Tag: jocuri video

  • Google va lansa platforma dedicată jocurilor video. Cât vor costa abonamentele

    Primele detalii despre acest serviciu de streaming au fost anunţate în luna martie, iar, joi, Google a venit cu completări, reprezentanţii companiei spunând că amatorii pot face deja precomenzi, potrivit Mediafax.

    Reprezentanţii gigantului american au explicat felul în care va funcţiona Stadia. Potrivit acestora, dacă cineva va viziona un videoclip despre un joc video pe YouTube, acesta ar putea să aibă acces rapid la el prin accesarea unui buton pe care scrie “Play Now”. Astfel, va fi eliminată nevoia de cumpăra jocurile în sine sau de a le descărca, iar Google va depune toate eforturile pentru a le reda cu ajutorul stocării în cloud.

    Stadia va putea funcţiona pe orice tip de ecran, dar lansarea efectivă a jocurilor se va putea face pe monitoare, laptopuri, tablete şi telefoane mobile. Utilizatorii vor avea posibilitatea de a schimba formatul pe care îl folosesc, ceea ce înseamnă că vor putea să înceapă un joc pe computer şi să îl continue pe dispozitivul mobil.

    Persoanele interesate se pot juca cu ajutorul tastaturii şi mouse-ului sau cu un dispozitiv special Stadia pus în vânzare de Google şi care va costa 69 de dolari.

    Platforma creată de Google va avea posibilitatea de a susţine jocurile în format 4K, dar creatorii ei susţin că acestea vor putea fi accesate şi în rezoluţii de până la 8K. Momentan, pasionaţii de jocuri video nu dispun încă de echipamente 8K, iar consolele de la principalii producători din domeniu, Microsoft şi Sony, funcţionează doar la capacitatea 4K, High Dynamic Range.

    Cititi mai mutle pe www.descopera.ro

  • Cel mai CIUDAT interviu de angajare. Cum îşi testează gigantul bancar JPMorgan Chase viitorii angajaţi

    Banca abordează tehnologia folosită de pymetrics, un startup ale cărui jocuri ajută companiile să evalueze caracteristicile sociale, cognitive şi trăsăturile comportamentale, precum atenţia, memoria şi altruismul, a declarat într-un interviu Matt Mitro, şeful departamentului de recrutări al JPMorgan.
     
    Pentru a identifica care dintre potenţialii stagiari ar putea fi cei mai potriviţi pentru un anumit loc de muncă, platforma măsoară atributele unui candidat prin comparaţie cu cele ale angajaţilor de succes ai unei firme. Această metodă ajută companiile să întocmească evaluări bazate pe date concrete, în detrimentul proceselor tradiţionale.
     
    În ultimele luni, angajaţii debutanţi, din întreaga lume, ai JPMorgan, au jucat jocurile de tip pymetrics, acestea fiind jucate ulterior şi de către sute de candidaţi pentru un număr limitat de roluri cu normă întreagă, a spus Mitro.
     
  • Cele mai bune jocuri video din 2019 – GALERIE FOTO – VIDEO

    Zeci de titluri se vor lansa lunile următoare, de la unele de strategie la clasicele jocuri ce imită sporturile.
     
    Iată cele mai aşteptate jocuri ale anului:
     
    1. Kingdom Hearts 3
     
     
    Lansare: ianuarie
    Platforme: PlayStation 4, Xbox One
     
     
  • Cele mai bune jocuri video din 2019 – GALERIE FOTO

    Zeci de titluri se vor lansa lunile următoare, de la unele de strategie la clasicele jocuri ce imită sporturile.
     
    Iată cele mai aşteptate jocuri ale anului:
     
    1. Kingdom Hearts 3
     
     
    Lansare: ianuarie
    Platforme: PlayStation 4, Xbox One
     
    2. Far Cry New Dawn
     
     
    Lansare: februarie
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC
     
    3. Anthem
     
     
    Lansare: februarie
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC
     
    4. Metro: Exodus
     
     
    Lansare: februarie
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC
     
    5. The Division 2
     
     
    Lansare: martie
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC
     
    6. Mortal Kombat 11
     
     
    Lansare: aprilie
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC, Nintendo Switch
     
    7. Rage 2
     
     
    Lansare: mai
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC
     
    8. Cyberpunk 2077
     
     
    Lansare: 2019
    Platforme: Xbox One, PlayStation 4, PC
     
    9. Halo Infinite
     
     
    Lansare: 2019
    Platforme: Xbox One, PC
    Platforme:
     
    10. Pokémon RPG
     
     
    Lansare: finalul lui 2019
    Platforme: Nintendo Switch
  • Cel mai nou job. Ce trebuie să faci pentru a primi un salariu lunar de 4.000 de dolari

    În 2011, Dorothy Schmale şi-a condus fiul în vârstă de 14 ani la staţia de autobuz Port Authority din New York. Până atunci, obsesia lui Michael pentru jocurile video părea a fi un simplu hobby. 

    Sigur, Schmale era îngrijorată de faptul că jocurile îi ocupau timpul pe care ar fi trebuit să îl dedice temelor, dar cel puţin îl ţineau departe de necazuri. Acum însă, ea îl trimitea în Columbus, Ohio, unde Michael urma să concureze în primul său turneu major pentru Call of Duty, relatează Bloomberg.

    Şase ani mai târziu, Michael Schmale (cunoscut şi ca SpaceLy) a semnat un contract pentru a reprezenta o organizaţie nou-formată numită Ghost Gaming, care a anunţat că e dispusă să îi plătească lui şi fiecărui coleg de echipă un salariu lunar de 4.000 de dolari, precum şi un bonus de semnare de 50.000 de dolari. Mai impresionante au fost celelalte avantaje: Ghost le-a oferit cazare într-un conac cu 10 dormitoare, cu vedere la Hollywood şi care, întâmplător, fusese ocupat anterior de Justin Bieber.

    Ghost, care generează cea mai mare parte a veniturilor obţinute din premii şi sponsorizări din turnee, le-a oferit acestora şi un antrenor, un manager de echipă, un director general, un bucătar-şef şi anternori personali.

    Industria de esports (jocuri video profesioniste) a generat anul trecut venituri de 1,5 miliarde de dolari şi se aşteaptă să genereze 2,3 miliarde de dolari până în 2022, potrivit SuperData. Toţi aceşti bani au transformat în cele din urmă jocurile video profesionale într-o carieră reală pentru tinerii din întreaga lume. De exemplu, cei 50 de jucători care au intrat în clasamentul campionatului nord-american League of Legends din acest an au garantat un salariu minim de 75.000 de dolari, un jucător mediu câştigând aproximativ 320.000 de dolari.

     

     

     

     

     

     

  • A fost lansat FIFA 2019, rezultatul colaborării între echipe tech din România şi Canada

    FIFA 19 aduce multiple funcţionalităţi noi, iar special pentru fanii români, jocul include noul echipament şi noul blazon ale echipei naţionale de fotbal a României, precum şi trei noi fotbalişti români recreaţi autentic în joc – Florin Andone, Răzvan Marin şi Nicolae Stanciu.

    În gameplay au fost introduse o serie de inovaţii precum noul sistem Active Touch, care permite un control superior al mingii şi al jucătorilor, mai multă fluiditate şi o evoluţie în ceea ce priveşte trăsăturile de personalitate ale jucătorilor.

    Electronic Arts România este una dintre cele mai mari companii de tehnologie şi entertainment care operează în România şi unul dintre cele două studiouri din întreaga lume care au creat jocul FIFA, alături de studioul EA din Vancouver. EA România este prezentă în ţara noastră din 2006, timp în care a dezvoltat mai multe jocuri recunoscute global, precum FIFA, Need for Speed, UFC şi, începând cu acest an, NHL. Echipa multidisciplinară de români care lucrează la dezvoltarea unora dintre cele mai populare serii de jocuri video din lume este compusă din peste 1,500 de oameni, cu expertiză în diverse domenii: producători, ingineri de software, designeri, manageri de proiect, animatori, graficieni, experţi UX, specialişti de testare şi multe altele.

  • Industria dezvoltatoare de jocuri video din România a crescut cu aproape 12%

    Cifra de afaceri a industriei dezvoltatoare de jocuri video a înregistrat o creştere de 11,6%, în 2017, ajungând la 156 milioane de dolari. În prezent, în România, există peste 80 de studiouri de game development, dintre care peste 50 se află în Bucureşti, alte oraşe cu o prezenţă notabilă a industriei fiind Cluj, Timişoara, Braşov, Craiova şi Iaşi. Industria este formată din peste 6000 de angajaţi care lucrează în studiourile din România ale companiilor internaţionale sau în studiouri independente cu capital românesc, numărul lor crescând cu un procent de 2% faţă de 2016.

    „Industria de game development din România continuă să se dezvolte iar trendurile de creştere, atât locale cât şi globale, sunt încurajatoare. RGDA acţionează în mod susţinut pentru stimularea investiţiilor în industrie şi pentru dezvoltarea antreprenoriatului local din zona de gaming, iar în următorii ani ne aşteptăm la creşteri semnificative în zona dezvoltatorilor independenţi, şi ca atare la mult mai multe produse promiţătoare dezvoltate în România. În acest sens RGDA a dezvoltat în ultima perioadă un dialog constant şi transparent împreună cu autorităţile centrale pentru a prezenta oportunităţile şi provocările industriei din România. O dezvoltare sustenabilă şi o creştere cu adevărat semnificativă pot fi atinse beneficiind de sprijin din partea statului, aşa cum se întâmplă şi în alte ţări în care acest sector este bine dezvoltat”, menţionează Cătălin Butnariu, preşedinte RGDA.

    Industria s-a remarcat, în 2017, prin dezvoltarea sau co-dezvoltarea în România a unor titluri recunoscute internaţional precum seria FIFA (Electronic Arts), Asphalt StreetStorm (Gameloft), Assassin’s Creed Origins (Ubisoft), Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands (Ubisoft), Need for Speed (Electronic Arts) şi Iron Blade (Gameloft), dar şi prin jocuri dezvoltate de studiouri româneşti independente precum Brawlout (Angry Mob Games), Door Kickers: Action Squad (KillHouse Games), Gray Dawn (Interactive Stone),  LigaUltras si ScoreRivals (Green Horse Games), Tap Busters (Metagame), The Adventures of Elena Temple (GrimTalin) sau Euro Truck Driver (Ovilex).

    Studiul a fost realizat cu ocazia celei de-a treia ediţii a conferinţei DEV.PLAY, eveniment organizat de RGDA, în perioada 4-5 octombrie 2018, la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, în cadrul căruia vor avea loc numeroase paneluri cu speakeri internaţionali şi specialişti din industria de game development, un centru de recrutare în cadrul cărora vor fi listate posturile disponibile din cadrul celor mai mari studiouri dezvoltatoare de jocuri din România, un concurs de artă digitală şi multe alte activităţi.

    Asociaţia Romanian Game Developers Association (RGDA) este o organizaţie non-profit care îşi propune să sprijine şi să promoveze dezvoltatorii de jocuri video din Romania. Ghidată de valori solide, RGDA promovează integritatea, calitatea, schimbul de bune practici, respectul şi ajutorul reciproc ca modalitate de dezvoltare a industriei locale. Obiectivele asociaţiei sunt acelea de a informa publicul larg asupra industriei, a se asigura că există suficiente surse de training şi educaţie pentru cei care işi doresc o carieră în domeniu, a crea o comunitate stransă a dezvoltatorilor şi de a reprezenta industria în faţa instituţiilor statului şi a actorilor internaţionali.

  • BALENA ALBASTRĂ face victime în Arabia Saudită: Zeci de jocuri video populare, interzise după ce doi copii au murit

    Organismul care reglementează media în Arabia Saudită a anunţat că interzice 47 de jocuri video, pentru încălcarea legislaţiei în domeniu, fără a oferi detalii.

    Măsura ar fi fost luată după ce doi copii s-ar fi sinucis, ei fiind încurajaţi să facă acest lucru în cadrul unui joc de pe reţelele de socializare online, “balena albastră”, scrie The Hollywood Reporter.

    Totuşi, agenţia de reglementare a media nu a oferit detalii despre presupusa legătură între aceste sinucideri şi jocurile video.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criticul de jocuri video John Bain a murit la vârsta de 33 de ani

    Popularul critic de jocuri video John Bain, cunoscut sub numele de TotalBiscuit sau Cynical Brit, a murit la vârsta de 33 de ani, potrivit BBC.

    Acesta avea 2,2 milioane de urmăritori pe platforma YouTube, dar s-a retras din recenziile de jocuri video la începutul lunii mai. Motivul acestuia a fost lupta cu cancerul de ficat.

    În cadrul unei postări pe reţeaua Reddit, acesta a scris că „nu mai are mult timp” şi a transmis că este în fază terminală.

    Bain a fost un critic vocal al celor mai bine vândute jocuri din lume. Acesta spunea constant că marii dezvoltatori caută să maximizeze profiturile în detrimentul calităţii jocurilor.

    Criticul britanic, născut în data de 8 iulie 1984 în Spennymoor, Marea Britanie, are o avere netă de 1,1 milioane de dolari, potrivit ultimelor estimări. 

    Acesta a studiat la Universitatea de Drept din cadrul De Montfort şi a fost gazda emisiunii radio Extreme Metal pe canalul Demon FM.

    Mai târziu, acesta a lucrat în cadrul Warcraft Radio, un post popular deţinut de producătorul de jocuri Blizzard Entertainment.

     

     

     

  • Ubisoft lansează un program prin care oferă o bursă lunară de 500 de euro pentru studenţi şi un job garantat după şase luni

    Pe parcursul programului, cursanţii primesc o bursă lunară, iar la final, au un job garantat într-unul dintre studiourile din reţeaua Ubisoft. 

    Ubisoft Coding Campus este un program de învăţare accelerată, cu o durată de 6 luni, bazat pe o curriculă dezvoltată de experţii în programare online de la Ubisoft. Cursanţii vor beneficia şi de ajutorul profesorilor colaboratori de la universităţi tehnice din Bucureşti, precum şi al profesioniştilor din comunitatatea locală de dezvoltatori de jocuri video. 

    Fiecare cursant Coding Campus primeşte o bursă lunară în valoare de 500 euro. La finalul programului, absolvenţii cursului au un job garantat (pe poziţia de programator online) într-unul dintre studiourile Ubisoft participante în program: Annecy, Bucureşti, Montpellier, Paris, Quebec, Helsinki (Redlynx), Singapore sau Toronto. Studenţii vor beneficia de suport la relocare din partea Ubisoft.

    ”În completarea programelor academice formale de specializare în domeniul dezvoltării de jocuri video, am creat Ubisoft Coding Campus. Vrem să susţinem tinerii care îşi doresc o carieră în industria aceasta, iar programarea online este unul dintre cele mai noi şi dinamice ramuri ale domeniului, în care au ocazia să experimenteze şi să inoveze,” declară Grigoriada Stroe, HR & Operations Director Ubisoft România, Serbia şi Ucraina.

    Candidatul ideal pentru Coding Campus este pasionat de jocuri video şi tehnologie, are cunoştinţe de bază într-un limbaj de programare, cunoaşte limba engleză la nivel avansat şi îşi doreşte o carieră în industria de divertisment.

    Cursurile Coding Campus se desfăşoară în perioada iulie 2018 – ianuarie 2019, iar înscrierile se pot face până în luna iunie.