Un pasager pe puntea superioara a Titanicului e posibil sa fi
fost mai optimist in ultima noapte decat sunt cei care urmaresc in
aceasta vara problemele bugetare din zona euro. Retrogradarea
Portugaliei sub nivelul recomandabil pentru investitii de catre
agentia Moody’s a amutit estimarile entuziastilor, pentru care
salvarea Greciei era singurul punct de bifat pe agenda acestei
perioade. Investitorii par tocmai sa-si fi dat seama ca pierderile
de pe urma detinerii de titluri elene sunt inevitabile si acum isi
iau masuri de precautie in ce priveste detinerile de obligatiuni
lusitane, cerand dobanzi tot mai mari pentru a credita
Lisabona.
Nu va trece mult, probabil, pana cand si Spania – ale carei
banci au expuneri consistente in Portugalia – va avea parte de un
tratament asemanator. Grecia are insa o replica la scara mai mare,
Italia, a carei criza de solvabilitate se dezvolta incet, dar
sigur, la adapostul discutiilor despre problemele celorlalte state
periferice ale zonei euro (Portugalia, Irlanda, Grecia si Spania).
Iar problemele cu adevarat importante ale zonei euro aici isi au
punctul terminus, nu in falimentul Atenei; economiile zonei euro
totalizeaza circa 12.000 de miliarde de euro, dintre care datoriile
Greciei reprezinta circa 360 de miliarde de euro (circa 150% din
PIB elen), la care s-ar adauga 100-200 de miliarde de euro,
potentiale pierderi asociate restructurarii partiale a
obligatiunilor emise pana acum.
Italia insa, ale carei datorii se ridica la 2.000 de miliarde de
euro, sau 120% din PIB, este o nuca prea tare pentru toata zona
euro. Germania, Franta si celelalte mari economii europene au
depasit deja cu mult pragul de indatorare de 60%, astfel ca
asumarea de noi datorii pentru salvarea altor state este aproape
exclusa. La randul sau, Banca Centrala Europeana (BCE) are deja o
expunere masiva la obligatiunile grecesti, irlandeze si
portugheze.
Un mare neajuns al Italiei este ca se afla de un deceniu in
zodia lui Silvio Berlusconi, personajul cel mai burlesc al
cancelariilor europene (revista britanica The Economist chiar i-a
“acordat” apelativul de “Burlesqueoni”): cabinetul sau nu se bucura
de incredere nu doar din partea propriilor cetateni, dar nici din
cea a pietelor financiare. Ministrul de finante Giulio Tremonti a
reusit deocamdata sa tina in frau elanurile financiar-populiste ale
lui Berlusconi, dar nu a putut face mai nimic pentru a opri
tavalugul datoriei publice imense a tarii.
Italia este alintata cu titlul de “Japonie a zonei euro”,
intrucat datoria privata este la un nivel redus, iar cetatenii
crediteaza practic statul, insa in cazul unui blocaj pe pietele
financiare, analistii estimeaza ca un recurs la voluntariatul
financiar al italienilor ar avea putine sanse de izbanda. Ca si in
Grecia, si in Italia evaziunea fiscala este sport national, factura
anuala de pe urma acestor fraude ridicandu-se la 150 de miliarde de
euro, potrivit estimarilor ministrului Tremonti. Insusi premierul
Silvio Berlusconi, care are pe rol trei mari dosare penale, este
invinuit in doua dintre ele de evaziune fiscala si coruptie (in al
treilea, invinuirea este “doar” de relatii sexuale cu o prostituata
minora).
Leave a Reply