Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a transmis vineri secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, “cererea de aderare a Palestinei pe baza frontierelor din 4 iunie 1967, cu Ierusalimul de Est drept capitală”. Abbas a transmis şi misiunii Libanului, ţară care asigură în această lună preşedinţia rotativă a Consiliului de Securitate, solicitarea unei rezoluţii de recunoaştere a statului palestinian, dar supunerea acesteia la vot ar putea dura câteva săptămâni, interval în care să se caute un compromis.
Franţa a propus deja acordarea statului de stat observator nemembru Palestinei, urmând ca în 2012 negocierile cu Israelul să se definitiveze, iar ONU să recunoască pe deplin noul stat palestinian.
Leave a Reply