0000000000000000000000000000000

Boala mintala a nemtilor a fost cauzata de hiperinflatia care a
lovit Germania dupa Primul Razboi Mondial, pe fondul despagubirilor
pe care trebuia sa le plateasca Germania conform Tratatului de la
Versailles, alaturi de lipsa de pricepere a liderilor Republicii de
la Weimar de a administra finantele statului, precum si a
slabiciunilor sistemului bancar.

La 31 ianuarie 1919 o uncie de aur valora in Germania 170 de
marci. La 30 noiembrie 1923 aceeasi cantitate de aur valora
87.000.000.000.000 de marci, reprezentand o crestere de
51.176.470.588.235%. La 1 noiembrie 1923, o paine costa 3 miliarde
de marci, carnea 36 de miliarde si o halba de bere 4 miliarde de
marci.

Se spunea atunci ca pretul unei cesti de cafea se putea dubla
chiar in timp ce era bauta, o situatie care chiar iti poate
intuneca mintile. Iar oamenii – bancheri, casieri, dar si simple
gospodine, altfel perfect normali, nu numai ca incepeau sa scrie
siruri nesfarsite de cifre, ci si declarau ca au 8 miliarde de ani
si 20.000 de miliarde de copii.

N-ar fi interesant sa impartim Romania in 850 de miliarde de
judete, pe care sa le finantam cu cele 300.000 de mii de trilioane
de lei pe care ii vom lua confiscand averile ilicite?

Bat campii, desigur, dar mai elegant si macar am un plan si o
idee, lucruri pe care nu le regasesc in nicio expunere pe tema
reorganizarii teritoriale a Romaniei, pe tema statutului licit sau
ilicit al averii, in niciun demers guvernamental sau prezidential.
Observ insa troc smecheresc, o delimitare de teritorii pe criterii
proprii numai dulailor, negocieri cu viitorul si sansele si banii
acestui popor amarat la niveluri pe care nu le credeam posibile;
basca o sumedenie de oameni suficient de alienati de ceea ce li se
intampla incat confunda propriile lor interese si nevoi cu agenda
publica indusa de personaje politice cel putin indoielnice.

Nu stiu in ce masura reorganizarea teritoriala a Romaniei, asa
cum este ea vehiculata, poate face bine. N-am vazut si n-am auzit
sa se fi facut vreun studiu economic si social care sa analizeze
toate fatetele trasarii de noi hotare administrative. Cum se vor
combina orgoliile zonale, etnice cu noua impartire. Cat ii va costa
pe oamenii de afaceri din Focsani deplasarile in capitala de judet
Constanta sau cum se vor impaca cei din Alba Iulia cu deplasarile
la Brasov. Nu cred nici in ruptul capului povestea cu reducerea
birocratiei, nici cu eliminarea coruptiei; cred in schimb ca vor
aparea opt – zece superbaroni cu suitele si interesele proprii care
vor transcende orice interes local sau regional.

In toata aceasta zarva se pierd adevaratele probleme. De o buna
bucata de timp vad o coperta de BUSINESS Magazin care sa puna o
intrebare simpla, aceasta: “W?”. Adica in cat timp o vom lua de la
capat in a masura caderi de PIB si productie, dupa risipa
inconstienta de timp si bani si resurse din ultimii trei ani,
botezata “plan de masuri anti-criza”? In siajul Greciei stau alte
natii europene si sunt sigur ca elanurile electorale care au
inceput vor insemna 1. noi si noi credite pe care Romania le va
angaja si 2. tragerea urgenta a banilor din noul credit de la
FMI.

Reforma statului ar insemna nu hotare trase cu rujul in functie
de interese, ci legi logice si folositoare. Veti fi citit in
actualul numar al revistei cat costa sa aduci, in Romania,
competenta, adica un executiv din strainatate care sa stie sa
conduca cu adevarat o afacere. Legea romaneasca spune ca trebuie
sa-l cauti intai pe la Fortele de Munca, si abia pe urma il poti
aduce de la Londra. Si ce-i mai rau este ca acesta este un demers
absurd si inutil – executivii buni nu-si depun dosare la oficiile
judetene de forta de munca. Eu inteleg ceea ce li s-a parut unora a
fi protejarea fortei de munca locale, dar cred ca ii protejam mai
eficient daca stabileam bazele unei competitii corecte si cinstite
intre romani si straini, care sa-i motiveze si nu sa-i corcoleasca
pe primii.

Veti mai fi citit tot in revista despre demersul singular al
unei companii care da credite taranilor, in baza unei formule care
ar face sa se cruceasca un bancher dintre cei cu costum elegant si
grai complex; banii dati sunt nu putini, iar modul cum una dintre
cele mai oropsite categorii din societate a raspuns este la fel de
uimitor: oamenii iau bani, pornesc afaceri, sunt chibzuiti si
cumpatati (asa cum orasenii nu prea s-au dovedit) si n-au somn pana
nu dau datoria inapoi.

Sunt acestea fasii dintr-o Romanie reala, adevarata, care n-are
nevoie de acuzatii absurde cum ca unul a fost sluga altcuiva, ci au
nevoie sa fie condusi, administrati, indrumati.
Din pacate spun din ce in ce mai des ca asa ceva nu mi se mai pare
posibil. Asa ca singurul demers care mi-a ramas este sa scriu
00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000.