BusinessMagazin

Blog

  • De stiut

    La solicitarea BUSINESS Magazin, CHR Consulting a intocmit un scurt dictionar al afacerilor sub franciza, pe specificul industriei de publicitate: 

    • Operarea in regim de franciza presupune un statut absolut independent al agentiei francizate, atat juridic cat si economico-financiar. 
    • Agentia  este „legata“ de compania sub numele careia actioneaza pe piata locala doar in temeiul unui contract comercial de franciza. 
    • Raporturile sunt contractuale, de parteneriat, nu de subordonare. In cazul agentiilor afiliate, conditiile concrete in care functioneaza sunt informatii confidentiale.
    • Operarea in franciza presupune, in orice domeniu, dobandirea dreptului de a functiona sub un brand cunoscut si de a beneficia de know-how-ul detinut de francizor (proprietarul marcii respective). Acest drept se dobandeste in temeiul unui contract de franciza, care presupune plata unei taxe de intrare in reteaua de franciza, precum si plati ulterioare periodice (redevente).

  • Pro si contra francizei

    Desi balanta pare echilibrata, statisticile arata ca o afacere demarata in regim de franciza are de cinci ori mai multe sanse de reusita decat in cazul unui start-up.

    PUNCTE TARI

    • Notorietatea brandului sub care activeaza francizatul (agentia)
    • Instruirea si asistenta permanenta pe care francizorul (reteaua de publicitate) le  ofera partenerului sau pe perioada de derulare a afacerii in franciza
    • Beneficiul folosirii unor baze de clienti comuni ai retelei de franciza, precum si beneficiul campaniilor de promovare realizate la nivel global
    • Raportul de succes al afacerile demarate in sistem de franciza fata de cea a afacerilor „pe cont propriu“, in afara unei retele, este  de 5:1.

    PUNCTE SLABE

    • Obligatia francizatului de a achita anumite taxe si contributii francizorului 
    • Obligatia francizatului de a respecta intocmai regulile, principiile si standardele impuse de francizor
    • Riscul francizorului de a nu face cea mai buna alegere. Partenerul poate fi incapabil sa conduca afacerea in aceleasi conditii de eficienta si poate dauna imaginii retelei
    • Imposibilitatea francizorului de a avea un control atat de strict incat sa previna orice incercare sau modalitate de fraudare a intereselor (financiare) ale francizorului.

  • Cinci scenarii pentru telefonul mobil

    Avem 3G. Ce facem cu el? „Convorbirile mai ieftine si videocall-ul sunt deja banale. Consumatorii vor mai multe servicii. Ce le vom oferi?“, par sa se intrebe, in cor, companiile de telecomunicatii. Industria de profil cauta modele de business viabile si profitabile pentru toata lumea, care sa profite de vitezele tot mai mari a traficului de date din retelele mobile. Financial Times a strans numele grele ale lumii telecom la o dezbatere pe aceasta tema. Iar BUSINESS Magazin a fost singura publicatie din Estul Europei care a participat.

    Londra. Orasul in centrul caruia de trei ani cabinele de telefon public au ecrane de 14 inch si tastatura, pentru ca sa poti accesa Internetul. Unde, daca nu la Londra, s-ar fi putut intalni mai marii lumii telecomunicatiilor pentru a analiza oportunitatile de viitor ale industriei de profil? Si cine, daca nu prestigiosul cotidian Financial Times, sa-i fi strans la un loc? Motivul? Acum, ca tehnologia 3G a devenit realitate, sutele de milioane de dolari investiti trebuie recuperate. Asa ca operatorii, furnizorii de platforme si aplicatii, dezvoltatorii de jocuri si continut trebuie sa gaseasca modele de business viabile pentru ca tot mai multi utilizatori sa treaca la 3G. Operatorii telecom mai cauta inca celebra „killer application“, asa-numita aplicatie „ucigatoare“, care sa scoata bani multi din buzunarele consumatorilor.

    Iar socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea de pe piata. Multi ar putea avea surpriza ca ceea ce pare o adevarata afacere, de exemplu televiziunea pe mobil, sa nu fie validata de piata. Iar alte afaceri, despre care se vorbeste doar pe la colturi, cum ar fi videochat-ul erotic, sa fie masini de bani. Sau, peste cativa ani, s-ar putea ca tehnologia sa evolueze de asa maniera incat mobilul se va conecta direct cu serverul de acasa, ceea ce ar scoate din joc o gramada de furnizori de programe TV sau de muzica pe telefon. Daca tot se poate sa vezi sau sa asculti, atunci cand esti pe strada sau in autobuz, ceea ce ai stocat deja in computer, de ce sa mai platesti pentru a descarca din retea? La fel de bine s-ar putea ca peste doi-trei ani sa avem de a face deja cu 4G, care va oferi posibilitatea de a functiona altor aplicatii sau solutii care cer o viteza foarte mare a conexiunilor la Internet. „Oricare ar fi modelul tehnologic sau de business care se dovedeste de succes, noi il vom adopta“, marturisea, in pauza dintre doua dezbateri, Raghu Venkatamaran, director de commercial planning in departamentul Global Brand Marketing & Products al Orange. „La urma urmei, am investit foarte multi bani in noile retele si licentele 3G.“

    Asadar, al cui va fi viitorul? Care dintre solutii si aplicatii vor fi mai pe placul clientului? Deocamdata, Occidentul e cuprins de febra BlackBerry. Care nici macar nu e o solutie care ruleaza in retele 3G. „Dar vom dezvolta BlackBerry si pentru 3G“, spune Mike Lazaridis, presedintele fondator si co-director general al companiei canadiene Research In Motion. Evident, veniturile pe care canadienii le au de pe urma utilizatorilor GSM pot fi completate substantial cu cele care vor veni de pe urma clientilor operatorilor de retele UMTS (standardul european 3G, implementat de multi operatori si in America).

    Oricine isi putea da seama de BlackBerry-mania care i-a cuprins pana si pe cei mai seriosi oameni de afaceri doar aruncandu-si un ochi in sala de conferinte de la London Marriott Hotel din Grosvenor Square. Putini se puteau abtine sa nu arunce un ochi pe email-urile care venisera pe serverul de la serviciu, primite instantaneu si pe mobil prin intermediul acestei tehnologii. Am putea spune: iata un exemplu de aplicatie de succes, adoptata pe scara larga. (Nu va temeti, din aceasta vara BB-mania va lovi si Romania, atat prin intermediul Orange cat si al Connex.) O solutie simpla, care permite comunicarea instant si acces in timp real la mail-ul de acasa sau de la serviciu si la gestionarea contactelor si a termenelor.

    „Sa va spun un secret. Pe telefonul mobil nu folosim e-mail, ci text. SMS-uri. Asa e cultura noastra“, spune Lazaridis, care si-a cladit succesul afacerii transformand email-urile in mesaje text. Dar succesul BlackBerry – deja cu peste trei milioane de utilizatori, un milion fiind adaugat in ultimele sase luni –  nu se bazeaza numai pe simplitatea sa, ci si pe 10 ani de cercetari si incercari repetate de a rezolva o problema aparent fara iesire. „Am stiut ca securitatea va fi principala problema de atacat. Ca sa convingi companiile sa adopte solutia ta pentru angajati, trebuie sa convingi mai intai managerii IT“, spune Lazaridis. „Cand le-am prezentat prima varianta a BlackBerry, IT managerii au zis «No way! Noi blocam firewall-ul (program care restrictioneaza si autorizeaza traficul de date din si catre o retea – n.r.) la tot ce vine din afara. Puneti la punct securitatea!»“, isi aminteste inventatorul BlackBerry.

    Asa ca succesul acestei solutii de comunicatii nu sta in simplitatea ei, ci in cei zece ani in care Lazaridis si compania au incercat sa rezolve o problema complicata de securitate. Cum sa faci ca mobilul sa treaca de firewall, dar sa fii sigur ca dispozitivul nu e manuit de altcineva? Pana la urma, ideea a venit: nu mobilul va contacta serverul si va incerca sa treaca de firewall. Ci serverul, aflat sub controlul managerului IT, e singurul care poate accesa dispozitivul mobil. „Am inversat tot procesul si politicile de autentificare“, spune Lazaridis.

    Dispozitivele mobile ale viitorului vor avea acces la baze de date importante, 24 de ore din 24. „Nu exista lacat pentru hoti“, spune o veche zicala. Daca mobilele nu vor convinge ca, in loc de dispozitive de acces permanent la comunicare si resurse, sunt mai degraba portite pentru intrusi, atunci conceptul de mobilitate fara limite pentru consumator, spre care tind toti „greii“ lumii IT&C va ramane in stadiul de concept. Cum e cazul, in prezent, cu televiziunea pe telefonul mobil. Inclusiv la noi, operatorii au incheiat contracte cu televiziunile pentru ca acestea sa furnizeze continut.  E tentant sa stii ca poti viziona oricand ultimul buletin de stiri, un preview al filmului din seara respectiva sau, in clipele de relaxare, un videoclip muzical. 

    „Daca am uni piata utilizatorilor de telefoane mobile cu cea a consumatorilor de programe TV, am avea o reducere importanta de costuri in ambele parti“, afirma David Williams, Chief Technology Officer la operatorul britanic O2. „Ne uitam si la alte tehnologii, nu numai la 3G. Vrei si alte servicii, nu numai sa vezi o bucatica de videoclip. Suntem in negocieri pentru a implementa tehnologia DVB-H (Digital Video Broadcasting) cu televiziunile si producatorii de terminale, cum este Nokia“, anunta Williams. Seful de la O2 crede ca nu competitia ci complementaritatea intre telefonia celulara si alte retele este cheia succesului. In acest mod am putea avea imagini mult mai variate si servicii mai atractive pe dispozitivele mobile. Operatorul va demara un „trial“ in zona centrala a Londrei, in care va oferi 16 canale de televiziune si terminale Nokia adaptate la servicii video de calitate.

    Dar cand mai avem timp si pentru a ne uita la TV? „Circa 70% din traficul in retelele mobile este indoor. Comunicam mai ales din interiorul cladirilor, de acasa sau de la birou“, explica Marc Rouanne, COO al diviziei Mobile Comunication Group de la Alcatel, rezultatele unui studiu efectuat de furnizorul de echipamente de telecomunicatii. „La ora actuala, operatorii de retele incep sa isi imbunatateasca acoperirea in interiorul cladirilor. De ce? Pentru ca acolo va fi piata.“

    Cea mai mare parte din timpul in care utilizam mobilul suntem fie la serviciu, fie acasa, unde putem porni pur si simplu televizorul daca vrem sa vedem un program. Mai petrecem o buna bucata de vreme in automobil sau mergand pe strada, in magazine sau la intalniri. In toate aceste cazuri, e putin probabil ca cineva sa se uite la TV pe mobil. Studiile arata ca toata lumea e incantata ca poate accesa canale TV sau servicii video cand doreste – dar cei care au condus studiile nu par sa-i fi intrebat pe intervievati daca o si fac. David Williams nu crede ca aceasta ar fi o problema. „Cred ca exista multe posibilitati de a urmari programe TV pe telefonul mobil. Cand esti in calatorie cu trenul sau iei autobuzul, de exemplu“, exemplifica el. 

    De acord. Deocamdata insa, chiar si apelurile de voce mai sufera de intreruperi atunci cand trenul te poarta cu 150 de kilometri la ora dintr-o celula in alta. Cand televiziunile vor putea oferi o acoperire buna a semnalului terestru, prin statii de emisie numeroase, poate ca televiziunea mobila va fi „the next big thing“. Dar e un cerc vicios. De ce ar dori televiziunile sa emita terestru, pe o infrastructura proprie sau inchiriata daca nu sunt sigure ca cineva se va uita la TV pe mobil? Si cum sa te uiti la TV pe mobil daca esti in tren si tocmai ai intrat intr-o zona in care semnalul TV nu mai are acoperire? Toata lumea stie ca o imagine poate valora cat o mie de cuvinte.

    Provocarea e cum sa livrezi imaginea respectiva consumatorului oriunde s-ar afla el? Si ce anume ii livrezi? „Faze din meciurile de fotbal si cateva filme sunt cele care se cumpara in sistemul pay-per-view. Ganditi-va si la faptul ca te costa 2,16 euro sa descarci o melodie in reteaua mobila a Vodafone, 1,14 euro in magazinul virtual iTunes al Apple si nu costa nimic daca descarci acelasi cantec prin Kaazaa, de pe Internet“, spune Steve Blazier, presedinte al companiei de analiza Canalys. „Ar trebui sa ne punem si problema daca nu cumva taxam consumatorul de doua ori. In fond, el poate plateste deja abonamentul la cablu sau la televiziunea prin satelit si noi il mai taxam o data pentru ca se uita la acelasi lucru, dar pe mobil“, adauga Blazier. „Cred ca, pana la urma, modelul de business il va decide consumatorul.“ Asadar, la ce ne uitam pe mobil si de ce ne uitam? Ce ne-ar putea determina sa platim pentru cateva secvente de imagine?

    Cativa au intuit niste nise. Sportul, in primul rand. Daca esti fan adevarat, nu poti rata golul marcat de echipa favorita nici chiar daca esti in calatorie. O alta nisa ar fi clipurile muzicale. Dar nu cele pe care deja le ai in computerul de acasa. „Incercam in acest moment sincronizarea promotiilor noastre cu cele ale vanzatorilor de muzica. Putem oferi astfel o avanpremiera a unui album care va fi scos in perioada urmatoare“, explica Attilo Somma, vicepresedinte al operatorului italian TIM. 

    Ei bine, asa da. Vor fi multi care doresc sa afle cum suna viitorul album al trupei preferate.  „Importanta e supradistributia. E un sistem care iti permite sa tarifezi ce trimite un consumator altuia. Implementarea unor asemenea sisteme se impune, din punctul de vedere al managementului continutului digital si al drepturilor de autor“, precizeaza Somma. Si mai sunt si alte modele de business care pot specula performanta actualelor retele mobile. „Nimeni nu isi va pune un screensaver hardcore pe mobil, dar continutul de natura erotica va fi cautat“, crede Julia Dimambro, proprietarul companiei Cherry Media. „Cred ca noi vom fi principalul furnizor de astfel de continut in retelele mobile. Girls, Games and Gambling (fete, jocuri si pariuri – n.r.), asta e adevaratul 3G“, afirma ea. Curajos, nu? Nici Internetul nu a rezolvat inca pe deplin problemele de reglementare a furnizarii si accesului la continutul erotic. Iata o bataie de cap pentru operatorii mobili. Cum sa neglijezi o astfel de cerere din partea consumatorilor, in virtutea moralitatii si a pastrarii imaginii onorabile a companiei? „Trebuie combatute miturile!“, afirma cu tarie Julia Dimambro. „De ce sa nu oferi o asistenta virtuala in bikini, care sa iti aduca aminte de intalnirile importante din agenda? De ce sa nu poti sa ii iei un interviu privat starletei Jenna Jameson? Nu e stiinta spatiala, furnizarea de astfel de continut e posibila. Cine nu vrea sa valorifice banii pe care oamenii ii cheltuie pentru continut erotic? Eu una vreau!“ Cam asa suna declaratiile unei persoane care se arata extrem de hotarata sa faca bani in „epoca 3G“. 

    Dar nu cumva industria de comunicatii nu vede padurea din cauza copacilor? Toata lumea e hotarata sa ofere cat mai multa viteza pentru traficul de date in retelele mobile, dispozitive cat mai inteligente care sa fie bune la toate si continut cat mai atractiv, pe masura ce viteza permite descarcarea sau accesarea de fisiere tot mai mari. De anul viitor, cand a doua etapa a 3G, asa-numita tehnologie HSDPA, va fi implementata, viteza traficului de date va fi, in medie, de 3-4 Mb/s. In aceasta situatie, va veni in mod sigur cineva care sa ne propuna cea mai buna afacere. Dupa modelul BlackBerry, care sincronizeaza instantaneu continutul de pe server cu cel din mobil, smartphone-ul viitorului se va sincroniza cu fisierele din media-centerul de acasa. Pe care il vei putea accesa ca sa deschizi televizorul si sa te uiti la meci pe mobil, sa asculti muzica sau sa vizionezi o prezentare. Fara ca toate acestea sa fie prezente pe telefonul mobil drept continut. Le vom accesa de la distanta, prin 3G sau 4G. 

    Acesta ar putea fi modelul de business cel mai drag operatorilor. Vor putea taxa utilizatorul pentru ca are trafic in retea cand isi asculta melodia favorita, fara a-si mai bate capul sa posteze pe un portal respectiva piesa, furnizata de o alta companie cu care trebuie sa aiba contract, compusa de un autor care vrea drepturi de autor si asa mai departe. Daca abonatul isi plateste cablul, sa se uite la programele TV pe care le are acasa, prin telefonul mobil! De ce atata tevatura cu toate companiile care se bat pe furnizarea de continut pentru retelele mobile?

    Acest concept este sprijinit si de producatorii de echipamente si terminale, care se bat pentru a furniza pe piata cel mai destept dispozitiv mobil, cele mai avansate retele. „De ce nu s-a gandit nimeni la iPod inainte? Pentru ca trebuia sa ai mai intai standardul de stocare digital MP3, PC-ul si Internetul. De abia cand vom avea toate standardele de convergenta intre retelele mobile, va incepe provocarea adevarata iar business-ul va creste“, sustine David Poticny, presedintele Lucent Technologies Europe. Iar convergenta, comunicarea intre retele se va face pe baza protocoalelor de Internet (IP), crede acesta. In fond, oamenii nu cumpara iPod sau BlackBerry, ci produse simple cu care sa poata comunica sau sa se poata distra. Nu ii intereseaza ce fel de tehnologie folosesc atat timp cat aceasta le e utila si adaptata gusturilor fiecaruia.

    „Am trei cuvinte cheie pentru a defini ce vor vrea utilizatorii: personalizare, personalizare si personalizare!“, spune David Brown, presedintele Motorola Limited UK. „Oamenii vor mobilitate completa si acces permanent la resurse. Nu vor o continuitate de biti ci o continuitate a experientei traite. Ar fi simplu sa fie vorba doar de o continuitate de biti…“ Pe la mijlocul anilor ‘90, operatorii telecom si furnizorii de echipamente au implementat in retele o tehnologie care anticipau ca va fi revolutionara: WAP. Adica Wireless Application Protocol. Tehnologia era foarte buna si frumoasa, permitea utilizatorilor, pentru prima data, sa acceseze pagini de Internet, intr-un format simplificat. Azi, multi dintre noi folosesc WAP-ul pentru a consulta cursul valutar sau starea vremii. Pe vremea aceea insa, circula o alta traducere a termenului WAP: „Where Are the Phones?“ (unde sunt telefoanele?)“. Pe cand Nokia a iesit pe piata cu mobilul 7110, operatorii si furnizorii de echipamente aveau pregatita o alta tehnologie, GPRS. Viteza mai mare de acces permitea deja vizualizarea paginilor de Internet intr-un format mai bogat decat cel oferit de WAP. Asa ca un model de business a ramas neutilizat la maxim. Uneori, prea multa graba strica. Dar ce te faci cu utilizatorii care cer din ce in ce mai mult?

  • Modele de business

    Unele solutii dezvoltate de companii promit lucruri spectaculoase. Dar cine vor fi consumatorii? 

    TV PE MOBIL: Studiile arata ca multi potentiali utilizatori sunt incantati ca vor putea urmari programe de televiziune pe dispozitive mobile. Problema este ca nu mai avem timp sa ne uitam nici la televizorul de acasa.

    CONTINUT EROTIC: Furnizorii au inceput sa apara. Nu se stie cum vor trece de autoritatile de reglementare si cum va fi primita oferta lor din punctul de vedere al operatorilor.

    JOCURI SI PARIURI: Pare cel mai de succes model de business pentru furnizorii de continut. Jucatorii inraiti si pariorii vor utiliza intens mobilul pentru a fi conectati direct cu pasiunea lor. Legislatia in ceea ce priveste jocurile de noroc si pariurile e foarte diferita de la tara la tara.

    MUZICA SI VIDEOCLIPURI: Majoritatea dispozitivelor mobile permit descarcarea de continut direct din computer, iar muzica se poate procura gratis de pe Internet. Se pare ca succesul va fi sa oferi piese muzicale in avanpremiera lansarii oficiale.

    SINCRONIZARE A CONTINUTULUI CU COMPUTERUL: Viteza mare a traficului de date in retelele mobile va permite accesarea fisierelor stocate pe PC prin mobil. In acest caz au de castigat operatorii, dar furnizorii de continut ies din afacere.

  • Googlemania

    Asa cum limba romana a adoptat „adidas“ pentru pantofii de sport si „xerox“ pentru copiatoare, in engleza „to google“ a ajuns sa insemne a cauta pe web. Insa ceea ce pune pe jar o intreaga industrie este ca ar putea insemna in viitor „a cauta informatie“.

    In fiecare an, Wired publica un „Top 40“ al celor mai inovative companii din IT, cele pe care prestigioasa revista le considera „pe val“. Primele cinci pozitii din ultimul clasament (mai 2005) sunt ocupate de Apple, Google, Samsung, Amazon si Yahoo. Daca exceptam Samsung – care a adunat in 2004 profituri mai mari decat Sony, Matsushita, Motorola si Nokia laolalta – ramanem cu patru companii care au in comun un anume interes: cautarea informatiei. Google si Yahoo isi disputa suprematia pe web. Batalia s-a intetit dupa ce la inceputul anului trecut Google ajunsese sa proceseze circa 80% din cautarile din Internet, mare parte prin situl propriu dar si prin clientii sai, printre care se numarau Yahoo, AOL si CNN. 

    Yahoo a iesit din combinatie, hotarand sa furnizeze doar rezultate proprii si in joc a mai intrat un concurent surpriza: A9, un motor de cautare de la Amazon. Google ramane insa liderul incontestabil, ceea ce a incruntat fruntile celor ce ocupa pozitia 28 in clasamentul Wired: Microsoft.

    Insa lucrurile se precipita spre desktop. Varietatea informatiilor pe care utilizatorii le pastreaza pe discuri locale tot mai mari face din cautarea „pe desktop“ o directie strategica. Microsoft a anuntat ca va include in urmatorul sau sistem de operare – Longhorn – o facilitate de cautare integrata, care sa scotoceasca discurile locale in cautarea tuturor pieselor de informatie legate de un subiect. Insa Longhorn este in intarziere cu aproape un an iar Bill Gates a observat inca de la sfarsitul lui 2003 ca Google angajeaza tot mai multi specialisti in sisteme de operare. Amenintarea era vizibila iar Microsoft a fost pusa in situatia de a contraataca, mobilizand resurse uriase in directia uneltelor de cautare. Surpriza insa: atat Google cat si Yahoo au lansat motoare de cautare pe desktop-ul Windows inaintea lui Microsoft, iar Apple a lansat recent MacOS X Tiger, cu un cautator integrat numit Spotlight care a taiat rasuflarea specialistilor.

    Google este mult mai mult decat un motor de cautare. Ceea ce construieste Google este practic o noua platforma informationala, care ameninta sa mute totul pe web. Iar acolo, serviciile Google sunt omniprezente: GMail surclaseaza orice serviciu de e-mail online oferind 2 GB de spatiu de stocare fiecarui cont, Google News furnizeaza stiri recoltate din 4.500 de surse, Blogger gazduieste peste un milion de bloguri, Orkut aduna alte cateva milioane de utilizatori dornici de socializare… si inca multe altele, care se adauga motoarelor de cautare specializate (pentru cumparaturi, servicii locale, harti, imagini, grupuri de discutii etc.) si, desigur, celui general, care rascoleste prin cele peste opt miliarde de pagini indexate. Cum toate acestea dispun de interfete de programare (API) publice, mai ramane doar ca un browser sa le integreze pentru a reduce PC-ul la o simpla componenta a unui web dominat de Google.

    In fata unui astfel de competitor, armele cele mai redutabile ale Microsoft-ului sunt neputincioase. Un razboi al preturilor nu are sens, pentru ca toate serviciile si produsele oferite de Google sunt gratuite, exceptand unul singur: publicitatea in rezultatele cautarilor. Dar nici aici Google nu poate fi concurat, pentru ca sistemele sale de publicitate (sensibile la contextul cautarii) sunt automate si preturile se regleaza de la sine. Varianta finala, achizitia, a fost luata in considerare de Microsoft inca din toamna lui 2003 dar, chiar presupunand ca Larry Page si Sergey Brin – proprietarii de atunci – ar fi fost dispusi sa vanda, promotorii Windows-ului s-ar fi vazut in posesia unui parc de circa un sfert de milion de servere ruland la unison Linux. Intre timp Google a devenit publica iar actiunile ei costa peste 50 de miliarde de dolari.

    Google este considerata la ora actuala una dintre cele mai inovative companii IT si nu este deloc lipsit de importanta faptul ca cei circa 3.000 de angajati sunt incurajati sa-si dedice o zi pe saptamana unor proiecte personale, sa joace de doua ori pe saptamana hochei pe role in parcarea din fata sediului central, sa manance gratuit la cantina interna, sa stea la discutii pe holuri… si sa adere la principiul de conduita al companiei: „Don’t be evil“ (Nu fi rau).

  • Tehnologie intr-un portal prietenos

    Care sunt evenimentele cele mai importante in tehnologie, cercetare, finante si, in general, in business? La aceasta intrebare se straduiesc sa raspunda zilnic o comunitate de jurnalisti si cercetatori cu diverse premii profesionale trecute in CV, al caror loc de intalnire este portalul www.redherring.com.

    Lucru important: cei care isi plaseaza ideile pe acest site nu se marginesc sa con- state pur si simplu semnificatia unui fapt, ci fac tot posibilul sa si explice de ce „intamplarea“ este importanta pentru lumea afacerilor.  

    Red Herring Inc., companie californiana, se declara specializata in studiul impactului pe care il are tehnologia asupra afacerilor la nivel mondial. Aria de preocupari a www.redherring.com este generoasa: intalnim varii domenii de activitate, de la bio-tehnologie la media si entertainment si de la aparare si securitate la comunicatii si Internet. Stirile sunt grupate pe continente (sectiunea Regions), dar aveti la indemana si statistici si sectiunea Q&A (intrebari si raspunsuri) in care  personalitati din domeniul tehnologiei sau oficiali ai companiilor sunt intervievati.

    Nu lipseste  motorul de cautare pe cuvinte cheie sau data de aparitie a materialului. Si cum site-ul nu este, evident, intretinut de o societate de binefacere,  prin sectiunea Research sunt vandute online studii de piata la  preturi ce variaza intre 300 si 500 de dolari. 

    Statutul de membru al site-ului poate fi obtinut insa fara taxe, printr-o procedura deloc complicata. Odata completat formularul online, aveti acces la o intreaga arhiva cu mii de articole din 1993 si pana in prezent, plus newsletter-uri. Compania prezinta pe site si oferte de locuri de munca  disponibile in cadrul departamentelor sale, insa aceste anunturi sunt facute in principal pentru locuitorii Californiei. 

    Editorul-sef Joel Dreyfuss a declarat pe website ca pe masura ce tehnologia evolueaza, acelasi lucru trebuie sa se intample si cu Red Herring, pentru a putea reflecta cu profesionalism schimbarile ce se petrec in acest domeniu. Semn de luciditate editoriala, nu?

  • Nu vrem bilet de intors pentru euro

    Marturisesc ca m-a trecut un fior pe sira spinarii atunci cand am auzit, saptamana trecuta, ca in Germania exista finantisti seriosi care aduc in discutie esecul euro. Desi n-avem nici un drept asupra ei, aceasta moneda a devenit parca un pic si proprietatea noastra. E, intr-un fel, o intruchipare a unei idei de stabilitate si prosperitate, o materializare a ideii de Europa spre care tindem, si nici nu exista discutie ca ar putea disparea.

     

    Impreuna cu esecul referendumurilor asupra Constitutiei europene din Franta si Olanda, aceasta stire privind neincrederea in proiectul euro, intarita de propunerea ministrului italian al muncii de reintroducere a lirei, ne schimba imaginea despre Europa Occidentala. Oamenii de acolo au si ei nemultumirile lor, capete luminate de bancheri si ministri se gandesc, fie si o clipa, la dinamitarea unei constructii uriase, care ar avea costuri imense – atat materiale, cat si de incredere, psihologice pana la urma.

     

    O moneda este fictiune, un simbol al unui contract nesemnat intre oameni si guvernul tarii lor. Euro, creat pentru a certifica apartenenta europeana si increderea intr-un viitor comun, intr-un spatiu economic comun, pare acum sa poarte vina, impreuna cu Constitutia respinsa la vot, pentru somajul masiv din Franta sau Germania (10 -11%), pentru amorteala economiei italiene (0,8% crestere anul acesta), pentru delocalizarile tot mai numeroase de capacitati industriale de la Vest la Est.

     

    Exact aceasta problema a delocalizarii industriei a fost si in centrul campaniei electorale americane de anul trecut: teama ca locurile de munca sunt „furate“ de statele sarace. Dar, fata de Franta, Italia sau Germania, forta de munca din SUA este mai dinamica si mai bine calificata, asa incat adaptarea este mai usoara. Descoperim astfel ca nu numai Romania este in tranzitie. Marile state bogate din Vest sunt lovite de valul economiei cunoasterii.

     

    Accesibilitatea comunicatiilor si standardizarea globala a metodelor de productie si de administrare a afacerilor fac din „dainuirea“ unor fabrici in anumite locatii o utopie. Industriasii se vor muta de acum incolo cu capacitatile de productie spre locatii mai favorabile fiscal sau din punct de vedere al costului muncii, asa cum mergeau popoarele nomade din pasune in pasune.

     

    Iar cei care lucreaza in aceste fabrici sunt invitati, asa cum deja s-a intamplat in Franta, sa mearga sa munceasca in Romania sau aiurea, acolo unde sunt transferate capacitatile de productie. Este un fenomen economic absolut normal si e nevoie de timp pentru omogenizarea spatiului economic european, ca nivel al costurilor fortei de munca – vreo 30-40 de ani. Cei loviti sunt in primul rand oamenii fara o educatie care sa le permita accesul la alte job-uri. Exact ca in Romania, unde tranzitia e in primul rand o problema de adaptare a resurselor umane la noi activitati, la un nou stil de munca.

     

    Iar ei simt asta si se manifesta, crezand ca pericolul e moneda euro si Uniunea Europeana, cu tratatele ei. 79% dintre muncitori au votat „NU“ in Franta, iar dintre toate grupurile ocupationale, doar profesiile liberale si managerii au votat in majoritate „DA“. Statele din zona euro sunt unite printr-o moneda comuna, dar nu toata lumea beneficiaza de pe urma unificarii, cel putin deocamdata. Mai „uniti“ sunt, spre exemplu, arhitectii, medicii sau expertii in finante, care au avantajul ca pot lucra in oricare dintre tari, pentru ca pot depasi mai usor barierele de limba sau de expertiza.

     

    Unificarea vine de sus in jos, pe segmente de populatie, si se face in timp. Dupa entuziasmul din anii ‘90, care a precedat introducerea euro si primul val masiv de extindere, incep acum sa apara semne ale unui recul. Este normal: dupa o perioada de optimism si expansiune, urmeaza de obicei un timp al reflectiei. Sa speram ca va fi si un timp al consolidarii, nu al distrugerii.

     

    Pentru ca saptamana „neagra“ a proiectului european va avea probabil aceleasi consecinte ca ale atentatului de la World Trade Center asupra Statelor Unite ale Americii: o retragere in sine, o atitudine de tipul „hai sa ne vedem de noi si-ai nostri, pana una-alta, si dupa asta mai vorbim de extindere si de alte proiecte comune“.

     

    Un oficial german citat de The Economist spune chiar ca am putea intra „intr-o era a egoismului national“.

    Din acest punct de vedere, s-ar putea ca pierderea trenului aderarii in 2004, datorata anilor de inghet a privatizarii si reformei din perioada 1990-1996, sa ne coste destul de scump.

     

    Aflat intr-o vizita la Bucuresti in 1999, Jean Claude Trichet, acum guvernator al Bancii Centrale Europene, pe atunci guvernator al Bancii Frantei, a fost intrebat: ce se va intampla daca o tara vrea sa se retraga din zona euro? „Nu poate“, a spus simplu Trichet. Biletul de intrare in zona euro este numai dus. Ar fi si pacat sa fie altfel.

  • Paradoxul apartamentelor

    Piata imobiliara bucuresteana, si nu numai aceasta, trece printr-o situatie paradoxala: apartamentele in blocurile vechi au ajuns mai scumpe decat cele in imobile noi.

     

    De ce paradoxal? Pentru ca cei 80 de metri patrati intr-un bloc construit acum 20-25 de ani sunt de mult amortizati, comparativ cu 80 mp dintr-o cladire noua. Nu mai vorbim de standardele constructiei sau de siguranta cladirii.

     

    Dar evolutia catre acest paradox nu a fost dificila. Pentru ca si daca ar avea banii necesari pentru un apartament intr-o cladire noua, un client nu ar avea ce sa cumpere. Practic, lipsa alternativelor a dus la aceasta situatie. Astfel ca, la 50-60.000 de euro clientul nu poate sa achizitioneze decat o locuinta intr-un bloc vechi, pentru ca inca nu s-au construit decat cateva blocuri noi.

     

    De fapt, s-au construit – atat in Bucuresti, cat si in marile orase – blocuri de apartamente. Insa, dat fiind costul ridicat al terenului, dar si puterea foarte scazuta de cumparare, toti investitorii au preferat sa se adreseze unui segment foarte limitat de clienti, si anume cei cu multi bani. Astfel, in zona de nord a Bucurestiului au aparut zeci de blocuri, cu un design modern si finisaje de lux, care puteau fi cumparate doar de catre persoanele care aveau disponibili minimum 100.000 de euro.

     

    Ceilalti nu puteau decat sa se mute de la doua camere in Titan la trei camere in Berceni. In ultimii doi ani insa, puterea de cumparare a locuitorilor a crescut. Mai mult, s-au dezvoltat puternic creditele ipotecare si imobiliare. Astfel, o piata destul de echilibrata prin 2001-2002 a fost puternic dezechilibrata de aparitia unei cereri foarte mari, in timp ce oferta a ramas neschimbata.

     

    Ca urmare, preturile au explodat, in anumite zone dublandu-se an de an. Ceea ce a dus la o supraevaluare a acestor locuinte? „Preturile apartamentelor vechi au depasit pragul suportabilitatii, iar cerintele clientilor au inceput sa se indrepte spre imobilele noi“, spunea saptamana trecuta Mircea Cleciu, directorul general al companiei imobiliare Neocasa, in cadrul seminarului „Drumul catre luarea deciziei: casa sau apartament la bloc?“, organizat de Ziarul Financiar.

     

    Mai mult, pentru un buget sub 100.000 de euro, Cleciu recomanda chiar „sa se cumpere o casa, decat un apartament la bloc“, pentru ca oferta de apartamente noi lipseste cu desavarsire. Si asta deoarece, conform unui studiu al Neocasa prezentat in cadrul seminarului ZF, achizitia si mai ales constructia in regie proprie a unei case sunt solutii mai ieftine decat cumpararea unui apartament de dimensiuni comparabile.

     

    Totusi, lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Pentru ca pentru un locuitor oarecare gasirea unui teren potrivit si constructia casei pe acel teren nu sunt deloc facile. Iar casele care au rezistat demolarilor furibunde din „epoca de aur“ nu sunt prea multe, o parte dintre ele fiind chiar in stare precara. Iar investitorii in locuinte pentru clasa medie sunt cam rari. Nu pentru mult timp insa.

     

    Cum pana acum cele mai multe locuinte nou-construite s-au adresat clasei superioare, se pare ca problemele locative ale celor cu bani sunt aproape rezolvate. Si, dupa cum scria BUSINESS Magazin la inceputul acestui an, urmatoarea tinta pentru investitorii in domeniul imobiliar este populatia din clasa medie, care nu dispune de bani pentru a-si construi o casa si pentru care singura solutie ramane apartamentul la bloc. Incet-incet, cateva companii se apuca de construit blocuri, insa aceste exemple sunt, deocamdata, rare. Si nici nu influenteaza grosul pietei imobiliare.

     

    „Pentru o oferta puternica de apartamente noi cu preturi mai reduse sunt asteptati investitorii care sa realizeze proiecte cu o valoare de peste 50-60 de milioane de euro. Din pacate, pentru proiecte de amploare lipseste terenul necesar sau utilitatile“, a explicat Cleciu.

     

    In lipsa marilor investitori, piata apartamentelor de bloc din Bucuresti este aproape blocata din cauza preturilor exagerate solicitate de proprietari, considera analistii. Putinele tranzactii se realizeaza doar atunci cand vanzatorii devin mai flexibili.  Si chiar daca piata este blocata, este posibil chiar ca preturile sa mai creasca, din lipsa de alternativa.

     

    Numarul de locuinte in constructie este mult sub cerintele pietei. Agentii imobiliari spun ca un ritm normal de constructie ar fi, in cazul Romaniei, de peste 200.000 de locuinte noi pe an. Asta fara a tine cont de deficitul de circa un milion de locuinte. Cele cateva zeci de mii construite anual in perioada 2000-2004 nu reusesc sa schimbe nimic.

     

    Practic, pana la aparitia unor investitii de mare amploare in constructia de locuinte, preturile vor ramane ne-

    schimbate, in cel mai bun caz. Iar 80 de metri patrati „vechi“ vor ramane mai scumpi decat 80 de metri patrati „noi“.

  • Cine mai inghite gogosi?

    Cariera politica a lui C.V. Tudor a fost strans legata de evolutia democratiei din Romania. Atunci cand democratia a suferit mai tare, a stralucit mai mult Vadim.

     

    Cu o enervare bine jucata, Corneliu Vadim Tudor a revenit la conducerea PRM cam in ultima clipa. O luna-doua daca mai statea sa lucreze la cartea despre ingeri, si unanimitatea de la Consiliul National ar fi fost mai degraba ostilitate. Multi dintre cei care ii mai canta inca osanale o fac pentru ca se tem.

     

    Se tem de momentul in care vor fi si ei balacariti, asa cum, fatal, stiu ca le va veni randul fiecaruia. Slava & balacareala de tip Vadim inseamna un amestec de stalinism si canibalism, un model politic trist si depasit. Caci varful politic al lui Vadim a fost in anul 2000, cand era sa devina presedinte al Romaniei.

     

    A fost, in acelasi timp, un moment de criza maxima a societatii romane, comparabil cu mineriada din anul precedent si cu cele din copilaria democratiei postdecembriste. Interesant e ca, intr-adevar, cariera politica a lui C.V. Tudor a fost strans legata de evolutia democratiei din Romania. Atunci cand democratia a suferit mai tare, a stralucit mai mult Vadim. Ofilirea „tribunului“ coincide cu desteptarea populatiei si intarirea democratiei.

     

    Teoria se verifica si acum. Cu doi-trei ani inainte de aderarea la Uniunea Europeana, in Romania a inceput, cu chiu, cu vai, sa se inchege o societate civila veritabila. Cu organizatii neguvernamentale vizibile, eficiente, care nu pot fi ignorate ba, mai mult, care incep sa devina forte importante ale societatii. Spre deosebire de cea mai mare parte a clasei politice, clasa liderilor de opinie din zona societatii civile a evoluat constant.

     

    Pana si presa din Romania arata deja mai bine decat in anul trecut, chiar daca trece inca printr-o situatie confuza, inclusiv la capitolul identitatii patronilor, si mai are inca nevoie de timp ca sa se reaseze. Lucrul cel mai important insa e acela ca electoratul s-a maturizat foarte mult. In mod gresit, unii politicieni si unii analisti il considera imprevizibil.

     

    Electoratul din Romania a trecut insa la un alt nivel. Asta si pentru ca nu mai inghite gogosi cu atata usurinta, oricine i le-ar vinde. Si de aceea, cota lui Vadim e in cadere libera. Principalul „merit“ ii apartine lui insusi, trufiei sale, costumului sau alb, spumelor de la gura menite sa mascheze slabiciuni de personalitate, diferentei prea mari si tot mai vizibile intre spuse si facute si altor vini mai mult sau mai putin omenesti.

     

    La caderea lui C.V. Tudor au contribuit din plin si alti factori, caci viata politica e complexa. El a fost ajutat din rasputeri sa greseasca de cei care erau ingrijorati, in 2000, de o ascensiune ce parea de neoprit. Atat de unii din spatele, stanga sau dreapta lui, cat si de altii din afara. Oricum, pentru Vadim, momentul 2000 a fost mai mult decat putea duce.

     

    Nu avea cum sa mai creasca fara sa plesneasca, ca un balon umflat prea mult cu pompa. Iar daca n-a facut un „bum“ rasunator atunci, face acum un fas ireversibil, la capatul a mai bine de un an de balbaieli care au tradat nesiguranta si frica. O imensa frica. Frica de luare la rost, dar mai ales frica de uitare, de nebagare in seama, de a muri inainte de a inchide definitiv ochii.

     

    Caci importante nu mai sunt acum balacarerile lui Vadim, poantele de doi bani, circul ieftin si enervarile calculate ori ba, ci evidenta tot mai clara a apartenentei lui la un trecut de care ne vom aduce cu tot mai putina placere aminte. E o iesire din scena pe masura rolului de pana acum.

     

    Cealalta iesire din scena a acestei perioade e cea a lui Iliescu. Mai demna, dar trista deopotriva. E drept, pe Ion Iliescu n-o sa-l auzim balacarindu-si vechii tovarasi. El nu va trece mai departe de infierarile aluzive, printre randuri, anonime, ambigue.

     

    Si nu e vorba de curaj in cazul unuia si de lasitate in cazul celuilalt. Psihologii ar putea spune ca e foarte probabil ca lasitatea sa fie mai degraba a aceluia care face mai multe spume la gura. La Iliescu se citeste suferinta, durerea. El a trait toata viata din asta si pentru asta, cu urzeli, iesiri la rampa si retrageri strategice.

     

    A pus, in felul lui, suflet in tot ceea ce a facut. Amurgul carierei politice a lui Iliescu nu e insa un loc al triumfului si sarbatorii, ci unul al gustului amar. Desi in forul lui interior se vedea un fel de Coposu al social-democratiei, el va ramane doar un Iliescu al PSD.

     

    Fara sa-si fi dorit-o, Iliescu si Vadim parasesc scena impreuna. Nimic ilogic, intrucat vin din acelasi loc. Apartin aceleiasi perioade si reprezinta acelasi gen de politicieni, chiar daca s-au manifestat, de multe ori, diferit. Trecerea lor deoparte nu inseamna ca, automat, au ramas pe scena doar politicienii destepti, frumosi si curati.

     

    Ci este doar o etapa a unui proces la capatul caruia scena politica din Romania are sansa sa fie mai clara, mai bine structurata si mai eficienta. Bazata mai mult pe doctrina. Partidele de lider tin mai mult de preistoria democratiei, cele bazate pe program tin de normalitate. Pentru ca nici alegatorii nu se mai uita atat de mult in gura politicienilor, ci in urma lor. Cei care doar bat campii nu lasa decat praf.

     

    Asa incat iesirile de final ale lui Vadim nu trebuie sa ingrijoreze mai mult decat sa amuze. In cazul lui, nici macar nu e o drama umana la mijloc. Dar nici iesirea din convalescenta a lui Iliescu nu trebuie privita cu bucurie sau cu ingrijorare, ori de unde te-ai uita. Ambele evenimente fac parte dintr-un proces de schimbare. Natural sau ajutat, dar in orice caz necesar. Proces care, atentie, e in plina desfasurare! Si care ii va atinge si pe altii.

  • Profetia lui Stoica

    Poate stiu ei ceva ce noua ne scapa. Pana la proba contrarie insa, inclin sa cred ca liberalii se incapataneaza sa amane alegerile anticipate, manati pur si simplu de un orgoliu suicidar.

     

    Pentru moment cel putin, conducerea acestui partid pare sa functioneze in parametrii unei realitati care nu mai exista – aceea in care PNL era vioara intai a Aliantei D.A. Din fericire – dar tot pentru moment – acelasi orgoliu i-a determinat pe liderii liberali sa depaseasca, fara macar sa realizeze, capcana intinsa de Valeriu Stoica. Precum betivii, si liberalii au dumnezeul lor.

     

    Pentru ca, la o prima vedere, demonstratia fostului presedinte al PNL nu are fisura. Dupa cum spuneam si saptamana trecuta – si dupa cum ultimele sondaje de opinie o confirma -, raportul de forte dintre PNL si PD s-a inversat. Ca sa spunem asa, pe scara prezentului, bocancii PD tropaie in sus, in vreme ce pantofii de lac ai liberalilor continua sa coboare.

     

    Fenomenul nu e de mirare, cata vreme in ochii electoratului – pe drept sau pe nedrept – guvernarea este asimilata presedintelui Tariceanu si, implicit, PNL. Iar responsabili pentru aceasta asociere sunt, in primul rand, chiar liberalii care, orgoliosi, au facut tot posibilul pentru a-si lega numele de Guvernul Tariceanu, sperand intr-o contrabalansare a prestigiului „presedintelui Basescu“. Calculul s-a dovedit eronat. Tot ceea ce a mers prost in tara, de la inundatii la scumpirea gazului sau criza medicamentelor, s-a spart, automat, in capul lui Tariceanu.

     

    In schimb, din postura asumata de „sinteza a subconstientului colectiv“ (1), Basescu si-a permis (si-si va mai permite) sa iasa la scena deschisa pentru „a lua atitudine“ ori de cate ori simte un puseu de nemultumire populara. O „atitudine“ care nu-l costa nimic, dar care da teribil de bine la omul de rand ce simte ca si-a gasit, in sfarsit, „o ureche“ la varf. In consecinta, popularitatea presedintelui si, implicit, cea a PD s-au umflat vazand cu ochii. In conditiile mentinerii acestor trenduri incrucisate, profetia sumbra a lui Stoica – aceea de transformare a PNL din locomotiva politica in vagon uitat in triaj – este nu doar credibila. E de-a dreptul rationala.

     

    Drumul spre iad e, insa, pavat cu bune intentii. Propunand liberalilor, „la pachet“, alegerile anticipate, trecerea la doctrina populara si unificarea cu PD, Valeriu Stoica le-a oferit ceea ce se cheama o solutie otravita. O stiu pana si copiii: orice medicament, oferit in doze exagerate, poate ucide. Sa presupunem, prin absurd, ca membrii Comitetului Executiv al PNL s-ar fi lasat ademeniti de virtuozitatea logicii lui Stoica, si unificarea liberalo-pedista sub stindard popular ar fi devenit realitate.

     

    Cine ar fi fost principalul beneficiar? (Cherchez la femme!) Ghici ciuperca-ntr-un picior: nici liberalii si nici pedistii, ci … PSD-ul! Aflat in deriva din mai toate punctele de vedere, singura solutie a PSD ramane aparitia, si-n Romania, a unui sistem politic bipolar, in care „puterea“ si „opozitia“, sa alterneze, elegant si disciplinat, la putere. Ca polului celuilalt i se va spune popular sau liberal, prea putin conteaza din acest punct de vedere. Si intr-un caz, si-n celalalt PSD renastea ca singura alternativa posibila.

     

    Scenariul acesta, insa, face parte doar din categoria „incercam si noi marea cu degetul, nu dam cu parul“. De multe poate fi suspectat Stoica, nu insa si de lipsa de inteligenta. Un hap atat de mare, precum pachetul de reforme propus de el, era, de facto, imposibil de impins pe gatlejul liberal. Nu-i bai. Intervine aici planul B: convinsi de forta argumentelor lui Stoica si inspaimantati de perspectiva unei marginalizari politice, unii membri PNL adera, totusi, la „polul popular“, gravitand spre PD-PPCD.

     

    Lipsit de suportul minim necesar, si-n prezenta unei sufocante apasari „populare“, ce aliat posibil i-ar mai ramane lui Tariceanu si liberalilor fideli liberalismului, pentru a se mentine la guvernare si, totodata, in prim-planul vietii politice? N-aveti nevoie de trei incercari – tot PSD!(2) S-ar putea zice ca, oricum am da-o si cum am coti-o, pentru PSD e un „win-win type of situation“. (De aceea, celor care se asteptau la un scenariu de tip „Ion Iliescu reloaded“ le cer sa mai aiba putintica rabdare. Fostul presedinte asteapta, mai intai, sa vada cum vor cadea zarurile in tabara cealalta. Nu poti misca negrele pana nu misca albele.)

     

    Am putea crede, asadar, ca PNL este intr-o situatie fara iesire: fie se lasa ispitit de sirena logica a lui Stoica si-si pierde identitatea; fie reactioneaza hormonal si, hipnotizat de un Tariceanu la randul sau hipnotizat de guvernare, se indreapta spre depoul politicii. Din fericire, politica e ceva mai subtila si nu lucreaza doar in alb si negru. Diagnosticul lui Stoica e corect.

     

    Chiar si tratamentul – cum grano salis. Cu precautie. Temporizare – acesta s-ar cuveni a fi cuvantul cheie al politicii liberale pentru urmatoarea perioada. Pana si Tariceanu a realizat asta cand, saptamana trecuta, a lasat deschisa portita unei uniuni PNL-PD, „sa nu zica lumea ca noi n-am vrut“. De una singura, insa, tactica lui Moromote adoptata de catre liberali nu e indeajuns. Lasat de capul sau, timpul nu le rezolva (chiar) pe toate.

     

    Stramosii nostri latini aveau o vorba: „festina lente“ – „grabeste-te incet“. In cazul liberalilor, formularea merita a fi intoarsa cu susu-n jos: „temporizeaza, grabindu-te“. Grabind anticipatele, PNL mai are o sansa – aceea de a negocia de la egal la egal cu popularii PD. Pana mai pot. Odata castigat acel interval de timp necesar pentru a-si trage sufletul (la propriu si la figurat), multe se mai pot intampla. Vorba lui Nastratin Hogea, care a acceptat pariul ca, in schimbul unei averi, sa invete, in zece ani, magarul Hanului sa citeasca, in caz de esec urmand a i se taia capul: „In zece ani multe se pot intampla: poate mor eu, poate moare hanul  sau – mai stii? – poate invata magarul carte!“.

     

    NOTE

    (1) Expresia a fost ridiculizata pe nedrept. Formularea poate fi nefericita – si aici putem specula o preluare stangace a unui panseu de-al fostului consilier Andrei Plesu – continutul este, insa, cat se poate de serios.

    (2) Pentru confirmare, a se vedea numele liderilor liberali „sustinatori“ ai variantei Stoica – adepti odinioara ai „coabitarii cu PSD“, oponenti ai declaratiilor de avere.