Profetia lui Stoica

Pentru moment cel putin, conducerea acestui partid pare sa functioneze in parametrii unei realitati care nu mai exista – aceea in care PNL era vioara intai a Aliantei D.A. Din fericire – dar tot pentru moment – acelasi orgoliu i-a determinat pe liderii liberali sa depaseasca, fara macar sa realizeze, capcana intinsa de Valeriu Stoica. Precum betivii, si liberalii au dumnezeul lor.

Pentru ca, la o prima vedere, demonstratia fostului presedinte al PNL nu are fisura. Dupa cum spuneam si saptamana trecuta – si dupa cum ultimele sondaje de opinie o confirma -, raportul de forte dintre PNL si PD s-a inversat. Ca sa spunem asa, pe scara prezentului, bocancii PD tropaie in sus, in vreme ce pantofii de lac ai liberalilor continua sa coboare.

Fenomenul nu e de mirare, cata vreme in ochii electoratului – pe drept sau pe nedrept – guvernarea este asimilata presedintelui Tariceanu si, implicit, PNL. Iar responsabili pentru aceasta asociere sunt, in primul rand, chiar liberalii care, orgoliosi, au facut tot posibilul pentru a-si lega numele de Guvernul Tariceanu, sperand intr-o contrabalansare a prestigiului „presedintelui Basescu“. Calculul s-a dovedit eronat. Tot ceea ce a mers prost in tara, de la inundatii la scumpirea gazului sau criza medicamentelor, s-a spart, automat, in capul lui Tariceanu.

In schimb, din postura asumata de „sinteza a subconstientului colectiv“ (1), Basescu si-a permis (si-si va mai permite) sa iasa la scena deschisa pentru „a lua atitudine“ ori de cate ori simte un puseu de nemultumire populara. O „atitudine“ care nu-l costa nimic, dar care da teribil de bine la omul de rand ce simte ca si-a gasit, in sfarsit, „o ureche“ la varf. In consecinta, popularitatea presedintelui si, implicit, cea a PD s-au umflat vazand cu ochii. In conditiile mentinerii acestor trenduri incrucisate, profetia sumbra a lui Stoica – aceea de transformare a PNL din locomotiva politica in vagon uitat in triaj – este nu doar credibila. E de-a dreptul rationala.

Drumul spre iad e, insa, pavat cu bune intentii. Propunand liberalilor, „la pachet“, alegerile anticipate, trecerea la doctrina populara si unificarea cu PD, Valeriu Stoica le-a oferit ceea ce se cheama o solutie otravita. O stiu pana si copiii: orice medicament, oferit in doze exagerate, poate ucide. Sa presupunem, prin absurd, ca membrii Comitetului Executiv al PNL s-ar fi lasat ademeniti de virtuozitatea logicii lui Stoica, si unificarea liberalo-pedista sub stindard popular ar fi devenit realitate.

Cine ar fi fost principalul beneficiar? (Cherchez la femme!) Ghici ciuperca-ntr-un picior: nici liberalii si nici pedistii, ci … PSD-ul! Aflat in deriva din mai toate punctele de vedere, singura solutie a PSD ramane aparitia, si-n Romania, a unui sistem politic bipolar, in care „puterea“ si „opozitia“, sa alterneze, elegant si disciplinat, la putere. Ca polului celuilalt i se va spune popular sau liberal, prea putin conteaza din acest punct de vedere. Si intr-un caz, si-n celalalt PSD renastea ca singura alternativa posibila.

Scenariul acesta, insa, face parte doar din categoria „incercam si noi marea cu degetul, nu dam cu parul“. De multe poate fi suspectat Stoica, nu insa si de lipsa de inteligenta. Un hap atat de mare, precum pachetul de reforme propus de el, era, de facto, imposibil de impins pe gatlejul liberal. Nu-i bai. Intervine aici planul B: convinsi de forta argumentelor lui Stoica si inspaimantati de perspectiva unei marginalizari politice, unii membri PNL adera, totusi, la „polul popular“, gravitand spre PD-PPCD.

Lipsit de suportul minim necesar, si-n prezenta unei sufocante apasari „populare“, ce aliat posibil i-ar mai ramane lui Tariceanu si liberalilor fideli liberalismului, pentru a se mentine la guvernare si, totodata, in prim-planul vietii politice? N-aveti nevoie de trei incercari – tot PSD!(2) S-ar putea zice ca, oricum am da-o si cum am coti-o, pentru PSD e un „win-win type of situation“. (De aceea, celor care se asteptau la un scenariu de tip „Ion Iliescu reloaded“ le cer sa mai aiba putintica rabdare. Fostul presedinte asteapta, mai intai, sa vada cum vor cadea zarurile in tabara cealalta. Nu poti misca negrele pana nu misca albele.)

Am putea crede, asadar, ca PNL este intr-o situatie fara iesire: fie se lasa ispitit de sirena logica a lui Stoica si-si pierde identitatea; fie reactioneaza hormonal si, hipnotizat de un Tariceanu la randul sau hipnotizat de guvernare, se indreapta spre depoul politicii. Din fericire, politica e ceva mai subtila si nu lucreaza doar in alb si negru. Diagnosticul lui Stoica e corect.

Chiar si tratamentul – cum grano salis. Cu precautie. Temporizare – acesta s-ar cuveni a fi cuvantul cheie al politicii liberale pentru urmatoarea perioada. Pana si Tariceanu a realizat asta cand, saptamana trecuta, a lasat deschisa portita unei uniuni PNL-PD, „sa nu zica lumea ca noi n-am vrut“. De una singura, insa, tactica lui Moromote adoptata de catre liberali nu e indeajuns. Lasat de capul sau, timpul nu le rezolva (chiar) pe toate.

Stramosii nostri latini aveau o vorba: „festina lente“ – „grabeste-te incet“. In cazul liberalilor, formularea merita a fi intoarsa cu susu-n jos: „temporizeaza, grabindu-te“. Grabind anticipatele, PNL mai are o sansa – aceea de a negocia de la egal la egal cu popularii PD. Pana mai pot. Odata castigat acel interval de timp necesar pentru a-si trage sufletul (la propriu si la figurat), multe se mai pot intampla. Vorba lui Nastratin Hogea, care a acceptat pariul ca, in schimbul unei averi, sa invete, in zece ani, magarul Hanului sa citeasca, in caz de esec urmand a i se taia capul: „In zece ani multe se pot intampla: poate mor eu, poate moare hanul  sau – mai stii? – poate invata magarul carte!“.

NOTE

(1) Expresia a fost ridiculizata pe nedrept. Formularea poate fi nefericita – si aici putem specula o preluare stangace a unui panseu de-al fostului consilier Andrei Plesu – continutul este, insa, cat se poate de serios.

(2) Pentru confirmare, a se vedea numele liderilor liberali „sustinatori“ ai variantei Stoica – adepti odinioara ai „coabitarii cu PSD“, oponenti ai declaratiilor de avere.