Tag: lectie

  • Cum să devii milionar după patru eşecuri

    De-a lungul celor 14 ani de activitate, compania Life Care, înfiinţată de Cristian Oneţiu în anul 2005, a ajuns, potrivit reprezentanţilor companiei, cea mai mare companie românească din industria de vânzări directe, axată pe distribuţia şi vânzarea de produse bio, naturale sau vegane. Anul trecut businessul a înregistrat o cifră de afaceri de circa 10 milioane de euro în România şi Europa, în piaţa locală având venituri de aproape 35 de milioane de lei şi un profit de peste 2,3 milioane de lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe; 80% din vânzările companiei sunt în piaţa locală.
    Businessul funcţionează cu o echipă de 80 de angajaţi în România şi alte cinci ţări, precum şi cu o reţea de peste 50.000 de distribuitori care activează în 20 de state, dintre care peste 35.000 activează în continuare în România, principala piaţă a companiei. Anul acesta Life Care şi-a extins operaţiunile în SUA şi Turcia. În primul semestru din 2019 businessul a înregistrat o creştere a veniturilor de 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, Cristian Oneţiu estimând că noile teritorii internaţionale vor duce la dublarea cifrei de afaceri a companiei în următorii 3 – 5 ani. Cel mai recent proiect al antreprenorului este platforma Scale-Up 1000, prin intermediul căreia el spune că şi-a propus să răspândească informaţiile dobândite în parcursul său antreprenorial către 1.000 de antreprenori români. Până în prezent a investit în noul proiect peste 200.000 de euro şi spune că pentru a construi un proiect similar ai nevoie de 6-12 luni.


    Reţeta succesului: eşecul
    Dacă ar fi să adaptăm un proverb la povestea antreprenorului Cristian Oneţiu, acesta ar fi: „Antreprenorul din eşec învaţă”. De altfel, după cum el însuşi spune, povestea sa reprezintă un succes peste noapte care are în spate foarte multe „eşecuri temporare”, din care a învăţat însă pentru a ajunge la succesul pe care întotdeauna şi l-a imaginat. Antreprenorul oferă şi o definiţie proprie a succesului: „Este perseverenţa urmăririi unui obiectiv grandios şi învăţarea rapidă din greşeli”. Vorbind din experienţa proprie, spune că unul dintre cele mai grele aspecte atunci când falimentezi este să încerci să descoperi greşelile făcute în afaceri, pe care să nu le repeţi în încercările viitoare.
    Care au fost însă lecţiile grele, ce l-au învăţat şi cum a ajuns în cele din urmă la succes? Cu toate că în adolescenţă, inspirat de fratele său care avea diverse mici afaceri, Oneţiu a încercat să îşi deschidă un mic business cu un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente, prima încercare serioasă de a intra în antreprenoriat a fost în timpul facultăţii, când, pasionat de muzică, şi-a deschis un bar de karaoke în cadrul campuslui universitar din Timişoara. După trei ani a deschis un nou club, mai mare. Totuşi, la un moment dat afacerea nu a mai funcţionat, deoarece, pentru a nu mai pierde nopţile, antreprenorul a început să o lase nesupravegheată. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ A hotărât aşadar să închidă cele două businessuri şi să plece în Capitală. A încercat din nou, de data aceasta cu o firmă de instalaţii, dar nici de data aceasta nu a avut succes. În 2004 a pornit compania Vision Group International, care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şampoane, detergenţi, afacere care a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.”
    Revenirea după aceste eşecuri a fost îngreunată şi de o diminuare a încrederii – atât a lui în propriile abilităţi, cât şi a celor din jur. „România postdecembristă nu a avut generaţii de antreprenori sau familii antreprenoriale care să ne înveţe să privim lucrurile altfel, aşa că fiecare eşec era o nouă încercare nereuşită sau, în speranţa lor, o ultimă încercare de a mai face lucruri nebuneşti, înainte de aşezarea la un loc de muncă liniştit, călduţ şi sigur. Probabil asta este şi cea mai mare problemă astăzi, motiv pentru care suntem 12 sau cel mult 20 de antreprenori activi la mia de locuitori, asta este cea mai mică medie în Europa. De fapt, ultimul barometru al economiei de start-up în România în 2019 arată că cel mai mare blocaj care îi ţine pe oameni în loc să nu devină antreprenori este frica de eşec”, observă antreprenorul.
    Oneţiu povesteşte că începuturile sale în business au fost specifice acelor vremuri în care nu ştia mai nimic despre antreprenoriat, şi totuşi astăzi, când există atât de multă infor­maţie disponibilă – cărţi, cursuri -, antreprenorii pornesc la drum în acelaşi fel ca în trecut. „Într-un fel, aşa e antreprenorul, el vrea să înveţe singur, însă astăzi nu prea mai avem timp să ratăm aşa de mult. Rateurile sunt mult mai rapide, aşteptările clienţilor sunt mult mai mari, competiţia mult mai puternică. Astfel, din 100 de companii, doar cinci rămân în picioare după 3 ani, probabil tocmai pentru că antreprenorii de astăzi fac aceleaşi greşeli pe care le-am făcut şi eu acum 10-15 ani: nu-şi fac temele, nu înţeleg nevoile clienţilor, nu îşi stabilesc obiective, nu îşi fac un plan sau, chiar dacă fac toate astea, le execută cu competenţe reduse.”
    Ce l-au învăţat însă cele patru lecţii ale falimentului? Cristian Oneţiu povesteşte că după prima încercare nereuşită de a intra în business a înţeles că pasiunea nu este suficientă, este nevoie şi de o bună organizare şi o gestionare a lichidităţii; este important şi să nu cheltuieşti toţi banii pe care îi câştigi, ci să economiseşti pentru a putea dezvolta compania. „Eram tânăr, aveam 20 de ani şi nu înţelesesem încă această regulă”, îşi aminteşte el.
    Apoi, despre al doilea faliment spune că l-a învăţat că atunci când porneşti în afaceri cu un partener trebuie să îl cunoşti cu adevărat, să-i înţelegi valorile, modul în care operează şi, mai ales, cum va acţiona atunci când va fi bine sau rău. 
    Al treilea eşec i-a arătat că nu oricine îţi vrea binele în mediul de afaceri şi că „investitorii benevoli se transformă în investitori hapsâni” atunci când lucrurile încep să meargă bine şi tu te-ai bazat doar pe un gentleman agreement. De aceea, este esenţială o stabilire a teritoriului de la început, cu toate actele necesare, fiindcă altfel, chiar dacă produsul dezvoltat este valoros, el poate oricând să intre în proprietatea celui care „este trecut pe hârtie”.
    Despre al patrulea faliment povesteşte că a fost cel mai dureros, pentru că deja îşi recâştigase încrederea în propria persoană, crezând că poate crea produse şi servicii valoroase şi că este imposibil să rateze din nou. „Dar am ratat din nou. A venit însă momentul cel mai important: cel în care am conştientizat că pentru a fi antreprenor trebuie să învăţ să fiu antreprenor, că primul lucru pe care trebuie să îl faci este să ai un plan de afaceri cât de cât schiţat pentru a şti încotro mergi şi când atingi nişte etape intermediare, să învăţ să controlez lichiditatea, să recrutez oameni potriviţi, să mă ocup de toate părţile legale ale companiei, să creez un produs cu adevărat diferit, să am suficienţi bani pentru a investi continuu şi pentru a dezvolta acest produs, să cunosc piaţa şi competitorii, să înţeleg că brandul este una dintre cele mai importante platforme de încredere pe care orice produs în viitor poate circula către clientul meu, să am grijă de contabilitate şi multe, multe altele.” A făcut aşadar o listă cu toate lucrurile pe care nu le ştia şi a hotărât ca a cincea oară să înceapă altfel: cunoscând măcar o parte şi apoi prioritizând. „Mi-au trebuit patru falimente să înţeleg că a conduce o afacere presupune atât creativitate şi inovaţie în zona produsului, cât şi dezvoltare continuă în management, în construirea unei echipe, a unor sisteme, în punerea la punct a unor procese interne.”
    Călit aşadar prin aceste lecţii de business, a fondat compania Life Care în 2005. Oneţiu povesteşte că a luat decizia de a lansa acest business şi de a-i da acest nume după ce a studiat impactul negativ pe care chimicalele îl au asupra oamenilor. „Am început să studiem şi am văzut că în ziua de astăzi consumatorul este bombardat de o grămadă de produse care conţin ingrediente modificate genetic, la care au fost adăugate diverse elemente chimice nefavorabile şi nepotrivite vieţii. Atunci am hotărât să pornim o companie care să combine trei elemente: produse sănătoase care să susţină un stil de viaţă sănătos, care erau o noutate în 2005, când aproape nimeni nu ştia nimic despre produsele bio. A doua componentă, să oferim prin aceste produse o oportunitate de venit suplimentar şi care sunt dispuşi să fie promotorii produselor şi serviciilor pe care le aducem”.
    În primii trei ani compania a ajuns la o cifră de afaceri de 4 milioane de euro. Acela a fost şi momentul în care reprezentanţii businessului au făcut primul pas spre scalare. „Ne-am hotărât ca o mare parte din profitul pe care îl obţineam să fie reinvestit în companie. Am angajat mult mai mulţi oameni, am angajat o echipă de consultanţi externi, cu multă experienţă, oameni care au venit lângă noi să ne înveţe cum să conducem afacerea, am contractat experţi internaţionali care să ajute la construirea strategiei afacerii şi am început să lucrăm serios la ea.” Apoi, povesteşte antreprenorul, au existat mai multe momente cheie legate de dezvoltarea businessului: realizarea de produse marcă proprie, cu reţete proprii, dezvoltate de biochimişti germani, precum şi lansarea unei platforme online pentru vânzări directe.
    Life Care nu s-a limitat însă la graniţele ţării şi s-a extins pentru prima dată în afara României în urmă cu patru ani, când a intrat pe piaţa din Ungaria. „Am intrat în această ţară chiar dacă nu cunoşteam limba şi pe nimeni acolo. În doi ani şi jumătate compania a ajuns la venituri de 1 milion de euro, ceea ce ne-a confirmat că putem, că avem deja un model de business viabil, nu doar un set de produse, ci un model de business care poate fi replicat”, povesteşte Oneţiu. În următorii trei ani au intrat în alte 20 de ţări europene, având o prezenţă mai intensă în patru dintre ele: Germania, Italia, Spania şi Slovenia.
    Antreprenorul spune că cea mai mare provocare în această etapă a fost dezvoltarea rapidă a unei echipe internaţionale de management care să poată coordona de la distanţă şi apoi mai de aproape fiecare ţară. „Nu ai cum să scalezi dacă nu ai o echipă de profesionişti care să cucerească lumea alături de tine. Aşa că prima mare provocare a fost să construim o echipă de business development şi business support pentru fiecare business nou dezvoltat într-o altă ţară.” Un alt pas important în etapa extinderii a fost adaptarea la limbajul fiecărei ţări şi traducerea tuturor aspectelor, atât la nivelul mesajelor comerciale, cât şi în ceea ce priveşte parteneriatul de afaceri în limba respectivă. „A treia mare provocare a fost să validăm, să confirmăm seriozitatea companiei noastre, mai ales a unei companii româneşti într-o ţară europeană. Un lucru destul de greu pentru că aveam destul de multe sechele în această privinţă.” 
    Anul acesta businessul s-a extins şi pe pieţele din Statele Unite şi Turcia. Oneţiu spune că au ales Turcia pentru importanţa amplasării, fiind „o poartă către Est şi în egală măsură o piaţă extrem de puternică, o piaţă care tinde tot mai mult spre consumul educat, consumul produselor sănătoase”, iar Statele Unite, deoarece este cea mai mare piaţă a lumii orientată spre un stil de viaţă sănătos şi produse aferente, având şi potenţial de a dezvolta o afacere foarte mare în această ţară. „Apetitul clienţilor din America pentru viaţă sănătoasă, nu doar în declaraţii, ci în fapte, spiritul antreprenorial dezvoltat şi, mai ales, infrastructura şi logistica foarte bine puse la punct fac America cea mai importantă piaţă pe care o vedem în următorii ani”, crede antreprenorul.
    Adaugă că, în situaţia extinderii în Turcia şi Statele Unite, provocările se leagă nu doar de echipă şi de adaptarea la limbaj, ci şi de credibilitatea unei companii est-europene. „E vorba despre investiţii destul de serioase, pentru că aceste ţări au extrem de multe documente de parcurs, certificări, aprobări şi e nevoie de foarte mulţi specialişti care să lucreze la nivel local şi care să dezvolte înainte de start planul de extindere pentru fiecare ţară în parte”, explică Oneţiu. În plus, în Statele Unite comunicarea a fost îngreunată de diferenţa de fus orar, echipele separate fiind nevoite să ţină legătura cu partenerii şi furnizorii de acolo care lucrează la pregătirea şi relansarea businessului din această ţară, pe alt fus orar. Potrivit lui, pentru lansarea businessului în fiecare ţară este nevoie de câteva sute de mii de dolari, între 200.000 şi 500.000.
    Oneţiu explică că toţi cei peste 50.000 de distribuitori sunt clienţii businessului, aceştia având un contract de achiziţie preferenţial, ei fiind cei care aleg dacă vând mai departe sau doar comandă pentru familiile şi consumul lor personal.
    „Partenerul nostru potrivit de afaceri este o persoană întreprinzătoare, deschisă, în căutarea unei surse de venit suplimentare sau chiar în căutarea unei oportunităţi de afaceri full-time, care are disponibilitatea de a răspândi informaţii celor din jur, dar, mai ales, de a conduce apoi echipe”, explică Oneţiu. Potrivit lui, veniturile distribuitorilor Life Care diferă în funcţie de volumele de vânzări pe care le generează echipa fiecăruia. „Ceea ce este foarte clar până acum este că un manager de echipă câştigă între 7% şi 10% din volumele generate. Avem lideri de echipă care au, de pildă, 100 de membri activi şi care generează, să zicem, 5.000 de euro sau 10.000 de euro şi bineînţeles comisionul aferent este procentual raportat la valoarea pe care o generează, dar avem şi lideri care conduc echipe cu mii de distribuitori şi, evident, volumele lor sunt mult mai mari. Managerii de rang superior care conduc cel puţin şase echipe a câte 100 de distribuitori activi depăşesc suma de 2.000-2.500 de euro lunar. Dar avem, bineînţeles, şi lideri mult mai mari care câştigă lunar peste 5.000 de euro, 6.000 de euro sau chiar 10.000 de euro.”
    În paralel antreprenorul mai deţine Biologistic, o companie axată pe distribuţia produselor alimentare şi a altor produse de bază de tip bio, cu venituri anuale de circa 12 milioane de lei.
    Antreprenorul care
    sfătuieşte antreprenori
    Cel mai recent proiect al lui Cristian Oneţiu este platforma Scale-Up 1000, prin intermediul căreia el şi-a propus să răspândească din informaţiile dobândite în parcursul său antreprenorial către 1.000 de antreprenori români. Platforma Scale-up 1000 a fost lansată în 2018 şi în prezent este într-o versiune upgradată, spune el. „Dacă la început avea doar conţinut video şi text, acum platforma conţine misiuni, provocări, teste, exerciţii şi, pe măsură ce avansăm, adăugăm funcţii suplimentare pentru a-l susţine pe cel care parcurge educaţia la distanţă în programul nostru. De asemenea, îl ajută să-şi extragă şi informaţii relevante pentru operaţiunile de zi cu zi pentru a le pune în practică.”
    Până în prezent a investit în acest proiect peste 200.000 de euro. Ideea lansării platformei a pornit atunci când, oferind consultanţă unor antreprenori cu afaceri de peste 10 milioane de euro, a realizat că impactul său este limitat; în plus, trebuia să repete de fiecare dată când era întrebat mare parte din informaţiile pe care le avea. Iniţial s-a gândit să optimizeze acest proces şi să filmeze câteva materiale în care să sintetizeze aceste informaţii, să le ofere în avans şi apoi să discute personal cu antreprenorii. A realizat că există o nevoie reală de informaţii de acest tip în rândul antreprenorilor, chiar şi al celor mai mici, care nu ştiu cum să îşi înceapă afacerea.
    După ce a filmat primele 10-20 de module, le-a dat spre vizionare unor antreprenori cu afaceri mai mici – le-a cerut apoi feedback, întrebându-i dacă ei consideră că este valoros ceea ce aud în ele, dacă li se potriveşte şi dacă îi ajută în etapa în care se află, pentru a-şi vedea mai clar viitorul. Feedback-ul primit a fost pozitiv, astfel că a decis să creeze o comunitate de antreprenori care doresc să îşi scaleze afacerile. „Apoi, văzând atât de multă energie şi atât de mult entuziasm, mi-am asumat construirea unei comunităţi de 1.000 de antreprenori viitori milionari, oameni care să înveţe împreună, să se dezvolte împreună, care să pună bazele unei comunităţi de viitori milionari, care nu doar să fie bogaţi la final, ci să fie şi etici şi, mai ales, profesionişti în antrereprenoriat.” Oneţiu spune că rezultatele procesului structurat de învăţare realizat prin intermediul platformei Scale-Up 1000 încep să apară în mai puţin de un an.
    Oneţiu spune că nu au niciun fel de preferinţe în privinţa domeniilor din care fac parte start-up-urile care vor primi finanţare. „Nu am ales niciun fel de domeniu pentru că nu vrem să limităm în niciun fel creativitatea şi inovaţia tinerilor antreprenori.”
    Înscrierea în Platforma Scale-up 1000 începe de la 890 de euro, care înseamnă acces la materialele pe care le primeşti, la toate lecţiile video pe viaţă, cât şi nenumărate exerciţii, webinarii care clarifică anumite subiecte şi două evenimente, unul iniţial şi altul de certificare, la final. „Pe lângă Scale-up 1000 există şi alte add-onuri care pot fi achiziţionate atunci când antreprenorii au nevoie de un ghid personal în acest traseu, pentru a-i ajuta mai mult să înveţe, dar să şi aplice în mod practic şi personalizat pentru afacerea lor aceste informaţii disponibile, acestea fiind servicii suplimentare pe care ei le pot achiziţiona. Dar preţul de pornire este de 890 de euro. Până în prezent s-au înregistrat pe platformă peste 300 de membri, în trei generaţii distincte. „Până acum am preferat înscrierea pe generaţii distincte pentru a ne putea ocupa de formarea fiecăruia. Lucrăm acum la o metodă de înregistrare continuă, prin care noi să setăm nişte evenimente repetitive şi indiferent când vrea să înceapă cursantul şcoala noi să-l putem integra chiar din prima zi.”
    Începând cu toamna aceasta, antreprenorul a decis ca profitul obţinut din accesul antreprenorilor în acest program să fie direcţionat către susţinerea a 1000 de tineri antreprenori anual, liceeni şi studenţi, prin intermediul unei fundaţii pe care a fondat-o alături de soţia sa, Florina Oneţiu, cu scopul dezvoltării competenţelor de leadership, de management executiv, de excelenţă în management şi mai ales antreprenoriat în rândul acestora. „În primul rând le vom asigura accesul gratuit la o platformă naţională în care să găsească informaţii relevante pentru ca ei să devină mai buni lideri, mai buni manageri şi mai buni antreprenori. În al doilea rând, le vom asigura accesul la evenimente regionale şi locale la care ei pot participa şi unde se pot întâlni cu experţi, cu antreprenori şi manageri de succes, pentru a vedea că se poate. Şi în al treilea rând, vom pune la dispoziţia lor o serie de experţi care vor putea fi disponibili în programe sau discuţii unu la unu pentru a-i ajuta şi consilia în a depăşi anumite blocaje pe care ei le au. Credem că această comunitate de tineri, lideri, antreprenori, manageri va reprezenta o nouă comunitate de viitori oameni de succes ai României.”
    În opinia sa, 1.000 de antreprenori care vor fi milionari ar putea schimba fundamental faţa României. Şi nu doar la nivel de bani şi profitabilitate sau taxe aduse la stat, ci şi ca modele: „Ei vor reprezenta noile modele de oameni de succes în România, de care noi avem atât de multă nevoie. Ştiu că oricât de mult am crea modele, există suficienţi supăraţi pe viaţă şi hateri în România, care vor comenta. Dar noi nu pentru ei facem toate lucrurile acestea, ci pentru cei care sunt vizionari, curajoşi, entuziaşti, hotărâţi şi care nu au astăzi suficiente modele şi în toată această nebunie media văd doar antimodele. În felul acesta, pierzându-şi încrederea, se opresc din a deveni antreprenori şi forţe motrice ale economiei româneşti în viitor.”
    Un alt proiect pe care vrea să îl realizeze prin intermediul Scale-Up 1000 este oferirea unei finanţări de 100.000 de lei, în 2020, unui start-up ales prin concurs naţional, din rândul tuturor participanţilor în platformă, care vor fi invitaţi să aplice. „Criteriile pe care le vom folosi sunt legate de inovaţie, de sustenabilitate economică, de egalitatea între sexe şi apoi de promovarea unui mediu de lucru egal. Al patrulea criteriu va fi legat de contribuţia la o planetă mai protejată şi o stare de bine crescută a oamenilor ce o populează. Vom avea şi alte criterii pe care le vom defini alături de ceilalţi membri ai juriului, care vor veni şi vor contribui la aceste criterii finale. Ne interesează să găsim idei viabile de afaceri care se pot pune în practică şi care pot avea un impact rapid şi major în societatea de astăzi.”
    În opinia lui Oneţiu, perioada propice de creştere a unei afaceri este de opt luni. „Opt luni nu sunt suficiente pentru a accelera o afacere, însă sunt suficiente pentru ca antreprenorul să facă un moment de cotitură în organizaţia lui şi să o scoată din zona de «start-up etern» şi să o pregătească pentru etapa următoare, cea de scale-up. Opt luni este media pe care antreprenorii europeni o au în acest proces de transformare.” El spune că antreprenorii trebuie să gândească în termeni de scalare a afacerii, asta însemnând în primul rând „să îţi construieşti arhitectura corectă a unei afaceri care să poată fi scalată, care să poată suporta investiţii succesive şi care să aibă reţete validate de returnare a investiţiilor. A fi pregătit să faci pasul spre scale-up înseamnă a-ţi aduna lângă tine o echipă valoroasă, care să fie foarte clară cu privire la viitor, dar şi cu privire la planurile tactice şi strategice pe care împreună le-aţi făcut. Şi nu doar să fie pregătiţi, ci să fie asumaţi şi cointeresaţi pentru ca acest plan să se întâmple”.
    În opinia lui Oneţiu, România se află la a treia generaţie de antreprenori. Prima a fost, potrivit lui, cea de bişniţari, mici întreprinzători care au reuşit să facă diverse afaceri imediat după ’90 cu atitudine şi cu mentalitate de patron, în care ei le ştiau pe toate. A doua generaţie, spune el, este „cea a antreprenorilor îmbogăţiţi cu ajutorul statului, luând tot ce s-a putut – resurse umane, financiare, deformând însă piaţa, care era în formare. Astăzi, cei mai mulţi dintre ei sunt fie bătrâni, bolnavi sau în închisoare. O mică parte din ei s-au deşteptat şi au făcut switch-ul către construirea unor organizaţii funcţionale, şi-au curăţat trecutul, companiile, şi au intrat într-o zonă de economie modernă”.
    Noua generaţie este cea din care face parte şi el, care a pornit cu aproape nimic sau cu datorii: „Am învăţat din greşeli, de la alţii care ştiau mai bine decât noi, am ascultat, am fost ucenici pe la tot felul de antreprenori europeni sau internaţionali care ne educau în privinţa antreprenoriatului şi am început să navigăm în apele tulburi ale economiei şi ale legislaţiei româneşti. Cred că noua generaţie de antreprenori este prima generaţie care pune pe primul plan sensul şi semnificaţia activităţii lor şi nu doar banii”.
    Care este însă profilul antreprenorului din noua generaţie? „Este un antreprenor care pune foarte mare preţ pe valoare şi pe oamenii pe care îi atrage în organizaţia lui. Mai bine de jumătate din discuţiile pe care le avem între noi privesc selecţia, recrutarea, valorizarea, evaluarea, creşterea echipelor pe care ei le conduc.”
    Un alt subiect important, spune Oneţiu, este modul prin care ei pot să aloce mai puţin timp ca manageri, dar să şi obţină în acelaşi timp rezultate mai bune, să treacă rapid de la micromanagement la management şi în 2-3 ani la macromanagement. „Practic, antreprenorul modern este interesat de profitabilitate – să o măsoare, să o înţeleagă, să ajungă la ea în mod previzibil, dar este mai ales motivat de semnificaţia personală şi impactul în societate, fiind foarte preocupat să identifice şi să păstreze oamenii potriviţi care vor să lucreze într-o echipă dinamică, românească, valoroasă şi care vor să arate nu doar României, ci întregii Europe că suntem valoroşi în acest ecosistem antreprenorial.”
    Oneţiu spune că nevoia antreprenorului modern, a generaţiei noi de antreprenori, este semnificaţia muncii. „Ei vor mult mai multe lucruri de la afacerea lor şi văd în companiile lor nişte extensii ale puterilor lor pentru a schimba anumite lucruri pe care ei le consideră nefireşti în societatea de azi. Asta e generaţia de acum şi asta e generaţia care creşte tot mai mult. De fapt, stând foarte mult de vorbă cu mulţi antreprenori, am aflat că fiecare îşi doreşte să contribuie practic la îmbunătăţirea societăţii, să aducă valoare, să construiască ceva solid, serios şi tocmai de aceea apetitul lor pentru învăţare, dezvoltare creşte.” El spune că, în egală măsură, vedem deja exponenţi de vârf ai acestei generaţii noi care nu doar încep să aibă succes în România, ci îşi dezvoltă afacerea şi pe plan internaţional. „Asta înseamnă că deja putem spune că prima generaţie de antreprenori români capătă putere în ecosistemul global şi ăsta este primul semn de însănătoşire a acestui ecosistem.”
    După ce a construit o echipă şi a reuşit să implementeze „un sistem serios de management” pentru fiecare dintre businessurile dezvoltate, Oneţiu a realizat că are nu doar mult timp, ci şi multe lucruri de răspândit, aşa că a intrat şi pe zona de public speaking. Apoi, „fiind invitat la o grămadă de evenimente, bineînţeles că o parte din antreprenorii participanţi au început să-mi ceară sfaturi şi am început să îi ajut în activităţile lor curente şi în dezvoltarea afacerii. Şi atunci când mi-am dat seama că sunt prea puţini cei pe care îi susţin şi-i ajut, am dezvoltat şi zona de vlogging şi apoi de creare de conţinut pentru programe educaţionale structurate de antreprenoriat. Toate au venit firesc, din una în alta pe măsură ce eu am scăpat de frica de judecata publică şi cumva m-am deschis publicului.”
    Absolvent al Facultăţii de Psihologie din Timişoara, antreprenorul originar din Reşiţa a scris şi o carte, „Start în antreprenoriat”, pentru că a vrut să pună pe hârtie experienţa sa şi învăţăturile din primii zece ani de activitate antreprenorială. Printre pasiunile sale se mai numără maşinile şi, mai nou, bărcile, tenisul şi golful, dar îi place de asemenea să citească şi să meargă în vacanţe destul de des, chiar dacă sunt scurte. „Aşa putem vedea lumea din perspectiva localnicilor şi îi putem înţelege mai bine. Mă văd un cetăţean global, internaţional şi îmi place să stau între oameni diferiţi. Cred că diversitatea creează valoare şi de asta suntem permanent curioşi.”
    Pe antreprenorii aflaţi la început de drum Oneţiu îi sfătuieşte să fie curajoşi, pentru că orice lucru suficient de mult timp planificat şi muncit va da rezultate, să înveţe cum se face această meserie de la oameni care au reuşit, nu de la «părerologi» şi să îşi găsească parteneri de nădejde, serioşi, bine validaţi, pentru a nu fi singuri în această călătorie şi pentru a nu risca părăsirea companiei înainte de rezultatele aşteptate, dar şi să nu înceteze să viseze, să nu-şi piardă această capacitate pentru că este o forţă incredibilă care şlefuieşte societatea de mâine. Iar „antreprenorilor care sunt deja de ceva vreme în mediul acesta şi vor să devină mai mari şi mai puternici, pentru a avea companii valoroase şi impact mai mare, să fie profitabili şi în acest fel să ajungă la independenţă financiară, le spun să intre în comunităţi de antreprenori. Pentru că în această etapă e nevoie de suport mult mai intensiv, e nevoie de educaţie la nivel înalt, practică, de grup de suport de antreprenori pentru că se vorbeşte la alt nivel. Să acceseze mastermind-uri în care să lucreze cot la cot cu alţi antreprenori de la acelaşi nivel şi să-şi găsească un mentor care să îi inspire şi care să îi ghideze spre succesul şi performanţa pe care ei şi le doresc. Şi oricâte «eşecuri temporare» au, să înveţe repede din ele şi să persevereze spre visul lor.”


    Paşi spre o afacere de succes

    Cristian Oneţiu povesteşte că în ultimii trei ani a lucrat la formularea unor paşi simpli pentru ca o afacere mică, dar cu potenţial, să crească exponenţial. El a grupat toţi aceşti paşi în trei etape principale, pe care le aseamănă cu structura unei case: partea de sus e acoperişul, partea de jos este fundaţia, iar partea de mijloc e reprezentată de nişte piloni pe care stă acoperişul.

    „În zona de sus, în acoperiş, am pus la un loc elementele care practic trag în sus întreaga casă, dar şi protejează fundaţia şi pilonii şi pe cei care sunt în casă. În acea zonă am pus obiectivele companiei şi, bineînţeles, ale antreprenorului – viziunea, misiunea, valorile şi principiile operaţionale, acele lucruri care sunt setate la un nivel mare şi care guvernează întreaga activitate de acum şi din viitor a companiei”, spune Cristian Oneţiu. Potrivit lui, de fiecare dată când discută pe aceste teme, a observat că antreprenorii îşi dau seama dacă viziunea pe care au ales-o era prea mică sau prea uşor tangibilă, că nu era suficient de înflăcărată, de ofertantă pentru membrii echipei, că principiile operaţionale fie nu existau, fie nu ofereau suficientă claritate în modul de operare zilnic sau că valorile nu erau setate şi în felul acesta se crea o varietate de oameni cu valori diferite care nu aveau cum să ajungă la un rezultat pozitiv împreună.
    „Odată ce lucrurile acestea sunt clarificate, cred că cea mai mare parte a construirii arhitecturii unei afaceri de succes de rezolvă. Apoi, contraintuitiv, m-am dus nu la piloni, ci la fundaţie, pentru că acolo am pus produsele, piaţa şi planul de acţiune. Trei pietre mari în fundaţia unei companii, care trebuie să fie bine aşezate, bine organizate pentru a genera valoare. De fapt, aici este şi fabrica de bani”, continuă Oneţiu.

    Din punctul lui de vedere, atunci când un antreprenor înţelege bine piaţa, competiţia şi care sunt bunele practici, care sunt standardele din acea industrie, el înţelege cum să opereze în acea piaţă. „Atunci când îşi priveşte produsele şi serviciile cu atenţie şi încearcă să identifice lucrurile care le diferenţiază, când încearcă să clarifice politica de preţuri potrivită, când îşi şlefuieşte produsul mai bine în piaţă pentru a fi atractiv în faţa competiţiei, când îşi identifică cu adevărat publicul ţintă pentru care a creat şi dezvoltat aceste servicii, toate lucrurile se simplifică, iar eforturile lui de comunicare şi randamentele pe care le avea înainte se amplifică.”

    Atunci când un antreprenor are un plan de acţiune bine organizat, când stabileşte strategii, planuri tactice şi apoi proiecte, liste de acţiuni zilnice sau săptămânale şi setează indicatori de performanţă după care să urmărească dacă activitatea funcţionează bine, şi oamenii din echipă încep să simtă că lucrează la ceva valoros, care poate fi măsurat, care poate fi explicat, ei îşi înţeleg contribuţia la întregul proces.
    „Odată ce toate aceste trei elemente de bază din fundaţie, piaţa, produsele şi planul de acţiune, încep să funcţioneze, compania începe să producă tot mai mulţi bani. Iar aceşti bani sunt investiţii în pilonii care practic ridică acoperişul de la un anumit nivel tot mai sus, acolo unde este setat să ajungă în viziunea şi misiunea iniţiale. Iar câţiva dintre aceşti piloni sunt: brandul, politicile comerciale, politicile financiare, inovaţia, cultura organizaţională, indicatorii de performanţă şi aşa mai departe. De ce spun că acolo este de investit? Pentru că aceste lucruri trebuie dezvoltate în timp şi antreprenorul român se familiarizează treptat cu ele, înţelege că trebuie să investească în sisteme, poate sisteme informatice, în echipă şi în cultura organizaţională, în brand, să construiască lucruri valoroase, care de la lună la lună să creeze şi mai multă valoare în piaţă.” 

  • Românii care au dat o lecţie unui gigant american. Cele mai ascunse secrete ale companiilor ar fi putut fi dezvăluite

    Specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au descoperit o nouă vulnerabilitate în procesoarele gigantului american Intel, la doar trei luni după cea mai recentă alertă similară. Un atac informatic bazat pe această vulnerabilitate permite accesul la toate informaţiile existente pe sistemul de operare, inclusiv parole, coduri de acces, conversaţii private şi documente sensibile.

    Toate procesoarele moderne Intel sunt vizate de acest defect, fie că sunt folosite de companii sau de oamenii de rând, potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii companiei.

    Atacurile bazate pe executare speculativă, o modalitate prin care procesorul rulează multiple instrucţiuni simultan şi intuieşte acţiuni viitoare ale utilizatorului pentru o experienţă de utilizare mai plăcută, au fost descoperite iniţial la începutul anului 2018, cunoscute sub denumirea Meltdown. De atunci, mai multe variante de atac au fost descoperite şi rezolvate, total sau în parte, prin actualizări ale sistemelor de operare.

    Noua vulnerabilitate descoperită de Bitdefender poate să ocolească toate mecanismele de remediere implementate după descoperirea vulnerabilităţilor Spectre şi Meltdown. În plus, persoanele expuse la sustragerea de date pe baza acestei vulnerabilităţi nu pot să afle de existenţa unei breşe întrucât atacul nu lasă urme şi nu poate fi depistat de soluţii de securitate.

    „Odată ce află de această vulnerabilitate, criminalii informatici ar avea puterea să descopere cele mai vitale şi bine protejate informaţii ale companiilor şi indivizilor din întreaga lume, dar şi posibilitatea să le sustragă, să şantajeze, să saboteze şi să spioneze. Cercetarea acestor atacuri este cu adevărat revoluţionară întrucât ajunge la însăşi esenţa modului în care funcţionează procesoarele moderne şi necesită o înţelegere profundă a procesoarelor, sistemelor de operare şi tehnicilor de executare speculativă”, spune Gavin Hill, vicepreşedinte pentru centre de date şi produse de securitate pentru reţele la Bitdefender.

    Rezolvarea unei asemenea vulnerabilităţi la nivel hardware este extrem de dificilă, dat fiind că rezidă în însăşi structura procesorului. Scenariul înlăturării complete a acesteia implică fie dezactivarea unor funcţionalităţi ale procesorului responsabile de performanţă fie înlocuirea fizică a procesorului. De cealaltă parte, varianta remedierii punctuale a vulnerabilităţii poate fi extrem de complexă, cu impact vizibil asupra performanţei.

    Bitdefender a colaborat cu Intel timp de aproape un an până la momentul comunicării publice a acestui nou atac. În prezent, vulnerabilitatea a fost remediată printr-un update software de Microsoft, fundaţia Linux şi ceilalţi dezvoltatori de sisteme de operare. Tehnologia Bitdefender Hypervisor Introspection, lansată în 2017 şi destinată securizării mediilor virtuale folosite de companii, face acest atac imposibil de exploatat pe dispozitivele cu procesor Intel.

    Circa trei din patru procesoare de pe piaţă sunt fabricate de acest producător, ceea ce face ca un număr semnificativ de utilizatori din toată lumea să fi fost expuse la riscul de a deveni potenţiale ţinte.

    Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări. Încă din anul 2001, Bitdefender a dezvoltat tehnologii recunoscute la nivel internaţional destinate securităţii pentru familii şi corporaţii şi a devenit un furnizor de încredere pentru protecţia terminalelor şi infrastructurilor companiilor. Astăzi, tehnologiile Bitdefender sunt prezente în 38% dintre soluţiile de securitate de pe piaţă.

  • Ce lecţie mai puţin obişnuită a oferit studenţilor Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu

    ,,Se cuvine ca astăzi, promoţia pe care o reprezentaţi să îi poarte numele (Petrache Poenaru – n.r.) şi să fiţi mândri de acest nume. (…) Dragi ingineri tineri, sigur, terminaţi o şcoală de care nu aveţi cum să nu fiţi mândri. (…) Sunteţi, aţi fost studenţi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti. Fără îndoială, una din cele mai bune universităţi pe care le are nu numai România, ci şi această parte de lume. E o şcoală care v-a dat valoare”, a declarat Ecaterina Andronescu în faţa absolvenţilor.

    Ministrul Educaţiei a continuat printr-o demonstraţie în faţa celor peste 3.000 de absolvenţi de Politehnică.

    ,,Şi, dacă vorbim de valoare, daţi-mi voie să fac aici, în faţa voastră o încercare. Îmi cer scuze celor care ştiu ceea ce vreau eu să fac acum. Am în mâinile mele două bancnote, una este de 100 de lei, alta este de 10 lei şi vreau să vă întreb dacă le vreţi. Le vreţi? OK. Atunci, o să le mototolesc şi o să vă întreb dacă le mai vreţi”, a mai adăugat aceasta.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Lecţia dată de MAI pe Facebook, după ce o poliţistă a fost ironizată din cauza fizicului

    Pe o pagină de Facebook care ironizează Guvernul României, a fost postată o imagine cu o agentă, iar textul este unul ironic:

    ”Poliţia Română îşi face publicitate pe pagina lor cu fotomodele… Dar în trafic te opreşte asta.
    Cum reacţionezi?” – este mesajul.

    Pagina de Facebook a MAI a explicat, sâmbătă, că poliţista se numeşte Geta şi a fost extrem de afectată după ce a văzut ironiile la adresa ei.

    De asemenea, MAI precizează că ”doamna Geta” şi-a dorit enorm un copil, iar din acest motiv a urmat timp de 6 ani un tratament care i-a modificat metabolismul.

    Mesajul integral al MAI:

    ”Joi dimineaţa, doamna Geta a intrat cu capul plecat în sediul Brigăzii Poliţiei Rutiere şi a mers direct spre biroul comandantului.
    Avea lacrimi în ochi şi mergea precipitat.
    În cei 27 de ani de muncă, nimeni nu o mai văzuse aşa! Cu toţii erau obişnuiţi să o vadă mereu zâmbitoare şi mai ales să audă “Bună dimineaţa, copii! Aveţi nevoie de ceva?”.
    Acum se îndrepta spre biroul comandantului.
    – Îmi cer scuze pentru că am stricat imaginea poliţiei rutiere. E numai greşeala mea! Să ştiţi că eu am cerut să merg în acea misiune. Vă rog să nu fiţi supărat pe mine!
    – Doamna Geta, vă asigur că nimeni nu are ce să vă reproşeze. Şi vă mai asigur de ceva, noi vă iubim şi vă preţuim enorm! Un singur lucru vă rog, să nu mai plângeţi. Noi chiar vă iubim!
    În acea zi, doamna Geta nu a ieşit din birou, iar atunci când a plecat acasă a făcut în aşa fel încât să nu fie văzută de nimeni.
    A doua zi, a venit mai devreme, sperând să treacă neobservată. La intrare, însă, a fost oprită de un coleg.
    – Sărut mâna, doamna Geta! Vă rog să mergeţi în curte. Vă aşteaptă cineva!
    Surpriza a fost una deosebită. Toată tura de serviciu o aştepta acolo. Un coleg i-a oferit un buchet de flori.
    – Doamna Geta, ne e dor de salutul dumneavoastră! Vă rugăm, puteţi să ne salutaţi ca şi până acum!
    – Bună dimineaţa, copii! Aveţi nevoie de ceva? le-a răspuns ea emoţionată.. aproape plângând, dar de data asta de fericire….
    – De dumneavoastră avem nevoie, doamna Geta!
    Doamna Geta este poliţista care săptămâna aceasta a devenit virală în mediul online, în special pentru constituţia sa fizică. Au fost mulţi care au denigrat-o şi au înjosit-o, necunoscându-i povestea. Această femeie şi-a dorit cu ardoare un copil. Timp de 6 ani a urmat un tratament care i-a afectat metabolismul şi i-a adus această stare fizică. Dar nu regretă absolut nimic! Pentru că tratamentul i-a mai adus ceva, o fiică de care este foarte mândră.
    Şi mai e ceva de menţionat, deşi ar putea să iasă la pensie, la cei 56 de ani pe care îi are, doamna Geta vine în fiecare zi la serviciu cu aceeaşi pasiune şi cere inclusiv să ajute în misiunile din stradă.
    Pentru noi, doamna Geta este o lecţie.
    Pentru voi ce e?”

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Ramona Jurubiţă, Country managing partner { KPMG }

    •   Ramona Jurubiţă a preluat în octombrie 2018 funcţia de country managing partner, după ce ocupase anterior poziţia de deputy senior partner, head of Tax and Legal în cadrul KPMG.
    •   Spune că mediul de afaceri din România poate fi instabil din unele puncte de vedere, „însă tocmai dinamismul cu care lucrurile se schimbă, se modifică, ne face pe noi, consultanţii, să devenim mai buni în ceea ce facem”.
    •   Este membră a ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), a Camerei Consultanţilor Fiscali din România, a CECCAR şi a Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR).

    Cifră de afaceri (anul fiscal 2017-2018): cca 40 mil. euro
    Număr de angajaţi: 850

  • Lecţie rară oferită de o legendă a fotbalului mondial. Cum îşi câştigă existenţa fiul lui de 20 de ani: “Eu nu cred că e o ruşine”

    În anii glorioşi ai unei cariere impresionante sub tricoul Argentinei şi în Serie A, Batistuta a strâns suficienţi bani încât să le ofere fiilor săi cam totul. 
     
    Dar unul dintre ei, Joaquin Batistuta, lucrează într-un atelier de fotocopiere. O slujbă onestă, pe care unii ar putea s-o considere nedemnă pentru fiul unei foste legende. Dar o situaţie pe care Batistuta o vede altfel şi pe care a explicat-o, de curând, în cadrul unui interviu acordat unei televiziuni din Argentina: “Da, munceşte la fotocopiator, este angajat acolo. Dar eu consider că munca nu este o ruşine şi fiii mei trebuie să fie demni şi să bucure de ceea ce reuşesc să facă ei singuri.
     
     Desigur, aş putea să-i dau maşina, să meargă prin centru, să atragă fetele, lumea să spună ‘Uite ce maşină are’, dar nu s-ar simţi niciodată fericit”, a declarat Batistuta, înainte să accentueze ideea: “Mai bine să poată să muncească şi să îşi cumpere el o maşină mult mai modestă, dar se va simţi mereu fericit pentru că va şti că el a câştigat-o, prin ceea ce a făcut. Aşa, e uşor să îi dau tot ce vrea şi nu va înţelege nimic din viaţă, din faptul că trebuie să faci ceva cu mâna ta, cu capul tău, pentru a avea apoi satisfacţia reuşitei pe deplin”.
     
  • Roxana Petrescu, senior editor ZF: „Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare“

    Aveam 21 de ani, eram la Finanţe-Bănci la ASE şi habar nu aveam de nimic, dar ştiam din generală că eu vreau să scriu. Asta îmi plăcea mie. Am văzut anunţul, am sunat în redacţie, era pe atunci în spatele Teatrului Naţional, şi am venit la interviu, fără CV. Nu era necesar. Niciodată nu a fost necesar la ZF în redacţie.

    Am dat de Cristian Hostiuc (Fini), care m-a întrebat o formulă cu rata inflaţiei (ulterior am aflat că nici el nu o ştia, dar testa el ceva). Nu am minţit. Am zis că nu o ştiu. Slab, Chief, a decretat Fini, mijindu-şi ochii pe sub ochelari. (Toţi în redacţie suntem Chief, indiferent de ce scrie pe cartea de vizită.) Am făcut nişte traduceri şi după câteva săptămâni de probă m-am angajat la ZF. Primul job. Nu aveam nici 400 de lei pe lună, dar pentru mine erau o comoară. Adio bani de la părinţi. Îmi luam în fiecare zi o sută de grame de Fornetti cu telemea de la Universitate şi jur că pateurile alea aveau gust de libertate. Nu exista mândrie mai mare (nici masă mai bună).
    Mă uitam cu jind la cei care scriau despre afaceri de la zero la ZF în timp ce eu făceam traduceri, alergând după un calculator liber. Asta îmi doream şi eu, dar nu a fost să fie.
    Într-o zi, Adrian Mîrşanu, pe atunci editor al secţiunii de companii, poate cel mai bun jurnalist pe piaţa de fuziuni şi achiziţii, specializat în zona de energie, m-a întrebat dacă nu vreau să încep să scriu pe acest domeniu. Adi e un tip foarte isteţ (acum are platforma mirsanu.ro), aşa că mi-a vândut frumos companiile energetice. Chief, sunt cele mai mari, cei mai mulţi bani, putere. Sigur, am acceptat provocarea.
    Fără să ştiu, m-am trezit într-un microbuz în drum spre Oltchim la un eveniment prezentat de Mihaela Rădulescu. Eu eram şocată de faptul că Mihaela Rădulescu era mai mică de înălţime decât mă aşteptam, nu de Oltchim în sine. Am pus o întrebare la conferinţă (ne făceam liste întregi, ne făceam background, tot), am scris un material oribil pe care l-am transmis din autocar şi pe care Adi mi l-a refăcut cap-coadă, dar care a doua zi a mişcat acţiunile combinatului.
    După bucuria de moment generată de importanţa mea subită, a urmat calvarul. Nu pricepeam nimic din energie. Nu ştiam diferenţa dintre distribuţie şi furnizare, tarife, reglementări, privatizări, interese. Băi, Chief, dar tu chiar nu pricepi nimic! Verdictele sunt foarte clare la ZF, la fel şi lipsa mănuşilor în transmiterea lor. Unde naiba erau afacerile de la zero la care visam eu când toate erau făcute deja în energie? 
    Am început să fac teren. Am început cu conferinţele. În 2006, ţin minte că l-am văzut pentru prima dată pe Dinu Patriciu, proprietarul Rompetrol. Era o conferinţă, într-o sală mică din sediul grupului, plină cu ziarişti. Patriciu era un munte de om. Conferinţa a fost făcută imediat după ce s-a pus un sechestru pe 26% din acţiunile Rompetrol.
    «Noaptea vaca rumegă. Câinele, deranjat de vacă, latră. Ciobanul nu poate să doarmă din cauza lătratului câinelui. Ce face ciobanul? Împuşca vaca», a spus Patriciu.Ciobanul era Băsescu, iar vaca era rafinăria lui. Abia începusem să fac primii paşi în presă şi mă izbeam de un om care nu se încurca în declaraţii corporatiste, expresive ca nişte bucăţi de cherestea. Nici nu aveţi idee cât ne lipsesc aceşti oameni.
    Nu mai ţin minte dacă atunci i-am pus vreo întrebare, dar mi-am format treptat curajul, pentru că veneam în redacţie şi automat eram luată în vizor: Chief, ce ai întrebat? Dar cine a pus întrebarea aia? A, păi vezi? Aia era o întrebare bună, nu a ta. Tu de ce nu ai întrebat? Degeaba te duci, Chief, la conferinţe dacă nu întrebi!
    Cu fiecare conferinţă la care mergeam, curajul mi se clădea şi chiar şi acum, dacă merg undeva şi nu pun o întrebare, am senzaţia că am pierdut timpul. Trebuie mereu să găseşti ceva, rotiţele trebuie să se învârtă.
    Dar erau tot mai multe întrebări.
    Am făcut tot mai mult teren. M-am dus să văd baraje hidroenegetice. Am vorbit cu oameni care se temeau de focurile de artificii pentru că le aminteau de dinamita cu care se răscoleau munţii pentru a se face astfel de lucrări. Trebuie să înţelegi duritatea domeniului despre care scrii sau măcar să te chinui. Trebuie să înţelegi nivelul de complexitate sau măcar să te chinui înainte de a-ţi da cu părerea. Mereu să te chinui.
    Am mers la termocentrale. Ştiţi ce căldură emană cărbunele când arde în acele cuptoare? Guri de iad. Alungă orice ierni. Când toţi s-au transformat peste noapte în apostolii energiei verzi, este important să-ţi aminteşti de căldura aia când se opresc eolienele. Aia este căldura care înveleşte o ţară când vântul stă.
    M-am băgat în pântecele Porţilor de Fier, lângă turbine. Nu-ţi auzi gândurile de forţa apelor. Trebuie să ştii asta ca să îţi dai seama că în astfel de companii, cum este Hidroelectrica, nu este vorba doar despre cifre, ci despre securitatea unei ţări.
    Am fost în reactoare nucleare, am coborât în mine, am inhalat praf de cărbuni, am ieşit cu faţa murdară. Eu am avut noroc bun, dar am scris despre alţii care nu au mai ieşit la suprafaţă. Am zburat cu elicopterul pe platforme marine, am simţit mirosul dintr-o rafinărie, m-am urcat pe o turbină eoliană la 100 de metri înălţime. Am intrat în dispeceratul energetic, cel mai bine păzit secret din energie, pentru a vedea cum o mână de oameni ţin becurile aprinse pentru milioane. Am fost în fabrici de combustibil nuclear. Era un câine gras în faţa sediului, când eu mă aşteptam la SF-uri.
    De fiecare dată m-am întors în redacţie şi am scris, am cărat mii de cititori cu mine ca să vadă complexitatea unui sistem pe care îl iau ca dat. Am făcut legături. Cifrele seci nu înseamnă nimic. Contextualizează mereu, Chief, dar ca să contextualizezi trebuie să ştii, să citeşti, să întrebi.
    De-a lungul anilor, am ratat ştiri, am interpretat greşit, dar niciodată cu intenţie, poate am fost manipulată, dar mereu am încercat să am opinia mea, chiar dacă uneori s-a dovedit că nu era cea corectă. Dar ce bucurie era când aveam dreptate!
    Din 2005 eu tot pun întrebări, vin în redacţie şi când mă ia Sorin (Pâslaru – redactor-şef) la întrebări, îmi dau seama că mai am de întrebat sau, mai rău, că nu am priceput nimic. În continuare, temerea cea mai mare este că nu pun cea mai bună întrebare.
    În fiecare zi, ziarul este gol. În fiecare seară ridicăm catedrala, iar a doua zi o luăm de la capăt. Ziarul trebuie mereu să plece, plin, proaspăt, la timp, de 20 de ani. Şi aşa este. Jurnalismul este antreprenoriat pursânge. Zilnic.
    Când anul trecut am decis să fac o schimbare, Fini mi-a zis: Chief, du-te, dar să ştii că niciodată cineva din afară nu va înţelege ce este aici. Avea dreptate. Niciun alt loc de muncă nu te trimite în locurile pe care le-am văzut eu, nu te conectează la oamenii pe care i-am cunoscut eu, nu te forţează zilnic să vii cu ceva nou.
    Când peste tot eşti învăţat să taci, aici, Chief, trebuie să ai cea mai bună întrebare. De aia eu nici nu zic că mă duc la muncă/job/corporaţie, nici măcar după atâţia ani.
    Eu nu merg la muncă, merg în redacţie sau unde mă poartă ea.”

  • Lecţia pe care ne-o dă Bulgaria, după raportul MCV

    În tot acest timp, orgoliul naţional românesc s-a hrănit cu mulţumirea că nu am fost, în general, pe ultimul loc al pomenitelor clasamente, de unde un tratament uşor superior, cumva ironic, aplicat vecinilor bulgari. Uite că acum europenii rup această frăţie, prilej cu care ne putem exprima nemulţumirea faţă de cei ce, vezi, dragă Doamne, au ce au cu noi şi ne nedreptăţesc.
     
    Desprinderea de Bulgaria, care nu va mai fi monitorizată şi, mai mult, a fost lăudată de oficialii Uniunii, a fost fin ironizată de unii oficiali români, atâta cât a fost băgată în seamă, lucru nedrept, pentru că dacă e să socotim cu numere, sunt multe domenii în care bulgarii ne pot da liniştiţi lecţii.
     
    Este adevărat că bulgarii poate nu o duc strălucit, au problemele lor economice, politice, cu corupţia sau cu criminalitatea. Dar au şi multe lucruri bune, care i-au făcut să ne depăşească în multe privinţe.
     
    Aşadar, pe numere, de la cele mai simple la cele mai grele.
     
    82% dintre gospodăriile româneşti au maşină de spălat, 92% dintre gospodăriile bulgăreşti.
     
    Un român cheltuie în medie, într-o vacanţă, 124 de euro, un bulgar cheltuie 179 de euro.
     
  • Lecţia predată tuturor tinerilor de Kira Hagi! Fiica “Regelui”, discurs desprins parcă din altă lume, deşi are doar 22 de ani

    “La cinci ani când a ieşit pe terenul de fotbal la Galatasaray şi strigau foarte mulţi Hagi! Hagi! Şi m-am speriat şi am întrebat ce se întâmplă. Mi s-a spus că i se strigă numele pentru că sunt foarte fericiţi că îl văd. “Dar ce a făcut?”, am întrebat. “A dat foarte multe goluri!”. Atunci am conştientizat puţin cine este, dar până atunci nu, el era doar… tata. Acasă am învăţat să te respecţi pe tine, pentru că, dacă te respecţi pe tine, îl respecţi şi pe cel din faţa ta. Să fii bun, să nu uiţi de unde ai plecat şi mai ales de unde a plecat tata, pentru că ne-a învăţat ce înseamnă să ai foarte puţin, să înţelegi ce înseamnă să ai 5 lei sau 100 de lei şi să nu-i cheltui nesăbuit. Pentru că banii, cu adevărat nu-i ai. Ei vin, îi cheltui, pleacă, deci nu asta contează…”.

    În privinţa personalităţii fratelui ei, Ianis, Kira spune că se aseamănă dintr-un anumit punct de vedere. Sunt timizi cu persoanele întâlnite recent. “E timid. Amândoi suntem, asta până când ne cunoşti şi devenim mai relaxaţi. Vorbim des. Eu i-am spus să mă sune şi să vorbim ori de câte ori poate. Sportul este foarte acaparator şi nu îi lasă timp. De aceea i-am spus că putem vorbi doar când poate”.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • O lecţie de zeci de milioane de euro

    Dl Liviu Dragnea ar trebui să înţeleagă, în urma acestui referendum, că nu te poţi aştepta ca oamenii să lupte împotriva unui duşman imaginar. Un demers similar din 2012 a avut ceva mai mult succes, atunci când inamicul era Traian Băsescu; dar Băsescu era un inamic pe care oamenii îl vedeau în fiecare zi, care apărea zilnic la buletinele de ştiri şi care alimenta, în permanenţă, sentimentul de antipatie pe care unii îl nutreau.
    În cazul referendumului de pe 6-7 octom­brie, Dragnea a cerut oamenilor – fie că vorbim de cei din mediul urban sau de cei din mediul rural – să se manifeste împotriva unui duşman pe care nimeni nu îl vedea. Iar comunitatea LGBT şi susţinătorii săi au exploatat acest lucru, reducând la minimum prezenţa mediatică.
    Ieşirea lui Codrin Ştefănescu la scurt timp după anunţarea prezenţei la vot a frizat ridicolul, mai ales când fostul secretar general al PSD – trimis probabil „la sacrificiu” în faţa jurnaliştilor – a vorbit de „numărul gigant” de 4 milioane de români care au ieşit la vot. Sigur, 4 milioane e un număr semnificativ; 20% e însă un procentaj lipsit de relevanţă în contextul dat. Retorica sa a fost lipsită de orice fel de logică, plecând de la afirmaţia că referendumul nu a fost asumat politic de către niciun partid şi continuând cu cea că prezenţa scăzută poate fi explicată prin boicotul asumat de mai multe personalităţi pe reţelele de socializare. Dl Ştefănescu ar trebui totuşi să înţeleagă că atunci când prezenţa la vot e de doar 20%, absenteismul reflectă indiferenţa majorităţii. Iar indiferenţa şi boicotul sunt două lucruri diametral opuse.
    Pe de altă parte, nici intervenţiile televizate ale lui Ludovic Orban nu au fost prea inspirate. Preşedintele PNL a încercat să arunce întreaga vină asupra lui Liviu Dragnea – aşa cum au făcut-o majoritatea liderilor politici şi cei ai Coaliţiei pentru Familie (CpF) – uitând parcă faptul că şi formaţiunea pe care o conduce a susţinut acest referendum.
    Nu cred că românii au fost împotriva ideii de familie tradiţională, chiar în forma în care a fost ea prezentată de liderii PSD, PNL sau de cei ai Bisericii; cred însă că românii au avut probleme mai importante decât să îşi exprime părerea vizavi de o problemă aproape inexistentă.
    Şi dacă lecţia pentru Liviu Dragnea e cea descrisă mai sus, cea pe care restul politicienilor ar trebui să o înveţe e faptul că românii nu mai reprezintă o masă de manevră pe care o pot folosi în interesul propriu.
    Există, dacă vreţi, o oarecare asemănare între referendumul pentru familie şi ceea ce David Cameron a făcut prin referendumul pentru Brexit. Consecinţele nu pot fi comparate, desigur, însă gestul fostului premier britanic a venit tot pe fondul unei siguranţe exagerate în capacitatea propriului său electorat. Cameron a declanşat, la acea vreme, un referendum pe care nu era obligat să îl organizeze, fiind convins că britanicii vor vota în favoarea rămânerii în UE, confirmându-i astfel poziţia dominantă în fruntea guvernului britanic. S-a înşelat însă, declanşând probabil cea mai mare criză politică din istoria recentă a Regatului Unit. La noi lucrurile nu stau nici pe departe atât de grav, pentru că principalele consecinţe vor fi resimţite chiar de Liviu Dragnea.
    Vor fi însă resimţite şi de copilul care stă într-o bancă veche, din lemn, şi dârdâie de frig pentru că banii cu care s-ar fi putut reabilita şcoala sa au fost alocaţi unui referendum pentru nimic.