De ce asteapta cimentistii marile proiecte de infrastructura

Primul trimestru a adus vesti relativ bune pentru industria
cimentului, avand in vedere ca productia a urcat cu circa 13%, in
timp ce vanzarile au crescut cu 7,6% fata de acelasi interval al
anului precedent, potrivit datelor puse la dispozitie de patronatul
din industria cimentului, CIROM, care reuneste zece membri, printre
care si HeidelbergCement, Holcim, Lafarge, Saint-Gobain sau
Carmeuse.

Astfel, in primele trei luni ale anului s-au produs 798.000 de
tone de ciment si s-au vandut 734.000. Cu toate acestea, estimarile
privind evolutia pietei cimen-tului in 2011 nu sunt dintre cele mai
optimiste, producatorii asteptandu-se la stagnare sau cel mult la o
crestere de 1-2% comparativ cu anul precedent. “Piata cimentului
s-a situat anul trecut la aproximativ 500 de milioane de euro, iar
anul 2011 va aduce o valoare similara”, a declarat Mihai Rohan,
presedintele CIROM si presedinte al Consiliului de Administratie al
Carpatcement, dupa o conferinta a patronatului.

Abia cand vine vorba de a doua parte a acestui an, respectiv de
2012, cimentistii devin mai increzatori. Motivul? Lucrarile de
constructie a autostrazilor situate in vestul tarii, pe Coridorul
IV paneuropean, dar si alte contracte pentru drumuri nationale,
centuri ocolitoare de localitati si drumuri judetene si locale ar
putea aduce o gura de oxigen si industriei cimentului. “Noi spunem
ca aceste lucrari vor porni in a doua parte a anului, insa cel mai
puternic se va vedea impactul din 2012, pentru ca intotdeauna in an
electoral cei de la putere pompeaza mai multi bani”, explica Rohan.
In prezent insa, contractele cu firmele de constructii care
lucreaza la infrastructura genereaza doar 10% din vanzarile totale
ale cimentistilor.

Anul viitor ar putea aduce o crestere de 3-5% a pietei
cimentului, insa in niciun caz piata nu va reveni prea curand la
nivelurile atinse inainte de criza. Spre exemplu, consumul de
ciment a atins in 2008 un nivel record, ajungand la circa 600 de
kilograme pe cap de locuitor, echivalentul a 13 milioane de tone de
ciment, dublu fata de nivelul din 2005, depasind media europeana,
care se situa la circa 550 de kilograme pe cap de locuitor. “In
prezent, media de consum se ridica la aproximativ 300 de kilograme
pe locuitor. Suntem insa increzatori ca in urmatorii ani va creste
la 400 de kilograme”, spune Philippe Questiaux, directorul de la
Lafarge Ciment, companie cu afaceri de 170 de milioane de euro anul
trecut.

Daca in anii anteriori crizei, companiile de ciment erau
obisnuite cu marje de profit de 30-45%, numaran-du-se printre cei
mai profitabili actori economici, ultimii ani au frant aripile
firmelor din industrie. Spre exemplu, Holcim Ciment a avut anul
trecut o marja de profit de 4%, inregistrand un rezultat financiar
pozitiv de 7,9 milioane de euro, cu 63% mai mic fata de anul
precedent, la afaceri de 196,4 milioane de euro. La polul opus,
grupul german HeidelbergCement, care controleaza Carpatcement
Holding, si-a mentinut marja de profit la un nivel ridicat, de
aproape 25%, la afaceri totale de 214 milioane de euro. Lafarge nu
a anuntat inca profitul obtinut anul trecut, insa directorul
Questiaux sustine ca producatorul a ramas pe plus.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *