Vom avea deficitul bugetar limitat prin Constitutie?

Presedintele Traian Basescu spunea in februarie ca in privinta
impozitelor Romania nu poate fi de acord, din motive evidente –
“romanii nu pot suporta sistemele de impozitare din tarile
avansate” si economia are o parghie de atragere a investitiilor
straine prin cota unica de 16%. Asumarea limitei de deficit, fixata
ca atare prin constitutie, a fost insa promovata recent de
presedinte (si mai nou, si de economistul-sef al BNR, Valentin
Lazea, care spunea saptamana aceasta ca nu se poate evita modelul
de strictete bugetara propus de Germania).

Mai aproape decat de Germania, inscrierea in constitutie a unor
obiective fiscale a fost modelul promovat de Polonia, care a
introdus in constitutie inca din 1997 limitarea deficitului si a
datoriei publice; luna trecuta, ministrul de finante al Bulgariei a
promis si el ca din 2013 tara sa va legifera astfel de plafoane.
Ungaria a anuntat recent intentii similare. La nivelul UE, masura
urmareste sa amane colapsul sistemelor de pensii (pe termen lung)
si sa satisfaca (pe termen scurt) pietele financiare, pentru care
solvabilitatea unei tari deja nu mai echivaleaza aproape deloc cu
sansele de crestere economica, ci cu restrictiile bugetare.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *