BusinessMagazin

Blog

  • Geografie de integrare

    Timisoara, Cluj, Constanta, Iasi – aceasta ar fi, in ordinea „europenitatii“, clasamentul celor mai importante orase din Romania potrivit unui studiu al Grupului de Economie Aplicata (GEA). Dar indicele de europenitate al GEA nu a fost calculat pentru a intocmi topuri, ci pentru a masura, din patru in patru luni, progresul fiecarui oras.

     

    Ce inseamna, de fapt, „europenitatea“ unui oras? GEA a definit-o drept „fenomenul de conectare locala la spatiul european, la cel al UE in particular“ si a calculat – printr-o initiativa originala – chiar un indice de europenitate a celor patru orase, pe care l-a recalculat trimestrial in ultimele noua luni ale anului trecut.

    Diagnosticul GEA arata ca Timisoara, aflat pe locul al doilea dupa Bucuresti ca performante economice, este si cel mai pregatit oras de provincie pentru integrare. Pe ultimul loc in acest „top 4“ e Iasul, care are si cele mai slabe performante economice.

     

    Explicatia pare simpla: „Modelul gravitational leaga investitiile si comertul de distanta fizica si de cea culturala. Infrastructura slab dezvoltata a contribuit si ea la preferinta pentru granita de vest decat granita de est“, spune pentru BUSINESS Magazin Liviu Voinea, cercetator GEA. Dar nu doar apropierea geografica de vest face ca Timisoara sa fie premianta: studiul a luat in calcul, in afara de comert exterior si investitii, si eforturile autoritatilor locale si ale ONG-urilor de a atrage fonduri europene, de a se infrati cu orase europene, de a face schimburi culturale si de a avea cat mai multi functionari in departamentele de integrare.

     

    Iasul insa a pierdut rolul de centru regional pentru diverse organizatii nationale – RomTelecom, SIF Moldova, Garda Financiara sunt doar trei exemple – si din cauza ca a avut un lobby mai anemic decat cel al Bacaului. A pierdut si investitii. Mai cunoscuta e o investitie de 50 de milioane de euro intr-o fabrica de masini de spalat pe care voiau s-o construiasca acolo suedezii de la Electrolux, care – pentru ca n-au ajuns la o intelegere cu autoritatile locale in privinta terenului pe care ar fi trebuit sa-l cumpere – si-au schimbat planurile si au mutat investitia in Polonia.

     

    Distanta fata de granita de vest si legaturile prea putin convenabile cu restul tarii (spre Iasi nu este nici macar prevazuta pentru perioada urmatoare o autostrada) se vad imediat in indicatorii economici, dar si in miscarile socio-economice pe care acesti indicatori le produc. Intr-un banc despre moldoveni, la intrebarea „De ce li se spune moldovenilor Coca-Cola?“ raspunsul este: „Pentru ca sunt imprastiati in toata tara“. Si, mai nou, in toata lumea. Bancul a aparut pentru ca moldovenii sunt cei mai migratori dintre romani tocmai pentru ca locul de unde vin are cel mai mare spor natural, cel mai mare somaj, cu cel mai mic salariu mediu din tara si, mai nou, cu cel mai mic grad de europenitate.

     

    Studiul facut de GEA da Iasului nota 1 (din minim 1, maxim 4) la capital social subscris, la obligatiuni municipale, dar si la comert exterior. Campionul local la toate aceste criterii este Timisoara (cu nota maxima), urmat de Cluj si de Constanta, care se diferentiaza de Iasi doar datorita unei note un pic mai mari la comert exterior. Liviu Voinea crede ca in cazul Constantei distanta fata de granita vestica e compensata de deschiderea la mare, deci de port. E probabil ca lucrurile sa se imbunatateasca pentru Constanta si multumita Autostrazii Soarelui, care leaga orasul de Capitala, spun cercetatorii.

     

    Mai semnificativ se vor schimba insa lucrurile dupa integrare, cand Constanta si Iasul vor deveni orase de granita ale UE. „Este intr-adevar o sansa pentru Iasi“, spune Liviu Voinea, facand analogia cu dezvoltarea rapida a altor orase care au fost granite ale UE. „Sa ne uitam ce s-a intamplat la unguri: imediat dupa integrare, pretul la alimente si carburanti a crescut, iar micii afaceristi din orasele de granita faceau aprovizionarea in zona de vest a Romaniei, de unde plecau cu «munti» de zahar si alte bunuri de larg consum si le vindeau la ei acasa, dar si in restul tarii“, spune Sebastian Lazaroiu, presedintele Centrului Urban de Sociologie Aplicata (CURS).

     

    Lazaroiu subliniaza ca asta a dus nu numai la cresterea economica a oraselor unguresti de granita, ci si a celor romanesti: „Dupa integrare, cei din Iasi se vor duce probabil in Moldova (de peste Prut – n.r.) si vor cumpara bunuri pe care le vor vinde in toata tara si asta va face sa creasca zona“. Se vor deschide, probabil, si afaceri mai multe in Republica Moldova: omul de afaceri iesean Adrian Butuca, care detine Editura Polirom si fabrica Moldomobila, a anuntat deja ca vrea sa deschida o fabrica de mobila la Ungheni.

     

    Sustinatorii Estului dau vina pentru neajunsuri pe istorie si pe industrializarea care nu a tinut cont de specificul zonei. Sustinatorii Vestului dau vina pentru neajunsurile lor pe Est ca i-a tinut in loc. Din Capitala, cele doua extreme ale tarii se vad ca doua paralele care au mici sanse sa se intalneasca vreodata.

  • CATEVA CRITERII

    In studiul GEA despre europenitate (care nu a inclus Bucurestiul), orasul cel mai performant din punct de vedere economic, Timisoara, este si cel mai pregatit pentru integrare.

     

    LIDER: Timisoara (cu nota 3,20 dintr-un maxim de 4) este urmata de Constanta (2,52), Cluj (2,47) si, pe ultimul loc, de Iasi (2,29).

     

    SALARIUL MEDIU: Salariul mediu net pe tara a fost de 204 euro in 2005. La Iasi a fost de 166 de euro, la Timisoara de 186 de euro, iar la Bucuresti de 282 de euro.

    SOMAJUL: La Iasi, populatia neocupata este de 6,2%, in timp ce la Timisoara este de 3,5%, iar la Bucuresti de 2,6%.

     

    ADMINISTRATIE: Din acest punct de vedere, Constanta e cel mai pregatit oras pentru aderare: are cei mai multi angajati in departamentele de integrare ale autoritatilor locale, e infratit cu orase europene si conduce la absorbtia de fonduri europene.

     

    CULTURA: Cele mai multe finantari pentru ONG-uri culturale si cele mai multe schimburi culturale cu UE au loc la Cluj.

  • Nepregatiti pentru concurenta

    Intreprinderile mici si mijlocii (IMM) din Polonia realizeaza jumatate din Produsul Intern Brut al Poloniei, in ele desfasurandu-si activitatea 70% din totalul angajatilor din aceasta tara, peste media de 66% din Uniunea Europeana, consemneaza Warsaw Business Journal. IMM poloneze au anuntat pentru anul trecut un profit net record de 60,7 miliarde de zloti, 81% dintre ele fiind declarate profitabile, cu 4% mai mult decat in 2003, se arata intr-un studiu realizat de Confederatia Poloneza a Angajatorilor Privati (PKPP). Datorita in mare masura aderarii la UE, numarul IMM care exporta aproape s-a dublat, ajungand la 15%, alte 8% planuind sa inceapa sa vanda in afara granitelor pana la sfarsitul acestui an. 

    Exista totusi motive de ingrijorare legate de capacitatea IMM poloneze de a concura cu cele din UE. „Trebuie sa concuram cu intreprinderile din vechile tari membre ale UE, dar mai ales cu cele din noile state membre“, considera Adam Szejnfeld, presedintele Comisiei economice a Camerei Deputatilor de la Varsovia. Insa pana acum, mai mult de jumatate din intreprinzatorii polonezi nu au mai realizat nici o investitie in ultimele 12 luni. O parte din antreprenori dau vina pe dificultatile intampinate atunci cand incearca sa obtina un imprumut bancar. Dar studiul PKPP arata altceva: desi 70% dintre ei sustin ca accesul la credite este usor, peste jumatate nu apeleaza la credite bancare.

    Altii spun ca asteapta ca situatia economica sa se imbunatateasca: in zadar, avand in vedere faptul ca sperantele ca PIB sa atinga cresterea ridicata din 2004 sunt tot mai reduse. Mai grav, 6,5% spun ca nu investesc pentru ca nu dispun de o strategie de dezvoltare. In fine, atunci cand se investeste, fondurile nu sunt directionate catre sporirea competitivitatii. Aproape trei sferturi din bani vor fi folositi la cresterea productiei, imbunatatirea calitatii sau pentru introducerea unor noi servicii sau produse. Zone precum sistemele de management sau cercetarea si dezvoltarea sunt, practic, omise din planurile de investitii.

  • Surprize de la gheata

    Pentru ca teritoriul arctic al Rusiei sa poata produce cantitati insemnate de gaze si petrol in 10-15 ani, Moscova trebuie sa schimbe radical legislatia, pentru a incuraja venirea investitorilor straini, a afirmat Iuri Trutnev, ministrul rus al resurselor naturale. Firmele autohtone precum Gazprom au esuat in incercarea de a gasi resurse exploatabile in regiunea arctica. Actuala legislatie nu permite rusilor exploatarea adecvata a teritoriului arctic si, daca lucrurile nu se vor schimba cat mai curand, investitorii se vor indrepta spre alte piete, sustine ministrul. Rezervele certe de petrol ale Rusiei, de 69 de miliarde de barili, asigura tarii locul sapte in lume, insa analistii sunt de parere ca locul in ierarhia mondiala ar fi mai bun daca explorarile s-ar extinde in zonele din estul Siberiei, regiunea arctica, Insula Sahalin, nordul regiunii Timan-Peciora si in Marea Caspica.

    Aceste explorari depind insa de aprobarea de catre Duma de Stat a unei noi legi a exploatarii subsolului, ce ar permite firmelor care descopera petrol dreptul de a dezvolta zacamintele respective si ar oferi stimulente fiscale pentru investitii ulterioare in explorari. Potrivit legii actuale, statul poate oferi un depozit in cadrul unei licitatii pentru drepturile de productie unei alte firme decat cea care detine licenta de explorare si care pana atunci a investit acolo, poate, milioane de dolari. 

    Noua lege poate fi insa si o piedica pentru investitori, deoarece ea prevede ca partenerii straini pot licita pentru un depozit doar ca parteneri, alaturi de firmele rusesti, in societati mixte unde rusii sa aiba minim 51%.

     

     


  • Numai sa fie innorat

    Daca aveti 500.000 de dolari de investit, o alegere cu perspectiva poate fi energia nepoluanta. Sectorul a devenit interesant pe fondul scumpirilor la gaze naturale si petrol, dar si al instabilitatilor politice din Orientul Mijlociu. Potrivit Clean Edge, o firma de cercetare din San Francisco, in 2004 au fost investite 520 de milioane de dolari (sub forma de capital de risc) in companii producatoare de panouri solare sau turbine eoliene. In acest moment, sectorul reprezinta 3% din cele 20 de miliarde de dolari plasate de industria capitalului de risc, dublu fata de procentul de acum cinci ani. 

    Clean Edge previzioneaza ca pana in 2014 sectorul energiei nepoluante ar putea insemna o piata de 102 miliarde de dolari. Insa drumul pana acolo e lung. Intreprinzatorii din domeniu concureaza cu alte industrii, precum biotehnologia sau cipurile, percepute si ele ca mari oportunitati. Anul trecut au fost incheiate doar 69 de tranzactii in domeniul energiei nepoluante, cu 14% mai putin decat in 2003. Cu toate acestea, planurile noi de business care au primit finantare au strans, in medie, 7,5 milioane de dolari, ceea ce inseamna o crestere de 18% fata de anul anterior.

    Dovezi ca sectorul a cunoscut o revigorare in 2004 ofera si marile companii care au facut investitii in energie nepoluanta. General Electric, de exemplu, a achizitionat pentru 15 milioane de dolari compania solara Astropower, in timp ce 25% din energia produsa de FPL Group, principala companie de utilitati a statului Florida, este energie eoliana. 

    Cat priveste 2005, atentia ar putea fi indreptata spre combustibilii obtinuti din biomasa, mai ales daca pretul petrolului va continua sa depaseasca 50 de dolari barilul. In plus, tehnologiile de eficientizare a energiei ar putea duce la crearea unor noi sisteme de iluminare si senzori pentru cladiri inteligente, care ar putea ajuta companiile sa micsoreze consumul de energie. 

  • Pe ei nu-i ceartA FMI

    Se anunta vremuri grele pentru cel de-al doilea mandat al presedintelui Bush, sustine revista L’Express. Discursurile pompoase par sa nu mai acopere deficitul bugetar al Statelor Unite, care a ajuns la proportii uriase. Deficitul bugetar a ajuns la 4% din PIB, iar cel al balantei comerciale este intre 5 si 6% din PIB, ceea ce inseamna, cumulat, peste 600 de miliarde de dolari pe an. Datoria externa a Americii a ajuns aproape de 30% din PIB si, daca ritmul se mentine, in cinci ani se poate dubla.

    Astfel de cifre, remarca L’Express, nu se mai intalnesc decat in randul tarilor in curs de dezvoltare, ineficient conduse si admonestate frecvent de FMI. Redresarea, se arata in articol, s-ar putea face pe doua cai: fie treptat, prin adoptarea unor masuri interne menite sa redea statelor americane posibilitatea de a economisi din nou, fie brutal, prin cresterea brusca a ratelor dobanzii, impusa de creditorii externi.

  • La cratita sau la birou?

    Lawrence H. Summers, presedintele Harvard University, a facut recent niste afirmatii controversate, conform carora pozitiile de conducere din mediile academice, de afaceri si din justitie cer timp si atentie pe care majoritatea femeilor nu sunt dispuse sa le ofere. Se insala Summers? Potrivit unui chestionar recent intreprins in Statele Unite, o femeie din trei care detin o diploma MBA opteaza, intr-adevar, pentru o slujba cu durata limitata, in timp ce doar un barbat din 20, cu aceeasi pregatire, se decide pentru aceasta optiune, se arata intr-un articol din Business Week. Nu este vorba de discriminare, deoarece in prezent companiile recruteaza femei cu diplome MBA in aproape aceeasi masura in care angajeaza barbati absolventi de MBA. Dar un procent insemnat din cele recrutate renunta la slujba intr-un interval de 3-5 ani. Asadar, problema nu este gasirea talentelor feminine, ci mentinerea lor pe post. 

    Conform unui studiu ale carui rezultate au fost analizate intr-un articol aparut in Harvard Business Review, persoanele cu diplome de specialitate au in fata oportunitati de cariera nelimitate si talentul de a impartasi si angajatorilor din cunostintele lor. 

    Insa, conform sondajului, un mare procent dintre femeile care au o calificare inalta se decid sa faca la un moment dat o pauza in cariera lor, micsorandu-si simtitor oportunitatile profesionale viitoare. De cele mai multe ori, femeile invoca responsabilitati familiale, precum cresterea copiilor, ingrijirea membrilor de familie mai in varsta si, de ce nu, a sotilor. 

    Cu toate acestea, 93% dintre femeile care au facut o pauza in cariera isi doresc sa se intoarca la lucru, in ciuda dificultatilor de reacomodare si recuperare profesionala. Dintre acestea, doar 74% reusesc o revenire, 40% intorcandu-se la o slujba cu orar complet, in timp ce 24% vor ocupa o pozitie cu timp limitat de munca. Din pacate, ele vor avea de intampinat greutati la intoarcere, vor lucra mai mult si vor castiga mai putin, iar penalizarile vor fi direct proportionale cu durata pauzei de munca. In medie, femeile care intrerup lucrul castiga la revenire cu 18% mai putin ca inainte, in mediul de afaceri castigul putandu-se diminua cu 28% si chiar mai mult, daca pauza a fost mai lunga de un an.

  • O carte pretioasa

    • O CARTE PRETIOASA

    Dupa atatea carti despre bijuterii si pietre pretioase, iata una ca un giuvaier. Ii stralucesc straiele tipografice. Ilustratiile nu  amintesc doar piatra pe care o figureaza, ci chiar o arata in toate subtilele ei irizari, iar textele au supletea si concizia menite sa le transforme in tot atatea clipe de lectura agreabila. Cartea nu se adreseaza doar expertilor – gemologi, mineralogi, bijutieri, colectionari si comercianti – ci, asa cum spun autorii, „si unui public pasionat, care intra ocazional in contact cu pietrele pretioase, in magazine de bijuterii, in expozitii sau citind diverse publicatii“. Cele trei sectiuni ale volumului ofera informatii despre pietrele pretioase si proprietatile lor, despre modul de a le identifica, prelucra si ingriji. Trimiterile la insusirile lor tamaduitoare, informatiile de specialitate si un bogat indice bibliografic completeaza acest volum ce poate oricand fi oferit ca un cadou de pret.


    Rudolf Dud’a Lubos Rejl, Pietre pretioase, Mica enciclopedie, Editura RAO, Bucuresti, 2004 

     

    • NORMALITATE SI PATOLOGIE

    Neurologul si scriitorul Oliver Sacks descrie in acest volum afectiunile cele mai bizare care il pot transforma pe om, nu doar in integritatea sa corporala ci si la nivelul personalitatii intime si al imaginii pe care si-o creeaza despre el insusi. Un taram fantastic, populat de creaturi stranii, misterioase sau hilare. Sunt oameni ca noi, in aparenta, dar care si-au alterat sensibilitatea si perceptiile, devenind aproape de nerecunoscut: un marinar care traieste intr-un prezent perpetuu, o batrana care isi petrece  vremea caricaturizand oamenii de pe strada, facandu-i grotesti si inspaimantatori, un barbat care se crede caine si care percepe lumea prin miros, doi gemeni retardati capabili sa faca niste calcule matematice mentale incredibil de exacte sau, in sfarsit, muzicianul care si-a pierdut capacitatea de a recunoaste obiectele si care e convins ca nevasta sa e o palarie… 

    Oliver Sacks, Omul care isi confunda nevasta cu o palarie, Editura Humanitas, Bucuresti, 2005

  • Moartea DJ-ului

    DJ-ii de house renumiti au un motiv foarte bun sa vina in tari ca Romania pentru spectacole, si anume faptul ca numarul de oameni din Vest dispusi sa plateasca sumele extravagante pe care le pretind pentru prestatiile lor este in continua scadere.

    Ori de cate ori intalnesc pe cineva care lucreaza in marketing, persoana in cauza imi lasa o impresie mai putin decat buna. Acest lucru se datoreaza probabil faptului ca a lucra in in acest domeniu inseamna sa-i tratezi pe oameni ca pe niste oi lipsite de creier si de suflet. Ori cu bani de cheltuit. 

    Trist este faptul ca viziunea omului de marketing asupra lumii este in mare parte corecta. Consumatorii sunt creaturi de-a dreptul stupide, usor de manipulat si care vor urma cu entuziasm orice directie indicata de catre mijloacele de comunicare in masa. Marea parte a oamenilor habar n-au ce vor; in plus, data fiind viata derutanta pe care o traiesc, isi doresc cu disperare sa li se spuna ce vor. 

    Acest lucru este adevarat mai ales in domeniul muzicii. „Urmatoarea moda“ este usor de fabricat, chiar daca are in mod clar la baza ceva nevrednic de adulatie. Sa luam spre exemplu cazul maririi si decaderii DJ-ilor. 

    Desi nu s-ar parea, privind din Romania, unde muzica dance este obligatorie pentru cineva care vrea sa para macar un pic la moda, DJ-ul este aproape mort. Sa nu le spuneti pustilor care traiesc pentru atmosfera incitanta a evenimentelor house care au loc cu casa inchisa (cum ar fi „The Mission“), dar in Vest clubbing-ul a devenit din ce in ce mai mult o placere vinovata. Oamenii il practica din ce in ce mai rar, si nimeni nu vorbeste despre asta. DJ-ii de house renumiti au un motiv foarte bun sa vina in tari ca Romania pentru spectacole, si anume faptul ca numarul de oameni din Vest dispusi sa plateasca sumele extravagante pe care le pretind pentru prestatiile lor este in continua scadere.

    DJ-ul superstar a fost o anomalie, o moda trecatoare dintr-o anumita perioada a istoriei muzicale. Vremea lui a apus (da, „lui“ – cand ati vazut ultima oara o femeie DJ?). Multe din supercluburile Marii Britanii, cum ar fi Gatecrasher din Sheffield sau Cream din Liverpool, au tras obloanele acum cativa ani, iar reviste specializate pe dance care se vindeau foarte bine, ca Muzik, au dat si ele faliment. Ministry of Sound a supravietuit reinventandu-se sub forma unui bar-restaurant. Chiar si cuvantul „clubbing“ suna a ceva care nu mai e la moda. Pe moment, cel putin, rock and roll-ul este „cool“. Pustii se joaca din nou de-a cantatul la chitara in fata oglinzii. 

    Probabil ca nu exista un reprezentant mai bun al societatii capitaliste avansate decat DJ-ul. DJ-ul este intruchiparea consumului dat drept arta. Fara sa creeze el insusi ceva nou, DJ-ul pur si simplu prezinta creatiile altora. Meseria aceasta se bazeaza in mare parte pe numarul de discuri pe care isi permite sa-l cumpere. Incuiati-va intr-o camera cu o chitara si este posibil sa iesiti de-acolo chitarisi buni. Prin contrast, un DJ bun trebuie sa investeasca permanent in colectia sa de discuri pentru a o mentine la zi. In timp ce chitaristul exerseaza, DJ-ul face cumparaturi. Lucru pe placul industriei muzicale.  Se spune ca principala abilitate a DJ-ului consta in mixare, adica potrivirea ritmurilor a doua piese astfel incat trecerea de la una la alta sa nu fie observabila. Aceasta abilitate atat de elogiata a facut obiectul a numeroase carti, materiale video si ghiduri pentru autodidacti. Pentru o suma importanta de bani te poti inscrie la cursurile unei „academii pentru DJ“, in care adolescentii invata sa mixeze si sa respecte alti barbati cu gusturi muzicale nesanatos de conservatoare. Iar adevarul e ca oricine poate sa invete sa mixeze binisor intr-o dupa-amiaza. 

    Cultura dance a ajutat foarte mult Romania. A deschis ochii unei generatii asupra posibilitatilor oferite de muzica electronica. Ceea ce inseamna si ca, daca intri intr-un club pentru cei cu bani, o sa vezi personaje mafiote dansand si imbratisandu-se, in loc sa incerce sa para duri, asezati la o masa inconjurata de un harem de fete tinere. O fi cultura ecstasy iritant de goala si nevrednica de lauda, dar orice-i opreste pe indivizii cu camasi descheiate si parul tras spre spate cu gel si plini de bijuterii de aur sa ma sperie cand ies in oras e binevenit. Totusi, trebuie sa infruntam adevarul. Pur si simplu, DJ-ul nu este un personaj demn de adulatie.  

    Tom Wilson este jurnalist si DJ britanic si locuieste la Bucuresti. Este absolvent al sectiei de Studii Politice a Universitatii Oxford si a scris pentru publicatiile Dazed and Confused, The Face si The Independent.

  • Macar luati-le banii

    Cand Arnold Schwarzenegger a castigat alegerile pentru functia de guvernator al Californiei, probabil ca multi dintre romani s-au intrebat cum pot locuitorii celui mai bogat stat american sa vrea un astfel de lider.

    Explicatia este lunga, poate lua in discutie cultura si psihologia americanilor, dar are si elemente simple. Cum ar fi faptul ca actorul, care a fost sustinut de republicani, nu prea a avut adversari, in afara poate de candidatul democratilor. Si asta nu pentru ca ar fi fost prea competent, ci pentru ca restul adversarilor au fost, in mare masura, „bufoni“. Printre ei, un sef de trib indian sau o proprietara de Corvette roz, suparata ca si-a stricat masina pe soselele proaste ale statului american.

    Astfel de candidati fac parte deja din traditia americanilor, la nivel regional: ei stiu ca nu au sanse, dar candideaza asumandu-si rolul de bufon, doar pentru a aparea public si a-si spune si ei parerile. Lucru care se pare ca nu este inca posibil in democratiile mai fragede, cum este cea romaneasca.

    Saptamana trecuta, aproape neobservata pentru o lume financiara cu atentia concentrata pe tranzactia Vodafone-Connex, pe scaderea bursei sau pe amanarea incheierii acordului cu FMI, s-a incheiat perioada pentru depunerea candidaturilor la Primaria Capitalei. Iar lista candidatilor arata ca in Bucuresti exista inca zece oameni care nu-si pun problema unui un tur doi. Cei zece sunt contracandidatii lui Videanu si Vanghelie.

    Eu, unul, dupa 15 ani in care spectacolul grotesc al candidaturilor fara sanse s-a derulat constant, tot nu am inteles ce mecanisme psihologice complexe ii „mana in lupta“ pe acesti oameni. Pentru ca ei, spre deosebire de bufonii americanilor, chiar cred ca vor castiga si prezinta si solutii pentru perioada mandatului. Oameni de audiovizual, antrenori de fotbal, inspectori sau pur si simplu anonimi care au sustinerea unor partide la fel de anonime. 

    Pentru partidulete macar exista o scuza: ca sa-si justifice existenta pe scena politica, au datoria sa propuna candidati, macar din cand in cand, si unde sa propuna daca nu la Bucuresti, cata vreme e greu de presupus ca formatiunile de buzunar au filiale in Raciu-Persinari, Craidorolt, Rascaeti, Soparlita sau alte nume de pe lista asezarilor unde Guvernul anunta ca o sa avem alegeri in aprilie. 

    Pentru ceilalti insa, resorturile sunt greu de deslusit: nevoie de imagine, orgoliu personal, dorinta de a se da in spectacol ori, daca acceptam teoriile conspiratiei, aranjamente cu diverse partide care vor sa mai ciupeasca indirect din voturile concurentei. Rezultatul e un peisaj pestrit si ridicol, unde nechemati cu proiecte fanteziste se chinuie sa atraga atentia unui public deja satul de circ inca dinainte ca acesta sa inceapa. 

    Ca sa fim drepti insa, degeaba se indigneaza sociologii ca nu e de demnitatea unei capitale europene sa aiba candidati care se prezinta electoratului cu porecla in loc de nume sau cu gramatica in varianta „necenzurata“. Precedentul colorat de la alegerile prezidentiale de anul trecut face sa para aproape firesc ca pentru un primar de oras, fie el si Bucuresti, recolta de candidati sa fie proportional mai saraca. 

    O slaba consolare ar fi, totusi: daca pentru prezidentiale Capitala a pierdut un primar, acum pentru locale Guvernul pierde un vicepremier, ba inca pe cel care facea oficiile de negociator-sef cu FMI. Bucurestenii frustrati de lipsa de atentie din partea politicienilor se vor fi simtit razbunati, probabil, de agitatia de saptamani bune pe tema inlocuitorului lui Adriean Videanu, incheiata glorios de numirea domnului „No-name“ Seculici, cumatru prezidential.

    Totusi, ca sa avem o consolare deplina pentru ca trebuie sa suportam periodic asemenea campanii electorale, ar fi nevoie de ceva mai substantial, care sa-i atinga si pe candidatii cu pricina – la buzunare. Schwarzenegger si compania au platit o taxa de cate 3.500 de dolari de inscriere in campania electorala, fiindca asa e legea in SUA. De ce n-ar fi si la noi la fel? Si asa bugetul are nevoie de bani: daca Guvernul tot se chinuie sa gaseasca impozite noi, de ce n-ar plati si candidatii nostri taxe pe impolitetea de a-si arata in public partile rusinoase ale personalitatii? In cota unica, fireste: 16%.