BusinessMagazin

Blog

  • De stat vs. independent

    Teatrele independente si dansatorii „free-lanceri“, celule de baza ale culturii in tarile civilizate, par exotisme pentru Romania, unde cultura apartine aproape exclusiv statului. Totusi, si in Romania exista un sector independent, iar cele cateva teatre independente aparute dupa 1998 se diferentiaza de cele de stat prin cateva elemente de management:

    REPERTORIUL: La teatrul de stat nu se depaseste modernismul, in cazul teatrului independent se joaca exclusiv dramaturgie contemporana.

    MECANISMUL TEATRAL: Teatrul de repertoriu este sistemul in care functioneaza teatrele de stat, in timp ce teatrele independente se autointituleaza „teatre de proiect“ si „teatre-gazda“.

    RESURSE UMANE: Un teatru de stat are peste 30 de angajati, in timp ce teatrul independent lucreaza cu colaboratori pe proiecte.

    FINANTARE: Teatrele de stat sunt finantate in proportie de 98% din bugetul statului si din vanzari de bilete; cele independente se bazeaza pe sponsorizari si finantari (in general de la centrele culturale straine si de la consiliile locale), biletele recuperand doar circa 10% din cheltuieli.

     

  • OCCIDENTUL EXEMPLAR

    GERMANIA

    Companiile sau artistii independenti sunt urmariti de stat timp de trei ani de la momentul infiintarii. Daca in acest timp reusesc sa supravietuiasca si nu au datorii la sfarsit de an, statul german incepe sa ii asiste financiar, pe procente care cresc de la an la an. Germania aloca aproape 5% din PIB culturii (in Romania, doar 0,15% din PIB merge catre cultura)

    MAREA BRITANIE

    Statul englez a hotarat ca un mare procent din profiturle loteriei nationale sa fie investite in actiuni de caritate, iar un alt mare procent, in acele activitati care nu aduc profit, dar aduc imagine statului britanic, cum sunt cultura, artele, invatamantul si cercetarea. Loteria nationala engleza a fost infiintata acum zece ani, e cea mai tanara loterie din lume, dar si una dintre cele mai profitabile. In Anglia exista un institut de marketing cultural care auditeaza pe banii statului activitatea solicitantilor de fonduri.

    FRANTA

    Statul francez ii plateste pe artisti chiar si intre proiecte. Anul trecut, festivalul de la Avignon – cel mai mare eveniment teatral al Europei – nu s-a mai tinut pentru ca artistii francezi au intrat in greva, afland ca statul vrea sa reduca drastic aceasta asistare.

  • Dependenta de petrol

    Valul democratic pe care administratia Bush a incercat sa-l dezlantuie dupa 11 septembrie 2001 in lumea arab-musulmana a avut drept rezultat, pana acum, venirea la putere a fundamentalistilor islamici si in Irak, si in teritoriile palestiniene si in Iran.

     

    Daca o tinem tot asa, in cativa ani la putere vor fi peste tot clerici musulmani, din Maroc si pana la granita cu India. Dumnezeu sa binecuvanteze America. Dar sunt toate astea imputabile Americii? Nu chiar. Starea de fapt e produsul a 50 de ani de petrolism – sau politica bazata pe petrol – in lumea araba si musulmana.

     

    Vina echipei Bush e de a fi crezut ca poate schimba asta – adica sa combata dependenta Orientului Mijlociu de autoritarism fara sa combata si dependenta Americii de petrol. Asta e iluzia. In lumea araba, petrolul si autoritarismul sunt inextricabil legate.

     

    Cum asa? Sa incepem cu Regula de Fier Nr. 1 a vietii politice arabo-musulmane in acest moment: nu poti trece de la Saddam la Jefferson fara sa treci prin Khomeini – adica printr-o faza in care politica se face in moschee. De ce? Pentru ca o data ce un dictator sau un rege este alungat de la conducerea oricarui stat din Orientul Mijlociu incepe o cadere libera care sfarseste printr-un impact cu moscheea – asa cum au descoperit deja SUA in Irak. Intre palatul conducatorilor si moschee nu exista nimic.

     

    Regimurile autocratice seculare, cum sunt cele din Egipt, Libia, Siria sau Irak, n-au lasat niciodata sa creasca altceva sub ele. Niciodata nu au permis aparitia unei justitii sau a unor mass-media cu adevarat independente, a unor partide seculare progresiste sau a unor formatiuni ale societatii civile – de la organizatii ale femeilor la uniuni comerciale.

     

    Moscheea a devenit un centru alternativ de putere pentru ca a ramas singurul loc unde pumnul de fier al guvernantilor nu a putut patrunde pe deplin. A devenit, ca urmare, locul unde oamenii s-au putut asocia in mod liber, liderii locali s-au putut forma, ideologia de opozitie impartasita de acestia s-a putut naste. De aceea, islamistii au iesit in fata in momentul in care oricare dintre aceste tari arabe a organizat scrutinuri libere si corecte.

     

    In Egipt, Fratia Musulmana a castigat 20% din mandate; Hamas a devenit din nimic direct o majoritate guvernamentala. In ambele societati, partidele seculare aflate la conducere – NDP (Partidul National Democratic, condus de presedintele Hosni Mubarak – n.r.) in cazul Egiptului si Fatah in cazul Autoritatii Palestinene – au fost respinse pe motiv ca ar fi excrescente corupte ale statului autoritar, ceea ce si sunt. 

    De ce nu sunt mai multe partide de opozitie independente, seculare si progresiste care sa candideze in astfel de locuri?

     

    Pentru ca liderii arabi nu le permit sa inmugureasca. Prefera ca singura alegere pe care popoarele lor sa o poata face sa fie cea intre partidele-stat si extremistii religiosi, astfel incat statul autoritar sa para mereu indispensabil. Cand Ayman Nour, un liberal independent din Egipt, a candidat impotriva lui Hosni Mubarak, a fost zvarlit in inchisoare de indata ce alegerile s-au incheiat: „Multumim ca te-ai jucat de-a democratia – acum poftim la inchisoare“.

     

    Insa nu e peste tot asa. In Asia de Est, cand regimurile militare din Taiwan sau Coreea de Sud au sucombat, statele respective s-au indreptat rapid spre democratiile populare. De ce? Pentru ca aveau piete libere viguroase, cu centre independente de putere economica – si nu aveau petrol. Oricine era la putere trebuia sa dezvolte o societate care sa-i incurajeze pe cetatenii sai sa se educe si apoi sa creeze companii competitive la nivel global, pentru ca doar asa puteau prospera.

     

    In lumea arabo-musulmana, insa, dictatorii mullahi din Iran si dictatorii seculari din alte parti s-au putut mentine la putere mult mai mult, fara sa o imparta vreodata cu poporul, fara sa permita vreodata partidelor progresiste sa se nasca, tocmai pentru ca au avut petrol sau un echivalent al acestuia: ajutorul masiv din strainatate.

     

    De aici Regula de Fier Nr. 2: inlaturarea liderilor autoritari din aceasta lume, fie ea prin revolutie, invazie sau alegeri, e necesara pentru dezvoltarea unor democratii stabile – dar nu si suficienta. Singura solutie pentru ca noii lideri sa permita cresterea unor partide politice veritabile, institutii, presa libera, economii de piata libere si educatie adecvata – adica o societate civila – ar fi ca noi sa impingem in jos si pretul petrolului si sa facem ca reformele interne sa devina singura cale prin care aceste societati sa poata sta pe picioarele lor. Oamenii se schimba cand nu au incotro, nu cand le spunem noi sa o faca.

     

    Daca inlaturi doar dictatorii si nu cobori pretul petrolului se ajunge la scenariul iranian – cu dictatori mullahi care-i inlocuiesc pe cei militari, folosind aceeasi bogatie din petrol pentru a-si reduce la tacere popoarele si pentru a se mentine la putere. Numai cand petrolul va reveni la 20$ barilul tranzitia de la Saddam la Jefferson nu se va impotmoli in „tara lui Khomeini“.

     

    In Orientul Mijlociu, petrolul si democratia nu merg mana-n mana. Nu e o intamplare ca prima si singura democratie veritabila a lumii arabe – Libanul – nu a avut niciodata vreun strop de petrol.

     

    Thomas Friedman este comentator la

    The New York Times si detinator a trei premii Pulitzer;

    Urmatorul sau articol va aparea in numarul din 22 februarie al BUSINESS Magazin.

  • Comedia erorilor

    Ministrul de finante Ionut Popescu a recunoscut ca este posibila o majorare a TVA si a accizelor pentru a aduce mai multi bani la buget, dar si o crestere a impozitului pe tranzactiile imobiliare si a impozitului pe dobanzile bancare, masuri pe care autoritatile nu le avusesera in vedere pana acum. In plus, desi ministrul muncii daduse ca sigura o reducere a CAS de la 1 ianuarie 2006, ministrul finantelor a spus ca aceasta reducere va fi amanata, in conditiile in care va fi nevoie de 14-15 luni pentru ca efectul introducerii cotei unice sa fie amortizat. In fine, desi vicepremierul Adriean Videanu anuntase ca dividendele incasate de populatie pe exercitiul financiar 2004 vor fi impozitate ca si anul trecut, cu 5%, Ministerul Finantelor a precizat ca li se va aplica un impozit majorat la 10%.

    FMI determina Guvernul sa accepte o crestere peste nivelul convenit cu UE a accizelor la carburanti, tutun si bauturi alcoolice, cresterea la 6.500 a numarului de salariati concediati in industria miniera (cu 1.400 mai mult decat era dispus Guvernul sa accepte) si injumatatirea sumei alocate in 2005 pentru recalcularea pensiilor (ceea ce va insemna o economie de 7-8.000 de miliarde de lei). In plus, premierul Tariceanu a declarat ca este posibil ca liberalizarea contului de capital, prevazuta pentru 1 aprilie, sa fie amanata, pentru ca presiunile inflationiste rezultate din aplicarea cotei unice ar putea impiedica scaderea dobanzilor pana la un nivel suficient ca sa descurajeze intrarea excesiva de fonduri speculative din strainatate.

     

    In discutiile cu Fondul au reaparut cateva idei de suplimentare a veniturilor la buget: majorarea TVA, introducerea unor taxe pe importuri sau pe mosteniri si impingerea spre 19% a plafonului de cota unica. Deocamdata, ordonanta de urgenta pentru modificarea Codului fiscal va contine alte noutati: renuntarea la scutirile de TVA pentru companiile de media si divertisment si pentru importurile de bunuri primite ca donatii (de la anul se va renunta si la TVA redusa pentru medicamente), respectiv si plata accizelor pentru 2005 la cursul valutar de la sfarsitul lui 2004 (ceea ce ridica inca de la 1 aprilie la nivelul din UE unele din preturile produselor accizate). Din cauza discutiilor cu FMI, Guvernul a anuntat insa ca noile impozite, care ar fi urmat sa intre in vigoare la 1 aprilie, ar putea fi amanate cu inca o luna.

     

    De la 1 aprilie, pe langa accizele la autovehicule, benzina, motorina, alcool si tutun, cresc si accizele la o serie de produse de lux, majorarea medie fiind de circa 5%. La acestea se adauga intrarea in regim de acciza a unor noi produse: autoturismele de mic litraj (tot de la 1 aprilie), energia electrica, gazele naturale si pacura (de la 1 iulie). Anulate la 1 ianuarie, accizele pentru camerele digitale foto si video sunt reintroduse. Intre timp, rectificarea bugetara e impinsa spre sfarsitul lunii aprilie, pana dupa negocierile cu FMI, care la randul lor urmeaza sa fie influentate de statistica incasarilor la buget pe primul trimestru.

     

    Codul fiscal e adoptat cu modificari importante in Parlament. Impozitul majorat pe tranzactiile de pe piata de capital nu va fi introdus decat de la 1 ianuarie 2006 (in cota de 16%), in timp ce impozitul pe tranzactiile imobiliare va intra in vigoare de la 1 iunie 2005, dar in cota de 10%. Cea mai mare surpriza este insa ca accizele pentru camere digitale si alte aparate electronice, reintroduse la sfarsitul lui martie dupa ce au fost eliminate la 1 ianuarie, dispar din nou. Rectificarea bugetara se amana din nou pana la sfarsitul lui iunie, cu justificarea (la fel ca si in lunile precedente) prin dorinta de a demonstra FMI ca incasarile la buget urca in mod constant si ca, deci, nu e nevoie nici de o crestere a TVA de la 19% la 21%, nici de o crestere a cotei unice de impozitare de la 16% la 19%.

     

    Dupa cateva zile de totala confuzie, in care nimeni nu poate spune daca noile impozite intra sau nu in vigoare de la data de 1 ale lunii, Codul fiscal este trimis de urgenta prin fax presedintelui Traian Basescu la Tokio, care il promulga de acolo. Pentru a impiedica Parlamentul sa-i modifice si restul de initiative fiscale, Guvernul prefera sa includa noile impozite pe terenurile agricole si forestiere (care ar urma sa se aplice de la anul) in pachetul legislativ pentru care si-a asumat raspunderea. Intre timp iau sfarsit negocierile cu FMI, iar ministrul finantelor anunta, repede sanctionat de Emil Boc (PD) si Cristian Boureanu (PNL), o posibila crestere a TVA din 2006. In compensatie, premierul Tariceanu da ca sigura o reducere a CAS, tot din 2006, cu nu mai putin de cinci procente.

      

     

     

     

     

     

     

  • Industria de pacalire a ochiului

    La doi ani dupa ce a trecut de la productia de tevi de cupru si alama pentru sistemul de incalzire prin pardosea la productia de tevi din inox, compania suedeza Thermotech a economisit 965.000 de dolari din costurile de fabricatie, vanzarile crescand totodata anul trecut cu 40%.

     

    Exemplul a fost ilustrat in Franta, in cadrul unei recente conferinte pe tema importantei designului in cresterea profitului. Din pacate, exemplul Thermotech nu este inca urmat si constientizat la scara larga. Potrivit rezultatelor unui sondaj pentru care au fost intervievati aproape 4.000 de manageri europeni din mai multe sectoare industriale, designul nu pare sa conteze mai deloc pentru a obtine o afacere de succes, scrie revista Business Week.

     

    Cu toate acestea, cateva studii recent intreprinse de agentii europene de design au scos la iveala faptul ca impactul componentei de design este semnificativ pentru profitabilitatea unei afaceri. In Norvegia, de exemplu, 63% din companiile care au integrat metode de design in afacerile lor au raportat profituri tot mai mari pentru ultimii patru ani, scrie revista. Iar in Spania, 40% din managerii intervievati cred ca designul are un rol semnificativ in vanzari.

     

    Studiul prezentat in conferinta a mai aratat ca inovatia in sectorului serviciilor va fi cheia succesului in afaceri de acum inainte. Pentru moment insa, in timp ce jumatate dintre companiile chestionate investesc in design, numai intre 6 si 20% (in functie de tara) aloca bani pentru imbunatatirea serviciilor.

  • Cat de „Taranisti“ sunt liberalii?

    Atunci cand au avut de a face pentru prima oara cu Alianta PNL-PD, cei din PSD au cautat un punct slab. E un CDR rebotezat, au spus. Liderii Aliantei au incercat din rasputeri sa nu se procopseasca cu aceasta imagine. Disputele din ultima vreme pun acum PNL si PD in fata pericolului de a experimenta cea mai mare slabiciune a fostei Conventii: certurile interne purtate in fata micilor ecrane.

    Crearea Aliantei PNL-PD poate fi considerata cea mai iscusita mutare politica a ultimilor cinci ani. O constructie aparent imposibila, intre doua partide incompatibile, conduse de doi lideri (Traian Basescu si Theodor Stolojan) incompatibili, intr-o perioada in care PSD parea de neclintit.  Prima incercare majora la care a fost supusa soliditatea Aliantei a fost retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala. S-a spus atunci ca, ramas singur, Basescu va derapa si, in orice caz, isi va pierde credibilitatea. Noul tandem, Basescu-Tariceanu, parea o constructie bizara. 

    A fost insa un proiect castigator. E acceptat deja faptul ca, fara vointa politica a lui Basescu si fara decretul de gratiere a lui Miron Cozma semnat de Ion Iliescu, Calin Popescu-Tariceanu n-ar fi ajuns premier al unui guvern PNL-PD-UDMR-PC (PUR). Dar nici Basescu presedinte, fara sustinerea noastra, spun acum liberalii. 

    Harta conflictelor din coalitia guvernamentala poate fi impartita in doua: cele dintre Alianta si partenerii UDMR si PUR (acum PC), respectiv cele din interiorul Aliantei, dominata acum de tandemul Tariceanu-Boc. 

    „Meciurile“ dintre Alianta si parteneri au avut o constanta: „solutia imorala“ PUR (numita asa de catre presedintele Traian Basescu) la care trebuie renuntat prin alegeri anticipate. La inceput, lansarea acestei idei a fost vazuta mai mult ca un fel de a santaja UDMR si PUR care incercau sa-si maximizeze prezenta la guvernare prin obtinerea cat mai multor posturi la nivel central si in teritoriu si care incercau sa pastreze o portita deschisa si catre PSD. Desi somat adeseori sa o faca, partidul lui Dan Voiculescu nu s-a grabit sa-si probeze loialitatea fata de noii parteneri si a intarziat cat a putut orice decizie legata de schimbarea presedintilor celor doua Camere, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu. Chiar daca nu explicit ca PC, nici UDMR n-a pus umarul la eforturile Aliantei de a prelua definitv puterea (teza Boc), decat, eventual, la nivel teritorial. Protocolul coalitiei nu a rezolvat aceste probleme si nici altele, precum sustinerea in Parlament a anumitor initiative ale guvernului. Abia la motiunea de cenzura partidele din coalitie au votat previzibil.

    In conditiile lipsei de incredere in partenerii de coalitie, ideea anticipatelor a aparut a fi o solutie logica (mai ales ca principalul partid de opozitie, PSD, traversa o degringolada nemaiintalnita). Daca UMDR si PC au fost constant impotriva anticipatelor (care le-ar fi putut lasa in afara Parlamentului), PNL si PD au schimbat rolurile. La inceput, liberalii pareau mai doritori de anticipate; in ultima vreme, democratii sunt cei care le cer mai tare. Cotitura s-a produs dupa ce Traian Basescu a spus ca PNL poate avea oricand un „port-drapel electoral“ in Theodor Stolojan. Imediat s-a spus ca Stolojan, acum consilier prezidential, e pregatit de Basescu pentru a-i lua locul lui Tariceanu. „Fitilul“ aruncat de Basescu inainte de a pleca la Washington, intr-un moment in care coalitia parea sa se aseze, a aparut atunci ca o invitatie la galceava in interiorul Aliantei. A urmat prima luare de pozitie mai raspicata a lui Tariceanu care a afirmat ca prioritatea Romaniei e indeplinirea angajamentelor care sa faca posibila aderarea la UE, si nu anticipatele. A fost prima divergenta publica dintre premier si presedinte. Atunci, Basescu a suspendat discutiile despre anticipate pana dupa semnarea Tratatului de aderare. Premierul a castigat batalia, trimitand eventualele anticipate pana cel mai devreme dupa raportul de tara din octombrie. 

    Daca nu anticipate, atunci macar remaniere, a fost urmatoarea mutare a lui Basescu: „Nu spune nimeni ca toti ministrii sunt perfecti… guvernul nu este un monolit, un guvern foarte bine sudat… Mai e de lucru la echipa“. Remanierea se face atunci cand considera primul-ministru, a raspuns Tariceanu, avansand si o posibila data: la inceputul lunii iulie, cu ocazia prezentarii raportului primelor sase luni de guvernare. 

    Intre timp, ca sa se asigure si mai mult de acea majoritate confortabila, liderul PNL ar fi acceptat, s-a spus, racolarile de parlamentari. In orice caz, zestrea PNL a crescut, in ultima perioada, prin acceptarea in partid a unor deputati sau senatori din PSD si PRM. „E o solutie imorala, care se plateste“, a spus din nou Basescu. Ce-i drept, si PD si-a apropiat gruparea Ciontu, desprinsa din PRM. Toate aceste „solutii imorale“ au dus la o majoritate in Parlament mult mai confortabila, lucru vazut la respingerea motiunii de cenzura.

    Un alt moment delicat fost cel al inundatiilor, cand Traian Basescu l-a criticat in public pe Calin Popescu-Tariceanu ca nu s-a asezat in fruntea unei celule de criza, asa cum a facut el in cazul ostaticilor din Irak. Chiar daca ministrul administratiei, democratul Vasile Blaga, ar fi fost cel obligat sa coordoneze celula de criza, balbaielile din criza inundatiilor s-au contabilizat la liberali.

    PNL incepea sa scada in sondaje, in vreme ce PD crestea. Liberalii vor avea soarta taranistilor, se auzea tot mai mult. Mai ales ca unul dintre liderii democrati, Radu Berceanu, declara cu subinteles: „Si in guvern, si in tot felul de alte institutii, noi am impartit responsabilitatile si, daca PNL are un plus, trebuie sa astepte sa aiba unul si in ceea ce priveste efectele negative“. Neincrederea reciproca devenea suparatoare.  Discutiile despre fuziunea PNL-PD au fost influentate, si ele, de sondaje. Doua au fost, de la inceput, neintelegerile majore: cele legate de compatibilizarea doctrinara, respectiv proportia de reprezentare in viitoarele structuri de conducere. In vreme ce liberalii doreau un raport de 1,3:1 in favoarea PNL, democratii mergeau pe ideea lui 1:1. Intre timp, s-a pierdut undeva pe drum ideea fuziunii; in schimb, „partile“, in special PD, au inceput sa lucreze tot mai mult la „imbunatatirea“ acestui raport. Si sa refuze, in ultima vreme, sa mai discute despre fuziune. Relatia buna PNL-PD, care fusese unul dintre atuurile importante ale Aliantei, era tot mai deteriorata. Dupa episodul Patriciu, cand unii liberali au acuzat Cotroceniul de implicare in retinerea magnatului, si un grup de fruntasi PNL l-au insotit pe acesta la PNA, a venit momentul TVR-SRR, primul in care cele doua partide s-au plasat vadit de o parte si de alta a baricadei. 

    Bomba a aruncat-o tot Basescu, care a anuntat ca Presedintia nu va propune pe nimeni in consiliile de administratie ale SRR si TVR, pentru ca nu i se pare normala politizarea acestor institutii. Iar fitilul a fost aprins de liderul PD, Emil Boc, care a retras candidatii propusi de democrati, sugerand tuturor partidelor din coalitie sa faca acelasi lucru si sa numeasca o conducere interimara pana la schimbarea legii de functionare a televiziunii publice si a radioului public. „Am acceptat acest proces, continuam la acest proces si participam la finalizarea lui“, a fost replica purtatorului de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu. „Nu e corect ca unii sa se erijeze in campionii depolitizarii media.“ Si asa a rezultat un consiliu de administratie in care PSD e majoritar. Liberalii s-au suparat apoi pe declaratiile lui Emil Boc („sper ca PD sa fie capabil sa castige de unul singur viitoarele alegeri si sa fie partidul care coordoneaza viata politica romaneasca“). Bocaneste, ca e in campanie electorala, a fost replica lui Nicolaescu. Iar unul dintre cei mai vehementi liberali, Ludovic Orban, a avut declaratii dure si neprincipiale la adresa presedintelui Basescu si a colegilor din Alianta.

    In fine, ideea crearii unei Comunitati Nationale de Informatii, o suprastructura care sa coordoneze activitatea tuturor asa-numitelor servicii secrete, pare sa fi intrunit acordul coalitiei. Exista insa dispute mai mult sau mai putin fatise in legatura cu in- stitutia careia ar trebui sa i se subordoneze aceasta suprastructura. PD sustine ca aceasta ar trebui sa tina de Cotroceni, pentru ca presedintele are cea mai mare autoritate si este fara apartenenta politica (Mihai Stanisoara, presedintele comisiei pentru siguranta nationala din Camera Deputatilor). Liberalii spun ca suprastructura de informatii trebuie sa tina de guvern, intrucat Executivul este beneficiarul a 70% din informatiile produse de serviciile secrete (Radu Stroe, PNL, presedintele Comisiei de control al SRI). In fine, cei din PC si UDMR spun ca normal ar fi un control parlamentar asupra acestei suprastructuri.

    Cel mai neplacut a fost momentul in care democratii i-au lasat in ofsaid pe liberali in problema TVA, dupa ce Ionut Popescu s-a grabit sa vesteasca posibila majorare de la 19 la 22%. Unii ministri democrati, de exemplu Vasile Blaga, au declarat ca „nu este o masura buna“, iar Emil Boc a spus ca modificarea TVA nu a facut obiectul dezbaterilor in coalitie si ca, in orice caz, nu e oportuna atat timp cat nu e corelata cu alte masuri. In consecinta, liberalii au fost nevoiti sa iasa pe piata cu promisiunea ca vor scadea contributiile la asigurarile sociale.

    La scurt timp, si un ministru democrat a fost prins in ofsaid. Titularul Muncii, Gheorghe Barbu, a sustinut reducerea alocatiilor pentru cresterea copiilor. Reactiile vehemente ale opiniei publice au dus la replierea rapida a PD, liderul partidului, Emil Boc, iesind in fata camerelor de luat vederi pentru a cere renuntarea la aceasta masura. In acest moment, exista riscul ca lucrurile sa degenereze. Lucru sesizat de liberali, care au dat un comunicat prin care cauta sa linisteasca spiritele: PD este un partener de nadejde, Alianta si-a dovedit functionalitatea si eficienta, iar esecul motiunii de cenzura „anti-Europa“ a dovedit soliditatea Aliantei, se arata in comunicat: excludem o sciziune a Aliantei si orice fel de intelegere cu PSD. 

    Fostul lider liberal, Valeriu Stoica, dadea zilele trecute cel mult inca doua luni convietuirii dintre PNL si PD. Mingea e in terenul celor doua partide, undeva intre tandemul Tariceanu-Boc.

  • CONDITII PENTRU MANAGEMENT

    Conducerea unei banci trebuie sa fie asigurata, conform legii bancare, de cel putin doua persoane, care trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

     

    AVIZARE: Banca centrala trebuie sa isi dea avizul pentru numirea persoanelor din cele doua functii de conducere.

    LIMBA ROMANA: Cel putin unul dintre conducatorii unei banci trebuie sa ateste cunoasterea limbii romane.

    STUDII: Conducatorii de banci trebuie sa fie licentiati in unul dintre domeniile economic, juridic ori in alt domeniu care se circumscrie activitatii financiar-bancare si/sau sa fi absolvit cursuri postuniversitare in unul dintre aceste domenii.

    EXPERIENTA: Pentru conducatorii de banci este obligatorie o experienta de minimum 7 ani in domeniul financiar-bancar, care sa fie relevanta pentru specificul si volumul activitatii desfasurate de banca.

     

    SURSA: BNR

  • CUM ISI ALEG BANCILE OAMENII

    Extinderea agresiva a activitatilor si a retelelor de sucursale inceputa inca de anul trecut de banci – si care va continua si anul acesta – a creat un gol pe piata fortei de munca specializata. Pentru a recruta personal, bancile au la dispozitie cateva variante:

     

    TOP MANAGEMENT: In genere ocuparea posturilor de top management din institutiile bancare se face mai ales pe baza recomandarilor directe si pe baza cunostintelor personale ale oamenilor din domeniu.

    MIDDLE MANAGEMENT: Pentru ocuparea posturilor de middle management, bancile apeleaza adeseori la companiile specializate in recrutare. In ultima perioada, cererile bancilor au vizat, spun reprezentantii companiilor de recrutare, mai ales posturile din departamentele de retail, legal, risc de piata si IT.

    FORTA DE VANZARE: Expansiunea retelelor de sucursale ale bancilor in orasele mici creste si cererea de oameni pentru punctele de vanzare. Pentru aceste pozitii, bancherii spun totusi ca nu exista o lipsa de oameni, piata fiind foarte dinamica. In plus, pentru aceste posturi, recrutarea se poate face, la fel de bine, cu oameni care provin din alte domenii de activitate.

     

    SURSA: BNR

  • Carturi pentru copiii lui Beckham

    Cehia: fostul rege al Arabiei Saudite, David Beckham, Eddie Murphy. N-ati facut inca legatura? Ei bine, cei trei au cumparat carturi pentru copii de la cehul Milan Havel. Cum si-a castigat Havel renumele international?

     

    Analizand piata in 1988, cand Cehia inca se mai afla sub dominatie comunista, Havel a observat ca, desi cererile nu lipseau, sportul auto nu oferea servicii copiilor sub 15 ani. Impreuna cu designerul Václav Král, pe-atunci colegul sau, a creat un prototip inspirat de jucaria unuia dintre copiii lui Král. Antreprenorii cehi au vandut primul cart in 1989, la pretul de 25.000 de coroane cehesti (881 de euro), unui prieten. 

     

    Urmatoarele cinci carturi, vandute in 1990, i-au adus lui Havel un profit de 40.000 de coroane cehesti (1.412 euro). Cand, in anul urmator, a vandut 20 de carturi, Havel a decis ca e timpul sa se mute din garajul care ii servea drept fabrica de productie. In prezent, compania produce patru linii de carturi si vinde 200 de modele pe an, activitate ce ii asigura un venit anual de 10 milioane de coroane cehesti (peste 350.000 de euro).

     

    Carturile functioneaza cu benzina, iar cel mai rapid model poate prinde o viteza de 150 de km pe ora. Cel mai scump model costa 60.000 de coroane cehesti (2.117 euro), iar compania, care are opt angajati, poate crea modele la indicatiile clientului. Pentru ca pe piata din Cehia cererile nu depasesc cinci carturi anual, Havel isi „racoleaza“ clientii la expozitiile internationale.

  • La bine si la greu

    Polonezii sunt mari familisti. Asertiunea este probata de cele aproape 100 de magazine din Varsovia care ofera servicii si accesorii necesare organizarii unei nunti. Comparativ, Berlinul are mai putin de 20.

     

    Daca acum zece ani nuntasii preferau hambarele sau remizele de pompieri, nuntile s-au mutat intre timp in restaurante sofisticate, hoteluri sau chiar incinte special amenajate, denumite „case pentru nunti“, scrie Warsaw Business Journal.

     

    Piata nuntilor este estimata in Polonia la patru miliarde de zloti (peste un miliard de euro) anual, iar companiile poloneze specializate in organizarea grandiosului eveniment, precum Elizabeth Konin, Karina sau Nabla, sunt recunoscute international. Pe plan local, industria nuntilor creste simtitor, Polonia gazduind nu mai putin de 2.000 de magazine specializate.

     

    „Piata va continua sa se extinda, mai ales in orasele mari“, crede Karina Kudrej, directorul executiv al lantului de magazine Karina Wedding Boutique. Polonezii continua traditia de a avea o nunta mare, iar societatea moderna, cu gusturi si nevoi impresionante, urca mult pretul unei astfel de petreceri, motiv pentru care Karina va deschide doua magazine cu produse premium.