Angajatorii care se declară mulţumiţi sau foarte multumiţi de rezultatele acestui tip de recrutare caută în principal candidaţi pentru poziţii de vânzări (19,74%), producţie (15,02%), software (14,59%), servicii (8,58%), servicii clienţi (7,30%), resurse umane (5,15%) sau inginerie (4,29%). Urmează apoi cei care recrutează pentru poziţii de logistică (4,29), financiar/contabil (3,86%) şi marketing (3,86%).
În ceea ce priveşte particularităţile în funcţie de mărimea companiei, conform sondajului derulat, companiile mici (1-50 angajaţi) recrutează eficient bazându-se pe recomandările interne sau externe, chiar dacă nu au o procedură bine definită pentru acest proces. Acestea privesc de cele mai multe ori site-urile de recrutare ca fiind o opţiune secundară.
Recrutarea bazată pe recomandări se află şi în topul companiilor medii sau mari (>50 angajaţi), imediat după site-urile de recrutare. Acestea, spre deosebire de companiile mici, au implementat un program pentru acest tip de recrutare şi o sumă fixă definită pentru orice angajare.
Pe un loc îndepărtat se găsesc tacticile de motivare a angajaţilor actuali, employer branding-ul, agenţiile de recrutare sau evenimentele (offline) de carieră, angajatorii alegând să investească mai puţin în direcţiile acestea, conform sondajului BestJobs.
Majoritatea companiilor (76,2%), indiferent de mărime, folosesc banii ca remuneraţie în cazul recrutării bazate pe recomandări, urmate de cele care aleg alte tipuri de stimulente (23,8%): produse, abonamente la diferite servicii, tichete de masă, excursii, bonusuri.
Majoritatea angajatorilor (56,7%) plătesc acum între 100-300 euro, 31,3% plătesc diferenţiat în funcţie de profilul candidatului dorit, iar 8,5% plătesc între 300-500 euro pentru o recomandare ce se dovedeşte a fi potrivită. Sunt companii care alocă şi peste 500/1000 euro/referinţă dacă atragerea candidaţiilor potriviţi pentru postul disponibil se dovedeşte a fi o provocare. Vorbim aici în special de poziţiile Senior sau cele Executive.
60% dintre angajatorii respondenţi spun că banii ajung la persoana care a făcut recomandarea după ce persoana angajată îşi încheie cu succes perioada de probă, în timp ce 20% apelează la diverse alte metode: jumătate din sumă la angajarea persoanei recomandate, jumătate după ce candidatul îşi încheie cu succes perioada de probă; după 6 luni de la angajare; fracţionat: la o lună, 3 şi 6 luni.
BestJobs.eu tocmai lansează în această săptămână un serviciu prin care candidaţii/utilizatorii site-ului pot recomanda joburi prietenilor sau cunoştinţelor. Dacă persoana recomandată se dovedeşte a fi cea potrivită pentru job, cel care a făcut recomandarea primeşte 300, 500, 800, 1000, 1500 sau chiar 3000 de euro la finalul procesului de angajare.
Leave a Reply