Cele doua minute de ura

Oamenii socoteau, in acele vremuri, ca o stire inseamna ceva
neobisnuit, cu adevarat remarcabil; si nu este vorba de faptul ca
in anii ’30 nu existau destule stiri, suficiente evenimente,
existau doamne care traversau oceanul cu avionul, exploda
dirijabilul Hindenburg, aparea hrana congelata si era desenata
broscuta Volkswagen, cineastii realizau “Pe aripile vantului” si
“Vrajitorul din Oz”, Italia se batea prin Abisinia si Ghandi
proclama independenta Indiei. Dar lumea aceea care i-a creat
laolalta pe Hitler si pe Churchill, marea criza economica si
“Postasul suna intotdeauna de doua ori” avea ceva complex, un
amestec de decenta, educatie, buna-crestere si eleganta care s-a
diluat in fumul anilor celui de-al Doilea Razboi Mondial si s-a
topit cu totul in ritm de rock’n’roll.

Si tot anii ’30 au acumulat ideile care l-au facut pe George
Orwell sa scrie, doua decenii mai tarziu, “1984”. Nu pomenesc
aiurea romanul, pe care l-am citit, printr-un concurs de
imprejurari, in tinerete frageda, intr-o perioada in care Romania
traversa propria distopie. Marturisesc ca singurul lucru pe care nu
l-am receptat ca atare au fost “cele doua minute de ura” – cele
doua minute in care oamenii trebuiau sa se adune in fata ecranelor
prezente in fiecare locuinta, sa priveasca imaginile celor care le
erau, sau cel putin asa li se spunea, dusmani si sa ii urasca.
Regaseam, in societatea de atunci, nouvorba si ministerele
adevarului sau bunastarii, ba identificam chiar elemente de
dublugandit, dar nu regaseam ura. Ma rog, nu-l iubeam pe Ceausescu,
dar nici nu-l uram; sa zicem ca mai nesuferit imi era regimul si
modul in care lumea se adaptase la regim.

In timp m-am dumirit: Orwell a fost un ins destept si a scris nu
pentru o epoca sau un regim anume, ci pentru toate perioadele si
toate regimurile. Ura este acum, si ea este puternica pentru ca
avem multe spaime. Iar spaimele si ura inseamna putere. Si
ignoranta inseamna putere, completeaza domnul Orwell.

Motivul lungii introduceri cu BBC, deceniul trei si Orwell este
o intrebare simpla: “Dar o pauza nu putem lua oare?”.

O pauza la batut campii aiurea, la analizat performantele
regelui, de exemplu, un ragaz in a arata aiurea cu degetul spre
unii sau altii din cauza carora n-avem noi astazi o pauza in
programe economice fara rezultat, un moment in care sa stam si sa
gandim, fiecare, cu mintea proprie, la ce-i de facut. Sa zicem ca
uite, nu-i nicio stire de discutat si nimeni pe care sa-l uram, in
afara de incompetenta, prostie si reavointa.

In loc de balmajit aiureli despre trecutul Prutului – un act
istoric pe care trebuie sa ni-l asumam ca atare – poate ar trebui
sa dicutam despre ce se intampla in Grecia, economic, social si
politic. Despre o strategie care sa aseze Romania de partea
castigatoare a lumii.

Pentru ca lumea astazi este asa:
1. Pe piersicile din magazinele Wal Mart scrie “produse in Grecia,
impachetate in Thailanda” si, completez, vandute in SUA – o imagine
simpla a complexitatii lumii economice pentru care distantele
fizice nu mai au nicio relevanta.
2. Economia turca este singura din lume care a avut in primul
trimestru al anului o crestere de doua cifre, de 11%. Fondul este
explozia cererii interne si creditul ieftin, o situatie nu tocmai
favorabila, dar, pe de alta parte, turcii sunt un altfel de natie,
care va avea puterea sa depaseasca potentiala bula.
3. Bloomberg scrie despre cumparatorii de case ieftine din Miami –
ei vin din Canada, Venezuela si Brazilia, ultimii fiind campionii
achizitiilor de locuinte scumpe, de peste un milion de dolari. Cum
a crescut Brazilia? A redus taxele, a dezvoltat infrastructura, a
mentinut cheltuielile publice la un nivel rezonabil, de 20% din
PIB.
4. Singura zona a carei pondere a scazut in PIB mondial in ultimii
40 de ani este Europa, care in 1969 reprezenta circa 36%, iar
astazi numai 25%; SUA s-au mentinut la circa 27%, iar Asia si
Oceania au crescut de la 15% la peste 25%.

In noua lume globalizata viitorul este al celor intelepti si
prevazatori, al celor care privesc spre inainte. O mai mare
deschidere a Romaniei spre zona statelor emergente, o diplomatie
activa, deschisa, un joc abil al compromisurilor si tratatelor
economice sunt singurele moduri de actiune.

Altfel, o sa continuam sa uram si sa ne temem.