OTP Bank România a investit 600.000 de euro într-un centru de educaţie financiară

Potrivit reprezentanţilor OTP, investiţia de 600.000 de euro are rolul să consolideze rolul de pionierat în educaţia financiară a tinerilor, adulţilor şi antreprenorilor asumat de către OTP Bank România din 2014. Modulele educaţionale sunt dezvoltate de specialiştii Fundaţiei OTP Fáy András din Ungaria şi adaptate local de Fundaţia Dreptul la Educaţie. OK Center va găzdui sesiuni de training şi învăţare atât pentru elevi, cât şi pentru adulţi, susţinute de opt traineri dedicaţi, precum şi evenimente şi activităţi de voluntariat. În cele patru săli de formare, dotate cu cea mai nouă aparatură de proiecţie video şi sonorizare, pot învăţa simultan un număr de 80 de persoane, în timp ce, capacitatea totală a centrului ajunge la 190 de persoane.

Design-ul centrului a fost proiectat în colaborare cu firma de arhitectură şi design Cumulus. Fundaţia Dreptul la Educaţie susţine şi promovează dezvoltarea aptitudinilor financiare, economice şi manageriale în rândul elevilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani şi oferă tinerilor instrumente psihologice pentru planificarea conştientă a carierei, potrivit informaţiilor din comunicatul de presă. Toate modulele de educaţie economico-financiară urmăresc însuşirea abecedarului financiar pe baza metodologiei Edutainment, într-un limbaj adecvat vârstei tinerilor. În parteneriat cu instituţii de învăţământ şi alte ONG-uri din România, Fundaţia a reuşit să implice, în cei 3 ani de activitate, peste 3.500 de elevi din 55 de şcoli din ţară. Din septembrie 2016, Fundaţia a implementat proiectul „CareerProgramme – Going Beyond Borders”, din cadrul programului Erasmus+, prin intermediul căruia a oferit 120 de sesiuni de orientare în carieră pentru 450 de elevi.

OTP Bank România, subsidiară a OTP Bank, cel mai mare grup bancar independent din Europa Centrală şi de Est, este un furnizor integrat şi auto-finanţat de servicii financiare.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *