Ea este noul premier al Islandei. Are 41 de ani şi este licenţiată în limbi străine

Jakobsdottir are 41 de ani, este mamă a trei copii şi este cea de-a doua femeie care ajunge să conducă guvernul islandez.

Noua coaliţie de guvernare, care a desemnat-o premier, include partide din întreg spectrul politic – Mişcarea Verde, Partidul Independenţei şi Partidul Progresist.

Jakobsdottir a intrat în politică de tânără, devenind purtător de cuvânt al partidului încă din 2003. Între 2009 şi 2013 a deţinut, ca ministru, portofoliul Educaţiei, Ştiinţei şi Culturii.

Katrin Jakobsdottir a absolvit cursurile Universităţii din Islanda în 1999, cu o specializare în limbi străine. A primit şi o diplomă de master din partea aceleiaşi instituţii, cinci ani mai târziu, pentru o lucrare de dizertaţie ce analiza cărţile autorului Arnaldur Indriason.

Prima femeie din Islanda care a ajuns premier a fost Johanna Siguroardottir, care a ocupat postul între 2009 şi 2012.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *