“Trebuie să ne pronunţăm ferm împotriva tendinţelor populiste sau xenofobe, care, prin natura lor, constituie negarea însăşi a proiectului european şi a valorilor sale fondatoare. Acestea se manifestă adesea într-o formă mai puţin directă. Ne gândim, de exemplu, la tendinţe de reconsiderare a celor patru libertăţi fundamentale ale Uniunii, în special a libertăţii de mişcare a cetăţenilor europeni. Aceasta constituie un element inerent pieţei interne şi una dintre principalele reuşite ale proiectului european, pe care trebuie să-l prezervăm cu toţii, conform Tratatelor”, afirmă şeful diplomaţiei în mesajul său.
El enumeră şi avantajele aderării României la UE.
“Avantajele aderării sunt multiple şi nu pot fi minimizate. Drumul către aderarea la UE a presupus modernizarea instituţională, creşterea oportunităţilor economice şi un mai bun nivel de trai. Unul din marile avantaje ale aderării la UE este posibilitatea de a lua parte în şi a influenţa procesul decizional al Uniunii şi posibilitatea de a-ţi promova propriile iniţiative în cooperare cu alte state membre. Ne-a dat, de asemenea, posibilitatea de a contribui cu propriile iniţiative şi idei în domenii precum Piaţa Unică, securitatea energetică sau politica externă”, spune Corlăţean.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply