Un fost agent SRI ne învaţă cum să ne dăm seama dacă suntem minţiţi

Românii sunt buni vânzători şi îşi dau seama foarte repede de intenţiile partenerilor de afaceri, a spus în cadrul emisiunii ZF Live Ciprian Bujor, trainer al Linkage România, o firmă de training care face parte din reţeaua internaţională cu acelaşi nume, activă pe piaţă de 25 de ani.

„În ultimii ani am constatat că piaţa este mult mai «matură», iar cei care fac afaceri într-un anumit sector sunt mult mai atenţi atunci când încheie o tranzacţie şi au o nevoie mai mare să fie mai cinstiţi cu cei din jur.“

Ciprian Bujor a lucrat anterior în Serviciul Român de Informaţii (SRI), însă a renunţat pen­tru o carieră în sec­torul privat. „De la SRI am învăţat în pri­mul rând să lu­crez cu oamenii şi că este foarte im­por­tant modul în care primeşti sau tran­smiţi un me­saj.“

Prezentă şi pe piaţa locală din 2005, Linkage se ocupă cu instruirea echipelor de vân­zări, pentru a le ajuta să se poziţioneze în faţa clienţilor.

„În 2013 am început un program numit «Now I see you», care este bazat pe experienţa mea. Ne-am axat pe lucrul cu corporaţiile şi am mers foarte mult pe partea de vânzări şi de formare a echipelor de vânzători.

Pe parcursul unui an, Ciprian Bujor antrenează până la 10 echipe, res­pectiv în jur de 150 de persoane care îşi doresc să înveţe care sunt paşii pe care trebuie să  îi urmeaze pentru a deveni buni lideri sau cum pot obţine rezultatele dorite într-un parteneriat de afaceri.

Citiţi mai multe pe www.zf.ro

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *