Cutia Pandorei

Dupa ce cu cativa ani in urma a deschis cutia din care s-a revarsat muzica gratuita in Internet, Napster revine la viata intr-o forma care imbina retelele sociale si muzica difuzata direct prin browserul web. Totul legal, dar, deocamdata, doar in America.

Pentru multi dintre adolescentii de astazi, „Napster“ fie nu mai inseamna nimic, fie este asociat cu preistoria (Internetului, in acest caz), ca orice s-a intamplat cu mai mult de doi-trei ani in urma. In schimb, „fenomenul Napster“ capteaza in continuare interesul celor preocupati de influenta crescanda a noilor tehnologii informatice asupra industriei divertismentului, asupra culturii si a societatii. S-au scris dizertatii si s-au elaborat studii savante de „netnografie“, care incearca sa explice ce s-a intamplat si, mai ales, ce urmeaza sa se intample. Un exemplu este lucrarea „The Social Form of Napster: Cultivating the Paradox of Consumer Emancipation“ de Markus Giesler si Mali Pohlmann. S-au scris articole incendiare, John Perry Barlow a calificat fenomenul ca fiind semnalul de incepere al „marelui razboi cultural“ dintre epoca industriala si era digitala, iar revista Time il considera pe Shawn Fanning – pustiul de 19 ani poreclit Napster – printre „oamenii care au contat“ in anul 2000.

Foarte pe scurt, lucrurile s-au desfasurat astfel: in 1999, Shawn a scris un program care sa-i ajute pe colegii sai de la universitatea din Boston sa schimbe intre ei fisiere muzicale in format MP3. Jocul s-a transformat intr-un business, atragand 10 milioane de utilizatori in primele sase luni, crescand in medie cu 200.000 de noi abonati in fiecare zi.

Intreaga industrie muzicala s-a considerat amenintata si a reactionat pe calea justitiei, astfel incat aventura s-a incheiat in iulie 2001. Insa foarte curand au inflorit alte retele de partajare a fisierelor muzicale (si nu numai), iar schimbul gratuit de muzica a continuat, mai cu seama ca accesul broadband a devenit accesibil.

Persista insa cateva paradoxuri legate de fenomenul Napster. Unul dintre ele e plasat in plan comercial: au cauzat oare cei circa 40 de milioane de utilizatori ai serviciului pierderile de 4 mld. dolari reclamate de RIAA?

Unele studii arata ca majoritatea utilizatorilor nu descarcau albume intregi, ci doar cateva melodii, ceea ce conduce la cateva concluzii interesante. Se poate presupune ca o buna parte din audienta folosea serviciul pentru a „incerca“ muzica, iar vehicularea de piese disparate evoca mai degraba modelul radioului, unul dintre principalele metode de promovare a vanzarii de muzica. Experienta grupului Radiohead dovedeste ca mecanismul functioneaza. Albumul „Kid A“ – considerat experimental si, in consecinta, prea putin promovat de producatori – a fost descarcat de milioane de utilizatori inainte de lansare si, spre surprinderea tuturor, avea sa devina „number one“ in topul american (bazat pe vanzari) la doar o saptamana dupa lansare.

Un alt paradox se refera la aspectele etico-sociale. Distributia de materiale sub copyright este ilegala. De ce milioane de utilizatori au incalcat si incalca cu buna-stiinta legile? Una dintre cele mai pertinente explicatii pare cea furnizata de cantaretul cunoscut sub numele Prince: e un act de revolta. „Ceea ce casele de discuri nu reusesc sa inteleaga este ca Napster e doar o ilustrare a frustrarii crescande in fata controlului exercitat de industrie asupra muzicii pe care publicul o va asculta“ – declara Prince in 2000, adaugand ca asistam la o dezvoltare in istoria muzicii pe care, din fericire pentru melomani, vechile case de discuri nu o vor putea impiedica.

In mare masura, Prince a avut dreptate. Demonstratia faptului ca se poate vinde muzica prin Internet a facut-o Apple, cu iTunes Music Store, bazandu-se tocmai pe vanzarea individuala a pieselor. Desi Apple domina autoritar aceasta piata, noul Napster aduce cateva noutati interesante, dintre care se disting cateva imprumutate din tehnica retelelor sociale, cum este Narchive – o enciclopedie muzicala construita de utilizatori. NapsterLinks este un mecanism prin care se pot include in pagini web obisnuite referinte la piese din bogata colectie pe care situl o gazduieste (peste doua milioane). Un simplu clic pe iconul din pagina e suficient pentru ca un vizitator sa poata asculta online piesa, cu conditia sa se inscrie (gratuit) ca utilizator al serviciului. Download-ul e permis insa doar abonatilor platitori.

Cel mai interesant serviciu muzical al momentului pare sa fie Pandora, care foloseste un program complex ce analizeaza „genele“ fiecarei melodii (The Music Genome Project). Pe baza pieselor pe care eu – ca utilizator – le selectez, genereaza automat un „playlist“ cu piesele care le considera pe gustul meu, adaptat dinamic in functie de aprecierile mele. Adica un post de radio personalizat, care emite anume pentru mine.