Fosta directoare a Liceului “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, Costica Vărzaru, a fost arestată preventiv pentru 29 de zile, marţi, de Tribunalul Bucureşti, fiind acuzată de trafic de influenţă în scopul fraudării examenului de bacalaureat.
Parchetul Tribunalului Bucureşti arată în referatul cu propunerea de arestare preventivă a Costicăi Vărzaru că, în 12 iunie, procurorii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunilor de dare de mită de către angajaţi ai Liceului Teoretic “Dimitrie Bolintineanu” şi de luare de mită de către membrii comisiei de supraveghere de la examenul de bacalaureat care se susţinea la acest liceu.
Potrivit procurorilor, în timpul percheziţiilor care au avut loc luni, la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din Capitală, s-au găsit numeroase sume de bani în sălile de examen.
Astfel, în sala 1 de examen s-au găsit asupra Elenei Macasoi Berbec 820 de lei ascunşi în sutien, în sala 2 de examen erau 410 lei în sertarul catedrei, iar în sala 6 de examen, alţi 440 de lei, într-un pachet de şerveţele găsit asupra asistentului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply