Opriti leul

Romania nu este o insula financiara imuna la ceea ce se petrece pe plan international, comenta un bancher intr-o discutie cu BUSINESS Magazin in urma cu doua luni, incercand sa argumenteze in acest fel ineficienta unor masuri restrictive impuse de banca centrala. In lumina evenimentelor din ultimele saptamani, afirmatia bancherului capata nuante noi; pe de o parte, spun de aceasta data bancherii, exact interventia (indirecta) a bancii centrale a fost cea care a stopat prabusirea leului saptamana trecuta, cand cursul s-a apropiat abrupt de nivelul de 4 lei/euro. Pe de alta parte, deprecierea leului, venita (cel putin partial) pe fondul unei miscari din intreaga regiune, confirma o data in plus ca situatia financiara internationala dificila nu are cum sa nu se reflecte si pe plan local.
 
Caderea abrupta a leului, care a pierdut in punctul maxim de saptamana trecuta aproape 6,5% din valoare, recuperand usor spre finele saptamanii, “oglindeste pe plan intern ceea ce se petrece la nivel international”, crede Radu Craciun, directorul de investitii al Interamerican Pensii si seful Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari. Deprecierea leului a venit pe fondul unei miscari regionale, in care si zlotul polonez sau forintul maghiar au fost afectati de avalansa de stiri negative de peste Ocean si din Europa. In sens contrar, si tot pe fondul unei miscari regionale, spre finalul saptamanii leul a recuperat teren in fata euro, dupa ce mai multe banci centrale au anuntat miercuri ca reduc rata dobanzii de referinta. 
Astfel, Rezerva Federala a SUA a scazut rata de referinta la 1,5%, Banca Centrala Europeana la 3,75%, Canada la 2,5%, Marea Britanie la 4,5%, Suedia la 4,25%, urmate la o zi distanta de miscari similare din partea bancilor asiatice.
 
Deprecierea leului a fost insa amplificata de conditiile locale, spune Radu Caciun. In primul rand, noteaza el, e vorba de lipsa de adancime a pietei financiare, de lipsa de experienta a investitorilor locali si, nu in ultimul rand, de tabloul macroeconomic dificil. De altfel, deficitul enorm de cont curent, de circa 14% din PIB, si perspectiva ca in actuala lipsa de lichiditati, finantarea acestuia sa devina tot mai dificila ii face si pe analistii de la Barclays, una dintre cele mai importante banci britanice, sa intrevada o deteriorare rapida a perspectivelor pentru Romania, prognozand o crestere a cursului pana la 4,2 lei/euro. Un curs de peste 4 lei/euro “ar aduce numai probleme pentru economia romaneasca”, spune Ionut Dumitru, economist-sef al Raiffeisen Bank; tocmai din acest motiv, adauga el, banca centrala nu va lasa cursul sa treaca de acest prag. Radu Craciun este de aceeasi parere: “as fi extrem de uimit sa vad un curs de peste 4 lei/euro”, spune el, explicand ca este vorba de un prag psihologic si ca, mai mult, mis­carile de acum nu decurg din fluxuri comerciale, ci din speculatii de moment. Motiv pentru care, crede directorul de in­ves­titii al Interamerican Pensii, leul isi va reveni, iar in urmatoarele sase luni va fluctua in jurul a 3,7-3,75 lei/euro. 
 
Stavila in calea unei eventuale prabusiri a leului? “BNR a intervenit in piata si o va mai face de cate ori o sa fie nevoie”, crede Ionut Dumitru. De altfel, multi dintre dealeri pun revenirea leului pe seama interventiilor facute de banca centrala, care vinde euro prin intermediul bancilor, cumparand in schimb lei. In conditiile lipsei acute de lichiditati din piata, “efortul bancii centrale este mai redus acum, pentru ca poate sa intervina cu sume mai mici”, considera Dumitru, argumentand capacitatea BNR de a sustine in acest fel leul pentru o perioada mai indelungata. Analistii Barclays noteaza, pe de alta parte, ca ar fi mai precaut ca BNR sa isi conserve rezervele valutare (circa 26 de miliarde de euro) pentru eventualitatea in care datoria externa nu mai poate fi acoperita din alte surse. Daca banca centrala nu intervine insa pe piata valutara, cursul se va duce rapid peste nivelul de 4 lei/euro, considera Dragos Cabat, presedintele Asociatiei Romane a Analistilor Financiari (CFA Romania). “Am putea sa vedem, in aceste conditii, si un euro de 4,3-4,5 lei”, apreciaza Cabat, chiar daca nu exista, in opinia sa, cauze structurale pentru o depreciere atat de puternica. Vinerea trecuta, BNR a efectuat o interventie directa pe piata valutara, prin vanzarea a aproximativ 40 mil. euro. “Interventia a avut drept scop testarea functionarii pietei in contextul actual de volatilitate si incertitudine”, a spus Mugur Stet, purtatorul de cuvant al BNR. Interventia a dus cursul sub 3,8 lei/euro. Cabat este unul dintre analistii care au sustinut inca de acum multa vreme – din zilele “fericite” ale monedei nationale, cand se aprecia continuu – ca vor veni zile in care cursul va cadea spre nivelul de 4 lei/euro. “Trebuia sa ajunga acolo, situatia economica impune asta, dar acum a facut-o extrem de brusc.” Explicatia sa tine de faptul ca multe dintre investitiile din Europa Centrala si de Est isi au cartierul general la Londra, acolo unde vestile proaste s-au tot acumulat in ultima vreme, iar deciziile nu mai au legatura cu realitatea, ci cu climatul psihologic tensionat adus de criza – “nu mai e niciun pic de rationalitate in ceea ce se intampla”. Evenimentele din tara – alegerile parlamentare de la sfarsitul lunii noiembrie si deciziile electorale care insotesc acest proces – vor continua sa tina leul pe panta deprecierii, adauga presedintele CFA Romania, care vede in urmatoarele luni un euro de peste 4 lei. Pe termen mai lung, in urmatorii doi ani, cursul ar putea fluctua in jurul unei medii de 3,8 lei/euro, adauga el.
 
Decizia de a majora salariile din sectorul bugetar pentru ca se apropie perioada electorala, “fara sa te gandesti la consecintele economice, e de-a dreptul iresponsabilitate politica”, sustine Ionut Dumitru. Discutiile purtate in jurul acestui subiect, mai exact dupa recenta decizie de a majora salariile profesorilor cu 50%, sunt de fapt principalul motiv care a dus la caderea leului, crede analistul de la Raiffeisen, asa incat “sa arunci explicatia doar asupra crizei internationale e gresit si iresponsabil”. Astfel de decizii politice sunt extrem de periculoase si din punctul de vedere al mesajului transmis agentiilor de rating, adauga el: “sa fii acolo, si sa vezi cum se jongleaza cu bani pe care nici nu ii ai, nu te-ai gandi ca lucrurile au scapat cu totul de sub control?”.

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *