Moartea DJ-ului

Acest lucru este adevarat mai ales in domeniul muzicii. „Urmatoarea moda“ este usor de fabricat, chiar daca are in mod clar la baza ceva nevrednic de adulatie. Sa luam spre exemplu cazul maririi si decaderii DJ-ilor. 

Desi nu s-ar parea, privind din Romania, unde muzica dance este obligatorie pentru cineva care vrea sa para macar un pic la moda, DJ-ul este aproape mort. Sa nu le spuneti pustilor care traiesc pentru atmosfera incitanta a evenimentelor house care au loc cu casa inchisa (cum ar fi „The Mission“), dar in Vest clubbing-ul a devenit din ce in ce mai mult o placere vinovata. Oamenii il practica din ce in ce mai rar, si nimeni nu vorbeste despre asta. DJ-ii de house renumiti au un motiv foarte bun sa vina in tari ca Romania pentru spectacole, si anume faptul ca numarul de oameni din Vest dispusi sa plateasca sumele extravagante pe care le pretind pentru prestatiile lor este in continua scadere.

DJ-ul superstar a fost o anomalie, o moda trecatoare dintr-o anumita perioada a istoriei muzicale. Vremea lui a apus (da, „lui“ – cand ati vazut ultima oara o femeie DJ?). Multe din supercluburile Marii Britanii, cum ar fi Gatecrasher din Sheffield sau Cream din Liverpool, au tras obloanele acum cativa ani, iar reviste specializate pe dance care se vindeau foarte bine, ca Muzik, au dat si ele faliment. Ministry of Sound a supravietuit reinventandu-se sub forma unui bar-restaurant. Chiar si cuvantul „clubbing“ suna a ceva care nu mai e la moda. Pe moment, cel putin, rock and roll-ul este „cool“. Pustii se joaca din nou de-a cantatul la chitara in fata oglinzii. 

Probabil ca nu exista un reprezentant mai bun al societatii capitaliste avansate decat DJ-ul. DJ-ul este intruchiparea consumului dat drept arta. Fara sa creeze el insusi ceva nou, DJ-ul pur si simplu prezinta creatiile altora. Meseria aceasta se bazeaza in mare parte pe numarul de discuri pe care isi permite sa-l cumpere. Incuiati-va intr-o camera cu o chitara si este posibil sa iesiti de-acolo chitarisi buni. Prin contrast, un DJ bun trebuie sa investeasca permanent in colectia sa de discuri pentru a o mentine la zi. In timp ce chitaristul exerseaza, DJ-ul face cumparaturi. Lucru pe placul industriei muzicale.  Se spune ca principala abilitate a DJ-ului consta in mixare, adica potrivirea ritmurilor a doua piese astfel incat trecerea de la una la alta sa nu fie observabila. Aceasta abilitate atat de elogiata a facut obiectul a numeroase carti, materiale video si ghiduri pentru autodidacti. Pentru o suma importanta de bani te poti inscrie la cursurile unei „academii pentru DJ“, in care adolescentii invata sa mixeze si sa respecte alti barbati cu gusturi muzicale nesanatos de conservatoare. Iar adevarul e ca oricine poate sa invete sa mixeze binisor intr-o dupa-amiaza. 

Cultura dance a ajutat foarte mult Romania. A deschis ochii unei generatii asupra posibilitatilor oferite de muzica electronica. Ceea ce inseamna si ca, daca intri intr-un club pentru cei cu bani, o sa vezi personaje mafiote dansand si imbratisandu-se, in loc sa incerce sa para duri, asezati la o masa inconjurata de un harem de fete tinere. O fi cultura ecstasy iritant de goala si nevrednica de lauda, dar orice-i opreste pe indivizii cu camasi descheiate si parul tras spre spate cu gel si plini de bijuterii de aur sa ma sperie cand ies in oras e binevenit. Totusi, trebuie sa infruntam adevarul. Pur si simplu, DJ-ul nu este un personaj demn de adulatie.  

Tom Wilson este jurnalist si DJ britanic si locuieste la Bucuresti. Este absolvent al sectiei de Studii Politice a Universitatii Oxford si a scris pentru publicatiile Dazed and Confused, The Face si The Independent.