Director Aeroport Timişoara: Carpatair are datorii de 3,3 milioane de lei şi 1,9 milioane de euro către instituţie

 Directorul Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timişoara, Daniel Idolu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că problemele la instituţia pe care o conduce au început în 2011, când compania Carpatair a acuzat conducerea aeroportului că acordă ajutor de stat companiei Wizz Air, principalul competitor pe piaţa timişoreană, prin practicarea unor discounturi prea mari.

Acuzaţiile s-au transformat într-o serie de procese, atât între Carpatair şi Wizz Air, cât şi între Carpatair şi Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT).

Idolu a afirmat însă că vinovat de problemele companiei Carpatair este chiar managementul acesteia.

Astfel, Idolu a explicat că această companie a folosit, din 2007 şi până în prezent, Aeroportul Internaţional Timişoara drept nod aerian. Acest lucru înseamnă că doar între 13 şi 20 la sută dintre pasagerii Carpatair plecau sau veneau în Timişoara, restul aflându-se în tranzit între destinaţiile din vest şi est ale companiei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *