Din perspectiva ratei critice a randamentului obligaţiunilor (randamentul mediu la care costurile cu dobânda depăşesc 10% din veniturile guvernamentale), cel mai bine stau Cehia, România şi Slovacia, conform calculelor Erste.

Statul a redeschis în această săptămână licitaţia pentru obligaţiunile în dolari pe zece ani de la sfârşitul lunii ianuarie (când a atras 1,5 mld. dolari la un randament de 6,875%), atrăgând 750 mil. dolari la un randament de 6,45%. “Suma cumulată atrasă de pe pieţele de finanţare din SUA acoperă valoarea titlurilor în valută ce ajung la maturitate anul acesta. Atragerea acestor bani de pe acum înseamnă că în a doua jumătate a lui 2012, când inflaţia ar putea să nu mai fie favorabilă, Ministerul Finanţelor s-ar putea afla într-o situaţie confortabilă”, apreciază analiştii ING.
Ministrul finanţelor, Bogdan Drăgoi, a anunţat că este posibil ca România să lanseze încă o emisiune de obligaţiuni pe pieţele externe, în a doua parte a anului, pentru a completa programul de împrumuturi de 2,5 mld. euro pentru 2012.
Leave a Reply