„Am primit 70% din valoarea totală a investiţiei, adică 2,8 milioane de lei de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.“
Un grup format din 400 de proprietari de pădure şi păşune din Valea Jiului, judeţul Hunedoara, organizat în Asociaţia Composesorală 818 Uricani, investeşte 4 milioane de lei în înfiinţarea unei ciupercării, iar 70% din sumă provin din fonduri europene, primite de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
De aproape doi ani, Marcel Cobuz este responsabil pentru Europa în Comitetul Executiv al grupului LafargeHolcim, activ în producţia de materiale de construcţii, cu o cifră de afaceri de 7 miliarde de franci elveţieni (6,4 miliarde de euro) şi aproape 20.000 de angajaţi care lucrează în peste 40 de uzine de ciment, 600 de staţii de betoane şi 300 de cariere de agregate din peste 20 de ţări europene.
Deşi industria construcţiilor l-a „clădit”, cărămidă cu cărămidă, de-a lungul anilor, altele erau planurile expatului român.
„Fac parte din generaţia care a atins majoratul în 1989. Am lăsat deoparte oportunitatea de a face o carieră militară şi am studiat Dreptul cu profesori care scriau noaptea cursurile pe care le predau a doua zi. Astfel, am plonjat pentru câţiva ani în dreptul afacerilor, fiscalitate şi concurenţă. Iar după o bursă în străinătate pe pieţele de capital şi la îndrumările profesorilor, a fost un pas natural să nu urmez repartiţia de procuror şi, în schimb, să dau concurs la banca naţională”, povesteşte Marcel Cobuz.
A ajuns să fie unul dintre cei care au pus bazele Bursei de valori Bucureşti în România postcomunistă şi ale unor instituţii conexe acesteia, precum Asociaţia Brokerilor sau Depozitarul Central, care facilitează transferul instrumentelor financiare – acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat etc – şi al banilor între vânzător şi cumpărător.
„Am creat apoi propria firmă, ca să accelerez proiecte de finanţare pe piaţa de capital pentru întreprinderi mici şi mijlocii, iar avocatul Francisc Peli a fost unul dintre colaboratorii mei cei mai reuşiţi în nişte tranzacţii de anvergură. În 2000, am ştiut că a venit momentul să mă dezvolt şi să creez un impact mai larg şi am plecat la Lafarge, în Franţa.”
În primii doi ani petrecuţi la Lafarge a avut misiuni în 15 ţări. De la sediul din Franţa, Marcel Cobuz a plecat în Grecia, după o scurtă întoarcere în România, ca director financiar, apoi s-a îndreptat către Asia, în Indonezia, devenind cel mai tânăr „şef de ţară” al Lafarge, cu scopul de a redinamiza un business de ciment devastat după tsunamiul din 2004.
„Următoarea destinaţie a fost Orientul Mijlociu, în Irak, unde am fost responsabil pentru creşterea afacerilor între 2008 şi 2011, ca prim investitor din afara sectorului petrolier cu mai multe uzine construite”, spune Marcel Cobuz.
Apoi a revenit în Franţa şi, mai târziu, a ajuns în Maroc – unde Lafarge reprezenta a treia capitalizare bursieră de la Casablanca. În 2014, a fost artizanul fuziunii dintre giganţii Lafarge (Franţa) şi Holcim (Elveţia), care a dat naştere actualului grup LafargeHolcim, liderul mondial în producţia de ciment.
„În tot acest parcurs, am avut familia alături şi câţiva buni prieteni care mi-au servit drept ghizi. Soţia, căreia îi mulţumesc că m-a urmat în aproape toate regiunile globului, a fost primul meu sfătuitor. Copiii s-au născut în ţări diferite – România, Franţa, Malaezia şi Iordania – fiind cetăţeni români şi globali în acelaşi timp.”
De altfel, chiar şi cu bagajul lui impresionant de „domicilii” provizorii, Marcel Cobuz urmăreşte cu atenţie schimbările de „nuanţe” în peisajul de business românesc.
„Urmăresc cu emoţie şi bucurie realizările prietenilor mei din România sau ambiţiile şi rezultatele de excepţie de la noua generaţie de antreprenori din IT şi de sportivi de performanţă în tenis şi nu numai. Vin des în ţară, unde îmi întâlnesc cu bucurie echipele entuziaste şi îi văd pe fraţii mei şi familiile lor, iar în Elveţia obişnuim să primim cu drag prieteni din România la noi acasă.”
Stabilit în Elveţia acum, Marcel Cobuz şi-a creat un ritm cotidian şi, mai presus de orice responsabilitate de afaceri, se încăpăţânează să nu se abată cel puţin de la una – de suflet: să nu întârzie la cina cu soţia şi copiii, momentul din zi în care poveştile au răgaz să se depene.„Încep devreme ziua, de regulă alerg timp de o oră după un program predeterminat. Apoi (sunt – n. red.) pe telefon şi video. Biroul meu are doar o masă de întâlniri cu şase scaune, două monitoare pentru întâlnirile video şi tableta, rar vreo hârtie. Sunt în contact permanent cu echipele din 20 de ţări, iar, în medie, trei zile pe săptămână călătoresc în regiune, unde văd clienţii locali sau pan-europeni – societăţi de construcţii şi antreprenori – şi proiectele importante de infrastructură, în special Grand Paris, High Speed 2 în Marea Britanie, drumurile din Polonia sau proiectele Greater Moscova ori centrele de inovare din Lyon.”
Pentru că în mâinile lui stau decizii importante la nivelul grupului LafargeHolcim – precum investiţii majore, achiziţii şi fuziuni, parteneriate – Marcel Cobuz caută să delege cea mai mare parte a celorlalte activităţi.
În pauzele pe care şi le permite, participă voluntar în boardul unei şcoli internaţionale non-profit, pentru a urmări tendinţele în educaţia noilor generaţii. În plus, cam odată la trei luni, în weekend, aleargă un semimaraton sau un maraton în marile oraşe europene, ca să-şi ţină treaz spiritul de competiţie.
„Am făcut o excepţie în 2018, când am participat la două maratoane în mai puţin de o lună, la Paris şi Zurich, o experienţă care mi-a arătat că limitele şi recuperarea după efort trebuie respectate. Îmi place pregătirea fiecărei curse, care, cu tehnicile de azi, este «train smarter, not harder», dar şi complexitatea sporturilor de anduranţă în care mentalul face diferenţa.” Pregătirea, crede Marcel Cobuz, este cheia şi în mediul de business românesc, care, „plin de vigoare” aşa cum este deja, ar trebui să-şi întoarcă mai mult privirea asupra tinerilor, pentru a le oferi şanse în meseriile viitorului, în care amprenta este a inteligenţei artificiale. „Nevoile de infrastructură sunt enorme şi un program de investiţii majore pe termen lung va creşte încrederea investitorilor, va impulsiona creşterea economică şi va alimenta, în acelaşi timp, optimismul tinerei generaţii.”
De optimism dă dovadă şi Marcel Cobuz, privind către viitorul industriei construcţiilor, care, crede el, va creşte moderat, susţinut de finanţările marilor proiecte de infrastructură din ţări ca Franţa sau Marea Britanie. Automatizarea tot mai frecventă şi inteligenţa artificială vor revoluţiona procesele de producţie şi chiar modurile de utilizare, iar marile companii îşi vor seta ţinte ambiţioase de reducere a impactului lor asupra mediului.
Cu aproape două decenii de experienţă la LafargeHolcim, Marcel Cobuz a învăţat că sectorul construcţiilor este unul care se reinventează rapid. Aşa cum a făcut-o şi el, indiferent că s-a întâmplat în Franţa, Grecia, Irak, Maroc, Elveţia…
LafargeHolcim în România
Pe piaţa locală, gigantul LafargeHolcim este prezent prin compania Holcim, producătoare de ciment şi beton, cu 800 de angajaţi în cele două fabrici – de la Câmpulung (judeţul Argeş) şi Aleşd (judeţul Bihor) – şi în celelalte unităţi de prelucrare a cimentului din ţară.
În 2018, afacerile Holcim în România au fost de 1.270,6 milioane de lei, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Profitul a urcat cu 23% faţă de anul anterior şi s-a situat la 182,1 milioane de lei. Astfel, marja de profit a Holcim România a fost anul trecut de peste 14%.
Recent, Holcim România a cumpărat grupul Somaco de la fondul de investiţii Oresa Ventures, într-o tranzacţie de peste 60 de milioane de euro care aşteaptă încă acordul Consiliului Concurenţei.
Pe plan local, operaţiunile LafargeHolcim sunt conduse, de la începutul anului 2018, de Horia Adrian, de asemenea cu experienţă peste graniţe. El a început să lucreze în 2000 pentru Holcim, fiind iniţial responsabil cu dezvoltarea businessului pentru agregate şi betoane. După patru ani, a fost trimis în Azerbaidjan pentru a coordona activitatea companiei de acolo, iar după şase ani s-a mutat la Moscova, pentru a conduce Holcim Rusia. La începutul lunii februarie 2018, Horia Adrian a preluat funcţia de CEO al Holcim România, dar şi pe cea de market head al Lafarge Holcim pentru Europa emergentă, conducând activitatea din Bulgaria, Serbia, Azerbaidjan şi Republica Moldova.
În 2018, VisitRomania.No a adus 800 de norvegieni, suedezi şi danezi să viziteze ţara-mamă a lui Cristian Turc.
Antreprenorul român Cristian Turc a plecat din ţară acum 15 ani către Marea Britanie, iar în 2011 s-a mutat în Norvegia, unde locuieşte şi astăzi. Acolo, în una dintre cele mai dezvoltate economii din Europa, omul de afaceri a înfiinţat VisitRomania.No, o agenţie de turism care, după cum îi spune chiar numele, îi aduce pe scandinavi în România. Agenţia a fost înfiinţată în 2013 şi a pornit la drum doi ani mai târziu cu patru clienţi. În 2018, VisitRomania.No a adus 800 de norvegieni, suedezi şi danezi să viziteze ţara-mamă a lui Cristian Turc.
„În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se înfiinţează Autoritatea Vamală Română, ca efect al reorganizării prin divizare parţială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul vamal, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare Autoritate”, prevede proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Eugen Teodorovici.
Autoritatea Vamală Română îndeplineşte rolul de organ fiscal central, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală.
Totodată, Autoritatea ar prelua de la ANAF şi unităţile subordonate acesteia, activitatea, posturile şi personalul structurilor vamale, respectiv Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei, direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice, potrivit sursei citate.
Conform proiectului, Autoritatea Vamale Române este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului finanţelor publice, ajutat de un vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Finanţelor Publice, iar preşedintele Autorităţii are calitatea de ordonator terţiar de credite şi poate delega această calitate în condiţiile stabilite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Andrew Pervis Scott s-a născut pe 13 ianuarie 1979 în Portsmouth, pe coasta de sud a Angliei. El a urmat cursurile colegiului St. John din Southsea. Pasionat de rugby şi boxer amator, el a avut primul job la vârsta de 16 ani, în 1995, ca bodyguard la un club de noapte din Portsmouth.
Pe când avea 18 ani, a moştenit 5.000 de lire sterline (aproximativ 5.500 de euro) de la bunica sa, aşa că a decis să cumpere o casă, pe care a renovat-o şi a revândut-o pentru un preţ mai bun. Curând, el a început să cumpere mai multe case, pe care le renova şi le vindea din nou, investind ulterior şi în hoteluri, baruri şi saloane de coafură. Căutările constante de câştiguri au fost inspirate de unchiul său, care avea mai multe magazine de dulciuri. Până la 25 de ani vânduse deja 250 de proprietăţi şi făcuse primul milion, deţinând şapte hoteluri pe coasta de sud a Marii Britanii.
Totul părea să meargă perfect, însă în 2008 viaţa fără griji a lui Scott s-a transformat într-un coşmar. Odată cu instalarea crizei financiare mondiale, businessul său a intrat în declin. Cu toate că, în urmă cu doar câţiva ani, băncile nu conteneau cu oferte pentru împrumuturi, în acel moment nimeni nu mai era dispus să îi amâne creditele, aşa că antreprenorul, refuzând să declare falimentul, a pierdut peste 6 milioane de euro. Dar cum de obicei niciun necaz nu vine singur, asta nu a fost tot. În timpul unei vizite în SUA, unde ajunsese navigând propriul iaht peste Atlantic, el a fost lovit de un taxi, iar în urma accidentului şi-a rupt ambele picioare şi toate degetele de la mâini. Accidentul s-a produs în Washington, într-o dimineaţă, dar Scott şi-a asumat toată vina deoarece, potrivit lui, în loc să fie atent la trafic, mergea cu privirea în telefon, verificându-şi mailurile. Cu toate acestea, în drum spre spital, cea mai mare grijă a sa nu erau leziunile suferite, ci businessul aflat în pragul colapsului, lăsat în urmă în Marea Britanie.
Iniţial, Scott a intrat într-o depresie cruntă, însă în scurt timp a găsit curajul de a-şi lua viaţa şi afacerile de la capăt. Obişnuia să se încurajeze pe sine spunându-şi că aşa cum a clădit un business în trecut, de la zero, o putea face din nou. Aşa a şi făcut. Imobilizat la pat timp de trei luni, el a fost nevoit în cele din urmă să se întoarcă însă la lucru, nemaiavând niciun venit. Cu toate că a încercat să reia activitatea în imobiliare, nu a găsit pe nimeni dispus să îi acorde un împrumut, aşa că s-a angajat ca portar, lucrând în paralel şi în construcţii.
În cele din urmă, un prieten i-a împrumutat nişte bani, care l-au ajutat să transforme o biserică şi un fost cinema în cluburi de noapte. Ambele locaţii au avut succes, ceea ce i-a permis antreprenorului să îşi reia vechiul business, urmărind în permanenţă noi oportunităţi de afaceri. Aşa a apărut, în cele din urmă, compania REL Group.
Astăzi, compania sa cu sediul în Londra deţine un portofoliu larg de proprietăţi, de la puburi şi lanţuri de baruri, la firme de transport, companii de recrutare, precum şi un business de livrări pentru festivaluri. Veniturile lui totale ajung acum la
33 de milioane de euro. Chiar dacă afacerea sa este mai mare decât în 2008, Scott a ales acum un stil de viaţă mult mai modest, renunţând la automobilele de lux şi preferând, de pildă, să conducă un scuter sau să meargă pe jos.
„Încă de la înfiinţare, în 2004, pe când eram doar doi studenţi visători, am acoperit o gamă largă de servicii. Aproape 10 ani mai târziu, în 2013, ne-am structurat formal în două divizii cu activitate complet independentă, cu echipe dedicate, dar cu o strânsă colaborare, pe proiectele care o cer”, povesteşte Vlad Bodea, managing partner în cadrul furnizorului local de soluţii software Bento, despre începuturile afacerii.
Astfel, businessul Bento, înregistrat la Registrul Comerţului cu denumirea 2B Intelligent Soft, a crescut în ultimii ani în paralel, datorită mixului de servicii şi soluţii IT oferite de către cele două divizii. În 2013, cifra de afaceri a companiei s-a situat la 3,3 milioane de lei, iar anul trecut aceasta a ajuns la 12,6 milioane lei.
„2018 a fost un an foarte bun pentru Bento, cu realizări semnificative atât în zona de infrastructură IT cât şi de dezvoltare software. Şi ca rezultat financiar putem spune că este cel mai bun an al nostru de până acum”, a subliniat Andrei Cupaciu, director dezvoltare business în cadrul Bento.
Divizia de infrastructură IT acoperă zona de implementare şi suport aferentă componentelor de infrastructură, cu accent pe partea de cloud public şi privat. Astfel, compania implementează diferite tehnologii şi oferă servicii de migrare a infrastructurilor IT în cloud şi realizează totodată şi proiectele de implementare de infrastructură IT convergentă îmbinată cu tehnologii de virtualizare şi automatizare. La acestea se adaugă şi serviciile de outsourcing de management IT şi suport de nivel 2. De asemenea, o parte dintre proiectele derulate de divizia de infrastructură IT includ şi configurarea şi revânzarea componentelor hardware şi software produse de terţi.
„În zona de infrastructură IT şi cloud am avut proiecte foarte interesante anul trecut, livrând servicii sau soluţii la cheie extrem de complexe, precum: implementare infrastructuri IT convergente integrate cu tehnologii de virtualizare şi automatizare, migrare în cloud şi outsourcing în zona de IT management şi suport de nivel 2”, a menţionat el.
Divizia de dezvoltare software se ocupă în schimb de concepţia, dezvoltarea, implementarea şi mentenanţa aplicaţiilor software.
„Pe partea de dezvoltare software, finalul lui 2018 şi începutul lui 2019 au fost de-a dreptul agitate, trecând în producţie două soluţii majore. Vorbim de o suită de aplicaţii particularizate pentru gestionarea distribuţiei în cadrul BAT România şi de o soluţie SSO (Single Sign On) implementată la Apa Nova Bucureşti, o companie Veolia, soluţie pe care am inclus-o şi în roadmapul de produse Bento, dorindu-ne ca în cel mai scurt timp să o standardizăm”, a precizat Vlad Bodea.
Câteva dintre soluţiile dezvoltate de companie pentru clienţi au devenit ulterior produse Bento dedicate anumitor nişe: utilităţi – soluţia de workforce management denumită Field Service Management şi soluţia Bento Smart Metering / Automatic Meter Reading, industria alimentară – soluţia Bento Food Manufacturing, agricultură – Bento Granar. Soluţia Bento Mobile Device Management se numără la rândul ei printre produsele proprii ale companiei. De-a lungul timpului, Bento a realizat o serie de proiecte IT pentru companii care activează în domeniul utilităţilor – energie, gaze şi petrol, apă, FMCG, sănătate, agricultură, resurse umane, finanţe-bănci şi asigurări. În total, portofoliul Bento cuprinde peste 40 de clienţi, atât din România, cât şi din străinătate.
„Livrăm şi am livrat mult şi proiecte în afara ţării, însă cele mai importante dintre acestea au fost derulate prin diverşi parteneri din România, fără a contracta direct beneficiarii serviciilor prestate sau ai soluţiilor implementate. Până acum am lucrat cu companii din Elveţia, SUA, China, Coreea, Uzbekistan şi Austria.
Avem însă şi clienţi externi contractaţi direct de către noi, în momentul de faţă într-o pondere nesemnificativă ca venit, însă cu un real potenţial de dezvoltare”, a punctat el. Pe lângă proiectele pentru companii gigant precum Apa Nova, CEZ Group, Electrica SA, E.ON, SIFI TM Agro – Siloz Carani, Agricover, Alka sau Boromir, Bento livrează şi proiecte de dimensiuni mai mici, pentru soluţii sau servicii punctuale, însă cu majoritatea clienţilor lucrează pe proiecte de durată.
„Uneori un nou modul al unei aplicaţii, o nouă migrare sau o extindere a scopului de colaborare poate fi mult mai complexă şi poate valora mult mai mult decât un întreg proiect mai mic”, a explicat Andrei Cupaciu.
Printre clienţii câştigaţi anul acesta de Bento se numără British American Tobacco, HPE România, grupul Adrem, SEA Complet (Servicii E.ON pentru Acasă), Computaris, Apa Nova Bucureşti – o companie Veolia, şi My1HR.
„Începutul lui 2019 a fost cu siguranţă cel mai dinamic pentru divizia de infrastructură IT, unde top 3 categorii de proiecte câştigate (şi multe deja finalizate) sunt: implementare de infrastructură de cloud public, securizare acces la date utilizând soluţii bazate pe cloud, infrastructură IT&C on premise şi consolidare medii / centre de date diferite”, a punctat el, adăugând că două dintre proiectele câştigate după implementare, au fost mutate ulterior în zona de suport, clienţii alegând să continue colaborarea cu Bento, prin contractarea de servicii specifice de suport IT.
În prima jumătate a acestui an, divizia de infrastructură şi cloud a generat venituri de circa 3 milioane lei, în creştere faţă de aceeaşi perioadă din 2018. „În prezent, avem numeroase proiecte de durată, unele în dezvoltare sau implementare, altele recurente, dar cu siguranţă veniturile din acest an vor fi în creştere faţă de anul trecut”, a subliniat Andrei Cupaciu.
Pe partea de dezvoltare software, compania are de asemenea în derulare proiecte majore, având două implementări ale soluţiei Field Service Management, care este particularizată substanţial pe nevoile clienţilor, plus extinderi pentru o mare parte din portofoliul de proiecte în mentenanţă. Totodată, divizia de dezvoltare software din cadrul Bento a lucrat în prima jumătate a anului la soluţii de tip SSO (Single Sign On) şi MDM (Mobile Device Management), precum şi la o suită de proiecte personalizate care se află încă în derulare, potrivit lui Vlad Bodea.
Astfel, per total, veniturile Bento pentru primul semestru din 2019 s-au situat la 5 milioane de lei, iar pentru final de an compania ţinteşte afaceri de circa 14 mil. lei.
„Estimăm că în 2019 vom atinge pragul de 3 milioane de euro, această estimare bazându-se pe proiectele în derulare, cât şi pe oportunităţi aflate în stadii incipiente”, a menţionat Vlad Bodea. Pe termen mai lung, planurile Bento vizează dezvoltarea produselor software proprii în continuare până când se va ajunge la „platforme uşor configurabile care să trateze nevoi diverse ale clienţilor”, a completat el.
„Produsul flagship în acest roadmap este FSM (Field Service Management), unde suntem deja cel mai relevant implementator de astfel de soluţii în utilităţi din ţară şi unicul dezvoltator in-house, cât şi MDM (Mobile Device Management), SSO (Single Sign On) şi SM/AMR (Smart Metering / Automatic Meter Reading).”
În ceea ce priveşte divizia de infrastructură de IT, compania are în plan să îşi menţină creşterea stabilă şi organică din anii anteriori, continuând să livreze servicii şi soluţii la cheie, cu focus pe platforme de cloud publice şi private, automatizări IT, securitate şi infrastructură IT convergentă. Bento va continua să coopereze îndeaproape cu cele mai mari companii de tehnologie din lume, precum Microsoft Azure, Amazon Web Services, HPE, VMWare sau Cisco.
„Pe parcursul acestui an vom realiza şi investiţii semnificative în departamente şi soluţii specifice DevOps, pentru că în prezent digitalizarea se regăseşte în cadrul oricărei companii, din orice industrie, generând nevoia de a inova, experimenta şi a fi mult mai agil şi flexibil. DevOps dictează o nouă abordare a dezvoltării în cloud, unde creşterea vitezei şi a agilităţii în procesele de livrare a proiectelor şi integrarea acestora în fluxurile de producţie au devenit indispensabile pentru a putea supravieţui în mediile de business actuale”, a subliniat Andrei Cupaciu.
Furnizorul local de servicii şi soluţii IT îşi va consolida şi mări echipa, care în prezent numără 43 de persoane, faţă de media de 35 de angajaţi de anul trecut.
„În ultimii ani programele de finanţare europene, aflate sub tutela Ministerului Agriculturii, au stimulat înfiinţarea noilor livezi, iar înlocuirea suprafeţelor de pomi bătrâni cu puieţi tineri a dus la livezi mai productive“, a spus Aurel Tănase, preşedintele Organizaţiei Interprofesionale pentru Produse Agroalimentare (OIPA) Legume-Fructe. De exemplu, dacă în urmă cu cinci ani producţia unui pom fructifer era de 12 kilograme de fructe în medie, în 2018 producţia a fost de 23 de kilograme de fructe/ pom.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro
„Cu venituri în valoare totală de aproximativ 11 miliarde de euro în 2018 şi cu peste 33.000 de angajaţi, KLM a devenit un element central pentru economia olandeză. Având o reţea extinsă şi un număr mare de destinaţii, KLM Royal Dutch Airlines are o importanţă deosebită pentru accesibilitatea noastră, mediul de afaceri, oportunităţile de angajare şi poziţia aeroportului Schiphol”, a declarat Cora van Nieuwenhuizen, ministrul infrastructurii şi gospodăririi apelor al Olandei, prezentă la evenimentul organizat recent. Anul trecut, compania a înregistrat un profit de 170 de milioane de euro şi a făcut investiţii de 1,3 miliarde de euro.
Fondată pe 7 octombrie 1919, de către un grup de investitori privaţi, primul zbor al companiei KLM a fost operat pe 17 mai 1920, pe ruta Amsterdam – Londra. În 2018 businessul a fost deservit de o flotă de 209 aeronave. Anual, compania transportă peste 34 de milioane de pasageri şi în jur de 621.000 de tone de mărfuri, acoperind o reţea de 92 de oraşe europene şi 70 de destinaţii intercontinentale.
Despre provocările întâmpinate de companie de-a lungul anilor de activitate a vorbit Pieter Elbers, preşedinte şi CEO al KLM.
„Provocările vin mai ales în ceea ce priveşte sustenabilitatea şi asigurarea că ceea ce facem, facem într-un mod corect”, a spus el în cadrul evenimentului. O modalitate prin care reprezentanţii companiei speră să atingă un nivel mai ridicat de sustenabilitate este programul Fly Responsibly (Zboară responsabil), prin intermediul căruia spun că vor să atragă şi alţi jucători din industria aviatică să folosească schemele de sustenabilitate ale KLM, destinate reducerii emisiilor de carbon şi încurajării utilizării biocombustibilului (biocombustibilul este produs din materii prime regenerabile, cum ar fi uleiurile vegetale, deşeurile agricole sau din aşchii de lemn, în locul combustibililor fosili, şi care nu au un impact negativ asupra biodiversităţii sau producţiei alimentare).
„Dezvoltarea sustenabilităţii în aviaţie nu este o chestiune care priveşte o singură companie aviatică, iar progresul se va remarca doar când vom lucra împreună ca industrie. Concurenţa este importantă, dar nu şi atunci când vine vorba de dezvoltarea sustenabilă a aviaţiei. Începând de astăzi, vom oferi tuturor companiilor aeriene programul nostru de compensare a carbonului – CO2ZERO. În schimb, îi invităm şi pe alţii să ni se alăture şi să împărtăşească cele mai bune practici pentru a beneficia de un viitor sustenabil”, a declarat Elbers. CO2ZERO este un program care calculează cantitatea de dioxid de carbon (CO2) pe fiecare zbor şi chiar pe fiecare pasager, iar pasagerii pot plăti un supliment la bilet pentru a compensa emisiile de CO2 ale zborurilor efectuate.
Fiind o iniţiativă nou lansată, momentan nu există parteneriate în acest sens. Pe lângă acest program, alte câteva soluţii propuse de reprezentanţii companiei călătorilor sunt, de pildă, înlocuirea întâlnirilor faţă în faţă cu cele pe Skype, precum şi folosirea trenurilor ca mijloc de transport alternativ.
CEO-ul companiei a mai adăugat că, pe termen lung, provocările vin, cu siguranţă, pe partea de infrastructură: „Dacă priviţi la spaţiul aviatic european veţi vedea că este un loc în care trebuie să se facă investiţii şi să se ia decizii”.
De altfel, compania are baza pe Amsterdam-Schiphol – unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume (locul 11 după numărul de pasageri care îl tranzitează, potrivit Airports Council International), tranzitat anual de peste 71 de milioane de pasageri şi operat la capacitate maximă. Acest aspect reprezintă, potrivit lui Elbers, un impediment în dezvoltarea liniei low-cost a companiei KLM, Transavia (în 1991 KLM a cumpărat 80% din Transavia, iar în 2003 businessul a devenit în întregime parte a KLM). „Dezvoltarea reţelei noastre pentru anul acesta este destul de limitată. Aeroportul Schiphol este destul de plin, dacă nu complet plin, astfel încât o soluţie pentru noi este să ne extindem capacitatea prin operarea unor aeronave mai mari”, observă el.
În acest sens, compania a cumpărat anul acesta un nou tip aeronavă – 787-10 Dreamliner, cu o capacitate de 334 de locuri, dintre care 38 destinate clasei business. Pe lângă capacitatea mărită, acest tip de aeronavă foloseşte cu 42% mai puţin combustibil şi emite cu 31% mai puţin CO2. Reprezentanţii KLM nu au vrut să comunice valoarea investiţiei, menţionând doar că noile aeronave vor acoperi destinaţii din toată lumea, primul zbor fiind operat spre Kilimanjaro.
Prin programul de reînnoire a flotei, până în 2022 reprezentanţii KLM intenţionează să deţină 22 de aeronave 787-10 Dreamliner. L-am întrebat pe preşedintele KLM dacă un scenariu în care aeronavele vor fi operate doar cu ajutorul inteligenţei artificiale este unul plauzibil pentru industria aviatică. „Nu văd întâmplându-se asta în viitorul apropiat”, a susţinut Elbers, adăugând că, în ciuda faptului că admite contribuţia importantă a tehnologiei în dezvoltarea sistemelor care ajută piloţii în operarea aeronavelor şi în crearea unui sentiment de confort şi securitate, momentul în echipajul de la bord nu va mai fi constituit din resursă umană este unul încă îndepărtat.
Grupul Air France-KLM include companiile Air France, KLM Royal Dutch Airlines, Joon, Transavia şi HOP! Air France. Cu o flotă alcătuită din 534 de aeronave în funcţiune şi 93,4 milioane de pasageri transportaţi în 2016, grupul operează până la 2.300 de zboruri zilnice. Transportul călătorilor, transportul de mărfuri şi mentenanţa aeronautică sunt principalele domenii de activitate ale grupului Air France-KLM.
Grupul francez Carrefour, al doilea cel mai mare jucător din comerţul local, cu afaceri totale de peste 2 mld. euro anual, a înfiinţat în primăvara lui 2017 propria cooperativă agricolă. Denumită Cooperativa Agricolă Carrefour Vărăşti, aceasta a pornit la drum cu 80 de familii de producători agricoli şi a ajuns astăzi la 100 de colaboratori.
„Misiunea Carrefour e aceea de a-i ajuta pe oameni să mănânce mai bine, iar acest lucru înseamnă în România că am construit o reţea de furnizori de încredere. Astfel, Carrefour a fondat Cooperativa Agricolă Vărăşti, care este acum formată din 100 de familii de producători locali care livrează an de an peste 5.000 de tone de legume către hipermarketurile companiei din România“, potrivit unui raport al grupului francez.
Din topul jucătorilor de pe piaţa de retail online din Rusia fac parte cel puţin cinci companii, iar majoritatea sunt susţinute de bănci sau de miliardari. Totuşi, lider de piaţă este o companie condusă de o mamă cu patru copii, care şi-a înfiinţat businessul în apartamentul său din Moscova în timpul concediului de maternitate. “La început, am făcut totul singură, livrând pachetele la clienţi din cealaltă parte a Moscovei cu metroul sau autobuzul”, spune Tatyana Bakalchuk, director executiv al Wildberries, o companie cu 15.000 de angajaţi şi vânzări de 1 $ miliarde în 2017, în creştere cu 40% faţă de 2016.
Bakalchuk, în vârstă de 42 de ani, a lansat Wildberries în 2004, ideea fiind de a crea un loc pentru oameni ca ea: mame cu buget redus şi cu timp de shopping limitat. A comandat haine în vrac de pe un catalog german prin poştă, a scanat fotografiile şi le-a postat pe site-ul ei. Clienţii săi nu au fost nevoiţi să plătească anticipat, iar antreprenoarea le-a livrat personal coletele.
Cu aproximativ 7% din piaţa de 14 miliarde de dolari, potrivit cercetătorului de piaţă Data Insight, Wildberries este cel mai mare retailer online din ţară. În timp ce alţi doi jucători, Alibaba Group Holding Ltd. şi Yandex.Market au vânzări mai mari, aceştia doar revând mărfurile pentru alte companii şi nu au propriul inventar. Amazon.com Inc. a rămas departe de Rusia din cauza tensiunilor politice şi a provocărilor logistice ale unei ţări cu 11 fusuri orare.
Printre magazinele web din Rusia, Wildberries are cea mai eficientă logistică, precum şi o bază de clienţi loiali, a spus Fedor Virin, partener la Data Insight, citat de Bloomberg. Dar este auto-finanţat, făcându-l vulnerabil faţă de companii cu susţinere financiară mai robustă, cum ar fi AliExpress, care vinde în cea mai mare parte bunuri importate din China, M.video, controlată de miliardarul Mihail Gutseriev, şi Ozon.ru, susţinută de un alt miliardar, Vladimir Evtushenkov.
În termen de un an de la lansarea Wildberries, Bakalchuk a început să angajeze curieri pentru a-şi livra bunurile. Apoi a închiriat spaţiu într-un institut de cercetare din apropiere pentru a-şi stoca grămezile de colete şi cutii, însă creşterea economică a companiei s-a dovedit a fi greu de gestionat. “De fiecare dată când ne-am mutat într-un depozit nou cu suficient spaţiu gol, am crezut că va fi suficient. Totuşi, câteva luni mai târziu, aveam nevoie de mai mult spaţiu.”
O ameninţare timpurie a apărut în 2006, când compania de catalogare Bakalchuk cumpără de la căutat să intre pe piaţa rusă însăşi. Aceasta a determinat Bakalchuk să semneze tranzacţii direct cu mărci precum Tom Tailor, s.Oliver şi Adidas. Criza financiară din Rusia din 2008-2009 a contribuit la faptul că jucătorii străini au descărcat colecţii reduse prin Wildberries pe fondul scăderii rublei şi slăbirii cererii locale.
Din anul 2014, Wildberries a adăugat în ofertă produse de frumuseţe, jucării şi aparate de uz casnic, cum ar fi cuptoare cu microunde şi mixere. Astăzi, compania vinde circa 10.000 de branduri, printre care Asics, Geox, L’Oréal şi Nike. Wildberries are “o largă audienţă, un know-how puternic şi o reţea de sortimente şi logistică foarte bune”, spune Claudio Cavicchioli, şeful companiei L’Oréal din Rusia, care a început să lucreze cu Bakalchuk în 2015.
Wildberries face acum un pas puternic spre vânzarea telefoanelor mobile şi a altor dispozitive electronice, deşi hainele şi încălţămintele reprezintă în continuare aproximativ 70% din venituri. Compania are în jur de 150.000 de comenzi pe zi, operând peste 600 de camioane şi camionete în Rusia şi în mai multe ţări vecine, şi 1.700 de puncte de preluare, unde clienţii pot încerca hainele şi le pot returna dacă nu se potrivesc.