte de plata dobanzilor, taxelor si de scaderea deprecierii si amortizarii), insa multiplii folositi sunt total atipici in comparatie cu alte industrii. Atipici, adica mult mai mari. De exemplu, un jucator de pe piata romaneasca este de parere ca multiplul de EBITDA care poate fi folosit pentru a afla valoarea unei companii Internet este 20.

     

    Asta inseamna ca o companie care are venituri de un milion de euro si EBITDA de 300-500.000 de euro poate valora circa opt milioane de euro. Spre comparatie, multiplii de EBITDA in cazul unor tranzactii din industria farmaceutica sau telecom au fost de 11,6, respectiv 7,8.

     

    Dificultatea evaluarii determina si profilul investitorilor. Companiile romanesti din domeniu sunt tinta unor parteneri financiari care au know-how pe zona de Internet sau IT&C, in general. Intel Capital este un astfel de fond de investitii. Pe langa specializare, investitorul trebuie sa fie si unul de risc (venture capital), intrucat evolutia companiilor de Internet este destul de greu previzibila.

    E adevarat ca volumul afacerilor principalelor companii se dubleaza de la an (cazul SoftPedia, Neogen sau Netbridge), dar intrebarea care se poate pune este cat timp o vor mai face. Si Dragos Rosca, CEO al fondului Gemisa, care are pana acum investitii de 3,5 milioane de euro in proiecte de nisa, este de parere ca partenerul financiar trebuie sa fie specializat cand vine vorba de Internet.

     

    „Sunt convins ca exista oportunitati in aceasta zona, insa nu am expertiza in domeniu.“ Raspunsul poate veni uitandu-ne la exemplul unor companii din statele central-europene. De exemplu, cel mai mare portal polonez, www.onet.pl, a avut anul trecut venituri de 21,5 milioane de euro, adica de patru-sase ori mai mult decat toata piata de publicitate online romaneasca. Marja vine din estimarile diferite privind valoarea pietei romanesti. Calin Fusu de la Neogen spune ca aceasta valoare va fi de 5-6 milioane de euro 2006, in vreme ce Orlando Nicoara, directorul general al NetBridge inclina spre o estimare mai modesta: 3,5 milioane de euro pentru anul in curs.

     

    Revenind la exemplul portalului polonez, mai spectaculoasa decat cifra de vanzari este capitalizarea bursiera a companiei care detine site-ul – listata pe bursa din Varsovia. Valoarea de piata a Grupa Onet se ridica saptamana trecuta la 320 mil. euro. Atentie, este vorba despre o companie cu venituri de 21,5 milioane de euro, un nivel al EBITDA de 40% si un profit net de 16%. In mod sigur, cifrele – valabile pentru anul trecut – ii fac pe antreprenorii romani sa viseze la statutul de multimilionar.

     

    Totusi, sa pastram proportiile. Onet.pl realizeaza venituri din publicitate online (detine 35-40% din piata poloneza), e-commerce, marketing prin motorul de cautare, servicii de continut, e-mail si servicii de hosting, licitatii online, anunturi sau telecomunicatii. Actionarul principal al Onet este cel mai mare grup multimedia din Polonia, ITI Group.  In acest moment, nici o companie Internet romaneasca nu are anvergura portalului polonez. Insa tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care fondurile de venture capital sondeaza terenul. Banii pe care ii vor atrage una sau mai multe companii vor fi folositi pentru diversificare, extindere regionala sau imbunatatirea proceselor existente.

     

    Apropo de diversificare, piata de publicitate online, pe care Calin Fusu o estimeaza la 10 milioane de euro pentru 2007, nu este singura sursa de venituri pentru „dot ro-uri“. Companiile de Internet mai castiga si din anunturi online, taxe din gazduire de site-uri (hosting) sau comisioane pentru operatiuni de comert electronic.

     

    Pe scurt, interesul investitorilor pentru Romania este evident: ei vor veni. Si nu este vorba doar de Intel Capital, ci si de alti „capitalisti ai riscului“. Insa nu exista o unanimitate de pareri privind momentul primului gest concret. De exemplu, Orlando Nicoara, directorul NetBridge – de altfel, primul fond american care a investit in Internetul romanesc – crede ca acest nou val de investitii va fi vizibil din 2007. Alti jucatori sunt insa mai optimisti. Banii investitorilor financiari nu inseamna insa sfarsitul povestii. Pe termen mediu, va veni randul investitorilor strategici sa-si spuna cuvantul in aceste afaceri.

  • Bani pe Internet

    Conform estimarilor lui Calin Fusu, pana la sfarsitul acestui an marile companii vor directiona catre publicitatea online 5-6 mil. Euro

     

     

    Venituri 2005 (mil. euro)

    Venituri 2006* (mil. euro)

    Neogen

    0,8

    1,6

    SoftPedia

    0,5

    1

    Soft 32

    0,9

    1,8

     

    * estimare