În calitate de customer service & collaboration manager Central Europe & Nordics Region la Danone, Tereza Ceară are în subordine directă o echipă de nouă oameni, dar, per total, conduce 75 de persoane, împărţite în ţările din regiunea Central Europe & Nordics (România, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, ţările nordice).
Ea este responsabilă de interfaţa dintre clienţi şi Danone în ceea ce priveşte procesul de order-to-cash, iar obiectivul său se axează pe îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi pe colaborarea cu aceştia, asigurându-se că menţine un nivel de cost optim şi că minimizează ineficienţele în cadrul întregului lanţ de distribuţie. Dezvoltă, totodată, echipa de customer service & collaboration. După ce a terminat FABIZ în cadrul ASE şi a urmat la un master în cadrul aceleiaşi instituţii, în vara anului 2011, s-a înscris la un program de management trainee în cadrul companiei Danone, în departamentul de supply chain, şi a hotărât că aceasta este direcţia în care vrea să îşi îndrepte cariera. A început ca reporting specialist în cadrul Danone România, apoi a fost numită peste o echipă de demand în România şi ulterior în Eastern Europa de Est. În urmă cu doi ani a preluat funcţia actuală, pas pe care îl socoteşte a fi unul dintre cei mai dificili din întregul parcurs profesional, deoarece rolul acesta era complet diferit faţă de experienţa sa de până atunci şi pentru că urma să gestioneze o echipă multiculturală de 75 de oameni. Tereza Ceară spune că prin activitatea din cadrul Danone are experienţă internaţională, deoarece lucrează constant cu echipe din peste zece ţări, călătorind cam 40% din timp.
Profilul Terezei-Cristina Ceară a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.
Leave a Reply