Blog

  • Calendar

    Luna iunie da startul pentru brandingul sectorial. Putin schiopatat, dar cu deadline-uri precise pentru ofertantul castigator.

     

    MINISTERUL TURISMULUI

    31 MAI: Deadline pentru depunerea ofertelor pentru manualul de identitate vizuala a Autoritatii Nationale pentru Turism.

    1 IUNIE: Deschiderea ofertelor si selectarea celei mai avantajoase oferte dupa criteriul tehnico-economic (40% este ponderea punctajului tehnic si 60% este ponderea punctajului financiar).

    5 IUNIE: Depunerea contestatiilor.

     

    IT&C

    31 MAI: Deadline pentru depunerea, deschiderea si evaluarea ofertelor pe baza criteriului „pretul cel mai scazut“.

    5 OCTOMBRIE: Termen pentru incheierea contractului de prestare servicii.

     

    VIE-VIN

    2006: Proiect suspendat temporar.

     

    ASG

    2006: Intocmirea unui nou caiet de sarcini cu ajutorul unui consultant.

    2007: Proiectul de branding de natiune va fi inclus, probabil, in bugetul de anul viitor al agentiei, conform reprezentantilor institutiei. Pentru bugetul din acest an, prioritare sunt proiectele ce vizeaza intergarea in Uniunea Europeana.

  • Primul brand sectorial?

    Sectorul IT&C este cel mai avansat, deocamdata, in strategia de creare a unui brand sectorial, fiind singurul pentru care s-a organizat, pana acum, o selectie de oferte.

     

    SCOP: „Realizarea sintezei continutului brandului comunitatii de exportatori din domeniul IT&C, materializat in «sinteza mesaj vizual»…  – un concept unitar format din slogan (mesaj) si din logo (simbol grafic/element vizual), care sa defineasca si sa individualizeze pozitiv perceptia acestui sector pe pietele internationale.“

     

    BENEFICIARI: Asociatia Romana pentru Industria Electronica si Software (ARIES), Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii (ANIS), Asociatia pentru Tehnologia Informatiei si Comunicatii din Romania (ATIC), Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor din Romania (ANISP) si Asociatia Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC).

     

    CERCETARE: Cercetarea de piata – un element al serviciilor prestate de agentia castigatoare – trebuie sa cuprinda 200 de raspunsuri la 20 de intrebari. Companiile respondente trebuie sa provina din afara Romaniei, sa activeze in domeniul IT de cel putin cinci ani si sa fie recunoscute pe plan national si international. In proportie de minimum 20%, companiile trebuie sa provina din SUA si minimum 50% dintre ele trebuie sa fie localizate in UE. Companiile trebuie sa aiba peste 100 de angajati, iar persoana interogata sa aiba cel putin pozitia de director in cadrul companiei.

  • HOTELURI: Cum se stabilesc preturile la camerele de hotel

    V-ati intrebat vreodata in functie de ce criterii s-au stabilit tarifele hotelului la care tocmai v-ati cazat? De ce o camera la hotelul „x“ costa ceva mai mult decat la „y“, chiar daca ambele au acelasi numar de stele? In fond, exista un algoritm universal de tarifare?

     

    Dana Botezatu, sefa cameristelor de la JW Marriott, e mandra de faptul ca, la Bucuresti, clientii fideli pot sa se simta la fel ca si in orice alt hotel al lantului, indiferent in care parte a lumii s-ar afla el: asternuturile au aceeasi textura, veioza e la o lungime de brat de tablia patului, pixul si hartia cu antet sunt in stanga biroului, iar mirosul sprayului de interior, perdelele sau culorile specifice brandului sunt aceleasi peste tot; identice sunt si serviciile prestate de valeti, meniurile de la restaurant sau uniformele chelnerilor. Ceva, totusi, difera: tarifele.

     

    „Nu exista tarife standard la nivel de lant hotelier, ci doar repere pe care clientii hotelului trebuie sa le poata identifica – la calitate similara, tarife similare. In rest, totul depinde de piata“, explica Paul Marasoiu, presedinte al Peacock Hotels Global Management si director al francizei hoteliere Golden Tulip pentru Romania si Republica Moldova. Practic, exista trei componente esentiale in stabilirea tarifului unui hotel, fie el parte a unui lant international sau nu: piata pe care opereaza (respectiv climatul economic, locatia si functionalitatile hotelului, dar si concurenta existenta), sezonul si clientul.

    „Tariful se stabileste in functie de piata“, spune Melania Kantor, director de analiza financiara al JW Marriott Bucuresti. „In primul rand luam in calcul tarifele hotelurilor direct concurente, cat si tarifele unor hoteluri care ne pot concura pe diverse segmente de piata (de exemplu, grupuri), dar care nu ne fac concurenta directa (nu sunt in competitive set).“

     

    Lunar, o echipa de consultanti ai Deloitte & Touche primeste de la hotelurile Athénée Palace Hilton, JW Marriott, Crowne Plaza si WTC Sofitel) un asa-numit „raport de operare“ – in fapt o serie de date statistice (in special rata medie de pret si gradul de ocupare) -, pe baza carora face un set de propuneri de tarif. „In functie de acest raport, managerii stabilesc tarifele, dar nu este vorba neaparat de tarifele pe care le vede toata lumea la receptie“, explica Simona Constantinescu, general manager la Ana Hotels, care controleaza in Bucuresti hotelurile Hilton si Crowne Plaza.

    De fapt, preturile de la receptie – cunoscute si sub numele de „sucker rate“ (pretul fraierului) –  ii vizeaza de obicei pe cei care nu si-au facut rezervarile din timp, pentru a prinde unul din planurile tarifare pe care le aplica hotelurile de lant.

     

    „Este o structura care are, in medie, 25 de tarife, incepand de la tarifele underdesk (in functie de gradul de ocupare), pana la tarife speciale pentru companii, pentru turism individual sau de grup sau structuri guvernamentale“, spune Marasoiu.

     

    Dincolo de analiza de piata, tarifele mai depind si de sezon. „Sunt patru varfuri de ocupare, doua in primavara, doua in toamna, cand nu gasesti nici un loc intr-un hotel decent“, adauga Marasoiu. De exemplu, pentru Forumul Francofoniei, care va avea loc la toamna, Bucurestiul este „rezervat“ din punct de vedere hotelier. „Pentru evenimente de asemenea anvergura, rezervarile se fac si cu doi ani inainte, iar tarifele sunt cele de eveniment“, mai spune presedintele Peacock Hotels Global Management.

     

    Totusi, recomandarea tarifelor nu vine exclusiv din zona companiilor de consultanta, mai practicandu-se si acum tarifarea „dupa fler“, mai ales in cazul hotelurilor din provincie sau al celor care nu fac parte dintr-un lant hotelier cu traditie. „In Bucuresti, vorbim de o cota de 25-30% din tarifele hoteliere care sunt stabilite dupa fler, deoarece se sta bine la management profesionist: tarifele pleaca de la costurile de operare, de la proiectii bugetare, se face analiza de piata si se fac statistici din rezultatele anterioare“, explica Paul Marasoiu. Aceasta permite ca tariful sa se poata plia pe ceea ce cere clientul, oricand ar face-o acesta. „In luna februarie, trebuie sa stim ce tarif minimal si maximal putem cere in octombrie“, mai spune Paul Marasoiu.

     

    Sunt insa si lanturi hoteliere importante, de obicei cele cu experienta, care isi construiesc tarifele „in-house“. Este cazul lantului Ibis, cu doua hoteluri in Bucuresti si unul la Constanta, clasificate la trei stele. „Stabilirea pretului se face fara interventia vreunei firme de consultanta, aceasta decizie fiind lasata 100% in mana specialistilor grupului“, explica pentru BUSINESS Magazin Calin Ile, managerul care, dupa ce a dezvoltat Ibis Gara de Nord, a plecat sa conduca hotelul de la Constanta. „Astfel, este responsabilitatea totala a directorului de hotel sa-si gaseasca punctul optim de eficienta in vanzarea hotelului.“

     

    Din cate spune Ile, nivelul preturilor este stabilit in functie de piata locala, de raportul cerere – oferta, de concurenta de pe piata, iar interventia grupului international se refera doar la o politica coerenta in preturi in raport cu segmentul vizat. „La Ibis se recomanda ca pretul camerei sa fie trecut fara pretul micului dejun, care este optional pentru clienti; pretul promovat este cel cu toate taxele incluse pentru a nu include costuri ascunse; pretul camerei in general este acelasi pentru una sau doua persoane; se ofera preturi diferentiate pentru week si week-end.“

     

    Cu toate ca piata s-a asezat suficient de mult incat sa se poata vorbi de analiza sectoriala si management profesionist, lipsa concurentei face ca Bucurestiul sa ocupe un loc in topul celor mai scumpe orase europene din punctul de vedere al tarifelor hoteliere. „Numarul mic de camere din Capitala si preturile cu o idee mai mari decat cele de pe alte piete a facut ca anul trecut Bucurestiul sa aiba un tarif mediu net de 106 euro, cu 2,5-3 euro mai mare decat media europeana“, spune  Marasoiu.

    Media crescuta a fost rezultatul tarifelor mai mari (luand in calcul unitati de masura de cativa euro) la hotelurile de patru si cinci stele. Hoteluri care acum au totusi preturi normale, comparand cu anii ‘90, cand primele hoteluri de lant venite in Romania intrau cu tarife la care confratii din Occident nici nu visasera macar.

  • Ghid de piata

    Cat ar trebui sa coste o camera de hotel in Bucuresti la trei, patru sau cinci stele?

     

    3* – Limita acceptabila (sau pragul psihologic) superioara este de 90 de euro, iar cea inferioara de 60 de euro. In Bucuresti, insa, tariful superior este deseori depasit, mai ales ca pret de receptie.

     

    4* – Pretul optim pentru Bucuresti la acest nivel este de 120-130 de euro.

     

    5* – 170-180 de euro este pretul camerelor pentru hotelurile de cinci stele, daca ar fi destula concurenta pe piata.

  • Cazare in stil european

    Auzim si facem deseori comparatii despre „cum e la noi si cum e la ei“. Cum stau insa lucrurile in cazul hotelurilor? In Romania, rata de ocupare medie anuala raportata la capacitatea totala de acomodare a crescut cu 4% in 2005, in comparatie cu anul anterior, ajungand la aproape 69%. Acest nivel este cu 2% mai mare decat media europeana, cu 4% mai mare decat media Europei de Vest si similar cu cea inregistrata in Europa Centrala si de Est.

     

    ibis:

    Brandul international practica tarife asemanatoare: Amsterdam (intre 79 si 129 de euro, ultimul fiind pret de sezon sau de eveniment), Praga (intre 79 si 120 de euro), Constanta (intre 49 si 59 de euro, cu 99 de euro pret de eveniment) si Bucuresti (intre 59 de euro – pret de weekend – si 79 de euro, cu 99 de euro pentru perioade eveniment).

     

    nh Hoteles:

    Tarifele grupului spaniol reflecta diferentele dintre piete: Venetia (114 euro – camera superioara, 250 de euro – junior suite), Budapesta (125 de euro – camera standard), Berlin (89 de euro – standard, 99 euro –  superior, 129 euro – junior suite), Bucuresti (113 euro – standard, 125 de euro – superior), Timisoara (80 de euro – standard, 120 de euro – junior suite).

  • Luni de fiere

    Evolutia pietei de capital in luna mai nu a fost deloc una linistita, cum anticipau brokerii, Bursa reusind din nou sa-i aduca pe investitori in pragul disperarii. Nici chiar cei mai pesimisti dintre analistii pietei de capital nu s-ar fi asteptat la inceputul primaverii la scaderi generalizate in piata, de 5-6% intr-o singura sedinta de tranzactionare, mai ales ca piata parea sa-si fi gasit pozitia de echilibru dupa corectiile importante din luna martie.

     

    Si totusi s-a intamplat, spre surprinderea investitorilor, care au cautat cu disperare o explicatie. Iar explicatii s-au gasit. Multi brokeri au sustinut si sustin in continuare ca scaderile din aprilie si mai ales din mai s-au datorat unui cumul de factori nefavorabili, care sunt mai putin legati de rezultatele companiilor in sine, cat de influente din exterior. Astfel, miscarile la nivel global ale puternicelor fonduri de investitii straine, dar si incertitudinile interne la nivel legislativ au contribuit intr-o mai mica sau mai mare masura la crearea contextului favorabil scaderii Bursei. In aceste conditii, Bursa a pierdut in luna mai peste 2,1 miliarde de euro, sau 11% din capitalizare, scadere care o depaseste pe cea din luna martie. Cele mai mari doua companii de la Bursa, Petrom si BRD, au pierdut impreuna peste un miliard de euro din valoarea de piata, incheind luna cu scaderi de 9,7%, respectiv 4,1%.

     

    Cele mai importante scaderi le-au inregistrat insa actiunile celor cinci societati de investitii financiare (SIF), care au pierdut intre 11% si 18%, indicele BET-FI, care urmareste evolutia acestora, situandu-se la finele lunii mai cu aproape 15% sub nivelul de la sfarsitul anului trecut.

     

    Principala explicatie data de analisti acestor scaderi a fost iesirea unor importan-te capitaluri straine de pe piata, in conditiile in care tot mai multe fonduri de investitii straine, care actioneaza la nivel global, si-au reorientat politica de investitii spre piata americana, atrase de cresterea dobanzilor la dolari pana la aproape 5% si de perspectivele unor noi cresteri. In aceste conditii, o parte din aceste fonduri au preferat sa-si inchida pozitiile pe piete cu risc mai ridicat si sa-si mute banii pe piete mai stabile.

     

    Aceasta tendinta nu a afectat doar piata romaneasca, ci s-a facut simtita pe toate pietele din regiune – Polonia, Ungaria, Cehia sau Turcia, care au inregistrat corectii importante in ultimele doua saptamani. Scaderi, dar de mai mica amploare, au inregistrat luna trecuta si pietele dezvoltate din Europa, precum cele din Germania, Franta si Marea Britanie, fapt care a confirmat ca scaderile de la noi s-au inscris intr-o tendinta generala la nivel european.

     

    „Scaderea pietei de la noi trebuie privita in contextul scaderii tuturor pietelor din Europa, evolutia Bursei romanesti fiind din ce in ce bine corelata cu a celor din regiune“, spune Razvan Rusu, manager de fond la societatea de administrare a investitiilor Certinvest. De altfel, acest scenariu e sustinut si de miscarile inregistrate luna trecuta pe piata monetara, unde leul s-a depreciat cu 1,8% in raport cu moneda europeana, ceea ce indica iesirea unor capitaluri importante de pe piata romaneasca.

     

    Totusi, asta nu inseamna ca fondurile straine parasesc pietele din Est, care continua sa fie foarte atractive pentru investitorii institutionali. In plus, exista fonduri orientate pe zona Europei Centrale si de Est, care nu pot investi decat in aceasta regiune si care vor reveni in piata. Contextul extern s-a suprapus peste o situatie interna destul de incerta, fapt care a amplificat scaderile.

     

    Amanarea unei decizii ferme privind data aderararii Romaniei la Uniunea Europeana si modificarea Codului fiscal, care prevede ca de la 1 ianuarie 2007 impozitul de 16% pe castigurile din vanzarea de actiuni sa se aplice asupra tuturor tranzactiilor, sunt doar doi dintre factorii care au generat incertitudine in piata. La acestia se adauga factori punctuali, care privesc unii dintre cei mai mari emitenti din piata.

     

    „Noul mod de impozitare pentru tranzactiile realizate la Bursa propus de Guvern in proiectul de modificare a Codului fiscal transmite un mesaj negativ in randul investitorilor, amplificand starea de pesimism din piata. Acest lucru este de natura sa impiedice atragerea de noi investitori in piata“, a declarat pentru Business Magazin Rares Nilas, directorul BT Securities, societatea de brokeraj a Bancii Transilvania.

     

    Spre deosebire de situatia de anul trecut, cand investitorii din piata manifestau optimism in asteptarea unor vesti pozitive, precum majorarea pragului de detinere la SIF-uri sau privatizarea Bancii Comerciale Romane, in ultima perioada in piata s-a instalat o stare de pesimism, generata de absenta unor stiri pozitive. „Practic, in ultimele trei luni au venit mai mult stiri negative si este normal ca investitorii sa fie mai reticenti“, spune Nilas.

     

    SIF-urile au fost cele mai afectate de stirile negative din ultima perioada, tragand practic intreaga piata in jos. Amanarea pentru a treia oara a termenului la care Erste trebuie sa plateasca pachetul majoritar de actiuni al BCR, dar si amanarea unei decizii privind ordonanta care reglementeaza pragul de detinere de 1%, se rasfrang negativ asupra actiunilor SIF.

     

    Brokerii se asteapta insa ca piata sa se stabilizeze in perioada urmatoare si exista deja indicii in acest sens, care conduc spre posibilitatea ca spre sfarsitul trimestrului al treilea piata sa-si revina si chiar sa-si depaseasca maximele atinse in februarie.

  • Marii perdanti

    Cat au pierdut in luna mai principalele companii de la Bursa

     

    Emitent

    Scadere pret (%)

    Scadere capitalizare (mil. euro)

    Capitalizare la 31 mai (mil. euro)

    Petrom

    9,7

    878

    8.071

    Banca Transilvania*

    37,9

    371

    602

    BRD

    4,1

    139

    3.250

    Rompetrol Rafinare

    19,7

    117

    470

    SIF Banat-Crisana

    17,8

    66

    301

    SIF Moldova

    15,6

    52

    279

    SIF Transilvania

    14,0

    48

    295

    SIF Oltenia

    11,0

    48

    385

    SIF Muntenia

    11,5

    41

    317

     

    * La Banca Transilvania, scAderea a fost determinata de trecerea datei de referinta pentru participarea la majorarea de capital;


    Sursa: BVB

  • TEATRE: Dupa cortina se ascund bani; cum pot fi scosi in lumina rampei?

    Probabil ca arareori un spectator de teatru se gandeste la piesa pe care tocmai o urmareste ca la o investitie, ceva echivalent cu lansarea unei cafenele, de exemplu. Insa „furnizorii“ de teatru trebuie sa transforme si o piesa de Eugen Ionescu, de pilda, intr-un business plan.

     

    Un semn ca teatrul incepe sa fie tratat ca o afacere se vede de la intrarea in biroul unui director de teatru, care arata la fel cu al oricarui alt director de companie: de la mobilier pana la accesorii si echipamente IT. Diferenta e ca pe scaunul cel mai important din institutie nu sta un manager tipic, eventual absolvent de MBA, ci un artist, fie el actor sau regizor.

     

    Iar acestia invata sa impleteasca – asemeni medicilor care conduc spitale sau a scriitorilor care administreaza edituri – ceea ce le place si stiu sa faca cel mai bine cu termeni precum buget, ROI, cota de piata, impozite si asa mai departe. Directorii principalelor teatre din Romania, majoritatea avand mandate care au inceput in 2001-2002 (atunci s-au dat concursurile pentru ocuparea posturilor), au inceput sa conduca aceste institutii intr-o perioada in care planurile lor de reforma coincid in mod fericit cu o intoarcere a romanilor in salile de teatru.

     

    Ce s-a intamplat de fapt? Venirea lui Traian Basescu la Primaria Capitalei, de exemplu, a adus pentru teatrele din Bucuresti primii bani seriosi pentru renovari din 1990 pana atunci (in toamna lui 2000), sustin directorii de teatre. „Actualul presedinte a mers pe ideea ca 100.000 de euro – cat inseamna renovarea unei sali de teatru si achizitia unui sistem de lumini – e o suma egala cu cea necesara pentru asfaltarea a doi kilometri de sosea“, isi aminteste cu placere directorul executiv al Teatrului de Comedie, Traian Petrescu, cum a inceput schimbarea la fata a teatrelor.

     

    Fiecare teatru a putut alege atunci si cum sa foloseasca banii pentru aceasta prima schimbare a imaginii. „Am putut folosi banii pentru a pastra linia clasica sau puteam opta pentru o linie moderna; ideea era sa gasim o formula de mijloc prin care sa facem un atac la modernitate“, povesteste zambind regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, care tocmai fusese numit director cand renovarea teatrelor incepuse si a decis sa faca treaba ca la carte: „Era o mizerie si un pestrit in cabine si in birouri la care a trebuit sa renuntam, iar renovarea a starnit revolutii si am fost acuzat ca am aruncat mobila doamnei Bulandra si tabloul doamnei Bulandra“.

     

    Pe Alexandru Darie – fiul actorului Iurie Darie – il distreaza acum luptele prin care a trebuit sa treaca pentru a face teatrului o imagine care sa atraga publicul de toate varstele, aici fiind principala problema a teatrelor de cativa ani incoace: „Capacitatea salii a fost redusa o data cu renovarea: sala Izvor avea 400 de locuri, s-a redus la 350, iar la «Toma Caragiu» erau 300 de locuri si acum sunt 275; spatiul intre scaune e mai mare, fotoliile sunt Paretti, comandate in Italia, deoarece am gasit acolo un raport mai bun calitate/pret fata de ce era pe piata romaneasca si s-au dotat salile cu aparatura tehnica performanta“.

     

    Ratiunile de confort si imagine au fost combinate si cu cele de business: „Bulandra face parte din Uniunea Teatrelor din Europa, iar actorii de aici primesc pentru un turneu circa 13.000 euro per spectacol. De aceea, nu pot sa chem pe impresari la negocieri in conditii mizere, deoarece daca vedeau ce era aici cu 10 ani in urma, ar fi crezut ca daca ne dau 1.000 de euro pe spectacol vom fi extrem de fericiti, la cat parem de saraci“, povesteste Alexandru Darie.

     

    Turneele trupei reprezinta o sursa importanta din veniturile teatrului – aproximativ 20% in cazul Teatrului Bulandra (care a avut anul trecut un buget de 1 milion de euro), alaturi de subventie (care a fost de 40% din venituri), vanzari de bilete (20%), restul provenind din inchirierea salilor. „Gazduim spectacole ale unor companii de afara, diverse prezentari, iar sume mai importante am obtinut pentru lansari de automobil, lansari de moda, un concert de muzica filmat“, spune Alexandru Darie, care precizeaza ca cele mai profitabile sunt contractele cu companiile care cumpara un spectacol ca un produs. „Am avut cazuri cand am vandut un spectacol – la modul ca am vandut capacitatea salii – la un pret mai mare de 4 euro/loc, cat e in mod normal, le-am oferit foaierul si celelalte spatii pe care le-au mai dorit pentru cocktail, iar ei au platit separat tehnicienii, actorii, facand contract cu fiecare.“

     

    Astfel de contracte nu sunt insa incurajate de legislatie, se plang oamenii de teatru, deoarece legea sponsorizarii nu permite ca din suma sponsorizata compania sa primeasca ceva in schimb: „Daca o companie imi da 10.000 de euro, eu as putea sa ii ofer intr-un an bilete de 10.000 de euro pe care sa le dea angajatilor si partenerilor de afaceri. Din nefericire, nu putem elabora o oferta de acest gen“, spune George Mihaita, directorul Teatrului de Comedie. Cu toate acestea, Teatrul de Comedie are de cativa ani doi parteneri, Ford Romania si QAB (prin brandul Prigat), care sponsorizeaza spectacole.

     

    In stagiunea de toamna 2005-2006, QAB a finantat montarea piesei „Ce formidabila harababura“, de Eugen Ionescu, in regia lui Gelu Colceag. „De mai multi ani sprijinim Teatrul de Comedie din convingerea ca romanul stie si trebuie sa rada“, spune Eusediu Margasoiu, director de marketing al QAB.

     

    Vizibilitatea teatrelor mari atrage totusi companiile mai ales, deoarece numarul de spectatori este in crestere. Pentru trupele de teatru mici, private, banii vin mai greu, desi ele nu sunt constranse de legea sponsorizarii: „Noi ne adresam unui numar limitat de spectatori, care platesc bilete in jur de 3-4 euro. Din cauza acestui numar mic de spectatori avem, de fapt, probleme sa obtinem sprijinul unor parteneri comerciali, care de multe ori nu se gandesc decat la profitul imediat, calculat in indivizi catre care se indreapta campania lor de marketing“, spune Mihaela Sarbu, care coordoneaza putinele fonduri si trupa de actori ale Teatrului fara Frontiere (TFF).

     

    Atrase de proiectele TFF au fost atat fundatiile (printre care Pro Helvetia), dar si companii precum importatorul Mercedes-Benz, care au oferit actorilor de la TFF si o parte din logistica pentru realizarea celui mai recent proiect al lor, „Autobahn“, o piesa de teatru jucata in masini, unde trei spectatori stau pe locurile din spate si urmaresc spectacolul jucat de actorii care stau pe scaunele din fata. Proiectul, care trebuia initial sa se joace o luna, a primit finantare si se va mai juca inca o luna, multumita numarului incurajator de mare de amatori.

     

    Cererea in crestere pentru „Autobahn“ nu este accidentala. Se inscrie intr-o tendinta pe care o observa, nu fara satisfactie, toti cei care „vand“ teatru. „In acest moment avem un boom la toate teatrele, deoarece oamenii inteligenti s-au plictisit de fenomenul TV (al carui public se duce spre extreme: copii si pensionari) si au inceput sa aiba venituri mai mari, din care vin si la teatru“, spune Alexandru Darie.

     

    Schimbarea gusturilor trebuie insa speculata, iar directorii de teatre spun ca numarul spectatorilor s-a dublat in ultimii ani datorita „retetei de succes“ pe care unii dintre ei au gasit-o. „O echipa de actori foarte buni, aparitiile in mass-media, regizori importanti, repertoriu variat, plus actorii care sunt implicati in alte proiecte de TV sau muzica (daca Tudor Chirila si Stefan Banica reusesc sa umple Sala Palatului, o umplu si pe asta mult mai mica de la teatru)“, spune George Mihaita.

     

    Cu atat mai bine, deoarece tot la inceputul deceniului s-a dat startul subventiilor in functie de performantele teatrului: conditia era ca teatrul sa recupereze din vanzarea de bilete minim 10% din subventia acordata. „Noi recuperam 20% din subventia acordata de primarie, subventie care inseamna cam 40% din veniturile noastre“, spune Alexandru Darie, care a atras in cele doua sali ale teatrului Bulandra 60.000 de spectatori anul trecut. „Cand am venit la conducerea teatrului erau patru titluri in repertoriu, acum sunt 21 de titluri. Atunci se vindeau bilete de 16 milioane de lei vechi pe luna, acum vindem si de 60 de milioane de lei vechi pe zi“, spune Alexandru Darie.

     

    Se poate vorbi de profit la astfel de incasari? „In momentul asta, as putea scoate profit doar daca as mari pana la de zece ori pretul biletelor (am ajunge astfel la preturi intre 15 si 40 de euro, cum e in tarile UE), ceea ce ar fi catastrofal, deoarece nu ar mai veni mai nimeni la teatru“, spune Alexandru Darie, care mai intrevede insa o varianta, si anume cea a reducerii costurilor, mai greu de realizat in actualul context: sali mari, cladiri mari si vechi, costuri mari cu utilitatile, grila de personal ce nu poate fi modificata si asa mai departe.

     

    Iar un cost foarte important care nu numai ca nu poate fi redus – ar putea, eventual, doar sa creasca – este cel de punere in scena a spectacolelor, care poate porni de la foarte putin si poate ajunge la sume fabuloase pentru bugetul unui teatru. „Avem spectacole pe care le jucam cu casa inchisa de sapte ani si care nu au costat mai nimic, dar, de asemenea, avem spectacole care au costat 4 miliarde lei vechi.“  In afara exceptiilor, un spectacol poate costa, in medie, de la 15.000 la 45.000 de euro, dupa cum spune George Mihaita. „Recuperarea investitiei e sala plina; in 40 de reprezentatii cu sala plina putem recupera ceea ce am investit in montarea acelei piese.“

     

    Iar aplauzele spectatorilor sunt cu atat mai rasunatoare in birourile de deasupra salii de spectacol cand odata cu ele vine si din ce in ce mai multa popularitate pentru teatru, adica mai multi viitori spectatori, sponsori, turnee. Mai precis, profit.

  • In spatele cortinei

    Rezultatul pe care spectatorii il vad pe scena include, pe langa eforturile regizorului, scenografului, dramaturgului, actorilor si a celorlalti, si un efort de afaceri: investitii in montaj, lumini, costume si onorarii. De cele mai multe ori, sumele necesare sunt acoperite din subventii.

     

    COSTURI: Punerea in scena a unei piese de teatru costa intre 15.000 si 45.000 de euro.

     

    SUBVENTII: Banii de la stat variaza ca pondere in veniturile unui teatru de stat, putand reprezenta de la 30% pana la 95% din acestea (de exemplu, din bugetul de 4 miliarde ROL al Teatrului de Comedie pe anul trecut, 90% au venit din subventii).

     

    BILETE: Veniturile din vanzarea spectacolelor reprezinta, in general, 15-20% din venituri.

     

    ALTELE: Din inchirierea salilor, uneori cu tot cu punerea unei piese in scena pentru un anumit public, teatrele mai atrag sume adiacente, care reprezinta de obicei  „o suma cu o singura cifra“ din venituri.

     

    SPONSORIZARI: Companii precum QAB (care produce printre altele sucurile Prigat), importatorii Ford si Mercedes Benz, dar si fundatii sau ambasade sponsorizeaza anumite piese de teatru, institutia in sine sau anumite evenimente.

  • In house sau outsourcing?

    Pentru un spectacol, un teatru poate lucra cu resursele proprii sau poate sa achizitioneze din exterior elementele de care are nevoie.

     

    INVITATI: Onorariul unui actor sau regizor invitat (angajat al altui teatru) pentru o piesa porneste de la 70-100 de euro per reprezentatie.

     

    DIN SURSE PROPRII: In functie de piesa, costumele si decorurile pot fi din recuzita teatrului, cu mici „resapari“.

     

    NOU, DAR SCUMP: Pentru costume se poate face, de asemenea, „outsourcing“ – caz in care pot costa si jumatate din punerea in scena.