„În anul 2017 am iniţiat investigaţii în domenii importante cum sunt cel al energiei – potenţiale abuzuri de poziţie dominantă privind racordări la reţele – sau cel al serviciilor financiare. Pentru prima dată investigaţiile noastre au trecut graniţele ţării şi am beneficiat de sprijinul colegilor din Marea Britanie pentru a obţine informaţii inclusiv de la sediile din Londra ale companiilor investigate”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la conferinţa de prezentare a raportului anual 2017 al instituţiei.
„Tot în 2017 am iniţiat cele mai multe investigaţii privind posibile carteluri şi abuzuri de poziţie dominantă din istoria instituţiei, reprezentând 89% din totalul procedurilor declanşate. Câteva exemple: avem în curs de derulare o investigaţie pe piaţa comercializării echipamentelor agricole, în care sunt implicate şi fonduri europene; posibila excludere abuzivă de pe piaţă a medicamentelor generice face obiectul unei alte investigaţii derulate în prezent; nu în ultimul rând, investigăm practic toată piaţa lemnului: ne uităm la licitaţiile prin care se achiziţionează lemn, în special de la Romsilva”, a mai spus Bogdan Chiriţoiu.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply