Tag: conflict

  • Locul şi opera

    Pentru expoziţia organizată de o artistă din Los Angeles, Nancy Baker Cahill, scrie LA Times, au fost invitaţi 24 de artişti din New Orleans, cărora li s-a cerut să aleagă un loc din zonă care evocă un conflict de orice fel, de unde şi denumirea. Aceştia au ales o plantaţie de zahăr, ape poluate sau zone gentrificate pe care au suprapus o lucrare de-a lor, vizibilă doar cu ajutorul tehnologiei de realitate augmentată. Cei care doresc să viziteze expoziţia trebuie să descarce o aplicaţie în care primesc indicii pentru a ajunge la locurile alese şi cu ajutorul căreia pot vedea lucrările artiştilor suprapuse peste acestea.

  • Cum ar trebui să se termine războiul comercial în viziunea Ministrului Comerţului din China: Totul a început cu tarifele şi ar trebui să se încheie prin eliminarea lor

    La momentul actual, China încă insistă ca SUA să aducă tarifele comerciale la nivelul la care acestea se aflau înainte de declanşarea conflictului comercial dintre cele două ţări. Aducerea tarifelor la nivelul iniţial ar reprezenta „faza unu” din acordul de încheiere al conflictului, scrie CNBC.

    „Războiul comercial a început cu adăugarea unor tarife şi ar trebui să se încheie prin anularea acestora. Aceasta este o condiţie importantă pentru ambele părţi, care va contribui la înţelegere”, a declarat Gao Feng, Ministrul Comerţului din China.

    Tensiunile comerciale dintre SUA şi China au persistat pentru mai bine de un an, iar în acest context amele ţări şi-au impus tarife de câteva zeci de miliarde de dolari pe bunurile exportate. Acum ambele ţări se apropie să încheie un acord de finalizare al conflictului, însă încă există nişte neînţelegeri privind condiţiile în urma cărora se va semna înţelegerea.

    Preşedintele Chinei, Xi Jinping şi preşedintele SUA, Donald Trump trebuiau să se întâlnească la mijlocul lunii noiembrie în cadrul summitului Asia-Pacific Economic Cooperation, care se organiza în Santiago. Pe fondul mişcărilor de stradă violente, Chile a anulat acest eveniment.

    Datele şi studiile realizate privind modul în care tarifele impactează businessurile ambelor ţări au arătat că acestea au strategii diferite de a se adapta la taxe. Spre exemplu, câteva companii din SUA preferă să stocheze produsele de import, pentru a nu mai fi nevoite să achiziţioneze prea curând alte mărfuri, care vin la pachet cu tarife comerciale exorbitante. Pe de altă parte, multe companii chinezeşti au preferat să absoarbă o parte din aceste costul acestor tarife şi să nu le transfere către clienţi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Un simplu fruct, prezent şi pe rafturile supermarketurilor din România, este sursa unor conflicte mai sângeroase decât cele cauzate de marijuana sau metamfetamine

    Producţia avocado-ului, care generează profituri semnificative pentru fermierii care îl cultivă, a devenit deopotrivă o binecuvântare şi un blestem pentru aceştia, reiese dintr-un documentar publicat recent de Netflix, care arată evoluţia acestei industrii şi conflictele sângeroase din spatele acesteia.

    Se pare că marfa preţioasă care este motorul economiei Michoacán-ului şi care hrăneşte o obsesie americană nu este marijuana sau metamfetaminele, ci fructul de avocado, pe care localnicii îl denumesc „aurul verde”. Mexicul produce mai mult avocado decât orice altă ţară din lume – aproximativ o treime din totalul producţiei globale  – iar cea mai mare parte a recoltei creşte în solul vulcanic bogat din Michoacán, în apropiere de plajele din Acapulco. Anual, în lume se consumă peste cinci miliarde de tone de avocado, iar fructul este un motor economic care generează o industrie mexicană performantă, care valorează 2,5 miliarde de dolari/an, potrivit Rotten, un documentar publicat de Netflix în care este analizată evoluţia acestei industrii.

    Patru carteluri de droguri îi şantajează însă pe producătorii de avocado din Michoacán, dovadă că  acest fruct a devenit o sursă majoră de profituri ilicite, scrie şi Business Insider. Cartel Jalisco Nueva Generacion (cartelul Jalisco Noua Generaţie), Nueva Familia Michoacana (Noua Familie Michoacana, Cartelul Tepalcatepec şi cartelul Zicuiran sunt implicate în această activitate criminală, potrivit procurorului general al Michoacan, citat de Business Insider.

    Michoacán produce peste 80% din avocado-ul crescut în Mexic, cu o valoare a exporturilor de de 2,4 miliarde de dolari, care a adus numele fructului de „aurul verde”. Cartelurile cer o taxă de protecţie producătorilor de avocado, calculată pe hectarul cultivat sau pe cantitatea exportată. Cei care eşuează în a face plata sunt supuşi riscului de a fi răpiţi sau ucişi. În plus, furtul de avocadă este o altă problemă a industriei. Cel puţin trei camioane cu acest fruct sunt furate în fiecare an în acest stat, potrivit The Guardian.

    Citiţi mai multe despre industria avocado-ului în următoarea ediţie a Business MAGAZIN.

  • Prinţul încoronat al Arabiei Saudite vine cu un avertisment sumbru: „Petrolul va atinge preţuri astronomice dacă conflictul cu Iranul va escalada”

    Prinţul încoronat al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman a avertizat că petrolul riscă să atingă ajungă la un preţ uriaş în cazul în care tensiunile din Golful Persic se intensifică. Declaraţiile prinţului vin la două săptămâni după ce mai multe două rafinării de petrol s-au transformat în victimele unui atac cu drone, pentru care principalul vinovat este considerat Iranul, scrie CNBC.

    „Dacă lumea nu va face nimic pentru a descuraja acţiunile Iranului, vom vedea o majorare importantă a preţului petrolului, care va periclita interesele mondiale. Rezervele de petrol vor fi puternic afectate, iar preţul acestuia va atinge o valoare inimaginabil de mare”, a declarat prinţul Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

    Atacul cu drone de acum două săptămâni a vizat două dintre cele mai mari instalaţii petroliere ale gigantului petrolier Aramco, fapt care a paralizat 50% din producţia de petrol a ţării, adică 5% din rezervele petroliere mondiale. După acest atentat preţul ţiţeiului Brent a crescut cu aproape 20%, ajungând la 72 dolari, cel mai mare preţ per baril înregistrat vreodată la deschiderea sesiunii de tranzacţionare.

    Citiţi mai mult pe zf.ro.

  • Riscul unui război atomic între SUA şi Rusia, în creştere: 34 de milioane de oameni ar muri în primele ore de la izbucnirea conflictului

    Potrivit unei simulări, ce a fost realizată în cadrul programului Ştiinţă şi Securitate Globală al Universităţii Princeton, 34 de milioane de oameni ar deceda, iar alte 57 de milioane ar fi rănite în primele ore după izbucnirea unei conflagraţii nucleare. Estimările nu includ persoanele ce vor suferi pe termen lung de probleme de sănătate, informează cotidianul The Independent.

    Cercetătorii americani susţin că un război nuclear ar putea fi declanşat în urma escaladării unui conflict convenţional între Rusia şi NATO.

    Potrivit scenariului imaginat de echipa de cercetători, “în speranţa de a opri o ofensivă SUA-NATO, Rusia lansează, de la o bază din enclava Kaliningrad, o armă nucleară cu rolul de foc de avertizare. NATO ripostează cu un atac nuclear tactic executat de aviaţie”.

    “După ce pragul nuclear a fost depăşit, conflictul escaladează spre un război nuclear tactic în Europa. Rusia lansează 300 de focoase nucleare, cu ajutorul avioanelor şi rachetelor cu rază scurtă de acţiune, pentru a lovi bazele NATO şi trupele aflate în ofensivă. NATO răspunde cu aproximativ 180 focoase nucleare lansate de avioane”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China s-a săturat de războiul comercial cu Donald Trump: Beijingul anunţă că se impune escaladării conflictului şi cere consultări

    „Suntem dispuşi să rezolvăm problema prin consultări şi cooperare cu o atitudine calmă şi ne opunem escaladării războiului comercial”, a declarat Liu He.

    „Considerăm că escaladarea războiului comercial nu este benefică nici pentru China, nici pentru Statele Unite, nici pentru interesele oamenilor din lume”, a adăugat vicepreşedintele chinez.

    De asemenea, Liu He a menţionat că orice companie americană va fi primită în China şi va fi tratată bine.

    „Vom primi companii de oriunde din lume, inclusiv din Statele Unite, pentru a investi şi opera în China”, a adăugat vicepreşedintele chinez.

    Administraţia Chinei a anunţat, vineri, intenţia de a impune taxe vamale pentru produse importate din Statele Unite în valoare de 75 de miliarde de dolari, ca reacţie la decizii similare ale Administraţiei Donald Trump. Ministerul Comerţului de la Beijing a anunţat că vor fi introduse taxe vamale suplimentare de 5% sau 10% pentru 5.078 de produse fabricate în Statele Unite. Este vorba în principal de produse agricole, petrol, avioane uşoare şi automobile.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Economiştii anticipează intrarea în recesiune a economiei SUA din cauza conflictului comercial

    Economiştii au anticipat şi că Fed va efectua o nouă reducere a dobânzilor în septembrie, şi încă o dată anul viitor.

    Sondajul, efectuat în perioada 6-8 august, conferă o probabilitate de 45% ca economia SUA să intre în recesiune în următorii doi ani, în creştere faţă de 35% în sondajul precedent şi cea mai mare din mai 2018, data primei chestionări de acest tip.

    Săptămâna trecută, preşedintele Donald Trump a declarat că va impune noi tarife vamale suplimentare pentru importuri din China în valoare de 300 de miliarde de dolari, începând cu 1 septembrie, iar Washingtonul a etichetat luni China drept manipulatoare de valută.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum pot fi certurile transformate într-un lucru bun, mai ales la locul de muncă

    Transparenţa în comunicare ocupă printre primele locuri în wishlistul companiilor moderne. Însă, aşa cum ştim, vechile obiceiuri dispar greu! Bârfele, zvonurile, dualitatea şi afirmaţiile nesincere sunt în continuare un lucru obişnuit în multe companii, iar atunci când vine vorba de întâlniri, multe persoane nu au curajul să spună lucrurilor pe nume, de teamă să nu fie greşit interpretate sau să provoace certuri. Conflicte în care se încing spiritele au existat întotdeauna şi vor continua să existe, între despoţi avizi de putere din diferite organizaţii. Însă în ceea ce priveşte comunicarea zilnică în cadrul corporaţiilor, acestea sunt considerate un subiect tabu. 

    Conflictele înăbuşite,
    un duşman al productivităţii
    Potrivit unui studiu realizat de KPMG, conflictele şi discuţiile aprinse consumă între 10% şi 15% din timpul de lucru. Grupul de experţi în medierea afacerilor din cadrul Camerei Federale de Comerţ a Austriei au calculat ca neînţelegerile la locul de muncă determină costuri de aproximativ 650 de euro pe an de angajat. Mai mult decât atât, conflictele sunt extrem de consumatoare de timp, reduc productivitatea şi au un impact negativ asupra spiritului de echipă.
    „Problema în aceste situaţii nu o reprezintă conflictul în sine, ci faptul că acesta nu este abordat şi gestionat în mod direct”, explică Helga Pattart-Drexler, director de educaţie executivă la WU Executive Academy. „În întâlniri, oamenii adesea evită să trateze în mod direct subiectele delicate şi pot discuta pe ocolite la nesfârşit. Cei mai mulţi se tem să nu stârnească o discuţie în contradictoriu, iar în cazul în care aceasta are loc, ei iau personal argumentele care li se aduc”, adaugă ea. Aceasta este o greşeală gravă: „Obsesia armoniei consumă o cantitate foarte mare de energie, care ar putea fi mai bine folosită pentru muncă”.

    Ar trebui să ne contrazicem?
    Cu siguranţă, însă într-un mod corect!
    Helga Pattart-Drexler şi superioara ei Astrid Kleinhanns-Rollé, managing director al WU Executive Academy, au adoptat o cultură deschisă a conflictelor. „Amândouă suntem firi impulsive şi directe. Deci, s-a întâmplat să avem discuţii foarte aprinse şi emoţionale, cu scântei”, mărturiseşte râzând. În urma acestor experienţe, cele două au găsit o modalitate prin care să se contrazică una pe cealaltă într-o manieră sinceră şi apreciativă:

    1. Big–Bangul duce la crearea a ceva nou
    În primele dăţi când s-au contrazis, cele două s-au simţit nesigure. „După cearta avută, am discutat despre cât de îmbucurător este că putem fi atât de directe şi deschise una faţă de cealaltă. Acum suntem conştiente de avantajul diferenţelor noastre de opinii pe diverse subiecte, pentru că aşa putem obţine noi perspective”, explică Helga Pattart-Drexler. Astrid Kleinhanns-Rollé este de asemenea convinsă de beneficiile unei culturi deschise a situaţiilor conflictuale: „Ideile noi nu pot apărea decât dacă există un mediu deschis, în care toată lumea îşi poate exprima părerea”, afirmă ea. 
    Atitudinea potrivită este o condiţie sine qua non pentru o argumentare constructivă: este important să nu luaţi personal ceea ce spun oamenii şi să susţineţi cauza şi rezultatul.

    2. Emoţiile sunt eliberate şi te simţi uşurat 
    Majoritatea oamenilor sunt de părere că o discuţie în contradictoriu este sinonim cu a comunica într-un mod supărător şi jignitor pentru interlocutor: „Noi nu procedăm aşa. Întotdeauna rămânem respectuoase şi ne tratăm ca parteneri egali, însă ne manifestăm emoţiile”, spune Helga. „Când discuţia devine mai aprinsă, colegii noştri sunt puţin derutaţi, apoi încearcă să ne liniştească”, continuă ea, adăugând că în timpul unui conflict deschis se eliberează multă energie negativă reprimată, ceea ce oferă un sentiment de uşurare. Însă eliberarea emoţională personală nu trebuie să reprezinte un scop în sine – directorii care au obiceiul de a pălăvrăgi şi angajaţii isterici sunt departe de a fi inovativi. „Scopul oricărei certe trebuie să fie acela de a ajuta cauza; în cele din urmă trebuie să existe o formă de consens, chiar dacă singurul lucru cu care sunteţi de acord este faptul că nu sunteţi de acord unul cu celălalt”, explică Astrid Kleinhanns-Rollé.

    3. Oamenii îşi pot arăta adevărata personalitate
    Într-un mediu în care se aşteaptă ca oamenii să se comporte profesional, este adesea considerat tabu să comunici de ce eşti furios şi cu atât mai mult să îţi manifeşti furia. În acest context, managerii trebuie să aibă o atitudine deschisă şi să le ofere angajaţilor un spaţiu protejat, în care aceştia să se poată exprima onest. „Odată, Astrid mi-a spus: Te deranjează ceva, descarcă-te! Aşa am reuşit să îmi las gândurile libere şi să mă eliberez de starea de furie”, îşi aminteşte Helga Pattart-Drexler. „Nu poate exista deschidere şi onestitate dacă managerii nu creează o atmosferă de încredere”, spune Astrid Kleinhanns-Rollé, adăugând faptul că iniţiativa unor manageri de a introduce o cultură organizaţională deschisă într-un mediu toxic în care încă predomină frica, fără a conduce prin exemplul propriu, este sortită eşecului. „Faptul de a putea fi tu însuţi/însăţi la locul de muncă, de a-ţi arăta emoţiile, fără a trebui să te prefaci are o valoare enormă şi este mult mai important decât să-ţi păstrezi mereu calmul”, explică Helga Pattart-Drexler, privind lucrurile din perspectiva unui angajat.

    4. Certurile dezvoltă încrederea reciprocă
    Certurile înjositoare pot ruina o relaţie. Însă argumentele constructive, oneste şi directe contribuie la dezvoltarea sa, cu conditia să te deschizi şi să îţi arăţi vulnerabilitatea. Acest lucru, la rândul lui, presupune să conştientizezi următoarele: „La un moment dat, noi două am ajuns să realizăm că oamenii nu se ceartă pentru că sunt nervoşi unul pe celălalt. Ne-am putea spune: Mă deranjează că nu mă înţelegi! Şi totuşi, cealaltă persoană nu se va simţi ofensată”, spune Helga Pattart-Drexler. Ceea ce este crucial în această situaţie este să învăţăm să distingem între motivele şi argumentele obiective şi cele personale. „Această metodă funcţionează foarte bine şi pentru copii. Simplul fapt că cineva are o opinie diferită nu înseamnă că el sau ea vrea să te enerveze. Cel mai important lucru este să foloseşti întotdeauna cuvinte pe care cealaltă persoană le poate accepta”, explică ea, adăugând că adoptarea acestei atitudini şi faptul de a te amuza cu o persoană pe seama unei cerţi trecute va aprofunda relaţia dintre voi şi încrederea reciprocă. „Ştiu că pot avea încredere 100% în Astrid şi ea se poate baza 100% pe mine”, adaugă Helga Pattart-Drexler. „Tocmai pentru că, uneori, ies scântei!”

  • CSM, avertisment clar faţă de introducerea “taxei de solidaritate” pentru pensiile mai mari de 10.000 de lei: Un conflict juridic de natură constituţională

    “În majoritatea statelor este instituită obligaţia constituţională de a garanta judecătorilor şi procurorilor, la încetarea funcţiei, plata unei pensii al cărei nivel să fie cât mai apropiat posibil de nivelul ultimei remuneraţii, în acord cu jurisprudenţa europeană în materie. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, cu referire şi la decizii ale instanţelor similare din alte state ale Uniunii Europene, s-a statuat constant şi fără echivoc că eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor contravine principiului independenţei justiţiei, fiind o măsură neconstituţională, dat fiind statutul special al acestei categorii profesionale. În acelaşi sens, contravin principiului independenţei justiţiei şi măsurile echivalente, precum cele preconizate, care în fapt ar diminua beneficiul şi cuantumul pensiilor magistraţilor, reprezentând o eliminare mascată a acestora”, arată Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), referitor la declaraţiile ministrului Finanţelor, care a propus plafonarea pensiilor speciale mai mari de 10.000 de lei, inclusiv cele ale magistraţilor, şi instituirea unei taxe de solidaritate pentru ceea ce depăşeşte acest plafon.

    CSM transmite că garantarea existenţei, stabilităţii şi cuantumului pensiei magistraţilor este un corolar al dispoziţiilor legislative speciale privind statutul magistraţilor, inclusiv al celor care instituie incompatibilităţi şi interdicţii pe care legea le stabileşte în sarcina acestei categorii profesionale pe tot parcursul carierei.

    “Subliniem că potrivit art. 125 şi art. 132 din Constituţia României, funcţia de magistrat este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Totodată, nu poate fi ignorat faptul că la nivel infraconstituţional, Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători şi procurori, cum ar fi cele de a desfăşura activităţi comerciale, de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, de a avea calitatea de asociat sau membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome ori de a avea calitatea de membru al unui grup de interes economic”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro