Preşedintele Iohannis a atacat la CCR legea care permite detenţia la domiciliu

”Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost transmisă de Parlament Preşedintelui României, în vederea promulgării, la data de 16 iunie 2018. În opinia noastră, prin modul în care a fost adoptată, legea menţionată încalcă principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin. (2) şi de art. 75 din Constituţie, astfel cum a fost acesta dezvoltat prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, prin conţinutul normativ, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 24 alin. (2) din Constituţie, precum şi convenţiile internaţionale la care România este parte”, se arată în sesizarea de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *