Tag: opinii

Pentru cei care se afla in tren, de exemplu, si nu au YouTube la
indemana, spun ca este vorba de un spectacol al Operei din Roma:
Nabucco de Giuseppe Verdi, dirijat de Riccardo Muti (multumesc
dramaturgului Valentin Nicolau, pe blogul caruia – www.noriimei.ro
– am gasit relatarea). Reprezentatia, din 12 martie, marca cei 150
de ani de la formarea statului italian. Inainte de inceperea
spectacolului, primarul Romei Gianni Alemanno, membru al partidului
de guvernamant, a denuntat reducerea bugetului alocat culturii; in
sala se afla si premierul Silvio Berlusconi. Aria “Va’ pensiero” –
corul sclavilor – a iscat in publicul deja montat reactii care au
mers de la “Bis” la “Traiasca Italia!”. Iar cand ovatiile s-au
linistit, cineva a strigat “Viata lunga Italiei!”. Iar Riccardo
Muti a reactionat: “Da, cu asta sunt de acord. Viata lunga Italiei!
…. Nu mai am 30 de ani si mi-am trait viata, dar ca italian care
a calatorit mult prin lume mi-e rusine de ceea ce se intampla in
tara mea. Asa ca ma supun cererii voastre de bis pentru
Va’pensiero. N-o fac numai din emotia patriotica pe care o resimt,
ci pentru ca asta seara, in timp ce dirijam corul care canta “Oh,
tara mea, frumoasa si pierduta”, m-am gandit ca daca vom continua
asa, vom ucide cultura pe care s-a cladit istoria Italiei. Si
intr-un astfel de caz, patria noastra ar fi cu adevarat “frumoasa
si pierduta”….De cand domneste aici un “climat italian”, eu,
Muti, am tacut prea multi ani. Acum as vrea… ar trebui sa dam un
sens acestei arii. Intrucat ne aflam in casa noastra, in teatrul
capitalei, cu un cor care a cantat magnific si care e acompaniat
magnific, daca vreti cu adevarat, va propun sa va alaturati noua
pentru a canta impreuna.” Ce a urmat nu mai are nevoie de
descriere.

As vrea sa trecem acum de la opera la subiectul de pe coperta
acestei reviste – limitele tehnologiei – si la ceea ce colegii mei
nu au scris acolo, explicit: la relaxarea inteligentei, la blazare,
la urmatorul pas inapoi care vine dupa caderea tehnologica. Pentru
exemplificare, sa luam cazul Japoniei, o tara lipsita practic de
resurse naturale, dar care este a treia economie a lumii. Sa facem
o paralela cu Nigeria, care are resurse naturale, teren agricol,
populatie tanara, dar este una dintre cele mai sarace natiuni
(chiar daca are una dintre cele mai dinamice rate de crestere
economica din lume, cum mi-ar putea aminti cineva). Ce le
deosebeste, de ce o natie saraca in resurse este bogata, iar una
bogata in resurse este saraca? Psihologul Earl Hunt crede ca este
vorba de ceea ce se cheama “inteligenta nationala”. Intr-o
comunicare tinuta la o conferinta a asociatiei de stiinte
psihologice, Hunt apreciaza ca inteligenta nu este ceea ce masoara
testele IQ, fiind in fapt abilitatea de a rezolva probleme sociale
folosind artefacte sociale, respectiv calculatoarele, cartile,
aplicatii stiintifice sau legi.

Zestrea genetica a omenirii este aceeasi, dar potentialul
fiecarei natiuni este influentat de o seama de factori ce tin de
alimentatie, sanatate sau poluare, alaturi de mediul social si
sistemul de invatamant. Mai este nevoie de o elita cognitiva, de
oameni care sa creeze si sa asigure functionarea artefactelor
sociale. Iar natia, in ansamblul ei, trebuie sa dovedeasca ceea ce
Hunt numeste “dorinta de a asculta”, adica abilitatea de a
identifica si de a-si insusi elementele care aduc progres. Liderii
japonezi au decis in secolul 17 sa isi izoleze tara de restul
lumii, iar inteligenta nationala s-a redus, japonezii respingand
pur si simplu orice proces de modernizare; 200 de ani mai tarziu,
frontierele culturale s-au redeschis, iar Japonia a inflorit.

In acest context as pune ceea ce BUSINESS Magazin a facut in
numarul trecut si in acest numar, insistand pe ceea ce noi numim
regres tehnologic. A fost un infografic pe care am decis sa-l
extindem si sa-l transformam intr-un subiect de coperta. Cine nu
intelege cat de grav este subiectul si cata nevoie au romanii,
omenirea in general, de progres, cercetare, cultura, carti,
computere, informare si instruire este un natarau.

Inteligenta unei natii se leaga in mod direct de prosperitate,
de calitatea sistemului legislativ, de eficienta birocratiei sau de
distributia veniturilor, de acel altruism financiar cu care asociam
capitalismul in urma cu doua decenii.

Ar trebui aici sa pomenesc de rezultatele de la bacalaureat sau
de la concursul de titularizare a profesorilor, recente subiecte
media; nu o fac decat in trecere, pentru ca relele sunt ingropate
mult mai adanc: insi isteti au calculat ca inteligenta nationala
din 1970 influenta bogatia din anii 2000, iar averea din anii ’70
relationa direct cu gradul de inteligenta din 2000.
Dirijorul si omul de cultura Riccardo Muti a inteles asta si a
facut ceea ce stie cel mai bine: i-a dat un bis ca o palma lui
Silvio Berlusconi, socotind ca a tacut prea multi ani. Gestul sau
poate ca nu are, singur, prea mare valoare; dar ma gandesc ca
oamenii care au cantat pe scena, oamenii care au cantat in sala si
oamenii care au vazut concertul la televizor sau pe internet au
castigat nu numai un strop de emotie, pentru care au varsat o
lacrima sincera, ci si impulsul necesar pentru ca patria lor sa nu
mai fie frumoasa, dar pierduta. Noi?

Oamenii socoteau, in acele vremuri, ca o stire inseamna ceva
neobisnuit, cu adevarat remarcabil; si nu este vorba de faptul ca
in anii ’30 nu existau destule stiri, suficiente evenimente,
existau doamne care traversau oceanul cu avionul, exploda
dirijabilul Hindenburg, aparea hrana congelata si era desenata
broscuta Volkswagen, cineastii realizau “Pe aripile vantului” si
“Vrajitorul din Oz”, Italia se batea prin Abisinia si Ghandi
proclama independenta Indiei. Dar lumea aceea care i-a creat
laolalta pe Hitler si pe Churchill, marea criza economica si
“Postasul suna intotdeauna de doua ori” avea ceva complex, un
amestec de decenta, educatie, buna-crestere si eleganta care s-a
diluat in fumul anilor celui de-al Doilea Razboi Mondial si s-a
topit cu totul in ritm de rock’n’roll.

Si tot anii ’30 au acumulat ideile care l-au facut pe George
Orwell sa scrie, doua decenii mai tarziu, “1984”. Nu pomenesc
aiurea romanul, pe care l-am citit, printr-un concurs de
imprejurari, in tinerete frageda, intr-o perioada in care Romania
traversa propria distopie. Marturisesc ca singurul lucru pe care nu
l-am receptat ca atare au fost “cele doua minute de ura” – cele
doua minute in care oamenii trebuiau sa se adune in fata ecranelor
prezente in fiecare locuinta, sa priveasca imaginile celor care le
erau, sau cel putin asa li se spunea, dusmani si sa ii urasca.
Regaseam, in societatea de atunci, nouvorba si ministerele
adevarului sau bunastarii, ba identificam chiar elemente de
dublugandit, dar nu regaseam ura. Ma rog, nu-l iubeam pe Ceausescu,
dar nici nu-l uram; sa zicem ca mai nesuferit imi era regimul si
modul in care lumea se adaptase la regim.

In timp m-am dumirit: Orwell a fost un ins destept si a scris nu
pentru o epoca sau un regim anume, ci pentru toate perioadele si
toate regimurile. Ura este acum, si ea este puternica pentru ca
avem multe spaime. Iar spaimele si ura inseamna putere. Si
ignoranta inseamna putere, completeaza domnul Orwell.

Motivul lungii introduceri cu BBC, deceniul trei si Orwell este
o intrebare simpla: “Dar o pauza nu putem lua oare?”.

O pauza la batut campii aiurea, la analizat performantele
regelui, de exemplu, un ragaz in a arata aiurea cu degetul spre
unii sau altii din cauza carora n-avem noi astazi o pauza in
programe economice fara rezultat, un moment in care sa stam si sa
gandim, fiecare, cu mintea proprie, la ce-i de facut. Sa zicem ca
uite, nu-i nicio stire de discutat si nimeni pe care sa-l uram, in
afara de incompetenta, prostie si reavointa.

In loc de balmajit aiureli despre trecutul Prutului – un act
istoric pe care trebuie sa ni-l asumam ca atare – poate ar trebui
sa dicutam despre ce se intampla in Grecia, economic, social si
politic. Despre o strategie care sa aseze Romania de partea
castigatoare a lumii.

Pentru ca lumea astazi este asa:
1. Pe piersicile din magazinele Wal Mart scrie “produse in Grecia,
impachetate in Thailanda” si, completez, vandute in SUA – o imagine
simpla a complexitatii lumii economice pentru care distantele
fizice nu mai au nicio relevanta.
2. Economia turca este singura din lume care a avut in primul
trimestru al anului o crestere de doua cifre, de 11%. Fondul este
explozia cererii interne si creditul ieftin, o situatie nu tocmai
favorabila, dar, pe de alta parte, turcii sunt un altfel de natie,
care va avea puterea sa depaseasca potentiala bula.
3. Bloomberg scrie despre cumparatorii de case ieftine din Miami –
ei vin din Canada, Venezuela si Brazilia, ultimii fiind campionii
achizitiilor de locuinte scumpe, de peste un milion de dolari. Cum
a crescut Brazilia? A redus taxele, a dezvoltat infrastructura, a
mentinut cheltuielile publice la un nivel rezonabil, de 20% din
PIB.
4. Singura zona a carei pondere a scazut in PIB mondial in ultimii
40 de ani este Europa, care in 1969 reprezenta circa 36%, iar
astazi numai 25%; SUA s-au mentinut la circa 27%, iar Asia si
Oceania au crescut de la 15% la peste 25%.

In noua lume globalizata viitorul este al celor intelepti si
prevazatori, al celor care privesc spre inainte. O mai mare
deschidere a Romaniei spre zona statelor emergente, o diplomatie
activa, deschisa, un joc abil al compromisurilor si tratatelor
economice sunt singurele moduri de actiune.

Altfel, o sa continuam sa uram si sa ne temem.

Boala mintala a nemtilor a fost cauzata de hiperinflatia care a
lovit Germania dupa Primul Razboi Mondial, pe fondul despagubirilor
pe care trebuia sa le plateasca Germania conform Tratatului de la
Versailles, alaturi de lipsa de pricepere a liderilor Republicii de
la Weimar de a administra finantele statului, precum si a
slabiciunilor sistemului bancar.

La 31 ianuarie 1919 o uncie de aur valora in Germania 170 de
marci. La 30 noiembrie 1923 aceeasi cantitate de aur valora
87.000.000.000.000 de marci, reprezentand o crestere de
51.176.470.588.235%. La 1 noiembrie 1923, o paine costa 3 miliarde
de marci, carnea 36 de miliarde si o halba de bere 4 miliarde de
marci.

Se spunea atunci ca pretul unei cesti de cafea se putea dubla
chiar in timp ce era bauta, o situatie care chiar iti poate
intuneca mintile. Iar oamenii – bancheri, casieri, dar si simple
gospodine, altfel perfect normali, nu numai ca incepeau sa scrie
siruri nesfarsite de cifre, ci si declarau ca au 8 miliarde de ani
si 20.000 de miliarde de copii.

N-ar fi interesant sa impartim Romania in 850 de miliarde de
judete, pe care sa le finantam cu cele 300.000 de mii de trilioane
de lei pe care ii vom lua confiscand averile ilicite?

Bat campii, desigur, dar mai elegant si macar am un plan si o
idee, lucruri pe care nu le regasesc in nicio expunere pe tema
reorganizarii teritoriale a Romaniei, pe tema statutului licit sau
ilicit al averii, in niciun demers guvernamental sau prezidential.
Observ insa troc smecheresc, o delimitare de teritorii pe criterii
proprii numai dulailor, negocieri cu viitorul si sansele si banii
acestui popor amarat la niveluri pe care nu le credeam posibile;
basca o sumedenie de oameni suficient de alienati de ceea ce li se
intampla incat confunda propriile lor interese si nevoi cu agenda
publica indusa de personaje politice cel putin indoielnice.

Nu stiu in ce masura reorganizarea teritoriala a Romaniei, asa
cum este ea vehiculata, poate face bine. N-am vazut si n-am auzit
sa se fi facut vreun studiu economic si social care sa analizeze
toate fatetele trasarii de noi hotare administrative. Cum se vor
combina orgoliile zonale, etnice cu noua impartire. Cat ii va costa
pe oamenii de afaceri din Focsani deplasarile in capitala de judet
Constanta sau cum se vor impaca cei din Alba Iulia cu deplasarile
la Brasov. Nu cred nici in ruptul capului povestea cu reducerea
birocratiei, nici cu eliminarea coruptiei; cred in schimb ca vor
aparea opt – zece superbaroni cu suitele si interesele proprii care
vor transcende orice interes local sau regional.

In toata aceasta zarva se pierd adevaratele probleme. De o buna
bucata de timp vad o coperta de BUSINESS Magazin care sa puna o
intrebare simpla, aceasta: “W?”. Adica in cat timp o vom lua de la
capat in a masura caderi de PIB si productie, dupa risipa
inconstienta de timp si bani si resurse din ultimii trei ani,
botezata “plan de masuri anti-criza”? In siajul Greciei stau alte
natii europene si sunt sigur ca elanurile electorale care au
inceput vor insemna 1. noi si noi credite pe care Romania le va
angaja si 2. tragerea urgenta a banilor din noul credit de la
FMI.

Reforma statului ar insemna nu hotare trase cu rujul in functie
de interese, ci legi logice si folositoare. Veti fi citit in
actualul numar al revistei cat costa sa aduci, in Romania,
competenta, adica un executiv din strainatate care sa stie sa
conduca cu adevarat o afacere. Legea romaneasca spune ca trebuie
sa-l cauti intai pe la Fortele de Munca, si abia pe urma il poti
aduce de la Londra. Si ce-i mai rau este ca acesta este un demers
absurd si inutil – executivii buni nu-si depun dosare la oficiile
judetene de forta de munca. Eu inteleg ceea ce li s-a parut unora a
fi protejarea fortei de munca locale, dar cred ca ii protejam mai
eficient daca stabileam bazele unei competitii corecte si cinstite
intre romani si straini, care sa-i motiveze si nu sa-i corcoleasca
pe primii.

Veti mai fi citit tot in revista despre demersul singular al
unei companii care da credite taranilor, in baza unei formule care
ar face sa se cruceasca un bancher dintre cei cu costum elegant si
grai complex; banii dati sunt nu putini, iar modul cum una dintre
cele mai oropsite categorii din societate a raspuns este la fel de
uimitor: oamenii iau bani, pornesc afaceri, sunt chibzuiti si
cumpatati (asa cum orasenii nu prea s-au dovedit) si n-au somn pana
nu dau datoria inapoi.

Sunt acestea fasii dintr-o Romanie reala, adevarata, care n-are
nevoie de acuzatii absurde cum ca unul a fost sluga altcuiva, ci au
nevoie sa fie condusi, administrati, indrumati.
Din pacate spun din ce in ce mai des ca asa ceva nu mi se mai pare
posibil. Asa ca singurul demers care mi-a ramas este sa scriu
00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000.