Americanii cheltuiesc mai mulţi bani pe bilete la loto decât dau cumulat pe bilete la filme, jocuri video, muzică şi cărţi

Câştigurile uriaşe la cele două mari extrageri (Powerball şi Mega Millions) de peste 350 de milioane de dolari atrag foarte mulţi oameni deşi şansele de câştig sunt increbil de mici.

Americanii au 1 şansă din 292 de milioane să căştige marea extragere de la Mega Millions şi 1 din 259 milioane să câştige Powerball, potrivit AWDnews.com

Potrivit CNN, în 2016, americanii au cheltuit peste 80 de miliarde de dolari pe bilete la loterie, adică mai mult decât au cheltuit pe filme, jocuri video, muzică, sport şi cărţi împreună.

În medie, un american cheltuieşte în jur de 325 de dolari pe loterie într-un an, iar în unele state această sumă poate creşte până la 634 de dolari (Massachusetts), iar cel mai puţin cheltuiesc cei din Nord Dakota (34 de dolari).

Ce se întâmplă cu banii?

În jur de 63% din bani sunt oferiţi drept premiu, iar restul fondurilor merg către autorităţi. CNN relatează că din aceşti bani pe care autorităţile le primesc, 16,7 miliarde s-au dus pe educaţie, 2,5 miliarde în fonduri diverse, 1,3 miliarde pe programe sociale, alte 1,7 miliarde de dolari către alte programe şi doar 20 de milioane de dolari către un program pentru tratarea problemelor oamenilor cu jocurile de noroc.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *