De aici şi îndemnurile adresate ministrului Attila Korodi, ca şi Guvernului şi Parlamentului: accelerarea avizării proiectului minier de la Roşia Montană, privatizarea Cupru Min şi deblocarea exploatării gazelor de şist prin intermediul investiţiei Chevron. “Parteneriatul cu firme străine mi se pare sigura soluţie. Şi poate mulţi consideră că cel mai important lucru este profitul pe care l-am putea obţine din aceste exploatări în parteneriat, fie că vorbim de gazele de şist, fie că vorbim de aur, fie că vorbim de cupru.”
Îndemnurile au conţinut şi săgeţi la adresa opozanţilor, acuzaţi voalat că susţin interesele “băieţilor deştepţi” autohtoni sau că promovează dependenţa energetică faţă de Rusia, iar drept consolare pentru electoratul care, vorba premierului Ungureanu, ar fi recăzut în paradigma nouăzecistă “Nu ne vindem ţara”, a cerut Guvernului ca în cel mult două săptămâni să revizuiască tot sistemul de redevenţe pentru exploatarea zăcămintelor naturale.
Momentul ales de preşedinte pentru astfel de îndemnuri e de două ori delicat. Pe de o parte, ministrul Korodi, urmând linia UDMR, este un opozant cunoscut al proiectului Roşia Montană (şi a şi declarat după numire că procedurile de avizare a exploatării cu cianuri nu pot fi accelerate). Pe de altă parte, privatizarea Cupru Min, calificată iniţial de premierul Ungureanu drept o dovadă a freneziei investitorilor străini atraşi de România, s-a împotmolit într-un hăţiş urât de mistere care încep cu identitatea canadienilor cumpărători şi se termină cu existenţa banilor necesari pentru investiţii (parcă vrând să confirme, involuntar şi ironic, spusele preşedintelui de la investirea lui Korodi, că “în următorii cinci ani, România nu se poate bizui pe relansarea investiţiilor străine”).
Leave a Reply