BusinessMagazin

Blog

  • Vocea mortii“ sau pseudothriller-ul

    In ciuda catorva momente in care inima iti sta in loc, provocate de aparitia unei fete torturate sau a unor zgomote mai ciudate, „Vocea mortii“ e destul de linistita si in general nu are nici o legatura cu sentimentul de frica.

    „Decedatul X nu poate fi contactat momentan. Va rugam lasati un mesaj dupa semnalul sonor!“ Replica nu apare in productia regizata de Geoffrey Sax, „Vocea Mortii“ („White Noise“), dar si-ar putea gasi usor locul in cele 101 minute ale fimului. Daca ar fi fost o comedie, „Vocea mortii“ ar putea fi descrisa ca o viziune despre cum arata lumea fara vreo vrajitoare care sa te puna in contact cu o ruda decedata. Dar cum de fapt filmul se vrea a fi unul horor, e mai degraba o poveste despre tehnologia infiltrata in comunicarea cu cei de pe taramul celalalt. 

    Fenomenul de Voce Electronica – FVE – este procesul prin care mortii, cu ajutorul sunetului si imaginii, pot sa comunice cu cei vii sau invers, prin intermediul asa-numitului „zgomot alb“ emis de dispozitivele electronice moderne si prin care producatorii filmului vor sa bage frica in spectatori. Pentru un impact pe masura, personajul principal e un tip care nu accepta nici in ruptul capului vreun fel de teorie despre comunicarea cu mortii. „Toma necredinciosul“ alias Jonathan, interpretat de Michael Keaton, revine insa la sentimente mai bune fata de aceasta ipoteza dupa ce un necunoscut il abordeaza, pretinzand ca ar fi auzit-o pe sotia lui Jonathan, Anna (Chandra West), prin intermediul FVE. Surprinzator pentru decedata Anna mai degraba decat pentru public, Jonathan reuseste sa inregistreze vocea si imaginea acesteia, stabilindu-se astfel contactul direct. Timp pentru depanat amintiri? Nici pe departe! Doar un motiv de a relansa filmul. Ca majoritatea sotiilor americane preocupate mai mult de soarta societatii decat de destinul personal, mesajul Annei este legat de viitoarele victime ale psihopatului care a ucis-o si pe care Jonathan trebuie sa le salveze.

    Pseudothrilerul continua insa in aceeasi nota. Cand nu deschide usi care scartie dureros sau nu se plimba pe strazi intunecate, Jonathan e numai ochi si urechi la FVE. Din fericire insa filmul are si cateva parti bune pentru care merita vazut. Una dintre ele ar fi fantomele care arata foarte placut, dovada ca atunci cand mori nu-ti pierzi simtul estetic.

    Vocea MorTii/White Noise Regia: Geoffrey Sax Cu: Michael Keaton, Deborah Unger, Ian McNeice, Chandra West

  • A la Seinfeld

    Oamenii sunt dispusi sa plateasca pentru ca un om sa-i faca sa rada. Pe seama acestui adevar s-au imbogatit actorii Lumii Noi – de la Mark Twain pana la Jerry Seinfeld -, organizand show-uri de stand-up comedy inca din secolul al XIX-lea. In Romania,  astfel de show-uri se produc constant doar de vreo doi ani, intr-un singur loc: o cafenea. Ies bani?

    Jerry Seinfeld spunea intr-unul din show-urile sale ca in stand-up comedy exista patru trepte pe care actorul trebuie sa le parcurga: sa-si faca prietenii sa rada, sa faca necunoscutii sa rada, sa fie platit pentru asta si, in cele din urma, sa fie atat de distractiv incat oamenii sa il imite. In Romania, singura trupa de stand-up comedy existenta a reusit in doi ani sa parcurga primii trei pasi. Se poate vorbi insa de o afacere cu stand-up comedy? Se stie ca multe cluburi isi lustruiesc imaginea si profiturile invitand in incinta lor spectacole de muzica sau teatru. E profitabila gazduirea spectacolelor de stand-up comedy pentru un club? Si, nu in ultimul rand, poate un artist trai strict din astfel de prestatii? La doi ani de la infiintare, trupa Deko, singura trupa de acest gen care a supravietuit in tara cu ajutorul managerial al lui Dan Chisu si al lui Radu Gheorghe, pare sa raspunda afirmativ la toate aceste intrebari. Afacerea cu glume este insa in stadiu de dezvoltare, spune Geo Procopie, proprietarul cafenelei Cafe Deko, in incinta careia oamenii platesc o consumatie obligatorie pentru a rade in fiecare vineri si sambata seara. „Din punct de vedere financiar se poate vorbi de profit, dar in momentul de fata acest profit este reinvestit: o parte in actorii care urca pe scena, iar cealalta parte in cafenea“, spune Procopie. Pare o afacere din care toata lumea castiga. 

    De ce nu se glumeste pe bani si-n alte baruri ale tarii? „Foarta multa lume a incercat sa faca stand-up, dar, dupa primele cinci insuccese, totul s-a destramat“, spune Dan Chisu. „Stand-up se face cu persuasiune si perseverenta. Nu esti comediant de bar decat dupa ce ai un mare numar de spectacole in spate.“ 

    Prima tentativa de stand-up comedy in Romania s-a petrecut in 2000, in clubul Time Out, isi aduce aminte actorul Radu Gheorghe. „Dupa experienta din Statele Unite, unde am intrat deseori in contact cu acest gen de spectacol, m-am intrebat «si la noi de ce nu, doar suntem o tara capitalista?»“

    De-ce-nu-ul avea sa-si gaseasca insa rapid explicatia. Proiectul din Time Out a murit din fasa, din cauza „problemelor tehnice“, precum gasirea de oameni care sa urce pe scena. „In stand-up se cere mai putin talent si mai multa inteligenta“, spune Gheorghe. „Pentru ca nu apari pe scena cu un text invatat, ci improvizezi, iar descoperirea de oameni capabili e destul de dificila.“ Fara a se lasa descurajat, trei ani mai tarziu, acelasi Gheorghe lansa, impreuna cu Dan Chisu, cel dintai show permanent de stand-up comedy.  Dan Chisu explica atunci ca initiativa este un efect al ofertei limitate si repetitive de divertisment din programele TV, precum si o completare a repertoriilor teatrelor de stat sau independente. Pe de alta parte, Geo Procopie spune ca „s-a vrut realizarea unei chestii inovatoare, un proiect total diferit de ceea ce se intampla pe piata, dar din start s-a pus accentul pe construirea unei afaceri“. 

    Recrutarea de oameni – care fusese o problema pentru Radu Gheorghe – s-a rezolvat prin cateva afise lipite pe peretii facultatilor de teatru din Bucuresti. La preselectie s-au dat haiosi peste 40 de candidati. Dar, daca in formula initiala trupa era alcatuita doar din studenti la teatru si actori profesionisti, in componenta actuala se regasesc studenti care nu au avut nici o legatura cu lumea teatrului, dar care au avut curajul sa urce pe scena. „Majoritatea – si cei mai buni – sunt cu totul altceva decat oameni de teatru. Sunt la informatica, la ASE…“, povesteste Dan Chisu.

    Procopie evita sa vorbeasca inca de stand-up ca despre un veritabil business, dar stie ca de momentul in care o va face il desparte doar multa munca. Pentru ca cerere exista. Daca la primul spectacol „s-au ratacit“ vreo sase persoane, astazi, din cele 75 de locuri ale cafenelei, nu ramane nici unul liber. Dimpotriva. Sunt seri in care cafeneaua cantareste mai greu cu 150 de spectatori, din care jumatate isi fac rezervari cu o seara inainte. Procopie spune ca nici nu mai are rost sa promoveze cafeneaua cu scopul de a aduce clienti, pentru ca nu mai are locuri libere. 

    Nici membrii trupei Deko nu se plang. Din meseria asta poti trai destul de bine chiar si in Romania, spune Bogdan Mihai Bobonete (Bobo – numele de scena), liderul trupei Deko. „Nu castig aceeasi suma pe care o ia Bambi pe un recital, dar din banii castigati imi platesc taxa la o facultate particulara si imi ramane cat sa traiesc bine.“

    O singura trupa de stand-up comedy care face spirite intr-o cafenea nu poate declansa inca un fenomen. Dar poate fi considerat un fenomen interesant umplerea salii Arcub din Bucuresti, in ziua de vineri, 15 aprilie, cand trupa Deko a pasit pentru prima data in afara decorului in care s-a nascut, direct pe o scena mare. In sala, din cele aproximativ 400 de locuri, doar circa 50 au ramas goale. Peste 300 de persoane, majoritatea tineri, au platit 210 mii de lei pentru un bilet (aproape 6 euro). 

    Cei sase membri ai trupei au prestat timp de doua ore pe scena decorata cu un scaun, o chitara, un microfon si cateva sticle de apa, convertind spectatorii la ras si aplauze cu improvizatii pe seama stirilor de la televizor, a conditiilor de trafic, a unor evenimente politice sau a sexualitatii. „Ceea ce te loveste pe strada, realitatea imediata, e sursa principala de subiecte pentru improvizatiile noastre“, spune Bobonete. Audienta jurnalelor de stiri garanteaza comediantilor ca subiectele au priza la public, iar cand sunt expuse sub o alta forma, cu umor, impactul e si mai mare, explica el. „Din fericire, avem de unde sa ne alegem subiectele, Romania fiind o tara foarte bogata in ce priveste materia prima pentru stand-up comedy“, spune liderul trupei. 

    Mai putin bogata e deocamdata oferta de cluburi care gazduiesc astfel de evenimente. In afara de cafeneaua Deko, clubul Prometheus ofera saptamanal un asemenea spectacol si, ocazional, clubul Green Hours. In clubul La Scena stand-up comedy a fost sters din oferta dupa un an. Organizatorii sustin ca din lipsa de sponsori, iar actorii dau vina pe dezinteresului organizatorilor. Liderul trupei Deko spune ca lipsa cluburilor-gazda pentru stand-up comedy impiedica dezvoltarea fenomenului. „Stand-up comedy e un spectacol caracteristic clubului, si intr-un astfel de loc ar trebui promovat“, spune si Radu Gheorghe. Pentru multi artisti, stand-up comedy este o buna rampa de lansare. Pentru altii, este serviciul ideal. Pentru ca, explica Radu Gheorghe, posibilitatea de a improviza in teatru este proprie numai acestui gen de spectacol.

  • CELEBRITATILE RASULUI

    In Statele Unite, stand-up comedy a fost rampa de lansare a multor comedianti catre lumea cinematografiei.

    Cel mai amuzant american: Supranumit de New York Times „cel mai amuzant om din America“, Chris Rock a fost descoperit de Eddie Murphy – un alt actor ajuns pe platourile de filmare de pe scenele de stand-up – si a debutat alaturi de acesta in Beverly Hills Cop 2. Castigator a trei premii Emmy si a doua premii Gram-my, Rock  a realizat pentru HBO unul dintre cele mai vizionate talk-show-uri din istoria postului.

    Prima femeie: Actrita, cantareata, scriitoare si pictorita, Phyllis Diller a fost declarata pionierul feminin al stand-up comedy. Diller, una dintre cele mai iubite femei din show business, a ajuns in Cartea Recordurilor dupa ce a reusit sa improvizeze intr-un show 12 glume pe minut.

    Celebritate: Jerry Seinfeld a devenit unul dintre cei mai populari „comedianti“ din lume dupa ce a realizat serialul despre nimic. Cand a anuntat ca e pe punctul de a filma ultimele episoade ale serialului, NBC i-a oferit 5 milioane de dolari pe episod pentru continuarea seriei. Seinfeld a renuntat insa, iar anuntul a fost descris de presa ca unul dintre cele mai socante momente ale culturii americane.

     

  • Tanti Varvara si musteriii ei cei rosii

    Despre Varvara – mucenica – stim cu totii, astazi, ca este sfanta patroana a minerilor. Putini dintre noi isi mai amintesc insa ca numele, asociat cu apelativul „tanti“, desemna pe vremuri, in jargonul militantilor de stanga, institutia Sigurantei statului.

    Titlul, usor zeflemitor, al ultimei carti a lui Stelian Tanase – „Clientii lu’ tanti Varvara“ – acopera un continut cat se poate de grav.  Folosindu-se de instrumentele istoricului si ale analistului politic, autorul trateaza subiectul cu gravitatea cuvenita, fara a-si uita o clipa vocatia de prozator. 

    Cartea este o suita de portrete demistificate, crude dar fara sarja,  ale  unora dintre cele mai importante personaje ale inceputurilor miscarii comuniste de la noi: Cristian Rakovski, Panait Istrati, Gheorghe Cristescu, Constantin Doncea, Dumitru Petrescu, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Stefan Foris, Ana Pauker, Vasile Luca, Lucretiu Patrascanu si multi, multi altii, ale caror ispravi militante si biografii scapate din atelierele de cosmetica ale propagandei comuniste se intind pe spatiul a 500 de pagini. Un puzzle de figuri, o fresca „de gen“, in care modelele sunt surprinse dupa ce au iesit „din poza“, in atitudini cu atat mai stanjenitoare cu cat contrasteaza, pana la grotesc, cu atitudinea de demnitate, devotament, probitate sau eroism cu care au fost pana acum consemnate si recompensate in paginile istoriei oficiale. Astfel poate fi descompusa aceasta carte care retraseaza – si ne sileste sa regandim, cutremurati –  una dintre cele mai dinamice si mai controversate epoci ale veacului al XX-lea.

    In preambulul volumului, autorul vorbeste despre talcul si mizele uriasei sale intreprinderi: „Dupa 1918, Moscova orchestreaza repetate tentative de preluare a puterii de catre gruparile bolsevice. Ungaria 1919, Germania 1919, 1920, 1923, China 1927 sunt doar cateva exemple. Multe tari devin obiectul subversiunii, provocarilor, intretinerii de conflicte, instigarii la razboi civil. Adesea, in spatele protestelor miscarilor de stanga, pacifiste, si a sindicatelor, s-au aflat grupuri clandestine finantate si aflate sub controlul politic bolsevic. Subversiunea si-a schimbat mereu formele.

    Scopul a ramas insa acelasi pana tarziu, in 1991: producerea de crize, subminarea regimurilor democratice, destabilizarea lor, haosul, preluarea puterii. Efectele au fost devastatoare: blocarea istoriei mai multor generatii intr-un experiment care nu a dus la nimic. A fost nevoie de cateva decenii pentru ca acest angrenaj, complicat si malefic, sa fie demontat. Paginile de fata nu sunt altceva decat naratiunea unui caz particular, cel romanesc, ca parte din aceasta vasta istorie“. Trudnica demontare pe care o opereaza Stelian Tanase are o calitate nebanuita pentru o productie romaneasca de acest gen, dincolo de inconstestabilele sale virtuti stilistice, de stralucitul spirit sintetic si de gratia formulei memorabile: prudenta. O prudenta care nu are nici o legatura cu clementa fata de obiectele „insectarului sau“ ori cu teama de a fi transant, ci cu intelepciunea omului care stie ca nici o istorie, oricat de bine documentata, nu este vreodata ultima. 

    Stelian Tanase, Clientii lu’ tanti Varvara, Istorii clandestine, Editura Humanitas, 2005; Cartea lui Stelian Tanase are o calitate nebanuita pentru o productie romaneasca de acest gen: prudenta.

  • ROMANUL KREMLINULUI

    • ROMANUL KREMLINULUI

    Dupa un „roman“ dedicat orasului Sankt Petersburg, Vladimir Fedorovski recupereaza, de aceasta data, intr-un eseu cu dimensiuni politice, de spionaj sau chiar de ghid turistic, istoria milenara a citadelei rosii, Kremlinul (care inseamna, in ruseste, „fortareata“).

    Aceasta poveste, intemeiata pe solide informatii de arhiva si marturii inedite, se citeste ca un roman si ne infatiseaza o fascinanta istorie saturata de comploturi, de crime, de idile patate de sange, de lupte si de orgii. Ne aflam intr-o lume fundamental diferita de cea occidentala, deopotriva exotica si salbatica. O prima concluzie: in fruntea statului rus s-a aflat, intotdeauna, un despot (nu intotdeauna luminat), care s-a sprijinit pe boierime si, inca de la inceputurile sale, pe o politie secreta pe de-a-ntregul devotata puterii si specializata in urmarirea si reprimarea oponentilor de orice fel.  

    Vladimir Fedorovski, Istoria Kremlinului, Editura Lucman, Bucuresti, 2005

     

    •  O PENELOPA à LA RUSSE

    Ultimul roman al scriitorului rus de limba franceza Andrei Makine descrie destinul unei Penelope rusoaice, Vera, imbatranita prematur de istoria „mare“ dar si de dramele personale. De treizeci de ani e macinata de dorul pentru „Ulise“ al ei, un barbat de care s-a indragostit in 1945, pe vremea cand nu era decat o adolescenta idealista.

    Intre timp, a devenit „femeia care asteapta“, inca frumoasa si senzuala, singuratica si taciturna. In umbra, un barbat – scriitor in varsta de 25 ani – nu-si poate dezlipi privirile de aceasta femeie pe care a intalnit-o intamplator pe malul unui lac inghetat. Intre ea – care parasise o stralucita cariera universitara – si el – care fugise de fadoarea lumii intelectuale a Leningradului – se tese o poveste alcatuita din taceri succesive si fabuloase peisaje hibernale, in care cuvantul „dragoste“ apare doar atat cat sa evoce trecutul. Traducerea cartii lui Makine, pe masura rafinatei versiuni originale, ii apartine scriitorului Dan Radu Stanescu. 

    Andrei Makine, Femeia care astepta,Editura Polirom, Bucuresti, 2004

  • Poiana Boilor“ elibereaza rasul

    Comedia lui Horatiu Malaele a declansat un ras general „cu priza la scaune“ inca de la premiera.

    S-au realizat nenumarate spectacole care combina una, doua sau trei dintre piesele scurte ale lui Cehov in toate permutarile posibile. Dar nu treceti cu o ridicare din umeri peste aceasta eterna si posibil-prafuita rezolvare prin colaj a unui spectacol de teatru, pentru ca „Poiana Boilor“ (dupa „Cerere in casatorie“ si „Ursul“) de la Comedie este nu doar o bijuterie teatrala, purtand valoarea caratelor lui Horatiu Malaele (de data asta numai regizor), ci si unul dintre putinele spectacole la care te chiar poti sufoca de ras.  La premiera, intr-o sala despre care ai fi presupus ca e plina de experti, sau cel putin de persoane care stiu textul pe de rost, publicul se tinea de scaune de ras. 

    Horatiu Malaele a construit o comedie de un umor pur, de situatie, de caracter si limbaj, ocolind orice pretentie metafizica si orice actualizare a actiunii. Personajele – doamna ceruta in casatorie de nevricosul sau vecin, decrepitul ei tata si creditorul devenit apoi pretendent la mana vaduvei (deducem ca primul sot, cel din prima piesa, a murit de nervi) – sunt de un grotesc urias. Si totusi, de o indiscutabila umanitate. Comicul lui Horatiu nu ii distruge, ci ii apropie. 

    Partitura cea mai suculenta revine singurei doamne din distributie: Delia Seceleanu. Ea este absolut cuceritoare, joaca pana la epuizare la un pas de public, starnind hazul prin fiecare detaliu. Eugen Racoti realizeaza un rol neasteptat, scotand efecte de umor negru din imaginea senilitatii care se manifesta discontinuu. Personajul e cand lucid, cand abulic. 

    In ciuda compatimirii inevitabile, starneste un ras enorm. Cuplul celor doi soti succesivi, Dragos Huluba si Serban Georgevici, ofera un contrast de ipostaze. Primul e ipohondru, nevrotic, isterizat patologic. Al doilea e de o sanatate suspecta, care il duce la mitocanie dar si la casatoria cu temperamentala vaduva, vizibil imbogatita prin mostenire. De observat succesiunea de costume a doamnei (semnate Jeanine), de la neglijenta din prima parte la luxul din a doua. 

    regia: HoraTiu Malaele; cu: Eugen RacoTi, Delia Seceleanu

  • Spaima din mintea Juliei

    Plictiseala nu e apanajul modernitatii. Si Madame Bovary se plictisea, desi n-avea robot de bucatarie sau masina de spalat cu bule. Dar plictiseala evolueaza de la secol la secol.

    „Julia“ („Being Julia“), filmul cu care Annette Bening a fost aproape de un Oscar, este povestea unei femei mature, bantuite de spaima ratarii – sinonima aici cu batranetea. Vedeta de teatru a Londrei la sfarsitul anilor ‘30, Julia Lambert are o relatie „moderna“ cu sotul (Jeremy Irons) care, intamplator, ii este si manager artistic. Desi are toata libertatea din lume si toata Londra ii sta la picioare, personajul nu prea are ce face cu ele.  In acest moment, in viata sa apare tanarul american Tom (Shaun Evans). Disponibilitatea totala a femeii mature de a „depune armele“ in fata acestui baiat, fara doar si poate cu tupeu, dar nesarat si chiar destul de necarismatic, surprinde. Daca tot e ca diva sa-si piarda mintile pana la limita isteriei si sa coboare in pragul de jos al demnitatii, te-ai astepta macar sa o faca pentru un tanar special. Lucrurile nu stau insa asa. Intreaga situatie nu este de fapt decat un preambul care pregateste scena finala: razbunarea Juliei, scena in care Annette Bening si personajul pe care il intruchipeaza isi dau masura talentului actoricesc.

    Tom nu are ambitii personale, insa o foloseste pe amanta drept ascensor catre celebritatea mai tinerei sale iubite, Avice Crichton (Lucy Punch). Ascensorul spre celebritatea aspirantei la glorie se dovedeste insa ascensor spre esafod. 

    Julia nu poate face decat ceea ce stie mai bine: sa joace teatru. De altfel, cei care vizioneaza filmul se intreaba pe buna dreptate cand joaca si cand nu joaca teatru personajul nostru. Annette Bening calca apasat pe urmele lui Bette Davis, si tot filmul aproape ca ii apartine. Daca ne gandim ca actrita a ratat „la mustata“ Oscarul, adjudecat pentru a doua oara  de Hillary Swank pentru rolul din „O fata de milioane“ („Million Dollar Baby“), filmul poate fi pri-vit si ca o razbunare, avant la lettre, a femeii mature in fata femeii mai tinere.

    Ambele filme ruleaza in paralel pe ecranele noastre, asa ca puteti gusta si compara. 

    Julia/Being Julia, 2004 Regia: Istvan Szabo Cu: Annette Bening, Jeremy Irons

  • Un MBA in cutie de carton

    Peste patru miliarde de dolari este valoarea Grup Holding, companie romaneasca cu activitati in presa, medicamente, electronice si bauturi. Grup Holding este a 36-a companie a lumii. Holdingul Zanu (produse alimentare, presa, electronice), tot din Romania, are o valoare de numai un miliard de dolari si se situeaza pe locul 418 in economia mondiala.

    N-ati auzit de aceste companii? Nici nu prea aveati cum, pentru ca sunt creatiile jucatorilor romani angrenati in „Industryplayer“, un simulator de afaceri online ce aduna peste 35.000 de jucatori din mai mult de 100 de tari. Romania se claseaza pe locul opt in topul general al natiunilor, peste Canada, Polonia, Japonia sau China, o pozitie care ar scuti guvernul Tariceanu de multe din problemele sale, daca ar fi reala. Industryplayer este folosit de universitati din lumea intreaga pentru a-si antrena studentii in administrarea afacerilor. 

    Spre deosebire de oferta reala guvernamentala romaneasca, jucatorul angrenat in Industryplayer primeste 10 milioane de dolari virtuali pentru a-si demara afacerile, adica pentru a deveni cel mai important tycoon al lumii. „Jucatorul industrial“ poate alege dintr-o gama de 160 de produse, pentru a domina pietele si a-si maximiza averea.  Tranzactiile in timp real pe care jucatorul le efectueaza sunt contabilizate instantaneu, evolutia performantelor companiei putand fi vizualizata in grafice sau disponibila pentru analiza in Excel. Industryplayer nu este simplu, pentru ca jucatorul este pus in situatia de a-si administra companiile in-tr-un mod cat mai apropiat de lumea reala: materie prima, costuri, bugete, salarii, greve, asigurari, consumatori sau dezastre naturale  – totul este luat in calcul, simulat si ii afecteaza activitatea. 

    Industryplayer nu este singurul exemplu de joc pe calculator care obisnuieste jucatorul cu managementul economic; de fapt exista o intreaga grupare de simulatoare sau de alte tipuri de jocuri de strategie in care latura economica, dar nu numai, este prezenta. Nu numai, pentru ca exista o serie de jocuri care combina economicul, politi-cul si socialul in simulari complexe, extrem de apropiate de lumea reala. Spre deosebire de jocurile comune de actiune, abandonate de jucatori destul de repede, simulatoarele si strategiile si-au castigat un public stabil si entuziast. Exista si astazi jucatori pasionati de marile nume ale inceputurilor acestor categorii – Capitalism, Transport Tycoon, Railroad Tycoon sau Civilization.

    Sa incepem cu cel mai important joc din aceasta categorie, Civilization. Este un joc pentru Traian Basescu, nu numai din cauza functiei pe care o detine acesta ci si pentru faptul ca poate oferi o axa Bucuresti – Londra – Washington care sa nu-i supere pe cei din Paris. 

    Civilization, ajuns in prezent la a treia varianta (a patra este asteptata pentru finele acestui an), este, conform multor jucatori seriosi, care nu-si intocmesc topurile personale in functie de numarul de alieni ucisi, cel mai bun joc pe computer facut pana in prezent. Civilization sau „Civ“, asa cum il alinta pasionatii,  presupune crearea unui imperiu mondial pornind din anul 4000 inainte de Hristos, cu un singur lucrator. 

    Jucatorul trebuie sa isi administreze imperiul, sa vegheze la buna dezvoltare economica a oraselor sale si la multumirea populatiei, sa se inarmeze si sa conduca razboaie, sa aleaga si sa indrume activitatea oamenilor de stiinta, sa stabileasca aliante economice si diplomatice. Managementul fondurilor statului este fundamental, asa ca jocul s-ar preta si pentru ministrul finantelor Ionut Popescu. Spre deosebire de romani, orice extravaganta in materie de taxe si impozite este prompt sanctionata de „civcetateni“, care se revolta la orice solicitare care le depaseste posibilitatile, devenind neproductivi. La managementul fondurilor se adauga cel al resurselor naturale si cel al comertului dintre orasele proprii sau intre natiuni. Pentru ca este un joc complet, printre „binefacerile“ civilizatiei se numara si coruptia si poluarea. Victoria era asigurata in primele doua variante ale jocului de cucerirea celorlalte civilizatii sau de atingerea unui nivel tehnologic suficient de dezvoltat pentru a coloniza spatiul cosmic. In Civ 3 victoria este nuantata, pentru ca au fost adaugate varianta culturala si cea diplomatica (in acest ultim caz jucatorul este ales secretar general al ONU). 

    Prima varianta de Civilization a aparut in 1991 iar ultima in 2001. Jocul este creatia game-designerului Sid Meier, o figura legendara a comunitatii internationale a jucatorilor, al doilea nominalizat in Hall of Fame al AIAS (Academy of Interactive Arts & Sciences), in 1999, dupa Shigeru Miyamoto de la Nintendo. Prezent de 20 de ani in lumea jocurilor, Meier este si creatorul unei alte serii de succes, Railroad Tycoon, ajuns si acesta la a treia editie.

    Railroad Tycoon presupune formarea unui imperiu al transporturilor, si, din 1990, reprezinta sursa de inspiratie pentru o sumedenie de jocuri, peste 60 create de mai multe companii, printre care se numara seriile Pizza Tycoon (administrarea unui imperiu fast-food), RollerCoaster Tycoon (parcuri de distractii), Airline Tycoon, Casino Tycoon, Golf Resort Tycoon, Zoo Tycoon si multe altele. Railroad Tycoon, pe langa partea in care jucatorul isi conduce compania de transport pe calea ferata, simuleaza tranzactii pe piata de capital, precum si o componenta de inginerie, in care pot fi construite tuneluri, poduri sau cladiri.

    Franciza RollerCoaster Tycoon este o curiozitate pentru lumea jocurilor – cele trei editii ale jocului s-au vandut in mai mult de opt milioane de exemplare. Jocul a fost pana de curand, spun unii, al doilea cel mai bine vandut joc din lume, intr-o lume care asociaza jocurile pe calculator cu violenta si impuscaturile. RollerCoaster Tycoon isi trage succesul, totusi, nu din componenta de administrare a parcului de distractii pe care il construieste jucatorul, ci din faptul ca jucatorul isi poate exersa abilitatile de construire a celor mai fantastice instalatii de montaigne-russe imaginabile. De aici o adevarata competitie online a celor mai inspirate/periculoase/datatoare de ameteli linii pentru trenulete si o avalansa de site-uri ale fanilor. E adevarat ca jucatorii nu pot ignora nici componenta economica, pentru ca realizarea proiectelor de montaigne-russe presupune fonduri ce pot fi obtinute numai dintr-o buna administrare a parcului de distractii – management al costurilor ce merge pana la numarul cuburilor de gheata ce pot fi puse in paharul de bautura racoritoare sau publicitate pentru atragerea clientilor.  RollerCoaster Tycoon este creatia unei alte figuri a lumii jocurilor, ceva mai ciudata de data aceasta, Chris Sawyer. 

    Sawyer este un singuratic care face jocuri in trei oameni (doi angajati temporar – un grafician si un muzician) intr-o lume unde echipele de realizatori numara zeci de oameni, iar proiectele costa zeci de milioane de dolari. Prima reusita a lui Sawyer a fost Transport Tycoon, publicat in 1993 de compania lui Sid Meier, MicroProse. Ulterior Sawyer a trecut de la trenuri si gari la trenulete in parcuri de distractii, dar a sfarsit tot la trenuri: ultima sa creatie se numeste Cris Sawyer’s Locomotion – un esec, dar unii spun ca aceasta se datoreaza si publisherului Atari care nu a investit nici un dolar in publicitate pentru joc. 

    Administrarea unei afaceri virtuale nu inseamna numai contabilitate si fair-play. In Pizza Tycoon, tot o creatie a celor de la MicroProse, jucatorul, proprietar de restaurant, poate apela la mafia locala pentru a sabota competitia sau poate castiga bani din activitati ilegale, cum este traficul de arme. In Civilization si in Economic Wars spionii sunt o arma importanta in lupta cu competitia – pot fura secrete si pot sabota activitatea statelor sau a companiilor concurente. 

    Daca am oferit alternative de pregatire pentru presedinti de stat si pentru directori de companii, de ce n-am oferi solutii asemanatoare si pentru primari, mai ales pentru cei nou-numiti. Solutia pentru Adriean Videanu este SimCity 4.

    Primul SimCity a fost lansat in urma cu 15 ani si a fost gandit de Will Wright, creatorul celui mai bine vandut joc din lume – The Sims (un simulator de… familie, cu tot angrenajul social, economic si cultural ce tine de aceasta). In SimCity jucatorul este Primarul si rolul sau este de a-si dezvolta cat mai armonios posibil Orasul. Aceasta cu ajutorul unui numar de consilieri locali virtuali, inzestrati nu numai cu sfaturi ci si cu o doza destul de mare de umor. Spre deosebire de alti primari, cel din SimCity trebuie sa se ingrijeasca de bunastarea cetatenilor sai, care ii platesc taxe; un oras lipsit de canalizare, electricitate sau drumuri, fara conexiuni, economie este sortit pieirii. Pe masura ce trece timpul, jucatorul, care interactioneaza cu creatia sa prin intermediul presei dar si direct, de la nivelul trotuarului, este pus in fata unor alegeri – o centrala electrica pe carbune, poluanta dar eficienta sau energie eoliana, relativ scumpa dar care nu va nemultumi ecologistii, un spital nou sau o sectie de politie in plus, pentru starpirea coruptiei, o universitate care sa creasca gradul general de educatie sau o atractie turistica care sa aduca venituri la buget. In plus, actiunea este condimentata fie cu dezastre naturale, cat si cu tot felul de accidente sau incendii. Un joc si pentru medicul si politicianul Sorin Oprescu – Theme Hospital. Mai vechi, din 1997, dar atragator, chiar daca presupune managementul unui spital. Adica construirea unui mediu corespunzator, angajarea de medici, asistente si infirmieri, dezvoltarea afacerii prin adaugarea de echipament medical avansat din punct de vedere tehnologic, lupta cu epidemiile sau cu problemele curente.

    Si avocatii au simulatorul lor, The Partners pe numele lui. Abordarea gameristica variaza intre spiritul neserios din serialul TV Ally McBeal si actiuni cat se poate de serioase pentru castigarea unui proces, ideea fiind a evolutiei cabinetului cu doua birouri amarate si o canapea desfundata, intr-o cladire darapanata la o companie de top. In plus personajele trebuie sa interactioneze, avand nevoi cat se poate de umane – dragoste sau confort. Business-ul cu business virtual este o afacere serioasa si s-a integrat deja in conceptul de e-learning, de invatatura asistata de calculator. Audencia School of Management din Nantes foloseste pentru antrenarea studentilor MBA trei jocuri pe calculator. La scoala din Ashridge, in Marea Britanie, trainingul include Stealth, o simulare de management pe PC si Calypso, un joc ce presupune administrarea unei flotile de iahturi: recrutare de personal, castigarea de clienti, mentinerea coeziunii si moralului echipei, obtinerea de profit. Rotman School of Management, din cadrul Universitatii din Toronto simuleaza pe calculator administrarea unei companii; cateodata simularea se apropie de real, de exemplu in cazul in care studentii au purtat negocieri cu otelarii canadieni sau cu lucratorii din industria auto. La Bordeaux Business School profesorul Pierre Mora a dezvoltat o aplicatie care simuleaza conducerea unei afaceri cu vinuri pe piata internationala. Si nu in ultimul rand PricewaterhouseCoopers, care isi invata angajatii sa tranzactioneaze instrumente financiare complexe, asa-numitele derivative, cu ajutorul unui joc numit IN$IDER. Actiunea are loc in viitor, jucatorii facand parte din echipa financiara a unei companii intergalactice miniere numita Gyronortex. Jocul este creatia unei angajate de la PwC, Paula Young, care a folosit experienta unor experti ai companiei si o echipa redusa de programatori. De la stadiul de aplicatie pentru angajatii PwC, IN$IDER a evoluat spre distributia comerciala, prin intermediul companiei Intellexis. 

    Cuantificata, piata de e-learning din SUA, la nivelul anului 2002, valora peste 10 miliarde de dolari. Companiile cheltuiau pentru acest segment 4,6 miliarde de dolari, scolile elementare si liceele 1,88 miliarde de dolari, iar universitatile 1,5 miliarde de dolari.  In urma cu doi ani Business Week isi sfatuia cititorii sa joace Capitalism II: „…nu numai cei ce aspira sa devina noul Michaell Dell sau Sam Walton, pentru ca poate fi un exercitiu distractiv si folositor pentru oricine doreste sa isi testeze capabilitatile antrepenoriale, fara ca aceasta sa implice riscuri“.

    Pentru ca, asa cum spun cei de la Discovery Channel, un simulator de afaceri este „un MBA intr-o cutie de carton“.

  • Media Center, mod de utilizare

    Media Center PC-ul e cea mai noua idee a lui Bill Gates, in spiritul noii sale retete de succes: divertismentul digital. Mod de preparare: luati un PC, instalati noul Windows XP Media Center Edition 2005 si folositi telecomanda pentru a rasfoi printre melodii, filme si poze.

    Se numeste Amanda, are 19 ani, este studenta in primul an si face cursuri de dans de la 14 ani. Poate deveni oricand angajata dumneavoastra full-time, in cazul in care va cumparati un Media Center PC cu Windows instalat. Cum asa? Simplu, pentru ca Amanda este o femeie virtuala, pe care o puteti chema sa danseze pe monitor de fiecare data cand ascultati muzica in Windows Media Player. 

    Daca nu va place, puteti s-o schimbati oricand cu unul din celelalte zeci de personaje, fiecare cu povestea lui si cu stilul de dans personal. Apropo, Amanda este experta in dansul pe muzica house. Adresa de mail sau numarul de telefon n-am reusit sa le gasim, oricat am studiat Help-ul din Windows. Instalati-va si un tuner TV sau chiar doua, configurati legatura la Internet, dati drumul la sistemul audio si gata. 

    Aveti in casa un adevarat studio digital, care stie sa inregistreze filmul preferat la ora programata (pe care o poate afla de altfel si singur, direct din Internet), dupa care il poate „arde“ pe un CD sau DVD, asta in timp ce dumneavoastra va uitati in paralel la un alt program de televiziune sau ascultati ultimul album al artistului preferat, proaspat descarcat de pe Internet. S-au anuntat prietenii pentru o vizita „de lucru“ care va tine toata noaptea? Nu trebuie decat sa treceti Windows-ul in „Party Mode“ si puteti incepe sa completati lista de melodii favorite, care vor fi redate in timp ce pe ecran defileaza titlul, plus tot felul de efecte vizuale. Party Mode il va lasa pe orice prieten sa joace rolul DJ-ului priceput, insa in acelasi timp va restrictiona accesul la documentele si fisierele personale de pe computerul dumneavoastra. Evident ca Party Mode poate fi controlat si de la distanta, cu telecomanda.

    Ati ascultat deja toate melodiile interesante din computer si petrecerea nu s-a terminat? Inseamna ca a venit timpul sa navigati pe Internet in cautarea unui post de radio online. Aveti de ales intre mai multe categorii preinstalate, printre care muzica rock, clasica, alternativa, jazz si multe altele.

    Daca discutiile de la petrecere sunt extrem de interesante si ati uitat de PC, nici o problema. Ecranul se va transforma fara prea multe comentarii intr-un acvariu ultrarealist, o scena din cosmos sau din tablourile lui Leonardo DaVinci, iar lista de noi screensavere nu se opreste aici. Ati obosit de atatea noutati spectaculoase? Atunci poate ca a venit timpul sa inchideti PC-ul Media Center si sa mergeti la culcare. Credeati ca macar aici ati scapat de functiile de interactivitate? Ei bine, nu, pentru ca PC-ul se inchide acum ca si televizorul, apasand butonul Power de pe telecomanda. 

  • Cifrele lui gates

    Vanzarile Windows XP Media Center Edition au atins 1 milion de copii in cele sase luni de la lansarea celei mai recente editii.

    EVALUARE: „E o cifra semnificativa, si e o rampa destul de buna“, a spus Gates la Windows Hardware Engineering Conference, de  la sfarsitul lui aprilie. 

    O CIFRA SI UN PROCENT: Decizia lui Gates de a da o cifra exacta despre vanzarile unei anume editii a Windows XP e rara, spun analistii. In acelasi discurs, Gates a vorbit despre cresterea cu 60% a vanzarilor Windows XP Tablet PC Edition fata de trimestrul precedent.

    PANA ACUM: In cei trei ani scursi de la lansarea Windows XP Media Center Edition, compania a vandut peste 2 milioane de exemplare, a mai spus Gates.