BusinessMagazin

Tag: Polonia

  • 21.500 de metri pătraţi pentru online

    Fondat în 1991 sub numele Mistral, grupul LPP, din care fac parte brandurile de retail Reserved, Cropp, House, Mohito şi Sinsay, a intrat pe piaţa locală în urmă cu 12 ani, în 2007.

    În 2018, filiala locală a companiei a încheiat anul cu vânzări de 275,9 milioane de lei, la nivel de grup înregistrând un total de aproximativ 8,05 mld. zloţi (1 zlot = 1 leu).

    „Astăzi, la mai bine de cinci ani de la preluarea conducerii companiei, împreună cu echipa pe care o conduc am reuşit să aducem pe piaţă şi celelalte trei branduri din portofoliul LPP şi să ajungem la un număr de 51 de magazine şi peste 750 de angajaţi, precum şi o cifră de afaceri de 276 milioane de lei la finalul anului 2018”, descrie Alina Bistreanu, country manager al LPP România, rezultatele recente ale companiei pe care o conduce. Alina Bistreanu a preluat conducerea companiei în martie 2014, când grupul LPP comercializa în România două branduri (Reserved şi Cropp) şi deţinea cinci magazine proprii, colaborând de asemenea în sistem de franciză. Absolventă de studii economice, ea şi-a început cariera la vârsta de 19 ani, încă din primul an de facultate. Din 2008 şi până în prezent a ocupat mai multe poziţii de management în cadrul unor companii din domeniul modei, avansând gradual până la poziţia deţinută astăzi.

    Pe plan internaţional, LPP are o echipă de peste 25.000 de angajaţi. La nivel mondial compania prezentă în 24 de ţări deţine peste 1.700 de magazine, iar în plan local are un număr de 51 de unităţi, fiecare dintre cele cinci branduri fiind operat şi în online.

    În prezent, la nivel de grup, Reserved – brandul-fanion al companiei – acoperă aproape 45% din vânzări, urmat de Cropp, cu un procent de 14%, House (11%), Mohito (10%), Sinsay (10%) şi vânzările din online, cu un procent de 9%. Compania deţine un total de 120.800 de metri pătraţi de spaţii logistice destinate comerţului online în patru ţări: Gdansk, Polonia (20.000 mp), Cracovia, Polonia (46.000 mp), Moscova, Rusia (8.300 mp), Bucureşti (21.500 mp) şi Bratislava, Slovacia (25.000 mp). În Europa, grupul LPP are sedii administrative în Gdansk, Cracovia şi Varşovia, iar în Asia, în Bangladesh şi Shanghai.

    Anul trecut, în România aproximativ 1,5 milioane de clienţi au achiziţionat produse comercializate sub brandurile LPP, bonul mediu ridicându-se le aproximativ 190 lei. „Preţul diferă în funcţie de brand şi categoria de produs şi poate porni de la câţiva lei până la câteva sute de lei”, explică Alina Bistreanu, country manager al LPP România.

    La finalul primului semestru al anului, LPP România se poziţiona în top 5 al ţărilor cu cea mai bună performanţă din întreg grupul LPP, cu o cotă de aproximativ 4% din totalul cifrei de afaceri a grupului. Brandurile LPP sunt prezente în 13 oraşe din România – Bucureşti, Braşov, Bacău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare şi Timişoara. „Iar începând cu 2015, anul de lansare a magazinelor noastre online, produsele brandurilor noastre pot fi livrate pe întreg teritoriul României”, adaugă Bistreanu. „Targetul nostru este să ajungem cât mai aproape de consumatorii noştri, de aceea suntem interesaţi să extindem lanţul nostru de magazine către toate regiunile din România, inclusiv în oraşele de dimensiuni medii şi mici”, adaugă ea. Din punctul de vedere al vânzărilor, magazinele din Bucureşti şi Cluj sunt cele mai performante.

    Investiţia necesară deschiderii unui magazin fizic este determinată de mai mulţi factori, explică Bistreanu, aşa cum ar fi brandul, suprafaţa magazinului sau tipul de magazin. Costul pe metrul pătrat, exceptând valoarea stocului, poate ajunge şi la peste 1.000 de euro.

    Reprezentanţii companiei spun că ideea de a deschide în România un depozit destinat magazinelor online le-a venit în 2017. După vizite în nouă centre de logistică şi discuţii cu patru firme de curierat locale, patru brokeri imobiliari şi patru dezvoltatori, au încheiat parteneriate cu companiile Colliers International (brokeraj), WDP Developer, compania care a asigurat construirea unităţii logistice, Fan Curier (livrare), Kabar (infrastructură) şi Quehenberger logistics (partener de logistică). Noua unitate din Ştefăneştii de Jos a devenit operaţională la sfârşitul lunii iulie; la o lună de la inaugurare, vânzările în online au crescut cu 123%, iar în luna septembrie acestea au înregistrat o creştere de 100%. La sfârşitul lunii trecute, stocul din noua unitate logistică număra 400.000 de unităţi.

    În momentul de faţă în depozitul din apropierea Capitalei lucrează 137 de persoane, dar pe viitor, în perioada de maximă activitate, unitatea va funcţiona cu circa 300 de angajaţi. Peste scurt timp, aceasta va aproviziona şi magazinele fizice din România, urmând ca în viitor să se acopere livrările şi pentru Bulgaria şi Serbia, state în care compania plănuieşte să se extindă în online.

    Reprezentanţii LPP spun că pentru o activitate optimă a logisticii comerţului online este nevoie de doi factori: un plan bun de producţie – care poate fi atins prin alegerea resursei umane adecvate, o cantitate suficientă de echipamente, o capacitate tehnică la nivel maxim şi consumabile suficiente – şi un dialog deschis cu clienţii – de pildă, înştiinţarea acestora în prealabil că ar putea exista întârzieri în livrarea coletelor lor.

    Decizia clienţilor de a cumpăra prin canale online este influenţată, spun reprezentanţii LPP, de următorii factori: preţuri atractive, costuri mici de livrare, experienţe pozitive, timp scurt de livrare, promoţii şi oferte speciale, un sistem simplu de comandă şi metode variate de livrare. Aceştia se aşteaptă ca la sfârşitul acestui an vânzările din online să crească cu 60% faţă de anul precedent, până la 1 miliard de lei.

    Impulsionaţi de creşterile din mediul online, reprezentanţii LPP plănuiesc ca în perioada următoare să deschidă platforme de e-commerce în toate statele din Uniunea Europeană, în prezent compania fiind prezentă în online pe 12 pieţe; până la sfârşitul acestui an, urmează extinderea în online în alte 14 ţări.

    Pe zona de e-commerce, clienţii din Bucureşti aduc în jur de 30% din vânzările totale. „Aşteptările sunt ca anul acesta să se atingă 30 de milioane de unităţi vândute la nivel de grup”, explică Sylwester Dmytriwski, e-commerce fulfillment general manager în cadrul grupului LPP. „Dacă vorbim de comenzile din România comparativ cu ce vindem în celelalte pieţe, piaţa locală ar acoperi cam 10% – 3 milioane de unităţi. La nivel global, ne place să spunem că ne situăm în rândul celor mai mari jucători, adică Inditex şi H&M. Dar ne comparăm de asemenea şi cu Zalando sau Asos. În ceea ce priveşte comerţul online ne apropiem de acestea din urmă, dar ne focusăm totodată şi pe magazine fizice. Dacă vorbim de venituri, ne apropiem de aceşti jucători.”

    Cea mai mare provocare cu care grupul s-a confruntat pe piaţa locală este aceeaşi pe care au întâmpinat-o şi în Polonia: lipsa forţei de muncă. „Acesta este de altfel un motiv pentru care intenţionăm să automatizăm centrele logistice, atât aici, cât şi în alte state. Devine problematic în momentul în care trebuie să aduci angajaţi de la peste 50 de kilometri distanţă. Când ai nevoie de câteva sute de oameni într-un loc e greu să-i aduci de la o asemenea distanţă. Aşa că, dacă vrei să menţii o echipă stabilă, trebuie să automatizezi”, subliniază managerul de e-commerce al LPP.

    „În Polonia, afacerile merg destul de bine, mai ales pe zona de distribuţie: în 99% din cazuri, cei care comandă azi până la orele 18:00 vor avea produsele mâine. În cazul României, livrarea se face în două zile lucrătoare, însă pentru Bucureşti, ţinta noastră este livrarea produselor în ziua următoare”, spune Sylwester Dmytriwski, explicând beneficiile aduse de noua unitate de la Ştefăneştii de Jos.

    Ca grup, ţinta este ca 20% din vânzări să vină prin canale online până în 2021, de aici şi investiţiile în infrastructură. „România este un bun exemplu, pentru că aici am atins deja ţinta de 20% prin online”, subliniază Piotr Dopierala, director de logistică al grupului LPP. „De ce începem implementarea acestei strategii în România? Pentru că aici avem o foarte bună organizare, un business stabil, creştem atât ca număr de magazine fizice, cât şi din punctul de vedere al vânzărilor online.” Prin urmare, spune el, investiţia în noul centru logistic a fost justificată.

    „Suntem conştienţi că e o piaţă dificilă, vedem toate falimentele, dar avem o strategie bună pentru a continua pe plan local. Suntem încrezători şi că avem produse de calitate – sunt peste 750 de oameni care lucrează la colecţii. Este important că putem să urmăm tendinţele pieţei, să oferim clienţilor ceea ce aşteaptă de la noi. În al doilea rând, putem să oferim servicii de calitate clienţilor noştri; pentru multe companii, aceasta e o parte dificilă, încearcă încă să supravieţuiască cu modelele vechi de business şi le este dificil să se adapteze la noi situaţii din piaţă. Viteza şi flexibilitatea sunt două caracteristici pe care orice companie din acest domeniu trebuie să le aibă”, concluzionează Piotr Dopierala.

  • Cine este omul care a profitat de pe urma unei tragedii aviatice în care a murit fratele său şi a transformat o ţară dintr-una dintre cele mai mari succese ale Europei în una renegată de toţi

    Ceea ce nu au realizat atunci polonezii a fost că repercusiunile politice ale dezastrului vor contribui la transformarea completă a ţării lor – din unul  dintre cele mai mari succese ale Europei, la unul dintre cei mai mari renegaţi, în mai puţin de un deceniu.
     
    Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al regretatului preşedinte, a alimentat un cult al conspiraţiei în jurul prăbuşirii, care a devenit forţa de galvanizare pentru o mişcare care l-a făcut cel mai puternic om din Polonia. I-a permis să reconfigureze relaţia ţării cu restul continentului într-o măsură care nu mai fusese văzută de la comunism. 
     
    Partidul său, Law & Justice, a câştigat în faţa instanţelor judecătoreşti, în timp ce companiile de stat au devenit maşinării politice, libertăţile civile au fost reduse, iar televiziunea publică a fost transformată într-un instrument al conducerii.
     
    Următoarea fază va determina dacă starea noii Polonii este ireversibilă. Sondajele de opinie sugerează că partidul Law&Justice îşi va cimenta poziţia la alegerile din 13 octombrie. Pentru a înţelege cum a ajuns ţara aici, trebuie să ne întoarcem însă în timp, la epava în flăcări a avionului Tupolev TU-154 prăbuşit în pădurea rusă.
     
     
    Pe măsură ce şocul a lăsat loc întrebărilor legate de responsabilitatea pentru dezastru, o oportunitate politică s-a ivit dintr-o mare tragedie personală, potrivit interviurilor cu foşti aliaţi şi asociaţi ai lui Kaczynski, acum în vârstă de 70 de ani.
     
    El a acuzat unitatea poloneză că a complotat cu ruşii pentru a-i ucide fratele. Anchetele ulterioare au declarat că accidentul a fost cu adevărat un accident. Cu toate acestea, intriga a împărţit ţara în adepţi şi non-adepţi ai acestei teorii, cu mult înainte de a se forma, de pildă, taberele pro şi anti Brexit.
     
    Pentru Kaczynski, aceasta a fost fundamentul unei licitaţii pentru o putere fără precedent: numai partidul său ar putea salva adevăraţii polonezi de elita cinică de la Bruxelles şi ar lansa o economie înfloritoare, în timp ce alţii s-au străduit să-i pună capăt. Şi ar face-o în numele lui Dumnezeu şi al demnităţii.
     
    „Smolensk este cu siguranţă momentul divizării clare între tabere”, a declarat Elzbieta Jakubiak, care a asistat la încercarea lui Jaroslaw de a-şi succede fratele ca preşedinte în urma accidentului. „El a eşuat, dar politica s-a schimbat, a spus ea. „Smolensk a fost declanşatorul natural al polarizării.”
     
    Doliul a devenit politic: timp de 96 de luni – una pentru fiecare persoană care a murit în accident – Kaczynski a respectat conştiincios zilele de comemorare. Cu ocazia finală, la cea de-a opta aniversare din aprilie anul trecut, a fost dezvăluit la Varşovia un monument de granit negru al unei scări către cer. Memoriale şi statui ale lui Lech Kaczynski au fost ridicate în toată Polonia. Şcolile şi străzile au fost redenumite în onoarea lui. Oponenţii teoriei conform căreia a fost ucis au fost numiţi trădători.
     
    Kaczynski a pierdut mai mult decât un frate geamăn şi un aliat pe tot parcursul vieţii. Lech acţionase adesea ca o frână la ideile mai radicale ale lui Jaroslaw, potrivit oamenilor care îi cunoşteau pe amândoi.
     
    Fost actor de filme pentru copii la începutul anilor ’60, Jaroslaw Kaczynskis a crescut cu dorinţa de a deveni avocat. Lech a jucat un rol mai important în mişcarea de solidaritate care a răsturnat stăpânirea comunistă, în timp ce Jaroslaw s-a alăturat Comitetului de la Helsinki, grupul care în 1983 a întocmit primul raport privind abuzurile faţă de drepturile omului în cadrul regimului.
     
    În timp ce Lech era căsătorit, şi avea deja un copil –Jaroslaw sau „Jarek”, trăia încă alături de mama lor şi se concentra doar pe politică. El a spus într-un interviu din 2007 că nu a avut nici măcar un cont bancar.
     
    Când Lech a murit, Jaroslaw a comandat trei ediţii fictive ale unui ziar naţional, cu o poveste pe prima pagină despre cum preşedintelui îi fusese întârziată plecarea spre casă de o erupţie vulcanică, potrivit unei biografii a lui Michal Krzymowski, şi asta pentru a evita iniţial să-i spună mamei sale, care era bolnavă la vremea respectivă, adevărul. 
     
    Jaroslaw a fost întotdeauna fascinat de jocurile politice şi, în plus, ca disident, el nu a fost niciodată reţinut de autorităţi, spre deosebire de ceilalţi asociaţi, povesteşte Danuta Przywara, care a lucrat cu Kaczynski la Comitetul de la Helsinki, un grup pe care îl prezidează acum şi despre care mass-media pro Law&Justice spune că ar conduce o cruciadă împotriva guvernului finanţat de George Soros.
     
    „Când mă uit la Jarek acum, nu ştiu în ce măsură este condus de dorinţa de a deveni tată al naţiunii şi cât de mult este răzbunare pentru o nedreptate reală sau imaginară”, a spus Przywara. „Jarek a fost întotdeauna convins că, dacă i s-ar oferi instrumentele necesare, va gestiona transformarea Poloniei mai bine, mai rapid şi mai eficient.”
     
    După răsturnarea comunismului, Kaczynski l-a sprijinit pe fostul lider al Partidului Solidarităţii, Lech Walesa, într-o amară campanie prezidenţială din 1990. Ulterior şi-a fondat propriul partid, care în cele din urmă a luat numele de Law&Justice.
     
    Law&Justice a câştigat puterea în 2005, în acelaşi an Lech a devenit preşedinte. Jaroslaw a fost premier din 2006 până în 2007. Dar încă nu era acolo unde îşi dorea. Pariul său a pierdut alegerile anticipate, ceea ce l-a costat postul, iar Donald Tusk a preluat funcţia.
     
    Apoi a venit Smolensk: în octombrie 2015, partidul a câştigat o majoritate parlamentară, prima din era democratică modernă. Rămâne de văzut dacă istoria se va repeta pe 13 octombrie.

  • Medicover a colectat din piaţă 120 milioane euro printr-un instrument de finanţare specific pieţei germane

    Medicover AB (companie listată public) a plasat cu succes prima sa emisiune Schuldschein (instrument de finanţare a unei afaceri, de tipul obligaţiunilor, specific pieţei germane), în valoare totală de 120 milioane euro, cu tranşe în euro şi perioade de scadenţă de cinci, respectiv şapte ani, rate fixe şi variabile, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Emisiunea a fost suprasubscrisă, depăşind valoarea iniţială de 100 de milioane de euro.

    Prin această tranzacţie, Medicover şi-a diversificat sursele de finanţare şi şi-a extins substanţial baza de investitori, în special în zona investitorilor instituţionali din Germania, Polonia, dar şi de pe continentul asiatic. Cererea pentru această emisiune şi pentru tranşele aferente a fost mare, ceea ce reflectă situaţia financiară bună a companiei.

    Medicover îşi consolidează în felul acesta nivelul de lichiditate, profitând de condiţiile bune din piaţă, unde marjele sunt cuprinse între 1,2% şi 1,5%, atât pentru tranşele cu rate fixe, cât şi pentru cele cu rate variabile, cu perioadă de scadenţă de cinci şi şapte ani.

    Instituţiile financiare Landesbank Hessen-Thüringen Girozentrale (Helaba), ING Bank, şi Skandinaviska Enskilda Banken AB (companie listată public), filiala Frankfurt, au acţionat împreună în această tranzacţie în calitate de intermediari.

    „Acest acord consolidează semnificativ poziţia grupului Medicover şi ne permite să ne dezvoltăm programele de achiziţie de pe pieţele din Polonia şi România. Ne bucurăm să vedem că organizaţii importante ne susţin creşterea şi planul de dezvoltare. În ultima perioadă, ne-am extins foarte mult pe piaţa poloneză de stomatologie, unde am extins reţeaua cu 15 noi clinici şi am majorat numărul de spitale deţinute, ajuns acum la peste 20 unităţi la nivel de grup, incluzând Spitalul Pelican din Oradea şi Spitalul Neomedic din Polonia. Intenţionăm să continuăm să ne extindem reţeaua de clinici în România – unde am adăugat deja reţelei 11 noi clinici, printre care Dr. Luca, Iowemed şi centrele medicale Phoenix – şi să lansăm un program similar în Polonia”, a declarat John Stubbington, COO Healthcare Services, Medicover.

    Medicover România este prezentă de peste 24 de ani pe piaţa serviciilor de sănătate private şi dispune de o reţea de 36 de clinici în Bucureşti şi în ţară şi două spitale generaliste: unul în capitală şi celălalt în Oradea. Spitalele corespund celor mai înalte standarde medicale – moderne, sigure, aproape de pacienţi – şi includ toate departamentele: ambulator, spitalizare de zi, precum şi o gamă variată de specialităţi medicale şi chirurgicale. Medicover România face parte din Medicover, companie internaţională importantă care oferă servicii medicale şi de diagnostic, fondată în 1995.

     

  • Băncile poloneze au ajuns cu ipotecile în franci elveţieni în instanţele europene. Curtea de Justiţie a UE va da verdictul în această săptămână

    Cea mai înaltă instanţă din Europa, respectiv Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, va hotărî în această săptămână dacă o bancă din Polonia a încălcat legea vânzând credite ipotecare în franci elveţieni. Decizia ar putea şterge profiturile băncii poloneze din următorii ani, potrivit unei analize a Reuters.

    Au trecut aproape două decenii de când 700.000 de polonezi, atraşi de ratele dobânzilor mult mai mici decât cele în moneda naţională, zlotul polonez, au ales ipotecile în franci. Aceste împrumuturi în valuta străină totalizează acum 124 mld. zloţi (31 mld. dolari), aproape o treime din totalul creditelor ipotecare poloneze, însă mulţi proprietari de case trebuie să plătească rate mult mai mari decât se aşteptau, din cauza creşterii puternice a valorii francului elveţian.

    Deşi tranzacţiile ipotecare similare cu credite în franci elveţieni au devenit o problemă şi în alte ţări europene, inclusiv în Ungaria, România şi Croaţia, Polonia gestionează mult mai lent situaţia debitorilor săi, conform Reuters. Anna Wojtowicz-Bartlomiejczuk a spus că a rămas cu datorii uriaşe când valoarea franculului a crescut în timp ce se pregătea să se mute în apartamentul cu două camere pe care l-a luat printr-un împrumut ipotecar în franci.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Despre economia subterană sau cum dispar anual 200 de miliarde de lei din PIB-ul României

    „Principala motivaţie pentru care există această economie informală este cea de neplată a taxelor. Mai există o componentă legată şi de neconformarea cu regulamentele, autorizaţiile şi aşa mai departe. Adică îţi faci un business în economia formală dar nu vrei să obţii autorizaţie, să plăteşti anumite taxe. Motivaţia principală este legată de neplata taxelor, iar în România, ştim cu toţii, avem o problemă majoră când ai 36% TVA necolectat, este o problemă extrem de gravă şi nu pare să existe voinţa politică să luăm măsuri în această privinţă”, a declarat pentru BUSINESS Magazin Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal.

    Activităţile asociate cu economia subterană sunt realităţi concrete în toată lumea. Pentru a aloca resurse eficient, pentru un stat este esenţial să aibă informaţii în legătură cu magnitudinea economiei subterane, activităţile implicate în aceste procese, persoanele implicate, dar şi frecvenţa acestor activităţi. Este foarte dificil de măsurat şi analizat activităţile economice subterane, inclusiv bunurile şi forţa de muncă implicată, în contextul în care persoanele implicate în astfel de activităţi nu doresc să fie identificate.

    Subiectul este controversat, în măsura în care există dezbateri privind definiţia economiei subterane, modalitatea de a face estimările, dar şi utilizarea acestor estimări în economie. Cu toate acestea există destule indicii care sugerează faptul că economia mondială ascunsă este în creştere, însă se cunosc foarte puţine despre amploarea şi dezvoltarea acestui tip de economie în economiile emergente din Europa de Est şi Asia Centrală.

    Din 31 de ţări europene analizate de Fondul Monetar Internaţional într-un raport din 2018, România ocupă locul al patrulea în UE în ceea ce priveşte dimensiunea economiei subterane estimate, cu o pondere de 26,3% din Produsul Intern Brut al ţării în 2016, serie neajustată. Cea mai mare pondere a economiei subterane este în Bulgaria, cu 29,6% din PIB, însă ţara vecină a României a făcut eforturi considerabile în ultima vreme pentru combaterea acestor activităţi. „Dacă ne uităm la alte ţări avem Bulgaria care şi-a redus masiv pierderile din TVA, Polonia la fel, iar noi ne complacem într-o situaţie extrem de gravă care pune în pericol siguranţa naţională până la urmă. Când nu ai bani de autostrăzi, asemenea deficite de încasare reprezintă o problemă foarte gravă. Media europeană de colectare de taxe şi impozite este de 40% şi noi avem doar 26%”, mai spune Ionuţ Dumitru.

    Media dimensiunii economiei subterane a României în perioada 1991-2015 se află la valoarea de 30,14% din PIB, cu un maxim în 1991 de 36,03% şi un minim de 22,73% în 2014. Contribuţia economiei ascunse în economia românească a scăzut semnificativ din 1991 încoace per total, cu mici variaţii de-a lungul anilor. Din 1991 a urmat un trend descendent şi a ajuns în 1997 la o pondere de 31,65%. În 1999 a urcat cu mai mult de trei puncte procentuale, până la 34,4% din PIB, reintrând apoi pe un trend descendent.

    Criza economică a dus la o creştere a dimensiunii economiei informale în aproape toate statele europene. Contribuţia economiei ascunse în România a crescut în 2009 la 28,23% din PIB, de la 25,44% în 2007, o creştere de aproape 3 puncte procentuale. După anul 2009, ponderea acestor tipuri de activităţi a scăzut constant, ajungând în 2014 la minimul postdecembrist de 22,73% din PIB.

    Cauzele dimensiunii şi dezvoltării economiei subterane sunt multiple. Povara taxelor şi impozitelor în general şi povara fiscală pe muncă în particular (în special cea a contribuţiilor la asigurările sociale) sunt factori determinanţi pentru mărimea economiei ascunse. În România, povara fiscală (tax wedge), diferenţa dintre costurile totale ale angajatorului şi salariul net al angajatului, este de 36,7%, pe locul 7 în Uniunea Europeană şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Media Europeană este de 32,5%, potrivit unui raport din 2018 al lui Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal la acel moment.

    „Cauzele sunt multiple. În primul rând putem menţiona povara taxelor şi impozitelor pentru muncă, unde avem o povară foarte înaltă, dacă ne uităm la contribuţiile sociale. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi de cota de venit de 10%, noi avem o povară fiscală generată de contribuţiile sociale foarte mare, în special la veniturile mici. Mai sunt şi alţi factori care ţin de birocraţia plăţii taxelor şi impozitelor, de multe ori efortul birocratic este atât de mare încât mulţi îşi pun întrebarea dacă chiar merită să te supui”, a mai spus Ionuţ Dumitru.

    Alţi factori care influenţează nivelul economiei neoficiale sunt: controlul statului asura corupţiei, eficacitatea guvernului (calitatea serviciilor publice, calitatea seviciilor sociale), statul de drept, dar şi capacitatea guvernului de a reglementa în mod eficient economia, astfel încât să permită şi să avantajeze dezvoltarea mediului privat.

    Reglementările din piaţa muncii reprezintă un factor esenţial pentru dimensiunea economiei ascunse. Astfel, în 2008, diferenţa dintre salariul minim pe economie şi cel mediu pe economie în România se apropia de 32%, în 2012 diferenţa a crescut la 35%, în 2015 această diferenţă a crescut până la 43%, iar în 2017 ecartul s-a majorat până la aproximativ 47%. „Aş adăuga un alt factor. Faptul că, neavând o calitate a serviciilor publice corespunzătoare, în special de sănătate şi educaţie, conformarea voluntară este extrem de mică şi motivaţia de a face evaziune este foarte mare – tu plăteşti taxe şi impozite foarte mari, însă atunci când ai o problemă medicală trebuie să scoţi bani din buzunar şi rişti să intri cu o boală în spital şi să ieşi cu şapte, motivaţia de conformare voluntară scade dramatic.”

    Nivelul şi calitatea serviciilor publice sunt de asemenea factori determinanţi pentru dimensiunea şi evoluţia economiei subterane. Nivelul şi calitatea serviciilor publice se pot reflecta în numărul de morţi din accidente rutiere, care în România este cel mai mare din UE raportat la populaţie. Astfel, în 2017, 98 de persoane la un milion de locuitori au murit în accidente rutiere pe şoselele din România, în timp ce media europeană este de 49 de decese la un milion de locuitori. De asemenea, România are cea mai mare rată din UE a deceselor care ar fi putut fi evitate la persoane cu vârsta mai mică de 79 de ani, de 48%. Media europeană este de 33,1%.

    În ceea ce priveşte munca la negru, România ocupa în 2013 locul doi în Uniunea Europeană ca dimensiune, de 26,2% din valoarea adăugată brută. Deficitul de încasare a TVA-ului din România este cel mai mare din Uniunea Europeană, de 35,9% în 2016. Deficitul de încasare de TVA se referă la diferenţa între ce şi-a propus statul să încaseze din TVA într-un anumit an şi cât a încasat efectiv.

    Ionuţ Dumitru este de părere că reducerea nivelului economiei subterane ţine de aceiaşi factori care sunt determinanţi pentru dimensiunea acesteia, dar şi de digitalizarea instituţiilor româneşti, în special a autorităţii fiscale.

    „Reducerea economiei neobservate ţine de multe aspecte care sunt legate între ele: nivelul taxelor pe muncă, calitatea serviciilor publice, eficienţa cheltuirii banilor publici. Mai este şi aspectul digitalizării în domeniul administraţiei fiscale, care ar ajuta enorm. În felul acesta Bulgaria şi Polonia au redus masiv apetitul de evaziune fiscală, în timp ce la noi aceste programe sunt inexistente. Am asistat în 2015 la reducerea TVA-ului şi cu toate acestea nu am văzut efecte de conformare – problema este foarte gravă şi structurală – rezolvarea problemei colectării taxelor trebuie realizată pe calea digitalizării. Este mult mai uşor, de exemplu, să plăteşti taxele online decât să te duci să stai la cozi”, adaugă Dumitru.

    El dă atât exemplul Poloniei, cât şi pe al Bulgariei, ţări în care relaţia dintre contribuabil şi autoritate fiscală este una digitalizată, la fel şi supravegherea tranzacţiilor de către autorităţi.

    „Polonia a făcut recent asta (digitalizarea autorităţii fiscale – n. red.), iar acum relaţia dintre autoritatea fiscală şi contribuabil este una în timp real, electronică, în timp ce la noi ne-am dorit să facem, am avut programul cu Banca Mondială, la care actualul ministru de finanţe a renunţat, ceea ce arată destul de clar că, după şase ani în care nu s-a făcut nimic, nu există voinţă politică. Bulgaria a făcut un program similar cu Banca Mondială cu mulţi ani înaintea noastră, cu rezultate majore de colectare, în timp ce noi am tras de el ani de zile, după care am renunţat.”

    Dimensiunea medie a economiei mondiale ascunse este de 31,9% din PIB. Din 158 de ţări analizate, cea mai mare pondere a economiei subterane există în Zimbabwe – 60,6% – şi Bolivia – 62,3% din PIB. Cele mai mici rate ale acestei economii se regăsesc în Austria – 8,9% din PIB – şi Elveţia – 7,2% din PIB, potrivit economiştilor Medina şi Schneider de la FMI.

    Estimările economiei informale sunt dificil de realizat, în cea mai mare măsură din cauza faptului că actorii implicaţi nu vor să fie identificaţi. Metodele folosite în estimări sunt de asemenea contestate de unii economişti. Pentru o mai bună acurateţe, autorii studiului din cadrul FMI au folosit, pe lângă informaţiile de la birourile de statistică naţionale, şi metoda sondajelor de opinie, atât în cadrul populaţiei, cât şi în cadrul managerilor de companii. De asemenea, un alt indicator folosit în cercetare a fost estimarea diferenţei între consumul per gospodărie şi venitul gospodăriei. Toate aceste date au permis, într-o oarecare măsură, aproximarea unei dimensiuni a acestor tipuri de activităţi economice.

  • Analiză PwC: Bugetul pierde mai mult de o treime din suma pe care ar putea să o colecteze din TVA

    Deficitul de încasare a TVA de 36% plasează România pe locul fruntaş în clasamentul publicat de Comisia Europeană pe 5 septembrie 2019. Faţă de anii 2013 şi 2014, când diferenţa dintre suma încasată efectiv la buget şi cea care ar fi trebuit colectată era de 38%, respectiv 40% din PIB, în ultimii doi ani analizaţi de CE, 2016 şi 2017, a fost de circa 36%.

    România este secondată de Grecia, cu 33,6% din PIB şi Lituania cu 25,3% din PIB. La polul opus se află Cipru (0,6%), Luxemburg (0,7%) şi Suedia (1,5%).

    În 25 dintre cele 28 de state membre, deficitul de TVA (VAT gap) a scăzut în 2017, cele mai mari reduceri înregistrându-le Malta, Polonia şi Cipru.

    “Polonia a reuşit să reducă substanţial deficitul de încasare a TVA, conform raportului CE, de la 24% în 2015 la 14% în 2017. Această performanţă a fost obţinută datorită faptului că, începând cu 2016, Polonia a implementat formatul standard de fişiere de audit pentru taxe (SAF-T). Prin utilizarea SAF-T, se simplifică mult raportarea de către operatorii economici şi capacitatea de procesare şi analiză a informaţiilor raportate de către administraţia fiscală. Beneficiile sunt multiple: scade povara de conformare fiscală pentru contribuabili, taxele sunt rambursate mai rapid, administraţia detectează mai devreme neregulile sau zonele de risc. În consecinţă întregul proces de declarare şi colectare a taxelor se îmbunătăţeşte”, explică Daniel Anghel, Partener şi Liderul serviciilor fiscale şi juridice, PwC România.

  • Ce se întâmplă cu magazinele Pepco din România

    „Primul magazin din România l-am deschis în 2015, iar apoi ne-am extins puternic astfel că acum reţeaua numără 237 de unităţi. La finalul lunii septem­brie vom depăşi pragul de 250 de magazine în România“, spune Marcin Stanko, director operaţional al grupului Pepco.
    Grupul are peste 1.700 de magazine în 11 ţări, iar cifra de afaceri estimată pentru 2019 este de 2 mld. euro.

    „Suntem prezenţi în 11 ţări, din Estonia până în Bulgaria, pe o distanţă de 3.000 km. Acoperim o piaţă totală cu 100 de milioane de consumatori.“

    România este a doua cea mai importantă piaţă pentru grup după Polonia. „În fiecare an deschidem 300 de magazine, dintre care 50 doar în România. Doar în Polonia avem un ritm de expansiune mai rapid, dar în anii ce vor urma focusul va fi România.“

    Executivul polonez adaugă că e suficient spaţiu pe piaţă pentru a dubla acest număr de magazine în România. El explică faptul că ce diferenţiază Pepco de alţi retaileri precum H&M sau Inditex este faptul că poate merge peste tot. Compania a început într-adevăr expansiunea cu oraşe mari precum Bucureşti, Cluj-Napoca sau Iaşi, dar a ajuns apoi şi în localităţi de doar câteva mii de persoane.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • SUA şi Polonia au semnat un acord de cooperare privind noile tehnologii 5G

    Acordul a fost semnat de către vicepreşedintele american Mike Pence şi premierul polonez Mateusz Morawiecki, Pence înlocuindu-l în deplasarea din Polonia pe preşedintele Doanld Trump, care şi-a anulat vizita în ultima clipă din cauza uraganului Dorian.

    Semnarea acordului s-a realizat în contextul luptei globale dintre SUA şi Huawei, cel mai mare producător de echipamente IT din lume, în ceea ce priveşte securitatea reţelelor de internet.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comenzi online pentru români. Tesla anunţă că livrează maşini cumpărătorilor din România, Polonia, Ungaria şi Slovenia

    Preţurile sunt cuprinse între 39.500 de dolari şi peste 77.000 de euro.

    La finele anului 2018 compania a anunţat că va construi staţii de încărcare în Bucureşti, Craiova şi Brăila.

    În Romania, autoturismele electrice şi hibride au înregistrat o creştere puternică începută din 2016. Anul trecut au fost vândute 987 unităţi, aproximativ de două ori mai mult ca în 2017.

    Guvernul a aprobat, în acest an, bugetul pentru programul Rabla Plus, în valoare de 93 de milioane de euro, prin care românii pot achiziţiona maşini electrice unui voucher de aproximativ 10.000 de euro.

    Livrările globale de vehicule plug-in, inclusiv autoturisme, camioane uşoare în SUA şi Canada şi vehicule utilitare uşoare în Europa şi China au ajuns la 2,1 milioane de unităţi în 2018, cu 64% mai mari decât în 2017. Ponderea lor pe piaţa mondială a vehiculelor uşoare a fost de 3,8% în decembrie şi de 2,2% pe tot parcursul anului 2018, cu 69% din vânzări vehicule electrice (BEV) şi 31% hibride plug-in (PHEV).

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Simona Cozmean, director delivery Telekom România: „Cele mai mari provocări din carieră au fost cele de tranziţie”

    Simona Cozmean s-a alăturat echipei Telekom România în august 2018 şi este responsabilă de toate activităţile care asigură experienţa postvânzare a clienţilor B2B.

    Ea coordonează echipe care însumează în jur de 400 reprezentanţi servicii clienţi şi specialişti în toate ariile în care compania oferă suport (implementare, reclamaţii, facturare, calitate şi analiză operaţională) şi peste 500 de angajaţi în echipele din cadrul centrelor de servicii BPO. „Dezvoltarea mea profesională a venit în mod natural, am evoluat cu fiecare rol şi am învăţat de la fiecare persoană cu care am lucrat. Fiecare rol mi-a adus multe satisfacţii, laolaltă cu provocări şi am avut oportunitatea să lucrez cu oameni autentici alături de care am construit lucruri extraordinare”, spune Simona Cozmean.

    „Cele mai mari provocări din carieră au fost cele de tranziţie, în special când am acceptat să schimb organizaţia, moment în care a trebuit să mă despart de echipa mea pentru a începe un alt drum în altă companie, cu o echipă nouă.”

    Ea spune că are experienţă internaţională prin prisma rolului de EMEA ITO delivery director pe care l-a avut la Stefanini, unde a coordonat mai multe centre de suport IT din România, Polonia, Belgia, Republica Moldova şi Africa şi a interacţionat direct cu parteneri şi clienţi din diferite părţi ale lumii; crede că această experienţă a ajutat-o să îşi dezvolte abilităţile interpersonale şi de leadership. Simona Cozmean a absolvit Facultatea de Management şi Administrarea Afacerilor la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi deţine un Executive MBA la Tiffin University, Bucureşti.