BusinessMagazin

Blog

  • Razboi cu toata lumea

    Analistii sunt de parere ca, oricum, pe o piata a serviciilor online care se maturizeaza, noile parteneriate sunt avantajoase pentru toate partile implicate.

     

    FOSTI ALIATI: In timpul bataliei cu autoritatile care o acuzau de practici anticoncurentiale in SUA, Microsoft s-a bazat pe sprijinul Dell, companie care acum s-a aliat cu Google, cel mai mare rival al lui Bill Gates pe sectorul cautarilor online.

     

    ATUUL MSN: Microsoft inca mai controleaza una din cele mai mari comunitati de internauti, multumita serviciului de mesagerie online MSN, cel mai utilizat astazi de internautii din intreaga lume.

     

    MAREA PROVOCARE: Rivalii momentului trebuie sa identifice cele mai eficiente metode pentru a vinde reclame unor comunitati de utilizatori care se comporta dupa reguli noi, orientandu-se tot timpul catre servicii de comunicare tot mai complexe.

  • Digitalul meu, digitalul tau

    O companie recent infiintata a anuntat ca va lansa un nou sistem de comert online prin care consumatorii nu vor mai cumpara copii ale produselor digitale (jocuri, muzica, filme), ci dreptul de proprietate asupra lor.

     

    Jocurile, muzica si filmele in format digital au fost dintotdeauna o marfa valoroasa pentru companiile furnizoare de continut. Acestea fac bani buni din vanzarea lor catre consumatorii finali, insa sistemul folosit pana acum nu era intotdeauna avantajos pentru clienti. Imaginati-va ca ati cumparat un joc original si, din neatentie, ati pierdut CD-ul. Singura solutie (legala) pentru a recupera jocul este sa-l mai cumparati inca o data. Un sistem software inventat de compania americana Navio Systems Inc. incearca insa sa inlature astfel de neajunsuri, oferindu-le furnizorilor de continut ocazia de a vinde nu copii ale filmelor, melodiilor sau jocurilor, ci chiar dreptul de utilizare al acestora.

     

    Astfel, odata ce ati achizionat o melodie, de exemplu, o veti putea descarca de cate ori doriti de pe serverul furnizorului de muzica, dupa ce va logati cu numele de utilizator si parola care v-au fost desemnate la prima cumparare. Aceasta solutie va permite companiilor sa vanda produse multimedia folosind mai multe forme de distributie, de la bloguri pana la site-uri ale fan-club-urilor unui artist. Furnizorii vor vinde dreptul de utilizare asupra continutului, iar consumatorii vor putea descarca si folosi aceste fisiere pe mai multe tipuri de dispozitive electronice care pot fi conectate la Internet. Serviciul ii va ajuta, de exemplu, pe cei care pastreaza muzica favorita „imprastiata“ pe mai multe dispozitive sau pe cei care uneori sterg accidental piese pentru care deja au platit. De asemenea, un pasionat al jocurilor pe calculator nu va mai fi nevoit sa cumpere inca o data jocul al carui kit de instalare l-a pierdut. Ii va fi suficient sa intre pe portalul Navio, sa se „legitimeze“ cu numele de utilizator si parola si sa poata descarca inca o data piesa sau jocul pierdut. Dar acest lucru va fi posibil, pentru fiecare caz in parte, daca si producatorii de continut vor fi de acord. Tot ei vor stabili termenii sub care va putea fi folosit serviciul si pretul la care va fi cumparat filmul, melodia sau jocul.

     

    Analistii se asteapta ca marea provocare a Navio sa fie aceea de a semna cu cat mai multi producatori de content pentru a-i folosi platforma web. Pana acum, au fost semnate contracte cu furnizori precum Walt Disney, Internet Group, Atom Entertainment si Fox Sports Mobile. „Una dintre frustrarile consumatorilor de azi e data de faptul ca posibilitatile de alegere sunt limitate, dar in acelasi timp numarul restrictiilor este mare“, spune Melissa Webster, analist al IDC. O astfel de restrictie este si faptul ca utilizatorii iPod pot cumpara muzica doar de pe magazinul virtual al Apple, iTunes. Insa oficialii Navio promit ca vor oferi curand o solutie software care sa permita distributia melodiilor vandute de Apple si pe alte site-uri partenere, cu respectarea drepturilor de autor.

  • Domeniile online, la bani marunti

    Primul pas pe care trebuie sa-l faceti daca vreti un site pentru afacerea dumneavoastra este sa cumparati un domeniu pe Internet. Cum alegeti insa un nume cat mai usor de retinut sau cu potential de a deveni un brand cunoscut?

     

    Ceea ce va trebuie este o analiza a numelui ales, din care sa aflati daca acesta este valoros, daca va atrage clienti, daca este prea lung sau prea scurt sau daca a fost cautat pana acum de utilizatori pe motoarele de cautare.

     

    Pana sa ajungeti sa angajati o armata de specialisti, puteti face o vizita pe site-ul www.leapfish.com. Aici puteti afla cam ce valoare de piata ar avea numele de site la care v-ati gandit, cat si daca este mai scump decat altele similare existente pe Internet. In general cele scurte, de patru-cinci litere si care sunt cel mai usor de retinut, sunt cele mai valoroase, ajungand chiar la zeci sau sute de mii de dolari.

     

    Trebuie luat in calcul faptul ca nu toate numele la care v-ati putea gandi sunt disponibile. Daca numele care va place este deja luat, aveti sansa sa intrati in posesia unuia dintre ele dupa o vreme, in cazul in care el nu a fost cumparat definitiv. Unele nume de domenii sunt cumparate pentru o anumita perioada de timp care poate varia intre un an, zece sau chiar mai mult.

     

    Dupa aceasta perioada, daca proprietarul domeniului nu doreste sa prelungeasca contractul, numele domeniului este scos din nou la vanzare si aveti sansa sa-l cumparati. In afara de domeniile arhicunoscute cum ar fi .com sau .ro, aveti pe www.leapfish.com o lista cu domeniile existente pentru diferite arii de activitate. Spre exemplu, daca aveti o companie care se ocupa de resurse umane, ati putea crea un site „nume.jobs“, domeniul .jobs fiind dedicat acestui segment de activitate. Iar in cazul in care oferiti servicii pentru telefonul mobil, domeniul ar trebui sa fie .mobi.

     

    Unul dintre cele mai scumpe nume de site pe care il puteti gasi la o prima vedere este, de exemplu, „biz.com“, a carui valoare se ridica la peste 214.000 de dolari. Domeniile formate din trei litere sunt cele mai cautate pentru ca sunt cel mai usor de retinut, iar www.biz.com numara peste un milion de cautari pe Google, 640.000 pe Yahoo! si cca. 915.000 pe MSN.

  • Pacala se intoarce

    Dupa modelul hollywoodian al asa-numitelor „sequel“, Geo Saizescu revine cu o continuare a succesului „Pacala“, din 1974. Distribuit de MediaPro Film Distribution, filmul va avea premiera pe 9 iunie.

     

    Pacala se intoarce“ are toate calitatile unui succes de casa: o reteta care a prins la public, o distributie care include atat monstri sacri ai teatrului romanesc, cat si vedete din generatia tanara, totul dirijat de bagheta unui regizor cu experienta. „«Pacala» este fara indoiala un film emblematic ca gandire socio-culturala si artistica. Este un film considerat clasic, care reuneste chintesenta inteligentei si umorului romanesc“, explica Geo Saizescu, cel care a semnat regia si a si jucat in ambele productii. Iar pentru cariera sa a reprezentat un varf, dupa cum el insusi marturiseste. „Fara sa fac o ierarhizare a filmelor mele, pentru ca le iubesc pe toate ca pe copiii mei, «Pacala» a reprezentat fara indoiala o culme“, povesteste Saizescu.

     

    Dupa 32 de ani, regizorul revine cu armele umorului prin „Pacala se intoarce“, care este, de fapt, o satira a societatii in care traim si care are la baza pilde si adevaruri inspirate de povestirile lui Anton Pann, condimentate cu accente cotidiene. „Pentru «Pacala se intoarce» am pastrat aura intamplarilor din primul film, iar dialogurile au percutie la evenimentele si realitatile epocii tranzitorii in care ne aflam“, explica regizorul. Filmul satirizeaza tipologiile care se regasesc in viata de zi cu zi a romanilor: trei personaje nelipsite din viata satului romanesc – primarul, carciumarul si popa, dar si politicianul oportunist, interpretat de insusi maestrul Saizescu.

     

    Cea mai mare parte a filmarilor s-a desfasurat in judetul Valcea, in Oltenia, la fel ca la primul film. „Producatorul Catalin Saizescu a fost obsedat de ideea pro Oltenia, de zona mirifica a Valcii. Si pentru ca nu am dorit ca umorul sa fie alterat de nimic, am ales aceste locuri“, argumenteaza regizorul alegerea decorului. Saizescu spune ca locurile au fost umanizate cu actorii recunoscuti langa care au fost distribuite nume tinere. Astfel, alaturi de Sebastian Papaiani, Adriana Trandafir, Ileana Stana Ionescu, Valentin Teodosiu sau Serban Ionescu, joaca, Anemona Niculescu si Denis Stefan.

     

    „Initial, atunci cand am gandit filmul, Papaiani nu facea parte nici din scenariu nici din gandurile mele. Dar pentru ca toata lumea ma intreba despre el, mi-am dat seama ca nu putea lipsi din noua productie si am creat personajul tatalui lui Pacala special pentru el“, povesteste Saizescu. Sebastian Papaiani, primul Pacala, spune ca nu a filmat decat sapte zile pentru „Pacala se intoarce“ pentru ca avea deja programat un film de televiziune „Bani de dus, bani de intors“. Perioada suficienta insa pentru a trai in spritul Pacala.

     

    „Aveam scenariul, il citisem, dar nu stiam decorul. M-a amuzat in primul rand casa lui Pacala cel batran, care era construita intre niste craci groase ale unui stejar. Intr-o rapa, intr-o vale, undeva unde aveai senzatia ca o sa cazi cu casa cu tot. Parca eram, asa cum isi dorea Saizescu, un cuc, un solitar. Numai ca Pacala, chiar si atunci cand se vaita, este ca hotul care striga «Mi-au furat banii», dar el este cu mana in buzunarul altuia. Striga «Sunt singur, sunt singur», iar in secventa urmatoare il arata facand dragoste cu o amanta. Si nu cu o amanta oarecare, ci cu nevasta cuiva“, povesteste actorul.

     

    Productia, care a avut un buget de aproximativ 18 miliarde de lei vechi, a fost filmata in numai doua luni, spre deosebire de primul film, la care Saizescu spune ca a lucrat doi ani. Iar rezultatul muncii este un film de doua ore si jumatate, de la care se asteapta sa aiba la fel de mult succes ca „Pacala“.

     

    „Pacala“ a prins atat de bine la public, incat este inca difuzat pe posturile romanesti, chiar daca au trecut 34 de ani de la premiera sa. Iar priza la public s-a datorat fara indoiala faptului ca, pana la urma, fiecare roman este un Pacala. „Mi se spunea despre Pacala pe vremuri ca este „o poezie a naturii romanesti“, cu animalele, cu fluierul, cu usa, copaia. Pacala are o filozofie simpla“, explica Sebastian Papaiani, interpretul lui Pacala din primul film. „Am conceput un personaj care trebuia sa atraga multimea, sa fie iubit, purtator de ganduri si sentimente romanesti. Cert este ca fiecare dintre noi este Pacala“, completeaza Saizescu. Afirmatii sustinute chiar de reactia publicului in momentul lansarii. Romanii il pomeneau pe Pacala in toate glumele si, declarat sau nu, fiecare se regasea in vreuna dintre pataniile prin care a trecut personajul.

     

    Fapt care a adus de-a lungul timpului nu numai un numar record de 20 de milioane de spectatori, ci si reactii negative din partea regimului vremii, care a stat pe ganduri inainte sa dea unda verde inceperii productiei. „Comedia a avut intotdeauna de suferit pentru ca in momentul in care razi de cineva nu esti bine primit. Am invins in final cu zambetul pe buze, dar cu zbucium mare in interior“, isi aminteste Saizescu. El spune ca lucreaza la transcrierea jurnalului lui Pacala, care a fost tinut zi de zi in timpul filmarilor timp de doi ani si care este de fapt o istorie dramatica a unui film comic.

     

    Pacala nu a lasat o amprenta adanca numai asupra spectatorilor, ci si asupra carierei interpretului personajului principal. „Pacala a fost pentru mine si binele si raul“, spune Papaiani despre personajul care l-a consacrat. „Pentru mine actorul, eu nu mai puteam sa ies din aceste personaje. Am fost etichetat. Singurul care dupa aceea a avut curajul sa ma ia si a renuntat la un actor pentru asta a fost regizorul Mircea Dragan, cu filmul Golgota“, povesteste actorul. 

     

    Cu toate ca intreaga filmare s-a desfasurat intr-o atmosfera degajata, nu puteau lipsi evenimentele neprevazute. „La scena aruncarii prostilor in Olt nu voia nimeni sa sara pentru ca raul este extrem de imprevizibil. Sa se arunce omul, sa dea un exemplu. Evident ca toti se refereau la mine. Tot auzind, m-am aruncat in bulboana Oltului si am nimerit intr-un vartej. Din fericire m-a salvat bunul meu prieten, Costica Diplan. Asa ca nici la comedii dramatismul nu este de dat la o parte“, isi aminteste Saizescu.

     

    Un alt moment amuzant de care isi aminteste maestrul este scena in care Pacala trebuia sa fie travestit in preot. „La un moment dat, cei de la machiaj au uitat sa aduca barba lui Pacala, care ii desavarsea aparitia, si au gasit o turma de capre si un tap. Am ajuns sa taiem barba tapului si sa i-o lipim lui Pacala, iar dupa finalizarea scenei, cand trebuia sa ii inapoiem tapului ceea ce ii apartinea de drept, animalul ne-a intampinat cu o privire ciudata din cauza faptului ca barba mirosea ciudat de la substantele cu care era incarcata“, povesteste regizorul.

     

    Astfel de momente nu au lipsit nici in cazul primului „Pacala“. Efectele speciale au fost realizate la Kiev, iar Papaiani a trebuit sa filmeze scena cu barza la 15 metri inaltime. Si pentru ca ucrainienii aveau obiceiul sa manance la o ora fixa, actorul a fost uitat acolo, iar dupa pranz, filmarile au fost reluate fara nici cea mai mica explicatie

     

    Acum, dupa 32 de ani, Pacala – Pacala, a’ lu’ Pacala, a’ lu’ Pacala… vine pe ecrane din 9 iunie, pentru a arata ca de fapt suntem toti o natie de Pacala, ori de Pacalici, ori de Pacaliti…

  • Oameni si joburi

    „Recrutare si selectie“, „Sa-i recrutam pe cei mai buni“, „Recrutarea sub toate unghiurile“, „Ghidul profesionistilor in materie de recrutare“, „Excelenta in recrutare“, „Cum sa anagajezi inteligent“ – iata doar cateva titluri (dintr-un total surprinzator de mare) aflate in standurile librariilor occidentale si care trateaza, toate, problematica angajarii de personal.

    In acest stream editorial, a carui amploare este justificata de importanta subiectului, se inscrie si volumul tradus la editura Bic All, volum intitulat „Cum sa alegi intotdeauna persoana potrivita pentru fiecare job“, al lui Lori Davila (sefa a unei firme de succes, care opereaza servicii referitoare la cariera, plasamente externe si care ofera consultanta pentru angajare unui numar de 500 de companii prestigioase – Coca-Cola, Nortel, Siemens etc.) si Louise Kursmark (experta in redactarea de CV-uri si autoare a numeroase carti despre cariera). Cum se poate lesne observa chiar din titlu, cartea propune nu niste retete de eficientizare, ci insasi Reteta. Nu de alta, dar acel „intotdeauna“ titular indica fara doar si poate faptul ca autoarele au dorit sa ne puna la dispozitie un instrument infailibil.

     

    Cum cel mai important aspect al angajarii unor profesionisti de top consta in adresarea intrebarilor corespunzatoare si in evaluarea corecta a datelor obtinute in timpul interviurilor, aceasta carte a fost conceputa ca un ghid lesne de utilizat de catre cei care, ocupati cu responsabilitatile cotidiene, au nevoie de rezultate imediate, mai ales in conditiile in care sindromul „warm-body“ (sau sindromul angajarilor rapide si agresive) tinde sa contagieze intreaga piata mondiala. Daca ar fi sa sintetizam, autoarele insista pe ideea ca, in alegerea angajatului potrivit, este decisiva nu doar identificarea abilitatilor sale tehnice, ci si a celor comportamentale (sesizabile in urma raspunsurilor la intrebari de tipul „Spune-mi despre timpul in care…“, Da-mi un exemplu cand…“ etc), precum si stabilirea motivatiilor si mediului in care angajatul va excela.

     

    Pentru aceasta, au fost oferite nici mai mult nici mai putin de 401 de intrebari pentru interviu (intrebari de inceput, intrebari de substanta, intrebari traditionale si de situatie, modulabile potrivit particularitatilor companiei si candidatului avut in vedere) si 50 de domenii de competenta si tipuri de motivare „job-fit“.

     

    Intr-un capitol special al cartii sunt impartasite sase cazuri de succes de la companii care folosesc tehnica intervievarii comportamentale ca un nucleu al practicii in afaceri, de la TD Madison si Asociatii, cu mai putin de 10 angajati, pana la General Electric, cu 300.000 de angajati.

     

    Foarte interesanta ni s-a parut focalizarea pe riscurile concrete ale unei angajari nereusite – anume costurile reale si costurile ascunse, precum si topul celor mai frecvente 10 greseli care se fac in procesul de angajare.

     

    Lori Davila, Louise Kursmark, Cum sa alegi intotdeauna persoana potrivita pentru fiecare job,

    Editura Bic All, Bucuresti, 2006

  • Noutati

    Clara si Claire

     

    Noaptea este prostituata si raspunde la numele Clara, ziua isi zice Claire si e o fiinta retrasa care-si mascheaza fragilitatea citind. Cam acesta e personajul scindat, cu doua chipuri si directii de personalitate carora Catherine Locandro se straduie sa le surprinda nuantele psihologice si sa le confere consistenta si verosimilitate („Zilele mele erau negativul noptilor mele. Fara alcool, fara sex, fara barbati. Numai rigoarea cu care respectam  orarele pe care mi le fixasem lega cei doi versanti ai vietii mele“). Se vor contopi finalmente cele doua fete intr-una singura? In urma unei experiente ciudate (intr-o noapte, un barbat o plateste nu pentru obisnuitele ei servicii erotice, ci pentru a-i citi, pur si simplu, o scrisoare), Clara se indragosteste si pare a da uitarii meseria pe care o practica de la varsta de 17 ani. Sau, cel putin, asa crede.

     

    Catherine Locandro, Clara Noaptea,

    Editura Humanitas, Bucuresti, 2006

     

    Iubire pana la moarte

     

    David Kepesh, protagonistul septuagenar al acestui roman al inepuizabilului Roth, produce o cugetare care rezuma perfect starea de spirit din care apar toate intelesurile acestei fictiuni: „Am o erectie, deci exist“. Preocupat de amor si traindu-i voluptuoasa povara cu intensitatea unui cantec de lebada, Kepesh, intelectual rasat, reinnoada un episod erotic frant cu opt ani inainte. Partenera de atunci, tanara cubaneza Consuelo Castillo il contacteaza in preajma noptii Mileniului, oferindu-i batranului „satir“ prilejul unor dizertatii ironice asupra conditiei sale de „animal pe moarte“, dar si asupra devastatei stari de sanatate a amantei sale. Moartea intrepatrunde viata la fiece pagina si stigmatizeaza pornirile spre extaz ale personajelor, intr-un ritm ale carui densitate si asurzitoare proliferare de sensuri au fost numite de critici „Rock’n Roth attitude“.

     

    Philip Roth, Animal pe moarte,

    Editura Polirom, Iasi, 2006

  • CV ascutit ca briciul

    Ce-ti ramane de facut cand esti concediat si, desi ai un CV beton, nu gasesti nimic de lucru timp de doi ani? Iar daca pe deasupra mai ai si rate neplatite care se aduna de la o luna la alta si o familie care trebuie intretinuta, disperarea te va cuprinde mai mult ca sigur. Si atunci?

     

    Cam asta ar fi intrebarea pe care o pune cea mai recenta productie a regizorului grec Costa – Gavras – „Cu doua taisuri“ („Le Couperet“). Bruno Davert (José Garcia), un inginer chimist extrem de bine pregatit in industria hartiei, este disponibilizat in urma a ceea ce a devenit cosmarul angajatului occidental: infioratoarea triada „fuziune-restructurare-delocalizare“. Convins ca-si va gasi imediat de lucru, Bruno se trezeste dupa doi ani tot somer si cu o multime de probleme financiare. Cu o gandire pozitiv-constructiva (sau  mai bine zis distructiva), Bruno ia o decizie extrema: sa-l ucida pe inginerul-sef al unui important combinat de producere a hartiei si, mai mult, sa-si elimine principalii cinci concurenti la postul acestuia, ramas liber.

     

    Filmul lui Costa-Gavras nu e primul care se ocupa de acest subiect delicat. Anul trecut a fost lansata in Statele Unite comedia „Fun with Dick and Jane“ (regia Dean Parisot), in care personajul principal Dick (interpretat de Jim Carrey) se hotaraste sa jefuiasca banci impreuna cu sotia, pentru a avea din ce trai dupa disponibilizare.

     

    Chiar daca filmul lui Parisot este, in principiu, doar un pretext pentru mimica hiperelastica a lui Jim Carrey, el contine o scena foarte sugestiva pentru concurenta acerba dintre cadrele superioare din marile companii: un sir de barbati imbracati in costum, urcand in fuga o scara si aruncand in urma bidoane de apa pentru a-si incetini concurentii la un post cu salariu consistent.

     

    Costa-Gavras merge mult mai departe decat Parisot, iar Bruno alege instrumente mai eficiente pentru a scapa de concurenta: un pistol si un satar. Si cu toate astea, nu ai cum sa nu simpatizezi cu Bruno, un om simplu, ajuns in pragul disperarii. Cu un scenariu adaptat dupa romanul The Ax al scriitorului american Donald E. Westlake (nimeni altul decat semnatarul scenariului primei parti a trilogiei „Nasul“), Costa-Gavras transforma goana companiilor dupa profit intr-o satira intunecata, usor bolnava, usor exagerata si in acelasi timp confuza, greu de incadrat exact intr-un anumit gen, dar utila pentru ca reprezinta un semnal de alarma. José Garcia este extraordinar in rolul lui Bruno, iar restul distributiei, care contine actori francezi, belgieni si germani, nu-i mai prejos. De remarcat este belgianul Olivier Gourmet, actorul preferat al fratilor Dardenne (Palme d’Or anul trecut la Cannes cu „L’Enfant“), nemaipomenit in rolul inginerului Machefer, ocupantul postului ravnit de Bruno.      

     

    LE COUPERET/CU DOUA TAISURI

    R: COSTA-GAVRAS CU: JOSE GARCIA, KARIN VIARD, OLIVIER GOURMET, GEORDY MONFILS, ULRICH TUKUR, YVON BACK

  • Cu norocul nu-i de glumit

    In 1999 aparea „Payback“ („Dupa fapta si rasplata“), unul dintre cele mai destepte filme de actiune facute vreodata. Dupa un roman al aceluiasi Donald E. Westlake, filmul regizat de Brian Helgeland – cu Mel Gibson in rolul principal – avea suficiente rasturnari de situatie ca sa-si tina spectatorul atent pana la ultima scena. Acelasi lucru il reuseste si „Lucky Number Slevin“, regizat de scotianul Paul McGuigan („Wicker Park“), un thriller condimentat cu o multime de staruri si o poveste atat de incurcata incat cinematografele ar trebui sa includa cel putin o cafea in pretul biletului.

     

    Cand Slevin (Josh Hartnett) ajunge in apartamentul unui prieten din New York, peste el dau navala doi gangsteri care-i spun ca-i datoreaza bani sefului lor. Slevin nu reuseste sa-i convinga ca nu el este cel pe care-l vor, asa ca ajunge sa dea ochii cu Seful (Morgan Freeman), care-i spune ca trebuie sa-l ucida pe fiul rivalului sau, Rabinul (Ben Kingsley), in contul datoriei. Slevin e prins astfel intr-o intriga in care nimic nu e ceea ce pare a fi, intriga complicata de aparitiile unui ucigas platit (un Bruce Willis cu aceeasi privire rece-amuzata) si al prietenei lui Slevin, Lindsey (o Lucy Liu care depaseste pentru prima oara genul de actrita-scorpie cu care ne-a obisnuit dupa „Ally McBeal“, „Payback“ si „Kill Bill“).

     

    Criticat de presa americana pentru intortocherile scenariului (Jason Smilovic) si pentru faptul ca fura prea mult din filme de-acum clasice precum „Out of Sight“ al lui Soderbergh sau „Pulp Fiction“ al lui Tarantino, „Lucky Number Slevin“ are cateva mari avantaje: arata excelent (actori, decoruri), este bine jucat (inclusiv Josh Hartnett) si se bucura de un soundtrack inspirat, perfect potrivit cu replicile acide si ritmul rapid al filmului. De vazut, dar numai dupa ce ati sters din memorie sursele de inspiratie ale regizorului si scenaristului.

     

    LUCKY NUMBER SLEVIN/SLEVIN: NEVINOVAT CU GHINION

    R: PAUL MCGUIGAN CU: JOSH HARTNETT, BRUCE WILLIS, MORGAN FREEMAN, BEN KINGSLEY, LUCY LIU DIN 16.06.2006

  • Altex, nivelul urmator

    Teoretic, rebrandingul inseamna prospetime: o alta infatisare, o noua carte de vizita, un alt set de valori. Practic insa, nimeni nu face rebranding de dragul rebrandingului. Intotdeauna este o intentie de business la mijloc. E si cazul retailerului Altex.

     

    Cam in urma cu un an, circula un zvon conform caruia Altex s-ar pregati de  rebranding. Si ca, pentru acest lucru, ar lucra cu Landor – companie de consultanta de brand din cadrul grupului international de comunicare WPP. La vremea respectiva, atat agentia (Leo Burnett & Target), cat si clientul sau, Altex, aveau buzele pecetluite in legatura cu acest aspect.

     

    Tot cam in primavara lui 2005, si concurentul Altex, Domo, planuia un rebranding, „ca un raspuns la nevoia companiei de a se dezvolta“, dupa cum aveau sa spuna oficialii Domo, o data cu anuntul noii platforme de brand. Prin dezvoltare, Domo intelegea nu numai extinderea retelei sale nationale de retail, „ci si largirea portofoliului de produse, mai ales in categoria IT&C“. Zis si facut. In toamna lui 2005, Domo a trecut la treaba si s-a relansat cu o carte de vizita noua: o identitate vizuala intinerita si un nou concept de magazin, avandu-i drept consultanti pe Brandient si Enterprise IG (aceasta din urma facand parte din acelasi grup de publicitate ca si Landor, WPP). La Altex, tacere in continuare. Retailerul nr. 1 de electrocasnice nu dadea nici un semn cum ca zvonurile din primavara ar avea vreo baza: compania lui Dan Ostahie continua sa investeasca masiv in comunicarea aceluiasi brand – fiind unul dintre cei mai agresivi advertiseri ai anului trecut, dupa unele estimari din industria de publicitate.

     

    Fie ca nu a vrut sa se suprapuna rebrandingului concurentului sau, fie ca a vrut sa-si sedimenteze mai bine afacerea, Altex a asteptat vara lui 2006 pentru a-si comunica si implementa noul brand – saptamana aceasta compania facand oficial rebrandingul companiei.

     

    Este vorba despre o noua identitate vizuala combinand aceleasi culori, dar care este mai orientata catre tehnologie in comparatie cu vechiul logo, despre care oficialii Altex spun ca ducea cu gandul la produsele albe (electrocasnice). De asemenea, daca in ultima perioada Altex jongla cu mai multe mesaje in jurul aceleiasi idei – accesibilitatea – de acum un singur slogan va fi asociat marcii: „Cel mai mic pret din Romania“. Va disparea din vocabularul publicitar, de pilda, sloganul „Mult confort, putin efort“, creat acum 13 ani, spun oficiali ai Altex (idee care mai degraba se regaseste in campaniile marcilor de electrocasnice decat ale retailerilor). De ce a durat atat trecerea la noua abordare a marcii, desi a trecut mai mult de un an de cand se vehicula in piata intentia lui Dan Ostahie?

     

    „Am preferat sa implementam mai intai filosofia de brand, abia apoi sa o comunicam“, spune Ruxandra Voda, director de marketing. Adica Altex sa ofere intr-adevar cel mai mic pret din Romania, dupa care sa-si centreze comunicarea in jurul acestei pozitionari. „Nu este un simplu exercitiu de grafica“, comenteaza marketerul de la Altex, subliniind ca acest rebranding mai implica si oameni bine instruiti in relatia cu clientii, dar mai ales o verificare permanenta a ofertelor din piata, astfel incat promisiunea brandului – aceea de a oferi cel mai mic pret – sa fie reala.

     

    Ceea ce face Altex acum este sa sublinieze de fapt mesajul-cheie al campaniilor din ultimul an: „Ai innebunit cautand cel mai mic pret din Romania?“. Motiv pentru care tranzitia la noul brand va fi probabil una usoara. Asa cum de altfel este si indicat in industria de retail, spune Ruxandra Voda. De ce nu a facut Altex rebranding mai devreme – fiind, din acest punct de vedere, in urma competitorilor sai de pe locurile doi (Domo) si trei (Flanco)? „Nu avea sens cand piata crestea“, admite reprezentantul Altex.

     

    Prin aceasta observatie, Voda arata inspre realitatea de business care a impins Altex – dar si Domo – sa recurga la rebranding: scaderea vanzarilor de electronice si electrocasnice, care obliga companiile din domeniu sa inoveze si sa-si diversifice gama de produse distribuite (IT&C, multimedia). Dar sa si ofere preturi cat mai bune. Situatie in care imaginea trebuie reinventata in consecinta.

  • Cele doua branduri, fata in fata

    In mai putin de un an, retailul de electronice, electrocasnice si multimedia a fost martorul a doua procese de rebranding: Domo (toamna lui 2005) si Altex (vara lui 2006).

     

    domo: „Domo pentru acasa“


    DE CE? Nevoia companiei de a se dezvolta nu numai prin extinderea retelei nationale de retail, ci si prin largirea portofoliului de produse, mai ales in categoria IT&C.

     

    CONTEXT BUSINESS: La sfarsitul lui 2005, sectorul IT&C reprezenta 18% din portofoliul Domo, fata de 7% in 2004. „Zona IT&C se afla intr-un trend ascendent si credem ca acest trend ascendent va continua“, explica in toamna lui 2005 Lorand Szarvadi, director general al Domo Retail – compania care detine reteaua de magazine Domo – citat de Ziarul Financiar.

     

    CAT?: Dezvoltarea conceptului care a stat la baza procesului de rebranding al Domo a costat 250.000 de euro. „Implementarea acestui concept in toate cele 108 magazine Domo estimam sa coste peste 2 milioane de euro, suma in care nu contorizam campania media“, spunea la sfarsitul lui 2005 Szarvadi.

     

    altex    : „Cel mai mic pret din Romania“

    DE CE? Pentru a sublinia pozitionarea la care compania Altex lucreaza de aproximativ un an: aceea de a fi retailerul cu cele mai mici preturi din Romania.

     

    CONTEXT BUSINESS: La sfarsitul lui 2005, sectorul produselor din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (IT&C) reprezenta 30% din portofoliul Altex (fata de 18%, cat era la competitorul sau, Domo). Comunicarea vizuala a marcii Altex trebuia asadar sa treaca acum la un nou nivel, unul mai orientat catre tehnologie.

     

    CAT?: Dezvoltarea conceptului a costat „cateva sute de mii de euro“, spun oficiali ai Altex. Implementarea noului brand in cele peste 100 de magazine, campaniile de publicitate si activitatile de BTL (cum ar fi asocierea cu lansarea albumului „Fericire in rate“ al formatiei Vama Veche), fac obiectul altor bugete.