Firea dă salarii de multinaţională, după ce a tăiat investiţiile: Un rău ireversibil făcut oraşului

Bucureştenii vor mai avea de aşteptat ca proiectele începute să fie gata. Municipalitatea a decis să taie bugetul de la marile proiecte şi să îi dea firmelor proaspăt înfiinţate de primărie.

În februarie anul acesta, primarul Firea estima că în cadrul societăţilor comerciale pe acţiuni deţinute de municipalitate, care ar urma să desfăşoare activităţi în domeniul serviciilor publice, ar putea lucra aproximativ 5.000 de persoane. Proiectele de bugete ale celor 20 de companii aproximează însă numărul total de angajaţi ai acestora, la finalul lui 2018, la 8.437, cifră cu aproape 69% mai mare decât cea avansată de Firea.

Circa jumătate dintre cei 8.437 preconizaţi pentru finalul lui 2018 vor lucra în cadrul a doar două dintre cele 20 de societăţi, respectiv la Compania Municipală Pază şi Securitate (3.050) şi la Trustul de Clădiri Metropolitane (1.046). Angajaţii vor încasa un câştig salarial mediu brut pe angajat de 5.014 lei pe lună, echivalentul unui salariu mediu net lunar de 3.523 lei, cu peste 9% mai mare decât salariul mediu net la nivelul Capitalei, scrie realitatea.net

 

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *