Xiaomi Corp. a devenit cel mai mare furnizor de smartphone-uri în China, în trimestrul al doilea, în timp ce Micromax Informatics a realizat cele mai mari vânzări pe piaţa telefoanelor mobile din India, potrivit datelor publicate în această săptămână de companiile de cercetare a pieţei, transmite Bloomberg.
În ambele cazuri, Samsung a coborât pe poziţia a doua.
Profitul şi vânzările Samsung sunt în scădere, cumpărătorii preferând, în locul smartphone-urilor Galaxy, aparatele mai ieftine furnizate de producători locali.
Xiaomi menţine preţurile la un nivel scăzut prin vânzări prin intermediul site-ului propriu, în timp ce Micromax oferă modele cu o durată mai lungă de viaţă a bateriei şi capacitate dual-SIM, pe o piaţă unde operatorii nu subvenţionează telefoanele.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply