BusinessMagazin

Blog

  • Sport -a- porter

    Anna Kurnikova, probabil cea mai cunoscuta rusoaica din circuitul WTA al ultimului deceniu, a facut zeci de milioane de dolari din tenis, dar nu a reusit sa castige nici macar un titlu la simplu. A reusit in schimb altceva: sa schimbe perspectiva asupra ceea ce generic s-ar putea numi o haina la moda.

     

    Chiar daca nu si-a propus asa ceva, odata cu Anna, fusta scurta si tricoul mulat au inceput sa insemne si fashion, iar femeile au inteles ca pana si pe terenul de tenis sau intr-o sala de sport poti – si trebuie, ar spune deja unele voci – sa fii in ton cu moda. „Merg de trei ori pe saptamana la sala si imi doresc un echipament care sa ma faca sa ma simt bine si sa se si incadreze in moda sezonului“, marturiseste Simona Gologan, economist.

     

    Un pas mic pentru consumatorul de moda, dar urias pentru marii producatori de echipament sportiv, care isi fac acum un titlu de glorie din semnarea unor contracte cu nume cunoscute din pret-r-porter pentru realizarea unor colectii de lifestyle. Recent, in premiera pentru piata romaneasca, adidas a adus cea de-a treia colectie scoasa in colaborare cu Stella McCartney, fiica fostului fondator al grupului Beatles, Paul McCartney. Primul rezultat al acestui parteneriat – colectia de primavara/vara 2005 – a avut o distributie exclusiva, limitata in special la Statele Unite si Japonia. In prezent, piesele din colectiile adidas Stella McCartney sunt prezente in 400 de magazine din 40 de tari, la preturi ce variaza intre 25 si 300 de dolari. „Creatiile Stella McCartney au fost aduse in Romania dupa ce au fost testate in prealabil pe alte piete. Iar in Japonia au avut cel mai mare succes“, spun oficialii adidas.

     

    Daca initial o colectie includea trei linii (Running, Gym si Swimming), incepand cu anul acesta a aparut si Tennis, a carei imagine a fost aleasa rusoaica Maria Kirilenko. „Tenisul este un sport la moda. Pentru aceasta linie dedicata sportului alb am combinat utilitatea si stilul cu un element de feminitate obraznica“, spunea Stella McCartney inainte de lansarea noii sale colectii. O colectie despre care Hermann Deininger, adidas Global Brand Creative Director, avea sa marturiseasca: „Succesul global al acesteia continua sa intreaca asteptarile noastre. adidas si Stella McCartney au descoperit in mod evident o nevoie a pietei. Suntem foarte incantati sa continuam acest parteneriat plin de inspiratie“. De altfel, adidas a anuntat recent ca va prelungi contractul cu Stella McCartney cel putin pana in 2010.

     

    Stilurile-cheie ale liniei pentru tenis includ rochii cu volane, fuste plisate, jachete si pantaloni scurti, incaltaminte si accesorii. Paleta de culori pentru vara 2006 este mai diversificata si jucausa. Nuante puternice de rosu (pop, calypso, husky pink), galben (flash, electric), o nuanta noua de verde (macaw) si culoarea vedeta a colectiei (trandafiriu prafuit) se alatura tonurilor pale si pastelate din sezonul trecut. Multe dintre modelele pentru 2006 poarta o inima reflectorizanta roz husky, emblema adidas Stella McCartney pentru produsele de elita. Gama de produse este limitata, pentru ca „strategia presupune sa aduca putine produse, iar apoi sa suplimenteze acolo unde este necesar“, dupa cum  explica reprezentantii producatorului german. adidas nu este insa la prima colaborare de acest gen, in urma cu trei ani lansand una dintre cele mai populare colectii ale sale Y-3, sub semnatura japonezului Yohji Yamamoto.

     

    Dar adidas nu este singura companie de haine sport care a colaborat cu un designer cunoscut. Anul acesta, Puma a lansat o linie de pantofi de sport realizati de creatorul britanic Alexander McQueen, care au ajuns in Romania imediat dupa lansarea internationala. „Colaborarea va conecta Puma cu cei mai importanti avangardisti ai modei“, declara la semnarea contractului presedintele executiv al companiei, Jochen Zeitz, fara a divulga insa suma pentru care acesta a fost incheiat. Alina Mihaila, reprezentantul Mexxem, importatorul si distribuitorul Puma in Romania, spune ca abordarea inovatoare adusa de cel care in 1996 era desemnat succesorul lui John Galliano la casa Givenchy si abilitatea sa de a depasi granitele normalului s-au potrivit dorintei Puma de „a se remarca in primul rand ca un brand de lifestyle“.

     

    Noua colectie porneste de la anatomia piciorului, cu accent asupra tendonului, venelor si talpii. De altfel, imaginea liniei e chiar omul pisica, iar reprezentarea vizuala sugereaza colaborarea dintre om, Alexander McQueen si felina, Puma. Antecedente exista: acum doi ani, designerul englez Neil Barrett, Creative Director al Puma, a desenat tinuta oficiala pe care echipa de fotbal a Italiei a afisat-o la CE din Portugalia. Ulterior, a colaborat cu designerii Puma la dezvoltarea noilor linii de echipament sportiv. Nascut la Devon, Barrett s-a perfectionat in Italia, unde a petrecut cinci ani in calitate de creator principal la Gucci si ca director la Prada. Pana la momentul Barrett, „Squadra Azzurra“ purta costume realizate numai de designeri italieni, intre care Giorgio Armani. Nici cei de la Nike, cel mai mai mare producator de echipament sportiv al lumii, nu au ramas imuni la schimbarile din zona pret-r-porter. Compania a realizat ca, in timp ce barbatii isi doresc sa fie asemeni idolilor lor, femeile sunt mai putin atrase de spoturile create in jurul eroilor. Ele pun mai mult accent pe designul hainelor si pe modul in care acestea le fac sa se simta. Prin urmare, linia Nike Women pentru vara 2006 are ca motto sloganul „Tell me I’m not an athlete!“ („Spune-mi ca nu sunt sportiva!“) si este caracterizata prin siluete neobisnuite si materiale noi.

     

    Chiar daca nu au apelat la serviciile unui designer celebru, cei de la Nike se lauda cu o colectie de haine „atat de sexi incat vei uita ca sunt facute pentru sport“, dupa cum explica Mihaela Stroe, PR Manager Elmec, distribuitorul Nike pe piata romaneasca. Ea spune ca hainele din actuala colectie Nike Women sunt destinate pentru activitati cotidiene, pentru club, pentru sedintele de yoga, fitness, lectii de dans si nu in ultimul rand  pentru sport. Acestea nu sunt nici primele, nici ultimele colaborari dintre gigantii articolelor sportive si marii designeri. Puma a mai lucrat cu Philippe Starck si Jil Sande, Converse a colaborat cu designeurl american de incaltaminte John Varvatos, iar lista ramane deschisa. Echipele sunt inca in formare. Echipamentele, la fel.

     

    FEBRUARIE 2005: Atleta franceza Phara Anacharsis, in timpul unei sedinte foto la magazinul adidas din Paris, in vederea promovarii primei linii pentru femei realizata de Stella McCartney

  • Anatomia unei dispute

    Daca la noi, prea putin preocupati cum suntem de problemele de gen, copiii sunt adusi de barza, in alte culturi baietii si fetele vad lumina zilei in locuri marcat diferite. Un exemplu cat se poate de cunoscut: in Franta, istorioarele despre origini spun ca baietii se nasc in verze, iar fetele in trandafiri.

     

    Intr-un volum aparut cu ani buni in urma si devenit best-seller international, un ilustru specialist in terapie de cuplu, dr. John Gray, spunea ca „barbatii vin de pe Marte“ (Marte era, la romani, zeul razboiului), „iar femeile de pe Venus“ (zeita dragostei). Asa incerca el sa faca sensibile diferentele fundamentale dintre sexe si sa explice doua universuri, doua functiuni si doua limbaje care par situate, unul fata de celalalt, la antipozi. Problema a fost, de atunci, amplu dezbatuta sub acest unghi si iata ca nici azi nu pare a-si fi ispravit cariera. Marianne J. Legato, doctor si profesor la Columbia University, s-a specializat in medicina orientata in functie de sex, devenind atat o importanta practiciana in domeniu, cat si o teoreticiana de anvergura. Recent aparut la noi, la Editura Curtea Veche, volumul sau „De ce femeile uita greu si barbatii repede“ are un titlu-capcana, in sensul ca nu lanseaza doar o dezbatere despre facultatile mnemice ale celor doua sexe, ci incearca sa ofere o panorama asupra inextricabilei interdependente dintre comportamentele barbatilor/femeilor si alcatuirea lor biologica, atat la modul general, cat si, mai ales, la nivel cerebral.

     

    Cartea debuteaza cu o fabula constituita dintr-o scena banala surprinzand viata unei familii medii americane: Ea – Liz, el – Tim, micuta lor progenitura – Ella. Ca familia este americana reprezinta un detaliu nerelevant, important este doar felul profund diferit in care personajele principale (el si ea) percep si reactioneaza in fata acelorasi evenimente. Cumva ca in tabloul cu care Jung alesese sa-si ilustreze una dintre editiile „Introducerii in psihanaliza“: pe un fond gri sunt decupate trei siluete (mama, tata, copil) de staturi diferite, prin care se vede acelasi peisaj (un colt de strada), totusi altul, pentru ca fiecare dintre „personaje“ isi focalizeaza atentia in alta directie. Tim si Liz ajung in pragul scandalului, pentru ca el ignora sau minimalizeaza lucrurile care ei i se par importante si invers. Ceea ce pare o simpla ciondaneala domestica, are sub privirea atent orientata medical a Mariannei Legato o explicatie profunda: cei doi au o casnicie reusita, dar ajung sa traiasca episoade conflictuale pentru ca sunt, pur si simplu, diferiti. Diferiti, si nu oricum, ci foarte diferiti, „la nivelul fiecarui sistem al organismului, de la pielea care ne acopera trupurile, la inima care ne bate in piept si la sucurile gastrice. Nicaieri nu este acest lucru mai pregnant decat la nivelul creierului…“. Nu trebuie inteles, Doamne fereste, ca autoarea provoaca o surpare si mai violenta a relatiilor dintre sexe si ca adanceste o disputa, ci doar ca sustine faptul ca trebuie sa gandim constructiv in cadrul unei „culturi a diferentei“.

     

    Raspunzand la intrebari precum: ce ne atrage unii la altii si cum ne indragostim, de ce barbatii si femeile reactioneaza diferit la stres etc?, Marianne Legato isi invata cititorii cum sa suporte aceste diferente si cum sa aplaneze tensiunile din relatiile interumane.

     

    Marianne J. Legato, De ce femeile uita greu si barbatii repede

    Ed. Curtea veche, Bucuresti, 2006

  • NOUTATI

    O alta lume

    Mihai Sorin Radulescu face parte din acea rara spita de obstinati carora profesia le absoarbe viata, sufletul diurn si ratacirile nocturne. Lasand metaforele la o parte, M.S. Radulescu este istoric, specialist in genealogii, cautator de vestigii carora le explica sensul si rostul, un cercetator care recompune lumi periclitate de uitarea sau de nepriceperea contemporanilor nostri. Ce uneste articolele si interviurile din acest volum? Ne-o spune insusi autorul: „Este vorba de nostalgia profunda pentru o societate de care ne indepartam in timp si care s-a aflat la un incredibil nivel de cultura si rafinament.“ Luminand, prin studiu arhivistic, niste biografii cvasinecunoscute (Nicolae Ghika-Budesti, Cassien Bernard, Ernest Dubois si altii, multi altii), M.S. Radulescu restituie in detaliile sale semnificative un spatiu cultural privilegiat, dar devenit, in ultima jumatate de veac, aproape opac.

     

    Mihai Sorin Radulescu, Cu gandul la lumea de altadata, Editura Albatros, Bucuresti, 2006

     

    Corabiile imparatului

    Un alt fel de a patrunde in istorie incearca Maria Grazia Stilato, care, pornind de la documente si probe irefutabile, ajunge sa faca literatura de buna calitate. Cartea dezvaluie cateva aspecte stranii ale vietii unuia dintre cei mai excentrici imperatori romani, Caligula. Odata devenit caesar, acesta are prilejul sa razbune moartea mamei si a celor doi frati ai sai. Intr-o buna zi, amintindu-si o discutie avuta cu tatal sau, tanarul imparat hotaraste sa construiasca pe un lac in apropierea Romei un monument in memoria acestuia: doua corabii sacre, cu temple din aur si marmura, aidoma celor pe care le vazuse in Egipt, in vremea copilariei sale. Spiritul sau vizionar si „faraonismul“ constructiilor ii ingrozesc pe adversarii sai politici, care ii pun la cale uciderea.

     

    Maria Grazia Stilato, Caligula, Editura Polirom, Iasi, 2006

  • Let’s Soft Rock

    Candva, o trupa ar fi fost in stare sa-si vanda rinichii daca astfel ar fi reusit sa convinga lumea ca este din Franta. Acest lucru se intampla pe la sfarsitul anilor nouazeci, cand Daft Punk se aflau in culmea gloriei, Air erau regii necontestati ai miscarii downtempo, iar trupe de mana a doua precum Cassius beneficiau de publicitate exagerata numai pentru ca erau din Franta si se afisau in compania Air si Daft Punk. Formatia Phoenix s-a lansat tocmai in acest context de francofilie.

     

    Provenind din aceeasi suburbie pariziana ca Daft Punk si Air si fosta trupa de acompaniament pentru Air la un moment dat, Phoenix aveau, in mod inevitabil, sa provoace agitatie. Ceea ce au si facut.

     

    Albumul lor de debut, „United“, a cucerit publicul de pretutindeni in 2000. Comparatiile cu Air nu erau nefondate, Phoenix reusind sa faca muzica cu ajutorul chitarelor in acelasi mod in care Air faceau muzica cu ajutorul echipamentelor electronice si al „sample“-urilor (bucati mici dintr-o inregistrare refolosite in alta): un pop luminos, vesel, sclipitor ce reprezinta echivalentul auditiv al unei plimbari in picioarele goale printr-o suburbie pariziana intr-o dupa-amiaza perfecta de vara. Sau cam asa ceva. Motiv pentru care a fost intotdeauna foarte greu sa-ti displaca aceasta trupa. Sunt accesibili, te prind si ilustreaza perfect etica muzicala franceza, care presupune ca toate lucrurile trebuie facute dand dovada de cel mai bun gust posibil.

     

    In ciuda faptului ca genul abordat are cam aceeasi credibilitate ca genul country & western, muzica Phoenix nu se poate descrie decat intr-un singur fel: soft rock. Un termen patat de asocierea cu baladele siropoase lipsite de gust din anii optzeci (ganditi-va la Air Supply mai degraba decat la Air), desi asta nu i-a oprit pe Phoenix sa adune o multime de fani. Singurul motiv pentru care ar putea sa-ti displaca Phoenix este succesul lor, faptul ca au devenit genul de grup a carui muzica beneficiaza de publicitate exagerata vreme de cateva luni, dupa care este uitata pana apare urmatoarea chestie tare.

     

    Asteptat cu asa un entuziasm, al doilea album avea sa fie o problema, acesta fiind, probabil, motivul pentru care membrilor trupei le-au trebuit patru ani sa-l lanseze, sub titul de „Alphabetical“. Primit cu indiferenta de catre critici, a dat totusi doua single-uri bune: „Run Run Run“ si „Everything is Everything“  – doua felii de pop atat de perfecte incat probabil pana si bunica ar incerca sa le descarce de pe iTunes.

     

    Ajungem astfel la cel de-al treilea album, „It’s Never Been Like That“, lansat in mai 2006. Pana acum Phoenix erau echivalentul sonor al unei casnice suferinde de nevroza obsesiv-compulsiva: fiece zgomot din piesele lor pare introdus in mod intentionat acolo, iar intregul arata ca un dormitor aranjat meticulos, cu pereti albi stralucitori si toate lucrurile la locul lor.

     

    Totusi, „It’s Never Been Like That“ reprezinta o distantare de acest tip de perfectionism, o miscare mai degraba inspre etica punk. Inregistrata in decursul a patru luni de zile in Berlinul de Est, muzica de pe album e compusa din trei chitare si un drum kit ce canta un rock and roll simplificat, spontan, energic si haotic. E de fapt incercarea celor de la Phoenix de a se asemana ceva mai mult cu The Strokes. Cel putin asta e ideea.

     

    In realitate, „It’s Never Been Like That“ suna – la fel ca si precedentele doua albume – un pic cam prea perfect. De parca aceeasi casnica si-a fi petrecut intreaga zi incercand sa faca patul sa arate ca si cum ar fi dormit cineva in el, aranjand fiecare cuta. Chiar daca fac tot ce le sta in putinta sa se distanteze de sound-ul caracteristic ce le-a adus celebritatea, ei raman aceeasi Phoenix. A caror muzica e, din nou, extrem de placuta. Doua single-uri superbe abia asteapta sa se desprinda de pe LP: „Long Distance Call“, in care formatia penduleaza intre precizie si punk, creand o punte intre stilurile sale vechi si noi, in vreme ce „Courtesy Laughs“ este o piesa a naibii de buna. La fel ca si cele doua albume anterioare, acesta contine o muzica perfecta pentru vara, plina de atmosfera relaxata de pop senin de pe Coasta de Vest. Chiar ca trebuie sa te straduiesti din rasputeri sa nu-ti placa.

     

    In romaneste de Loredana Fratila-Cristescu

  • Online-ul romanesc e de vinzare

    Piata romaneasca de continut online s-a dublat an de an, iar marjele de profit sunt cel putin tentante, mai ales ca loc de crestere exista. Suficiente motive pentru ca fondurile cu capital de risc sa cumpere actiuni de la proprietarii de site-uri romanesti. In acest moment, cel putin un nume este sigur: Neogen.

     

    La sfarsitul anilor ‘90, doi tineri care studiasera la Stanford University puneau bazele unei afaceri simple in teorie, insa greu de tradus in practica:  cum sa faci cautarea pe Net mai eficienta si mai simpla? Cei doi sunt Larry Page si Sergei Brinn, iar afacerea pe care au pus-o pe picioare in 1998 este Google, o companie ajunsa acum la o capitalizare bursiera de 80 mld. dolari.

    Un model de business la care viseaza orice antreprenor, mai ales ca Internetul este domeniul despre care se spune ca poate crea „peste noapte“ cei mai multi miliardari. Intrebarea logica: va transforma zeul Internet in milionari si antreprenori romani? Raspunsul la aceasta intrebare ar putea veni mai repede decat s-ar putea crede. Asta pentru ca investitorii (intr-o prima instanta cei financiari) au inceput sa-si exprime interesul pentru companiile de Internet din Romania.

     

    Concret, Neogen – companie care detine aproape 20 de site-uri din domenii precum turism, auto, imobiliare, cel mai cunoscut dintre ele fiind portalul de anunturi BestJobs.ro – este curtata de parteneri financiari. Deocamdata, Neogen nu a semnat cu nimeni, insa pretendenti exista. Calin Fusu, directorul general al companiei si totodata unul dintre principalii actionari, spunea intr-o discutie anterioara cu BUSINESS Magazin ca poarta permanent discutii cu actorii pietei Internet romanesti sau internationale, dar ca, deocamdata, nu „exista nici o decizie in ceea ce priveste atragerea unei investitii“.

    Saptamana trecuta, in timpul unei vizite la Bucuresti, doi reprezentanti ai Intel Capital (fondul de investitii al producatorului de procesoare Intel) au avut discutii, printre alti antreprenori, si cu reprezentantul Neogen. Intel Capital – care a investit deja in compania romaneasca de software si servicii Siveco – nu este insa singurul posibil pretendent pentru un pachet de actiuni in compania condusa de Fusu.

     

    Pe de alta parte insa, business-ul celor de la Neogen se potriveste destul de bine cu ceea ce cauta specialistii in venture capital (capital de risc) de la fondul detinut de Intel. „Business-ul pe care il cautam noi trebuie sa detina o cota de piata semnificativa, sa aiba unicitate, sa fie replicabil la nivel regional si sa fie condus de o echipa performanta de manageri“, explica Daniel Star, investment manager la Intel Capital, adaugand ca pana la sfarsitul anului fondul vrea sa mai faca una-doua investitii in Romania.

     

    Prin extensie, interesul investitorilor pentru compania lui Fusu poate fi privit ca o dovada de interes pentru companiile de Internet din Romania. Mai exact, pentru companiile fondate la sfarsitul anilor ‘90 sau dupa 2000, care si-au gasit un model de business viabil – eventual un portofoliu de site-uri reunite intr-un portal. Daca perla Neogen este site-ul de recrutari BestJobs.ro, punctul forte ale celorlalte companii semnificative din „dot ro“ sunt publicitatea online (NetBridge), download-ul de programe gratuite (SoftPedia.com si Soft32. com) sau comertul electronic (eMAG.ro).

     

    De altfel, acestea sunt cele mai viabile modele de business de pe Internetul romanesc si, cel putin la nivel teoretic, toate sunt potentiale tinte pentru investitori. Radu Ionescu, directorul general al Kinecto este de parere ca, din toate aceste modele de business, singurul care nu este scalabil este cel de download gratuit.

     

    „In rest, toate celelalte afaceri pot fi extinse sau imbunatatite. Teoretic, sunt eligibile pentru investitori.“ Ce sume vor fi aruncate pe masa negocierilor? Aici parerile sunt impartite: unii jucatori spun ca pentru a deveni actionar intr-o companie de profil sunt suficiente cateva sute de mii de euro, in timp ce altii vorbesc de milioane. In sine, evaluarea unei companii de Internet nu este o operatiune usoara.

    Metodele de evaluare sunt tot cele clasice, bazate pe venituri sau pe nivelul EBITDA (profitul inainte de plata dobanzilor, taxelor si de scaderea deprecierii si amortizarii), insa multiplii folositi sunt total atipici in comparatie cu alte industrii. Atipici, adica mult mai mari. De exemplu, un jucator de pe piata romaneasca este de parere ca multiplul de EBITDA care poate fi folosit pentru a afla valoarea unei companii Internet este 20.

     

    Asta inseamna ca o companie care are venituri de un milion de euro si EBITDA de 300-500.000 de euro poate valora circa opt milioane de euro. Spre comparatie, multiplii de EBITDA in cazul unor tranzactii din industria farmaceutica sau telecom au fost de 11,6, respectiv 7,8.

     

    Dificultatea evaluarii determina si profilul investitorilor. Companiile romanesti din domeniu sunt tinta unor parteneri financiari care au know-how pe zona de Internet sau IT&C, in general. Intel Capital este un astfel de fond de investitii. Pe langa specializare, investitorul trebuie sa fie si unul de risc (venture capital), intrucat evolutia companiilor de Internet este destul de greu previzibila.

    E adevarat ca volumul afacerilor principalelor companii se dubleaza de la an (cazul SoftPedia, Neogen sau Netbridge), dar intrebarea care se poate pune este cat timp o vor mai face. Si Dragos Rosca, CEO al fondului Gemisa, care are pana acum investitii de 3,5 milioane de euro in proiecte de nisa, este de parere ca partenerul financiar trebuie sa fie specializat cand vine vorba de Internet.

     

    „Sunt convins ca exista oportunitati in aceasta zona, insa nu am expertiza in domeniu.“ Raspunsul poate veni uitandu-ne la exemplul unor companii din statele central-europene. De exemplu, cel mai mare portal polonez, www.onet.pl, a avut anul trecut venituri de 21,5 milioane de euro, adica de patru-sase ori mai mult decat toata piata de publicitate online romaneasca. Marja vine din estimarile diferite privind valoarea pietei romanesti. Calin Fusu de la Neogen spune ca aceasta valoare va fi de 5-6 milioane de euro 2006, in vreme ce Orlando Nicoara, directorul general al NetBridge inclina spre o estimare mai modesta: 3,5 milioane de euro pentru anul in curs.

     

    Revenind la exemplul portalului polonez, mai spectaculoasa decat cifra de vanzari este capitalizarea bursiera a companiei care detine site-ul – listata pe bursa din Varsovia. Valoarea de piata a Grupa Onet se ridica saptamana trecuta la 320 mil. euro. Atentie, este vorba despre o companie cu venituri de 21,5 milioane de euro, un nivel al EBITDA de 40% si un profit net de 16%. In mod sigur, cifrele – valabile pentru anul trecut – ii fac pe antreprenorii romani sa viseze la statutul de multimilionar.

     

    Totusi, sa pastram proportiile. Onet.pl realizeaza venituri din publicitate online (detine 35-40% din piata poloneza), e-commerce, marketing prin motorul de cautare, servicii de continut, e-mail si servicii de hosting, licitatii online, anunturi sau telecomunicatii. Actionarul principal al Onet este cel mai mare grup multimedia din Polonia, ITI Group.  In acest moment, nici o companie Internet romaneasca nu are anvergura portalului polonez. Insa tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care fondurile de venture capital sondeaza terenul. Banii pe care ii vor atrage una sau mai multe companii vor fi folositi pentru diversificare, extindere regionala sau imbunatatirea proceselor existente.

     

    Apropo de diversificare, piata de publicitate online, pe care Calin Fusu o estimeaza la 10 milioane de euro pentru 2007, nu este singura sursa de venituri pentru „dot ro-uri“. Companiile de Internet mai castiga si din anunturi online, taxe din gazduire de site-uri (hosting) sau comisioane pentru operatiuni de comert electronic.

     

    Pe scurt, interesul investitorilor pentru Romania este evident: ei vor veni. Si nu este vorba doar de Intel Capital, ci si de alti „capitalisti ai riscului“. Insa nu exista o unanimitate de pareri privind momentul primului gest concret. De exemplu, Orlando Nicoara, directorul NetBridge – de altfel, primul fond american care a investit in Internetul romanesc – crede ca acest nou val de investitii va fi vizibil din 2007. Alti jucatori sunt insa mai optimisti. Banii investitorilor financiari nu inseamna insa sfarsitul povestii. Pe termen mediu, va veni randul investitorilor strategici sa-si spuna cuvantul in aceste afaceri.

  • Bani pe Internet

    Conform estimarilor lui Calin Fusu, pana la sfarsitul acestui an marile companii vor directiona catre publicitatea online 5-6 mil. Euro

     

     

    Venituri 2005 (mil. euro)

    Venituri 2006* (mil. euro)

    Neogen

    0,8

    1,6

    SoftPedia

    0,5

    1

    Soft 32

    0,9

    1,8

     

    * estimare

  • Enel Electrica Muntenia Sud

    Dupa ce va plati cea mai mare suma pentru o distributie de electricitate din estul Europei, compania italiana Enel va alimenta cu energie electrica aproape o treime din totalul comsumatorilor romani.

     

    Matteo Cassani (33 de ani) este unul din oamenii cheie trimisi de compania Enel in Romania pentru a le dezvolta afacerea si unul din cei care au negociat castigarea procesului de privatizare a Electrica Muntenia Sud, semnand cu statul roman contractul final, pentru suma record de 820 milioane de euro. Cassani a fost prima persoana din echipa Enel care a venit in Romania cu trei ani in urma pentru a negocia achizitia companiilor de distributie de electricitate Electrica Banat si Dobrogea. Dupa preluarea celor doua companii la pret „promotional“ – multa lume a asociat primele vanzari de distributii de electricitate cu vanzarile din prima zi ale unui magazin – pe langa procesul de integrare a noilor achizitii, Matteo Cassani a inceput lucrul la una dintre cele mai mari oportunitati pe care le oferea piata romaneasca pentru firmele energetice straine: privatizarea Electrica Muntenia Sud (EMS).

     

    Cassani povesteste ca procesul de privatizare a fost „scurt si intens“ si ca a lucrat alaturi de o echipa de 50 de persoane, de la reprezentanti ai companiei pana la avocati si consultanti. Dupa evaluari ale companiei pe propria arie de expertiza, fiecare a livrat managementului Enel date care au dus la cea mai mare evaluare pentru EMS: 789,7 mil. euro, la care s-a mai adaugat suma pe care conducerea companiei a considerat-o necesara pentru a face cea mai buna oferta. Matteo Cassani spune ca, in timpul procesului de privatizare, nu a avut date despre cat urma sa ofere concurenta.

     

    „Procesul a fost profesionist condus, au fost reguli clare, nu au fost facute discriminari intre competitori, noi am facut oferta fara sa stim cum au gandit ceilalti si am fost bucurosi sa aflam ca a fost si cea mai buna pe care statul roman a primit-o.“ Bucuria a fost amplificata, conform lui Cassani, de faptul ca in cursa au fost competitori puternici si foarte motivati sa castige, mai ales cei care deja activau pe piata romaneasca, in special CEZ si Gaz de France. Ce urmeaza acum? Fulvio Conti, CEO Enel, venit in Romania saptamana trecuta, spune ca „deocamdata, cu achizitia EMS, Enel a atins un grad de acoperire foarte bun, de 25% din consumatori, ceea ce este deocamdata absolut multumitor: este nivelul optim, nici prea multi incat sa se poata vorbi de concentrare economica, nici prea putin“. Cu toate acestea, Fulvio Conti spune ca Enel va participa in continuare la privatizarea distributiilor in Romania, „atata timp cat autoritatile ne vor da voie“. Pana atunci, Enel se va implica investind in reactoarele de la Cernavoda, dar si in urmatoarele privatizari din productia de energie. Pentru ca, nu-i asa?, trebuie curent cat mai ieftin pentru a alimenta zone ca Bucuresti Ilfov si Banat, unde concentrarea economica cere si un consum mare de energie.

     

    Inscrisa alaturi de alte patru companii in cursa pentru EMS, Enel a urmarit din pozitia celui care era pregatit sa dea o suma „adecvata“ (dupa cum spune Fulvio Conti) pentru a castiga EMS un proces care anunta o privatizare mai scumpa decat era obisnuita piata. De altfel, imediat dupa depunerea ofertelor angajante, doi dintre cei mai porniti competitori (EnBW si E.ON) s-au retras, motivand ca pretul vehiculat pentru EMS este prea mare pentru o economie ca a Romaniei. Ulterior, alti trei concurenti au fost respinsi din cursa tocmai pentru motivul ca nu au facut o oferta financiara interesanta, iar o data cu anuntarea finalistilor Electrica a mentionat ca statul roman se asteapta ca EMS sa fie vanduta cu peste 750 de milioane de euro.

     

    Enel a plusat cu 70 de milioane peste aceasta suma, oferta lor pornind de la evaluarea Electrica Muntenia Sud la 789,7 de milioane de euro, peste care a mai fost adaugata o suma „de siguranta“. Oferta financiara totala a italienilor a fost cea mai mare din cursa pentru EMS – 820,09 de milioane de euro pentru preluarea a 67,5% din actiunile distributiei de electricitate a Capitalei.

     

    Iar suma aruncata de ei in joc a dat si valoarea contractului de privatizare. Astfel incat statul roman va castiga din afacerea cu Enel de circa trei ori mai mult fata de vanzarea primelor patru distributii de electricitate la un loc. Statul urmeaza sa incaseze 394,8 de milioane de euro din vanzarea unui pachet de 50% din EMS, suma care nu include eventualele ajustari ale pretului; ulterior, italienii vor mai investi peste 400 de milioane de euro pentru a ajunge sa detina 67,5% din EMS. Pretul oferit de Enel pe actiune este de 41,28 euro, potrivit lui Codrut Seres, ministrul economiei si comertului, adica de 15 ori mai mare fata de valoarea nominala a unui titlu.

     

    Primele patru filiale ale Electrica au fost vandute in 2004 si 2005, italienii de la Enel fiind primii care au semnat in 2004 un contract de privatizare cu Electrica SA pentru achizitia filialelor Banat si Dobrogea (127,4 milioane de euro). In 2005, compania ceha CEZ a cumparat Electrica Oltenia (166 de milioane de euro). Urmatoarea achizitie a fost Electrica Moldova, preluata de germanii de la E.ON pentru 101 milioane de euro.

     

    Totusi, de ce atat de multi bani pentru EMS? Parte din explicatii sunt stiute deja: concentrarea de clienti pe un spatiu geografic restrans, faptul ca EMS este pe profit, vanzarile mari ca volum per consumator. Alte motive care au facut ca din privatizarea EMS sa iasa o suma peste cea rezultata la celelalte privatizari ar mai fi valoarea activelor EMS, dar si cresterea valorii medii a tranzactiilor in Romania. Activele EMS, de la cladiri si sedii pana la retele, valoreaza, conform unei evaluari facute de KPMG Audit SRL Romania pentru Fondul Proprietatea, 280 mil. euro (995 mil. RON). Aceasta este insa o evaluare pe baza careia a purtat negocierile statul roman, cumparatorul facand due-diligence in companie si venind cu propria sa evaluare. „In final, fiecare investior creeaza un model care ia in calcul situatia companiei, dar mai ales evalueaza capacitatea acesteia de a genera cash/profit. In consecinta, importanta este viziunea fiecarui investitor asupra propriei capacitati de management, corelata cu evaluarea riscurilor/constrangerilor din piata“, spune unul din consultantii care au stat la masa negocierilor in procesul de privatizare, care a preferat sa ramana anonim pana la finalizarea si aprobarea contractului.

     

    Cresterea de valoare a activelor EMS, in mare parte rezultata din avansul pietei imobiliare, n-ar fi putut aduce insa un plus de pret la vanzare daca procesul de privatizare este „lesinat“, fara competitie: „In final, ceea ce conteaza este cat de competitiv este procesul“, mai spune consultantul, care precizeaza ca, in cazul EMS, valoarea rezultata din tranzactie a fost net superioara celor mai optimiste evaluari. In plus, explica el, pentru ca de multe ori conteaza alte criterii decat evaluarea bazata pe modele, ca de pilda optiunile strategice ale investitorului de consolidare pe piata unde intra. Suma record obtinuta pentru EMS mai are o explicatie: tendinta de crestere a valorii medii a unei tranzactii s-a simtit inca de anul trecut, dupa cum arata studiul Pricewaterhouse Coopers privind fuziunile si achizitiile in 2005.

     

    Valoarea medie a unei tranzactii a ajuns la 442 de mil. dolari in 2005, comparativ cu 62 mil. dolari in 2004. Lider la capitolul „capital investit dupa tara de origine“ a fost Austria, datorita preluarii Petrom si a BCR de catre OMV, respectiv de catre Erste Bank. Cum in 2006 austriecii nu au facut inca nici un pas spre o privatizare mare, iar urmatoarele anuntate sunt tot din domeniul utilitatilor, podiumul provizoriu e ocupat de Italia, secondata de tari precum Germania, Spania sau Cehia, care si-au anuntat, prin companii de profil, dorinta de a participa la aceste privatizari. Astfel, pana la alte privatizari record, EMS urmeaza pe podiumul privatizarilor pe locul al treilea, dupa BCR si Petrom. Vanzarea BCR a asezat anul trecut Romania pe primul loc in regiune dupa valoarea privatizarilor, alaturi de Ucraina, cu 4,9 mld. dolari. Erste a achizitionat 61,8% din BCR pentru 4,5 mld. dolari, iar celelalte privatizari de anul trecut (achizitia a doua distributii de electricitate de catre CEZ si E.ON) au mai adus 326 mil. dolari.

     

    Privatizari in energie vor mai fi in acest an, iar vanzarea EMS la o astfel de cota valorica va avea cu siguranta efect asupra plafonului de pret pentru ele. O privire pe structura capitalului social si a puterii comerciale a companiilor ramase in portofoliul Electrica arata ca EMS va fi urmata de alte privatizari interesante, din mai multe motive. Cele trei distributii ramase la stat au multi clienti si sunt situate in zone atractive din punct de vedere economic; pretul luat pe EMS va ridica piata, astfel incat, chiar daca nu se va castiga aceeasi suma per consumator (acesta fiind un model prin care se analizeaza cat de profitabila a fost o privatizare pentru statul care a facut-o), pretul va fi mai mare decat cel luat pe privatizarile facute anterior. Ungaria, spre exemplu, a obtinut intre 20 si 52 de euro/consumator, Slovacia intre 54 si 104 euro, iar Romania – 30 pentru Electrica Dobrogea si 39 pentru Electrica Banat. Pentru EMS, pretul per consumator a trecut de 700 de euro. In plus, companiile mari de electricitate venite in Romania de cateva luni, pentru privatizarea EMS, care si-au facut aici birouri si au delegat oameni, asteapta cu sufletul la gura urmatoarele lansari la privatizare.

     

    „Asta pentru ca vrem neaparat sa intram pe piata din Romania“, spunea cu cateva saptamani in urma vicepresedintele companiei spaniole Iberdrola, cea care a ocupat locul secund in cursa pentru EMS, oferind 780 mil. euro. Vicele de la Iberdrola a venit in Romania ca sa se prezinte si sa explice cum compania este pregatita sa iasa pentru prima oara peste hotare, dupa ce a atins o cota de piata satisfacatoare in Spania (45%).

     

    Spaniolii ar mai putea avea o sansa daca pe parcursul procesului post-privatizare italienii gresesc. Fiindca rezultatele pe care le-au avut cei de la Enel anul trecut in Romania (Enel Electrica Dobrogea, o filiala mult mai mica, a incheiat anul financiar 2005 cu un profit de 22 de milioane de euro, apropiat de cel al EMS) nu-i prea incurajeaza pe cei de pe locul al doilea.

  • Atuurile EMS

    Structura companiei si a clientilor, concentrarea acestora intr-un spatiu restrans si profitul net de anul trecut au facut din EMS o comoara nesperata pentru statul roman.

     

    Concentrare

    – peste 77% din clientii EMS (866.000) sunt concentrati in Capitala

    – 15,7% din clienti sunt in Ilfov

    – 6,7% in Giurgiu

     

    Structura

    – Mai putin de 10% din clienti sunt consumatori industriali, restul fiind consumatori casnici

     

    Eficienta

    – EMS are 2.093 de angajati la un milion de clienti

    – Anul trecut a obtinut un profit net de 20 mil. euro la o cifra de afaceri de 387 de milioane de euro, conform standardelor internationale de contabilitate

  • Colonizatorii

    Dupa ce a fost decenii la rand lider doar pe piata italiana, Enel a patruns in forta pe pietele din inca doua tari: Slovacia si, de saptamana trecuta, Romania.

     

    ACASA: In Italia, Enel are 48.000 de angajati si 30 mil. clienti, care reprezinta 87% din piata rezidentiala.

     

    ROMANIA: Cu 2,5 mil. clienti si trei zone cheie pentru economia romaneasca (Bucuresti-Ilfov, Banatul si Dobrogea), Enel domina, alaturi de Electrica SA, piata de electricitate din Romania.

     

    PRODUCTIE: Cu 839 mil. euro, Enel a preluat, tot saptamana trecuta, controlul companiei slovace de productie de energie electrica Slovenske Elektrane, care detine 83% din productia de energie nationala.

  • Povestea continua

    Si urmatoarele companii care vor fi scoase la privatizare de Electrica vor suscita interes, avand rezultate destul de atractive.

     

    Capital social 2005 (mil. €)

    Vanzari 2005 (mil. €)

    Nr. consum. (milioane)

    Muntenia Sud

     49,7

    377

    1,15

    Muntenia Nord

     85,51

    302

    1,23

    Transilvania Sud

    102,8

    303

    1,03

    Transilvania Nord

     87,2

    297

    1,10