BusinessMagazin

Blog

  • Paradoxul apartamentelor

    Piata imobiliara bucuresteana, si nu numai aceasta, trece printr-o situatie paradoxala: apartamentele in blocurile vechi au ajuns mai scumpe decat cele in imobile noi.

     

    De ce paradoxal? Pentru ca cei 80 de metri patrati intr-un bloc construit acum 20-25 de ani sunt de mult amortizati, comparativ cu 80 mp dintr-o cladire noua. Nu mai vorbim de standardele constructiei sau de siguranta cladirii.

     

    Dar evolutia catre acest paradox nu a fost dificila. Pentru ca si daca ar avea banii necesari pentru un apartament intr-o cladire noua, un client nu ar avea ce sa cumpere. Practic, lipsa alternativelor a dus la aceasta situatie. Astfel ca, la 50-60.000 de euro clientul nu poate sa achizitioneze decat o locuinta intr-un bloc vechi, pentru ca inca nu s-au construit decat cateva blocuri noi.

     

    De fapt, s-au construit – atat in Bucuresti, cat si in marile orase – blocuri de apartamente. Insa, dat fiind costul ridicat al terenului, dar si puterea foarte scazuta de cumparare, toti investitorii au preferat sa se adreseze unui segment foarte limitat de clienti, si anume cei cu multi bani. Astfel, in zona de nord a Bucurestiului au aparut zeci de blocuri, cu un design modern si finisaje de lux, care puteau fi cumparate doar de catre persoanele care aveau disponibili minimum 100.000 de euro.

     

    Ceilalti nu puteau decat sa se mute de la doua camere in Titan la trei camere in Berceni. In ultimii doi ani insa, puterea de cumparare a locuitorilor a crescut. Mai mult, s-au dezvoltat puternic creditele ipotecare si imobiliare. Astfel, o piata destul de echilibrata prin 2001-2002 a fost puternic dezechilibrata de aparitia unei cereri foarte mari, in timp ce oferta a ramas neschimbata.

     

    Ca urmare, preturile au explodat, in anumite zone dublandu-se an de an. Ceea ce a dus la o supraevaluare a acestor locuinte? „Preturile apartamentelor vechi au depasit pragul suportabilitatii, iar cerintele clientilor au inceput sa se indrepte spre imobilele noi“, spunea saptamana trecuta Mircea Cleciu, directorul general al companiei imobiliare Neocasa, in cadrul seminarului „Drumul catre luarea deciziei: casa sau apartament la bloc?“, organizat de Ziarul Financiar.

     

    Mai mult, pentru un buget sub 100.000 de euro, Cleciu recomanda chiar „sa se cumpere o casa, decat un apartament la bloc“, pentru ca oferta de apartamente noi lipseste cu desavarsire. Si asta deoarece, conform unui studiu al Neocasa prezentat in cadrul seminarului ZF, achizitia si mai ales constructia in regie proprie a unei case sunt solutii mai ieftine decat cumpararea unui apartament de dimensiuni comparabile.

     

    Totusi, lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Pentru ca pentru un locuitor oarecare gasirea unui teren potrivit si constructia casei pe acel teren nu sunt deloc facile. Iar casele care au rezistat demolarilor furibunde din „epoca de aur“ nu sunt prea multe, o parte dintre ele fiind chiar in stare precara. Iar investitorii in locuinte pentru clasa medie sunt cam rari. Nu pentru mult timp insa.

     

    Cum pana acum cele mai multe locuinte nou-construite s-au adresat clasei superioare, se pare ca problemele locative ale celor cu bani sunt aproape rezolvate. Si, dupa cum scria BUSINESS Magazin la inceputul acestui an, urmatoarea tinta pentru investitorii in domeniul imobiliar este populatia din clasa medie, care nu dispune de bani pentru a-si construi o casa si pentru care singura solutie ramane apartamentul la bloc. Incet-incet, cateva companii se apuca de construit blocuri, insa aceste exemple sunt, deocamdata, rare. Si nici nu influenteaza grosul pietei imobiliare.

     

    „Pentru o oferta puternica de apartamente noi cu preturi mai reduse sunt asteptati investitorii care sa realizeze proiecte cu o valoare de peste 50-60 de milioane de euro. Din pacate, pentru proiecte de amploare lipseste terenul necesar sau utilitatile“, a explicat Cleciu.

     

    In lipsa marilor investitori, piata apartamentelor de bloc din Bucuresti este aproape blocata din cauza preturilor exagerate solicitate de proprietari, considera analistii. Putinele tranzactii se realizeaza doar atunci cand vanzatorii devin mai flexibili.  Si chiar daca piata este blocata, este posibil chiar ca preturile sa mai creasca, din lipsa de alternativa.

     

    Numarul de locuinte in constructie este mult sub cerintele pietei. Agentii imobiliari spun ca un ritm normal de constructie ar fi, in cazul Romaniei, de peste 200.000 de locuinte noi pe an. Asta fara a tine cont de deficitul de circa un milion de locuinte. Cele cateva zeci de mii construite anual in perioada 2000-2004 nu reusesc sa schimbe nimic.

     

    Practic, pana la aparitia unor investitii de mare amploare in constructia de locuinte, preturile vor ramane ne-

    schimbate, in cel mai bun caz. Iar 80 de metri patrati „vechi“ vor ramane mai scumpi decat 80 de metri patrati „noi“.

  • Cine mai inghite gogosi?

    Cariera politica a lui C.V. Tudor a fost strans legata de evolutia democratiei din Romania. Atunci cand democratia a suferit mai tare, a stralucit mai mult Vadim.

     

    Cu o enervare bine jucata, Corneliu Vadim Tudor a revenit la conducerea PRM cam in ultima clipa. O luna-doua daca mai statea sa lucreze la cartea despre ingeri, si unanimitatea de la Consiliul National ar fi fost mai degraba ostilitate. Multi dintre cei care ii mai canta inca osanale o fac pentru ca se tem.

     

    Se tem de momentul in care vor fi si ei balacariti, asa cum, fatal, stiu ca le va veni randul fiecaruia. Slava & balacareala de tip Vadim inseamna un amestec de stalinism si canibalism, un model politic trist si depasit. Caci varful politic al lui Vadim a fost in anul 2000, cand era sa devina presedinte al Romaniei.

     

    A fost, in acelasi timp, un moment de criza maxima a societatii romane, comparabil cu mineriada din anul precedent si cu cele din copilaria democratiei postdecembriste. Interesant e ca, intr-adevar, cariera politica a lui C.V. Tudor a fost strans legata de evolutia democratiei din Romania. Atunci cand democratia a suferit mai tare, a stralucit mai mult Vadim. Ofilirea „tribunului“ coincide cu desteptarea populatiei si intarirea democratiei.

     

    Teoria se verifica si acum. Cu doi-trei ani inainte de aderarea la Uniunea Europeana, in Romania a inceput, cu chiu, cu vai, sa se inchege o societate civila veritabila. Cu organizatii neguvernamentale vizibile, eficiente, care nu pot fi ignorate ba, mai mult, care incep sa devina forte importante ale societatii. Spre deosebire de cea mai mare parte a clasei politice, clasa liderilor de opinie din zona societatii civile a evoluat constant.

     

    Pana si presa din Romania arata deja mai bine decat in anul trecut, chiar daca trece inca printr-o situatie confuza, inclusiv la capitolul identitatii patronilor, si mai are inca nevoie de timp ca sa se reaseze. Lucrul cel mai important insa e acela ca electoratul s-a maturizat foarte mult. In mod gresit, unii politicieni si unii analisti il considera imprevizibil.

     

    Electoratul din Romania a trecut insa la un alt nivel. Asta si pentru ca nu mai inghite gogosi cu atata usurinta, oricine i le-ar vinde. Si de aceea, cota lui Vadim e in cadere libera. Principalul „merit“ ii apartine lui insusi, trufiei sale, costumului sau alb, spumelor de la gura menite sa mascheze slabiciuni de personalitate, diferentei prea mari si tot mai vizibile intre spuse si facute si altor vini mai mult sau mai putin omenesti.

     

    La caderea lui C.V. Tudor au contribuit din plin si alti factori, caci viata politica e complexa. El a fost ajutat din rasputeri sa greseasca de cei care erau ingrijorati, in 2000, de o ascensiune ce parea de neoprit. Atat de unii din spatele, stanga sau dreapta lui, cat si de altii din afara. Oricum, pentru Vadim, momentul 2000 a fost mai mult decat putea duce.

     

    Nu avea cum sa mai creasca fara sa plesneasca, ca un balon umflat prea mult cu pompa. Iar daca n-a facut un „bum“ rasunator atunci, face acum un fas ireversibil, la capatul a mai bine de un an de balbaieli care au tradat nesiguranta si frica. O imensa frica. Frica de luare la rost, dar mai ales frica de uitare, de nebagare in seama, de a muri inainte de a inchide definitiv ochii.

     

    Caci importante nu mai sunt acum balacarerile lui Vadim, poantele de doi bani, circul ieftin si enervarile calculate ori ba, ci evidenta tot mai clara a apartenentei lui la un trecut de care ne vom aduce cu tot mai putina placere aminte. E o iesire din scena pe masura rolului de pana acum.

     

    Cealalta iesire din scena a acestei perioade e cea a lui Iliescu. Mai demna, dar trista deopotriva. E drept, pe Ion Iliescu n-o sa-l auzim balacarindu-si vechii tovarasi. El nu va trece mai departe de infierarile aluzive, printre randuri, anonime, ambigue.

     

    Si nu e vorba de curaj in cazul unuia si de lasitate in cazul celuilalt. Psihologii ar putea spune ca e foarte probabil ca lasitatea sa fie mai degraba a aceluia care face mai multe spume la gura. La Iliescu se citeste suferinta, durerea. El a trait toata viata din asta si pentru asta, cu urzeli, iesiri la rampa si retrageri strategice.

     

    A pus, in felul lui, suflet in tot ceea ce a facut. Amurgul carierei politice a lui Iliescu nu e insa un loc al triumfului si sarbatorii, ci unul al gustului amar. Desi in forul lui interior se vedea un fel de Coposu al social-democratiei, el va ramane doar un Iliescu al PSD.

     

    Fara sa-si fi dorit-o, Iliescu si Vadim parasesc scena impreuna. Nimic ilogic, intrucat vin din acelasi loc. Apartin aceleiasi perioade si reprezinta acelasi gen de politicieni, chiar daca s-au manifestat, de multe ori, diferit. Trecerea lor deoparte nu inseamna ca, automat, au ramas pe scena doar politicienii destepti, frumosi si curati.

     

    Ci este doar o etapa a unui proces la capatul caruia scena politica din Romania are sansa sa fie mai clara, mai bine structurata si mai eficienta. Bazata mai mult pe doctrina. Partidele de lider tin mai mult de preistoria democratiei, cele bazate pe program tin de normalitate. Pentru ca nici alegatorii nu se mai uita atat de mult in gura politicienilor, ci in urma lor. Cei care doar bat campii nu lasa decat praf.

     

    Asa incat iesirile de final ale lui Vadim nu trebuie sa ingrijoreze mai mult decat sa amuze. In cazul lui, nici macar nu e o drama umana la mijloc. Dar nici iesirea din convalescenta a lui Iliescu nu trebuie privita cu bucurie sau cu ingrijorare, ori de unde te-ai uita. Ambele evenimente fac parte dintr-un proces de schimbare. Natural sau ajutat, dar in orice caz necesar. Proces care, atentie, e in plina desfasurare! Si care ii va atinge si pe altii.

  • Profetia lui Stoica

    Poate stiu ei ceva ce noua ne scapa. Pana la proba contrarie insa, inclin sa cred ca liberalii se incapataneaza sa amane alegerile anticipate, manati pur si simplu de un orgoliu suicidar.

     

    Pentru moment cel putin, conducerea acestui partid pare sa functioneze in parametrii unei realitati care nu mai exista – aceea in care PNL era vioara intai a Aliantei D.A. Din fericire – dar tot pentru moment – acelasi orgoliu i-a determinat pe liderii liberali sa depaseasca, fara macar sa realizeze, capcana intinsa de Valeriu Stoica. Precum betivii, si liberalii au dumnezeul lor.

     

    Pentru ca, la o prima vedere, demonstratia fostului presedinte al PNL nu are fisura. Dupa cum spuneam si saptamana trecuta – si dupa cum ultimele sondaje de opinie o confirma -, raportul de forte dintre PNL si PD s-a inversat. Ca sa spunem asa, pe scara prezentului, bocancii PD tropaie in sus, in vreme ce pantofii de lac ai liberalilor continua sa coboare.

     

    Fenomenul nu e de mirare, cata vreme in ochii electoratului – pe drept sau pe nedrept – guvernarea este asimilata presedintelui Tariceanu si, implicit, PNL. Iar responsabili pentru aceasta asociere sunt, in primul rand, chiar liberalii care, orgoliosi, au facut tot posibilul pentru a-si lega numele de Guvernul Tariceanu, sperand intr-o contrabalansare a prestigiului „presedintelui Basescu“. Calculul s-a dovedit eronat. Tot ceea ce a mers prost in tara, de la inundatii la scumpirea gazului sau criza medicamentelor, s-a spart, automat, in capul lui Tariceanu.

     

    In schimb, din postura asumata de „sinteza a subconstientului colectiv“ (1), Basescu si-a permis (si-si va mai permite) sa iasa la scena deschisa pentru „a lua atitudine“ ori de cate ori simte un puseu de nemultumire populara. O „atitudine“ care nu-l costa nimic, dar care da teribil de bine la omul de rand ce simte ca si-a gasit, in sfarsit, „o ureche“ la varf. In consecinta, popularitatea presedintelui si, implicit, cea a PD s-au umflat vazand cu ochii. In conditiile mentinerii acestor trenduri incrucisate, profetia sumbra a lui Stoica – aceea de transformare a PNL din locomotiva politica in vagon uitat in triaj – este nu doar credibila. E de-a dreptul rationala.

     

    Drumul spre iad e, insa, pavat cu bune intentii. Propunand liberalilor, „la pachet“, alegerile anticipate, trecerea la doctrina populara si unificarea cu PD, Valeriu Stoica le-a oferit ceea ce se cheama o solutie otravita. O stiu pana si copiii: orice medicament, oferit in doze exagerate, poate ucide. Sa presupunem, prin absurd, ca membrii Comitetului Executiv al PNL s-ar fi lasat ademeniti de virtuozitatea logicii lui Stoica, si unificarea liberalo-pedista sub stindard popular ar fi devenit realitate.

     

    Cine ar fi fost principalul beneficiar? (Cherchez la femme!) Ghici ciuperca-ntr-un picior: nici liberalii si nici pedistii, ci … PSD-ul! Aflat in deriva din mai toate punctele de vedere, singura solutie a PSD ramane aparitia, si-n Romania, a unui sistem politic bipolar, in care „puterea“ si „opozitia“, sa alterneze, elegant si disciplinat, la putere. Ca polului celuilalt i se va spune popular sau liberal, prea putin conteaza din acest punct de vedere. Si intr-un caz, si-n celalalt PSD renastea ca singura alternativa posibila.

     

    Scenariul acesta, insa, face parte doar din categoria „incercam si noi marea cu degetul, nu dam cu parul“. De multe poate fi suspectat Stoica, nu insa si de lipsa de inteligenta. Un hap atat de mare, precum pachetul de reforme propus de el, era, de facto, imposibil de impins pe gatlejul liberal. Nu-i bai. Intervine aici planul B: convinsi de forta argumentelor lui Stoica si inspaimantati de perspectiva unei marginalizari politice, unii membri PNL adera, totusi, la „polul popular“, gravitand spre PD-PPCD.

     

    Lipsit de suportul minim necesar, si-n prezenta unei sufocante apasari „populare“, ce aliat posibil i-ar mai ramane lui Tariceanu si liberalilor fideli liberalismului, pentru a se mentine la guvernare si, totodata, in prim-planul vietii politice? N-aveti nevoie de trei incercari – tot PSD!(2) S-ar putea zice ca, oricum am da-o si cum am coti-o, pentru PSD e un „win-win type of situation“. (De aceea, celor care se asteptau la un scenariu de tip „Ion Iliescu reloaded“ le cer sa mai aiba putintica rabdare. Fostul presedinte asteapta, mai intai, sa vada cum vor cadea zarurile in tabara cealalta. Nu poti misca negrele pana nu misca albele.)

     

    Am putea crede, asadar, ca PNL este intr-o situatie fara iesire: fie se lasa ispitit de sirena logica a lui Stoica si-si pierde identitatea; fie reactioneaza hormonal si, hipnotizat de un Tariceanu la randul sau hipnotizat de guvernare, se indreapta spre depoul politicii. Din fericire, politica e ceva mai subtila si nu lucreaza doar in alb si negru. Diagnosticul lui Stoica e corect.

     

    Chiar si tratamentul – cum grano salis. Cu precautie. Temporizare – acesta s-ar cuveni a fi cuvantul cheie al politicii liberale pentru urmatoarea perioada. Pana si Tariceanu a realizat asta cand, saptamana trecuta, a lasat deschisa portita unei uniuni PNL-PD, „sa nu zica lumea ca noi n-am vrut“. De una singura, insa, tactica lui Moromote adoptata de catre liberali nu e indeajuns. Lasat de capul sau, timpul nu le rezolva (chiar) pe toate.

     

    Stramosii nostri latini aveau o vorba: „festina lente“ – „grabeste-te incet“. In cazul liberalilor, formularea merita a fi intoarsa cu susu-n jos: „temporizeaza, grabindu-te“. Grabind anticipatele, PNL mai are o sansa – aceea de a negocia de la egal la egal cu popularii PD. Pana mai pot. Odata castigat acel interval de timp necesar pentru a-si trage sufletul (la propriu si la figurat), multe se mai pot intampla. Vorba lui Nastratin Hogea, care a acceptat pariul ca, in schimbul unei averi, sa invete, in zece ani, magarul Hanului sa citeasca, in caz de esec urmand a i se taia capul: „In zece ani multe se pot intampla: poate mor eu, poate moare hanul  sau – mai stii? – poate invata magarul carte!“.

     

    NOTE

    (1) Expresia a fost ridiculizata pe nedrept. Formularea poate fi nefericita – si aici putem specula o preluare stangace a unui panseu de-al fostului consilier Andrei Plesu – continutul este, insa, cat se poate de serios.

    (2) Pentru confirmare, a se vedea numele liderilor liberali „sustinatori“ ai variantei Stoica – adepti odinioara ai „coabitarii cu PSD“, oponenti ai declaratiilor de avere.

  • Noptile mele si ale domnului Hitchcock

    Nu stiu de ce, dar primul lucru care mi-a venit in minte cand am aflat de povestea cu noptile pierdute si cu „mutatiile“ suferite de cei ce prefera sa lucreze la adapostul intunericului a fost o istorioara despre visele regizorului Alfred Hitchcock.

     

    Marele regizor era innebunit de faptul ca noaptea visa o sumedenie de subiecte de film care i se pareau extraordinare. Din pacate, pana dimineata uita ce a visat, ramanand numai cu impresia puternica si cu regretul ca a mai ratat un subiect de exceptie. S-a gandit sa isi noteze rapid, dupa vis, subiectul si drept urmare a pus la indemana, pe noptiera, o foaie de hartie si un creion. In urmatoarea noapte, desigur, viseaza. Se trezeste, noteaza subiectul acela nemaipomenit, se culca la loc.

     

    Dimineata se trezeste, isi aminteste ca a visat ceva nemaipomenit, constata ca a uitat despre ce e vorba, se intristeaza…. isi aminteste ca a notat subiectul, se entuziasmeaza, se repede la noptiera. Citeste: „un baiat iubea o fata“. Cred ca patanii asemanatoare cu aceea cu noptile domnului Hitchcock stau, intr-un fel sau altul, la baza deplasarii de la „traiul de zi cu zi“ la „traiul de noapte cu noapte“.

     

    De exemplu, noptile mele. Noaptea mi se intampla sa fiu CelMaiMareScriitorRomanInViata – atunci ideile capata o lumina speciala, aparte, vin mai usor si pleaca mai greu, asa ca ai timp sa le prinzi pe indelete si sa le fixezi grijuliu, cu ace cu gamalia frumos colorata, fie pe pagini albe de hartie, fie pe pagini cu extensia .doc. Cateodata ideile vin in vis si, ca sa nu traiesc dezamagirea pe care presupun ca a incercat-o marele regizor, prefer sa pierd cateva ore din somnul de frumusete pentru a definitiva echivalentul povestii baiatului ce iubea o fata.

     

    Noaptea poti fi StapanulLumii – ce iese pe balcon sau pe prispa casei sau la fereastra de la bucatarie pentru a-si admira regatul. Linistea aceea speciala ce ramane dupa ce supusii au dat manelele mai incet si bubuitul de basi din masini s-a estompat iti da un sentiment bun si te relaxeaza mai mult decat o ora de somn. Si mai ofera si un dram de speranta. Iar gustul tigarii fumate atunci e cel mai bun, chiar daca fumatul e plin de pericole.

     

    Noaptea mai pot fi CelMaiTareDinParcare (n-am stiut sa spun altfel), in functie de jocul de calculator care ajunge sa ma pasioneze la un moment dat sau altul. De exemplu acum sunt cel mai bun capitan de submarin din flota germana din al doilea razboi mondial, pentru ca Silent Hunter III ma acapareaza de o buna bucata de vreme; dar am mai fost si Eliberatorul in saga Gothic sau PurtatorulTuturorSperantelor in Half Life II.

     

    Ca sa nu mai vorbesc de frumusetea pe care noaptea o da muzicii puse in surdina, oricare ar fi aceea: descoperi in chitara lui BB King sau la cea a lui Alvin Lee de la Ten Years After sunete noi, ba chiar si Ramm-stein suna mai bine noaptea, daca se poate asa ceva, pentru ca ei suna bine tot timpul.

     

    Un singur regret am, acela ca m-am dezobisnuit sa fiu PlimbaretulAiureaInSerileCaldeDeVara, cu mainile adanc in buzunare sau de mana cu cineva drag. Dar faptul ca am devenit constient de asta ma face sa cred ca sunt tratabil.

  • Matematica reclamelor

    Va propunem un exercitiu de shopping: cu proxima ocazie cand va aflati in fata unui raft, cumparati noua crema LiftDeclic de la Phytomer, noua periuta de dinti Colgate, iar la iesire, crema Cellu-Sculpt de la Avon. Aveti sansa unor beneficii de frumusete – matematic vorbind – cu 481% mai mari, cumulat. Cum asa?

     

    Inainte de a face acest exercitiu de shopping/infrumusetare, va propunem un exercitiu de atentie in pauzele publicitare. Veti constata ca sunt tot mai rare reclamele la produsele din „cosul zilnic“ in care promisiunile de brand sa nu fie exprimate in procente. Detergenti, paste de dinti, creme de tot felul si cosmetice in general – majoritatea contin cate un „acel ceva la suta“ care curata, combate, straluceste sau absoarbe. Intr-o proportie sau alta: 10%, 37%, 55%, 93%, 231% si tot asa.

     

    Consumatorul acestui tip de reclame are mai multe variante de reactie: este pasiv, credul, curios, intrigat, hartuit sau indiferent. Numai ca, dincolo de aceste senzatii asociate, pe advertiseri ii intereseaza altceva – intr-o mai mare masura: increderea consumatorului. Pentru ca, pana la urma, increderea este sentimentul care trage cel mai tare consumatorul de maneca in fata raftului.

     

    O sintagma celebra spune ca „daca n-ar fi, nu s-ar povesti“. Ea este aplicabila si in publicitate: daca n-ar fi studii care sa certifice rolul pe care il joaca aceste procente in reclame, acestea nu ar exista. Cu alte cuvinte, un consumator este mai inclinat sa cumpere noua crema X daca producatorul ii exprima eficienta acesteia „matematic“ decat daca ar face acelasi lucru in mod „literar“. Asta, pe de o parte.

     

    Pe de alta parte, daca toti producatorii s-ar rezuma la comparativul simplu („mai eficient“, „mai puternic“) – deci daca toti ar avea acelasi mesaj – consumatorul ce ar mai intelege? Si ce ar alege? El are nevoie de o dimensiune precisa, de un reper concret (desi, paradoxal, nu procentul in sine este cel care il face sa scoata banii din buzunar pentru un anumit produs).

     

    Asadar – desi seamana intre ele si au sanse minime de a fi retinute pe termen lung – procentele exprimate in reclame par sa devina un element matematic din ce in ce mai necesar: ele ajung „cu ricoseu“ in mintea consumatorului si il influenteaza subliminal in procesul decizional.

     

    Sa revenim la exercitiul de shopping propus mai devreme: o crema, o periuta de dinti si o emulsie va ajuta, impreuna, sa  capatati un plus de frumusete adunat de 481%. Cel putin asa rezulta daca adunam procentele de catifelare, ardere a grasimilor, definire a taliei si protectie bucala inscrise pe reclamele celor trei produse.

     

    Respecta aceste procente cercetarile de laborator intru totul? Sau mai degraba intalnesc nevoia consumatorilor de a cuantifica beneficiile produselor? Companiile din domeniul FMCG, care „conduc“ in acest tip de comunicare – L’Oreal, Beiersdorf, Unilever, P&G, Johnson & Johnson – nu au raspuns solicitarilor BUSINESS Magazin de a comenta pe aceasta tema.

     

    Trecand de cealalta parte a baricadei, agentiilor, acestea spun ca este „o dezbatere mai lunga“, dar „care ia ambele variante in considerare“. „Nu putem vorbi de «rezultatele cercetarii» versus «nevoia consumatorilor», ci de o relatie de interdependenta“, spune Radu Ghelesel, regional client service director al Grey Worldwide Romania. Insa, inainte de a aprofunda aceasta dezbatere, Ghelesel spune ca, in primul rand, promisiunea „pe care un produs o afiseaza trebuie sa fie corecta“.

     

    Aceasta este o conditie esentiala si, in acelasi timp, „un obiectiv“ al studiilor de cercetare in laboratoare hipermodernizate. „In ceea ce priveste companiile cu renume mondial, procentele chiar respecta rezultatele de laborator“, subliniaza acesta. Cuantificarea beneficiilor in campaniile de publicitate este utilizata pentru ca studiile au relevat faptul ca acesti consumatori „au nevoie de argumente rationale“. „Si ce poate fi mai rational decat o comparatie matematica – cu 30% mai mult, cu 50% mai alb?“, intreaba, retoric, Ghelesel.

     

    El mai spune ca, dincolo de simpla specificare a unui procent, important este ca spotul TV sau macheta de presa sa precizeze termenul de comparatie. „El poate fi un produs al competitiei, o alta varianta a gamei sau o formula precedenta a aceluiasi produs. Practic, acesta este elementul care ar trebui sa atraga atentia consumatorilor.“ De ce? Pentru ca „este destul de dificil pentru consumatori sa cuantifice beneficiile, mai ales in cazul produselor de «beauty»“, explica reprezentantul Grey. El ofera si un exemplu: „Poti, desigur, sa observi un par mai stralucitor, dar este greu de spus ca este «cu 60% mai stralucitor». Ideea sugerata este insa de produs nou, imbunatatit si deci mai aproape de a livra beneficiul promis“.

     

    Vorbind despre gradul de eficienta al acestor procente in obtinerea impactului dorit, Ghelesel spune ca „de obicei sunt eficiente“. Ele sunt folosite cel mai des la produsele de ingrijire personala – cum sunt sampoanele, cremele, produsele de machiaj, „toate fiind produse care vand «hope in a bottle», adica „mizeaza pe dorinta femeilor de a incerca mereu produse de infrumusetare noi, mai bune“.

     

    In plus, subliniaza Ghelesel, atat timp cat „nu suna incredibil, aceste reclame genereaza «trial» (dorinta de a testa produsul – n.r.)“. Sigur, atrage el atentia, o idee de advertising „distinctiva“ va fi intotdeauna „mai puternica si mai atragatoare“, dar prin aceste procentaje se comunica faptul ca e „un produs nou“. Aceasta tactica este deseori intalnita in comunicarea noilor produse de frumusete, igiena orala sau detergenti. „In cazul bunurilor de larg consum, diferentierea dintre produse pe baza beneficiului oferit devine din ce in ce mai greu de facut.“

     

    Astfel, in absenta identificarii unor „beneficii de produs sau emotionale, noi, spectaculoase“, acum brandurile incearca sa creeze in mintea consumatorilor ideea ca „sunt cele mai bune in a livra un beneficiu specific: i.e. piele mai matasoasa, dinti cu 30% mai albi“, exemplifica reprezentantul agentiei.

     

    Nu de putine ori consumatorii s-au intrebat daca aceste procente sunt verificate inainte a fi comunicate prin reclame. Nu exista o autoritate care sa faca o verificare la sange, insa toti advertiserii trebuie sa imbratiseze un cod de conduita, elaborat de Consiliul Roman pentru Publicitate (RAC) – acesta reunind companii din domeniul FMCG, alimentar, retail, telecomunicatii, media si publicitate.

     

    Codul de practica in publicitate a fost elaborat de RAC cu scopul de a folosi publicitatea in Romania „pentru informarea opiniei publice in mod corect, cinstit si decent, respectand atat legile nationale, cat si principiile de practica in publicitate recunoscute la nivel international“. Cea de-a doua voce autorizata in domeniu este Consiliul National al Audiovizualului (CNA).

     

    Ce se intampla in cazul in care sunt sesizate nereguli in mesajele publicitare? De obicei unul dintre competitori depune o plangere, iar celalalt trebuie sa demonstreze cu date ca aceste sesizari sunt adevarate, spune Ghelesel de la Grey. „Nu se ajunge prea des la «organele de judecata» deoarece un competitor lezat va prefera sa se adreseze direct celui suspectat.

     

    De obicei, se gasesc solutii amiabile sau se corecteaza mesajul pentru a fi mai aproape de conditiile tehnice din laborator“, spune el. Care sunt aceste solutii amiabile? Acestea nu transpira in public si cu greu pot fi intuite printre randurile reclamelor. Dar cum arata un exemplu de mesaj corectat? Si acesta ramane, deo-camdata, un secret bine ascuns in calupurile publicitare. 100%?

  • PROMISIUNI PROCENTUALE

    Dincolo de banalele, deja, cifre de reduceri sau de gratuitate la un produs, cifrele eficientei isi fac loc tot mai des in reclamele de zi cu zi. Iata cateva:

     

    AVON Cellu-Sculpt creste rata de ardere a grasimilor cu 231%

    COLGATE Noua periuta reduce cu 50% mai mult placa bacteriana si cu 30% mai mult gingivita fata de o periuta de dinti obisnuita

    MAX FACTOR – Rimelul Lash Lift ridica genele cu pana la 50%

    O.B. Absorb cu 37% mai bine

    PHYTOMER Crema LiftDeclic defineste silueta cu 71% mai bine; catifeleaza pielea cu 99% mai mult

    VICHY Crema Thermal fixeaza cu 45% mai bine apa in piele

  • STUDIU DE CAZ Antiridul afacerii L’Oreal: cercetarea

    Toate reclamele centrate pe comunicarea procentelor au un izvor precis: laboratoarele de cercetare. L’Oreal este considerat ca fiind cel mai mare laborator in lume la ora actuala, in acest domeniu.

     

    IN CIFRE: In ultimii zece ani, compania franceza a investit peste 2 miliarde de euro in cercetare cosmetica si dermatologica. A aplicat in jur de 515 de patente in intreaga lume. Si peste 3.000 de formule noi ies din laboratoarele L’Oreal, in fiecare an.

     

    SENZORI: De mai bine de zece ani, L’Oreal a acordat o atentie aparte metodelor de evaluare senzoriale pe care companiile le folosesc in sectorul alimentar. Primul laborator de acest gen a fost creat in 1987. Aceste metode ajuta la evaluarea calitatilor unui produs folosind toate simturile omenesti: gust, miros, vaz, pipait si auz.

     

    DE CE? L’Oreal a ajuns la concluzia ca – spre deosebire de alte instrumente de masurare – oamenii pot incorpora toate datele necesare (la care se ajunge prin stimuli diferiti) si pot oferi o perceptie multidimensionala. Dar aceasta metoda de perceptie si evaluare este subiectiva si difera de la o persoana la alta. Principala dificultate consta in potrivirea senzatiilor obtinute in cuvinte.

     

    SELECTIE: O serie de intalniri in cadrul companiei despre semantica s-a finalizat prin alcatuirea unui glosar de 200 de termeni asociati diverselor senzatii – dintre care numai 15-20 au fost pastrati. Acestia sunt folositi in realizarea diverselor chestionare folosite in timpul testarii. La L’Oreal, tinerii care vor sa intre in cercetare sunt supusi unui training de 6 luni prin care invata sa-si descrie senzatiile astfel incat pot face aceeasi evaluare a aceluiasi stimul.

     

    NIMIC FARA IT: Toate rezultatele cercetarii pe baze de stimuli sunt introduse in computer, ceea ce permite statisticienilor sa construiasca „profilul senzorial“ al unui produs. Analiza senzoriala este un mod excelent de a testa calitatea unui produs cosmetic, dar, in majoritatea cazurilor, este un instrument valoros in crearea de noi produse. Ea permite cercetatorilor sa compare formule diverse pentru a optimiza pe una dintre ele, dar si de a afirma impactul pe care il are asupra sim-turilor o materie prima noua sau o anumita schimbare in procesul de productie.

  • CONDUITA, PE SCURT

    Codul de practica in publicitate, elaborat de Consiliul Roman pentru Publicitate, reglementeaza onestitatea in publicitate. BUSINESS Magazin a facut o selectie a regulilor care pot face obiectul „procentelor“ din reclame:

     

    CORECTITUDINE: Publicitatea trebuie sa fie onesta, adevarata si corecta. Sa aiba credibilitate.

     

    PUBLICITATEA INSELATOARE: Publicitatea trebuie sa evite orice afirmatie sau reprezentare care ar induce consumatorul in eroare, chiar si prin omisiune, ambiguitate sau exagerare.

     

    ELEMENTE TEHNICE SI STATISTICE: Termenii, citatele si referirile la testele tehnice si stiintifice trebuie folosite intr-o maniera corespunzatoare, care sa poata fi demonstrata in fata Comitetului si/sau in fata autoritatilor legale. Testele tehnice si stiintifice, precum si datele statistice cu valabilitate limitata trebuie sa fie prezentate ca atare.

     

    PROBAREA ADEVARULUI: Oricine foloseste publicitatea trebuie sa fie in masura sa probeze, la cererea Comitetului, veridicitatea datelor, descrierilor, afirmatiilor, ilustrarilor si testimonialelor folosite.

     

    COMPARATIA: Comparatia indirecta (mentionare non-explicita a numelui competitorilor) este permisa pentru a ilustra diferentele obiective economice si tehnice, avantajele relevante si verificabile, precum si caracteristicile bunurilor si serviciilor carora li se face reclama.

    PERCEPTIA: Reclamele nu trebuie sa fie ascunse sau subliminale.

     

    TRATAMENTE FIZICE SI ESTETICE: Publicitatea referitoare la tratamentele fizice si estetice nu trebuie sa ii faca pe consumatori sa creada ca un asemenea tratament are functii terapeutice si reparatorii.

     

    PRODUSE COSMETICE SI DE IGIENA PERSONALA: Publicitatea nu trebuie sa il faca pe consumator sa creada ca respectivele produse au alte caracteristici, proprietati si utilizari decat acelea de a fi aplicate pe piele, in gura sau pe dinti, cu scopul exclusiv sau principal de a le curata, dezodoriza, parfuma, de a le imbunatati aparenta sau de a le proteja.

  • In toamna vom avea consultantul“

    De Valeriu Turcan va depinde, mai mult sau mai putin, branding-ul Romaniei. La initiativa Agentiei pentru Strategii Guvernamentale pe care o conduce, s-a format, in urma cu trei saptamani, echipa care in aceasta saptamana demareaza procesul de branding.

     

     

    BUSINESS Magazin: Cine a hotarat componenta grupului de lucru?

    Valeriu Turcan: Primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu.        

     

    Si cand incepeti?

    Saptamana aceasta avem prima sedinta. Incerc sa-l grabesc cat pot, credeti-ma…

     

    Care sunt pasii pe care trebuie sa-i faceti?

    In urmatoarele cateva saptamani vor urma consultari pentru elaborarea caietului de sarcini. Vom lansa apoi licitatia internationala, vom primi ofertele, le vom analiza si, in cele din urma, vom lua o decizie. Implementarea proiectului se va face in trepte, urmand sa fie gandit pe etape (intai pentru primul an, apoi pentru primii trei, primii cinci) sau in orice varianta de planificare propusa de consultant si agreata de grupul de lucru.

     

    Cand credeti ca va avea loc licitatia internationala ?

    Peste doua-trei luni. In toamna vom avea consultantul.

     

    Ne puteti spune care sunt capitolele care vor fi cuprinse in caietul de sarcini?

    Desigur ca nu vom porni de la „zero“. Vom lua un model de caiet de sarcini pentru o campanie de branding. Dar toate la timpul lor, firmele va trebui sa cumpere caietul de sarcini.

     

    Credeti ca pentru Romania ar fi mai potrivita consultanta unei firme precum Interbrand sau Landor sau cea a unor experti in branding-ul de tara precum Wally Olins sau Simon Anholt?

    Nu ma pot exprima asupra celei mai potrivite forme sau persoane. Stiu ca cei doi domni si-au exprimat intentia de a participa la proiect, nimic mai mult, nu m-am intalnit cu nici unul dintre ei pana acum.

     

    Veti consulta pentru caietul de sarcini si consultanti romani de branding?

    Categoric. Stiu ca Mihai Ghyka, care este membru al grupului, va avea o consultare proprie cu International Advertising Association, in care sunt membri si specialisti in branding de la agentii.

     

    In comunicatul de presa care anunta constituirea echipei de lucru se spune ca vor fi consultate persoane direct interesate. Despre cine e vorba?

    Prin persoane interesate inteleg oameni care lucreaza in industrie sau care vor sa se implice si care au un punct de vedere pertinent. Va exista un forum, unde fiecare persoana interesata va putea trimite sugestii. Cred ca forumul trebuie sa treaca prin doua etape. Prima, pana la elaborarea caietului de sarcini. Iar a doua, dupa anuntarea castigatorului, iar atunci toate mesajele trebuie directionate catre consultant, pentru a-i fi acestuia de ajutor. Trebuie o consultare cat mai larga, dar facuta in mod organizat.

     

    Din cine va fi formata comisia care va alege castigatorul licitatiei?

    Prima varianta este grupul de lucru, care cred ca ar trebui sa fie varianta de urmat, avand in vedere ca este o solutie transparenta si transpartinica. Cea de-a doua varianta ar fi sa dam responsabilitatea unui minister „X“.

     

    Va asteptati ca la licitatie sa se inscrie multi participanti?

    Da. Deja s-au aratat interesati de branding-ul Romaniei circa zece companii si experti, unii chiar din SUA. Nu va pot da exemple, dar ii vom anunta pe toti la momentul primirii ofertelor, dupa lansarea licitatiei.

     

    Exceptand consultantul strain, din cine va fi formata echipa de lucru care va prelua procesul de branding dupa licitatie?

    Exista mai multe variante. Le vom discuta in grupul de lucru. Una ar fi ca implementarea sa fie transferata fie unei singure institutii, fie unui comitet interministerial sau unuia interinstitutional, si atunci grupul de lucru va urmari separat implementarea si va face evaluari.

     

    Aveti in vedere vreun model de branding de tara?

    Nu cred ca trebuie sa urmam vreun model. Romania e un caz special, are atatea probleme si e atat de greu de definit un profil, incat abia astept sa vedem propunerile venite in urma licitatiei.

     

    In februarie vorbeati despre anumite sondaje pe care le veti face pentru a afla ce cred despre tara si despre romani strainii care au avut un contact cu Romania. Le veti mai face?

    Nu mai are rost sa le facem noi. Suntem aproape de momentul licitatiei si, in consecinta, pentru economisirea banului public si pentru eficienta demersului ar fi de preferat ca viitorul consultant sa isi stabileasca propria metodologie de cercetare.

  • Parada vacilor colorate

    Cow parade: o poveste despre tranzitia vacii de la animalul care duce tot greul pe la casa omului la un instrument de marketing cu rol artistic si chiar caritabil. Acum si in Bucuresti.Lansata ca o manifestare timida, acum sase ani in capitala Elvetiei, Cow Parade s-a transformat, in scurt timp, in cel mai mare eveniment de arta publica din lume. Pe langa artisti celebri, parada vacilor a implicat personalitati precum Nelson Mandela, Vaclav Havel, David Lynch sau Elton John.

     

    A pus pe jar o organizatie „terorista“ in Suedia, a provocat miscari de protest in Londra, iar in Chicago, cand vacile au fost scoase la licitatie, s-au strans 3 milioane de dolari intr-o singura zi. Dar care va fi impactul paradei la Bucuresti?

     

    Data oficiala a lansarii Cow Parade in Bucuresti a fost 1 iunie. Dar de ziua copilului vacile inca isi mai faceau curaj sa apara pe strada. „Din cauza ploii“, au explicat organizatorii. Acelasi motiv a dus si la amanarea conferintei de presa, care urma sa aiba loc pe terasa La Motoare, ca sa marcheze lan-sarea. A doua zi, in sediul Event Horizon, compania care organizeaza parada din Capitala, nimeni nu era insa abatut din cauza intarzierii. „Important e ce au de spus vacile si nu noi“, crede Michele Lagueux, directoarea Event Horizon. Iar vacile incepusera deja sa atraga atentia pe strazile Bucurestiului.

     

    Ovidiu Tataru, directorul de logistica al organizatiei spune ca, in prima zi, fiecare plasare a vacilor a fost acompaniata in cor de reactii de uimire ale trecatorilor. Nu de mirare, in conditiile in care pana si Marianei Ioanitescu, artista care a desenat prima vaca din parada, nu i-a venit sa creada despre ce e vorba cand cei de la Event i-au propus colaborarea.

     

    „Mi-au cerut sa le pictez o vaca, si i-am intrebat la ce dimensiuni vor tabloul.“ Vacuta ei, Denise, a fost pentru o perioada lunga atractia numarul unu in Hotelul J.W. Marriott, unde a fost amplasata. „Oameni de afaceri se sprijineau cu cotul de ea cand vorbeau la telefon, copii alergau pe culoar spre ea imediat ce o vedeau, iar turistii nu scapau ocazia sa se fotografieze alaturi de ea“, spune Ioanitescu.

     

    Adina, asistent manager la o firma din Bucuresti, n-a vazut-o pe Denise, insa cand a intalnit-o pe TelecomMUUUnication cow, in fata Teatrului National, nu-i venea sa creada. Era incantata si in acelasi timp surprinsa. Efectul vacii asupra ei? „De acum o sa stau mult mai relaxata cand sunt la volan in trafic. Daca o sa aud, cum mi s-a mai intamplat, pe cineva tipand «ia uite, ce vaca!»“, o sa stiu ca face trimitere la una din «membrele» paradei.“ Insa prezenta vacutelor nu s-a simtit numai la Bucuresti.

     

    Turistul american John Crowd isi va incepe vacanta programata pentru aceasta vara la Barcelona cu un scurt popas la Bucuresti. A aflat de „Cow Parade Bucharest 2005“ dintr-un ziar local si nu vrea sa rateze evenimentul. Iar Crowd nu e singurul turist de peste hotare care va veni in Romania special pentru a admira vacile. „Am primit mesaje de la foarte multi straini care abia asteapta sa ajunga aici sa vada parada vacilor si sa cunoasca Bucurestiul“, spune Michele Lagueux.

     

    „Evenimentul e de-ja un fenomen mondial si a devenit pentru multi motiv de pelerinaj.“ Cum a ajuns parada in capitala Romaniei? Bucurestiul a fost selectat dintre peste 500 de orase care si-au exprimat interesul de fi gazda evenimentului in 2005, pentru rolul sau cultural, dar si pentru ca a fost perceput ca o poarta intre est si vest. Anul acesta, Bucuresti va fi primul oras est-european care va gazdui Cow Parade. Tot in 2005 vacile isi vor face intrarea si in Barcelona, Florenta, Monte Carlo, Moscova si Sao Paolo. 

     

    „Muubilizarea“ vacilor, cum denumesc organizatorii parada, a inceput in 1998 la Zürich, ca o initiativa de atrage mai multi turisti si in acelasi timp de a creste notorietatea capitalei elvetiene. Dar de ce o parada a vacilor si nu o parada a oilor sau a taurilor? „In Elvetia vaca e intr-un fel animalul national“, spune directoarea paradei. Pe de alta parte Lestat Monroe, art directorul evenimentului spune ca nici un alt animal nu poate inlocui vaca din punct de vedere artistic.

     

    „Suprafata si structura osoasa a unei vaci reprezinta un suport artistic ideal“, e de parere  Monroe. Cele trei tipuri de vaca folosite in parada, cu capul sus, pascand si asezata, sunt din fibra de sticla si au fost create de sculptorul Pascal Knapp pentru evenimentul din Zürich. Acum ele sunt produse in Polonia.  Vaca a fost aleasa si pentru ca „e un animal indragit de toata lumea si joaca un rol important in transformarea evenimentului intr-unul social“.

     

    Milionul de turisti care au ajuns in Zürich in timpul paradei a facut ca in doi ani parada vacilor sa iasa la pascut prin cele mai mari orase ale lumii. Pana anul acesta peste 25 de orase, printre care Chicago, New York, Londra, Sydney, Tokio sau Praga, au gazduit cate o cireada colorata. Motivul? In primul rand faptul ca parada imbina intr-un mod ideal conceptul de arta publica cu cel financiar-caritabil si cu cel social. Mai precis, mediul de afaceri e implicat direct, fiecare companie putand adopta o vacuta al carei design e apropiat de imaginea firmei.

     

    Vazuta de afara, parada poate fi definita ca o imprastiere a unor vaci pictate prin oras. Dar lucrurile sunt ceva mai complexe. La Bucuresti, peste 350 de artisti s-au inscris in cursa pentru decorarea unei vaci, in total strangandu-se peste 1.000 de proiecte. Si nu pentru bugetul de 500 de euro per rumegatoare. Lestat Monroe afirma ca parada e o modalitate perfecta pentru un artist de a se face cunoscut. „Putin romani intra intr-o galerie sau intr-un muzeu, iar lucrarile de arta din parada sunt mult mai vizibile, lucru ce poate duce foarte usor la recunoasterea unui artist.“

     

    Dupa o evaluare de catre comitetul artistic al Cow Parade, s-a alcatuit un portofoliu de peste 500 de lucrari care au ceva in comun. „Majoritatea sunt lucrari mai cuminti, dar mai cuminte nu inseamna neaparat si mai slab calitativ“, spune art directorul. „Am fost obligati sa alegem aceste proiecte pentru ca stiam ca oamenii de afaceri din Bucuresti sunt mai putini receptivi la idei mai neconformiste, mai nebune.“ De fapt Event Horizon a incercat, probabil, sa evite genul de controversa iscata acum doi ani la o actiune caritabila ce presupunea vanzarea unor brazi de Craciun decorati de artisti.

     

    Unul dintre proiectele de atunci, un pom negru impodobit cu cateva figurine – oameni cu pungi in mana, care vroia sa scoata in evidenta transformarea Craciunului intr-o eveniment comercial -, a atras dezaprobarea unora dintre personalitatile prezente la licitatie. Cu alte cuvinte, o mare parte a publicului nu e inca receptiva la proiecte mai indraznete.

     

    Dar nici lucrarile mai „cuminti“ nu s-au dovedit o solutie sigura. Cea mai grea perioada pentru organizatori a fost tatonarea companiilor care ar fi urmat sa adopte cate o vaca. „La inceput a fost o provocare pentru noi sa convingem firmele sa se implice in parada“, spune directoarea evenimentului. Doar cele care stiau de eveniment nu au stat mult pe ganduri si au intrat imediat in joc. Ca sa adopti o vacuta te costa 5.000 de euro. „Cow Parade e un instrument de marketing eficient si accesibil cu un inalt grad de vizibilitate si priza la publicul tinta“, spune Lagueux.

     

    O serie de studii desfasurate in alte orase in care s-a organizat Cow Parade a demonstrat, intr-adevar, ca pentru companiile implicate in parada vanzarile au crescut cu pana la 28%. „In plus o implicare intr-o actiune caritabila si in acelasi timp faptul ca dai o mana de ajutor comunitatii artistilor e un beneficiu pentru imaginea ta“, mai spune Lagueux.

     

    Pe de alta parte, nici nu e greu sa faci legatura dintre TelecomMUUUnication cow, Graffiti cool Cow sau Cowffee Parade si companiile care le-au adoptat. Rodica Stere, marketing manager la Indesit Company, descrie Cow Parade ca pe o modalitate de a comunica cu clientii intr-un mod deosebit. „Am ales doi tineri artisti, pasionati de Graffiti, pe care i-am rugat sa imagineze un desen al vacutei Indesit“, spune Stere. Rezultatul: Graffiti Cool Cow, o vacuta care te duce cu gandul imediat la ultimul frigider lansat de Indesit, pe care se poate scrie, desena si apoi sterge.

     

    Pe de alta parte, Docu Guard Romania a adoptat o vacuta decorata cu un curcubeu in culori foarte vii. Pe Happy Rainbow Cow o asociezi mai greu cu domeniul de activitate al companiei – servicii de administrare si depozitare a documentelor. Dar Mara Priboi, marketing coordinator al Docu Guard, spune ca „pentru companiile din Romania, sufocate efectiv de cantitatile insemnate de hartie, Docu Guard a aparut ca un adevarat curcubeu“.

     

    Anchor Grup, in schimb, a ales pentru cele doua centre comerciale ale sale, Plaza Romania si Bucuresti Mall, vacuta „vesela“ care va fi realizata de celebrul artist Ioan Nemtoi. Burcu Karasoy, directorul de comunicare Anchor Grup, e sigur ca exemplarele alese de ei vor aduce cu siguranta un plus de imagine, un punct in plus companiei.

     

    In aceste conditii RomTelecom ar putea primi sapte puncte pentru ca a adoptat sapte vacute care vor decora Bucurestiul. Cristina Popescu, media relations manager la RomTelecom, crede ca si romanii vor aprecia originalitatea acestei parade. In plus, compania se gandeste si la crearea unei linii telefonice speciale unde sa se poata raporta „accidente“ ale vacutelor sau daca acestea sunt vandalizate sau furate.

     

    Pana la 1 iunie au fost adoptate 41 de vacute. Kids cow, Dream cow, vaca Puzzle, Vaca inteleapta, Muurbanizare, Nasty cow sau traditionala Florica sunt doar cateva dintre cele 41 de membre ale cirezii care vor fi expuse intr-o prima faza prin Bucuresti. La sfarsitul evenimentului, pe 12 septembrie, vacile vor fi adunate si scoase la licitatie in cadrul Festivalului George Enescu. Banii stransi vor fi donati organizatiei caritabile Special Olympics Romania, motiv pentru care una dintre vaci a fost pictata de Nadia Comaneci, vicepresedinte onorific al comitetului director al organizatiei.