Retelele de cartier, care furnizeaza in principal abonatilor persoane fizice acces la Internet, primesc la randul lor accesul de la furnizorii wholesale de Internet; unul dintre cei mai importanti, Euroweb, a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproape 10 mil. euro (32,2 mil. RON).
CLIENTI: Din numarul total al clientilor, Laurentiu Stan, director general al Euroweb Romania, estimeaza ca 85% din segmentul de wholesale sunt retele de cartier, ajungand la un numar aproximativ de 220 de retele in toata tara.
AVANTAJE: Este foarte avantajos sa vinzi catre retelele de cartier, pentru ca ele preiau toate costurile legate de furnizarea catre clientul final, spune Laurentiu Stan.
PRETURI: Odata cu cresterea numarului de abonati, pretul pe care retelele de cartier il obtin de la marii ISP-isti (internet service provideri) care vand Internet wholesale, cu latimi foarte mari de banda, a inceput sa se diminueze. Daca la inceputul anului Euroweb vindea conexiunea de un megabit cu 85 de euro, acum pretul este deja mai jos. Daca se respecta tiparul de pana acum, vom avea acest pret la 45 de euro la sfarsitul lui 2007, estimeaza Laurentiu Stan.
EFECTE: Multumita scaderii preturilor, retelele de cartier mai mari isi permit sa revanda la randul lor, asemeni ISP-urilor, o parte din traficul cumparat, dezvoltandu-si retele satelit care sunt luate in calcul in cazul vanzarii.
DILEME: Scaderea preturilor pe megabit ii pune in dilema pe proprietarii retelelor de cartier, care pot fie sa scada la randul lor tariful abonamentelor, ramanand astfel competitivi si acaparand cota de piata, fie sa pastreze actualele tarife, crescandu-si profiturile.
Leave a Reply