Potrivit INS, la creşterea PIB, în trimestrul I 2014 faţă de trimestrul I 2013, au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia construcţiilor, activităţilor de intermediere financiară şi asigurări şi a activităţilor profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport care, împreună, au avut o contribuţie negativă (-0,4%).
INS a reconfirmat miercuri datele semnal transmise în urmă cu două săptămâni, anunţând că Produsul Intern Brut serie brută estimat pentru trimestrul I 2014 a fost de 127,62 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 3,8% faţă de trimestrul I 2013.
PIB – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul I 2014 a fost de 162,66 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,1% faţă de trimestrul IV 2013 şi cu 3,8% faţă de trimestrul I 2013.
Contribuţie pozitivă mai importantă a avut Industria (+2,3%), cu o pondere de 29,7% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 7,9%.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply