Un studiu facut de FMI in randul a 29 de tari care au luat
credite de la Fond in perioada crizei, din 2008 incoace, arata ca
finantarea respectiva a fost benefica pentru ele, intrucat le-a
ajutat sa treaca peste socul crizei si sa evite o prabusire si mai
accentuata a cererii interne si a importurilor. In majoritatea
tarilor respective, finantele publice au fost cresterea economica
se intoarce acum, constata FMI.
“Pentru tarile care au apelat la sprijinul FMI inca din 2008-2009,
problema era stabilizarea economiei si evitarea unor ajustari
excesive de cheltuieli din cauza crizei ori a unor fluctuatii
valutare daunatoare”, afirma James Roaf, intr-un interviu pentru
publicatia institutiei, IMF Survey. Cele care au luat credite in
2010-2011 aveau insa probleme profunde structurale, care le blocau
accesul pe pietele financiare, explica Roaf.
Romania a facut parte din primul val de state care au solicitat
credit de la FMI in epoca de criza, din 2008 pana la jumatatea lui
2009, alaturi de Letonia, Ungaria, Ucraina sau Serbia, in timp ce
Grecia sau Irlanda au facut parte din valul ulterior.

Roaf sustine ca studiul a aratat ca ponderea cheltuielilor sociale
in totalul cheltuielilor a crescut in loc sa scada in aproape toate
tarile cu programe convenite cu FMI. “In toate tarile, cei saraci
sufera cel mai mult. Am lucrat cu guvernele pentru a proteja si
chiar a creste cheltuielile sociale, spre a apara grupurile sociale
cele mai vulnerabile”, declara expertul FMI.
Mai mult, constata studiul, cheltuielile sociale au crescut cel mai
mult tocmai acolo unde ponderea era cea mai mica inainte de
incheierea acordurilor cu FMI.
James Roaf atrage atentia ca, pentru tarile din Europa Centrala si
de Est unde programele din 2008-2009 au expirat sau expira in acest
an, cel mai important e sa evite “oboseala reformelor” si sa aplice
in continuare politici pentru redresarea economiei si cresterea
ocuparii populatiei.
“Mare parte din cresterea economica inainte de criza in Europa
Centrala si de Est era alimentata de majorarea exagerata a
creditelor. Lipsite acum de creditele care stimulau consumul,
tarile din zona trebuie sa se orienteze spre exporturi ca motor al
cresterii viitoare”, afirma Roaf.
Leave a Reply