De data aceasta, investitorii au reactionat la anuntul Moody’s
ca reduce ratingul Irlandei de la Baa1 la Baa3, similar cu cel al
Romaniei – ultimul prag dinainte ca datoria suverana a unei tari sa
primeasca ratingul “junk”. Diferenta fata de anul 2009, cand
obligatiunile irlandeze aveau rating AAA, cel mai bun posibil, este
enorma.
Climatul din pietele financiare fata de Grecia, Portugalia si
Spania, reflectat in cresterea randamentelor, s-a deteriorat si el
din nou, pentru ca investitorii (detinatorii obligatiunilor emise
de aceste tari) ar pierde evident daca noul guvern de la Dublin
si-ar pune in practica avertismentul, iar celelalte state i-ar urma
exemplul, refuzand sa mai aloce bani publici pentru sustinerea
bancilor. Ar fi ultimul lucru dorit pe pietele financiare, avand in
vedere ca toata arhitectura “salvarii din criza” s-a intemeiat
exact pe abolirea distinctiei dintre datoria publica si cea
privata, respectiv alocarea de bani de la buget pentru
recapitalizarea bancilor si indatorarea la FMI si la partenerii din
zona euro, insotita de programe de austeritate.
In cazul Irlandei, care s-a imprumutat de la zona euro si de la
FMI cu 70 de miliarde de euro, salvarea bancilor a insemnat o
crestere a deficitului bugetar de la 12% la 32% din PIB la nivelul
anului trecut, iar autoritatile au anuntat ca il vor reduce la 3%
din PIB pana in 2014, cu pretul unor taieri drastice de cheltuieli
sociale si de investitii. PIB-ul Irlandei reprezinta doar 1% din
economia zonei euro, insa bancile care opereaza in tara au active
care inseamna 400% din PIB, din care o parte sunt inca active
toxice sau credite indoielnice. La sfarsitul lui martie, ministrul
de finante a estimat ca bancile din Irlanda vor avea nevoie de o
infuzie de inca 24 de miliarde de euro pentru a rezista unei
eventuale reintoarceri a crizei financiare in zona euro.
Leave a Reply