Tag: negativ

  • RECORD NEGATIV. Ţara care a înregistrat aproape 35.000 de cazuri noi de coronavirus în 24 de ore

    Walter Braga Netto, şeful biroului preşedintelui, Jair Bolsonaro, a declarat că totul este sub control.

    “Există o criză, suntem alături de familiile îndurerate, dar este o criză care poate fi gestionată”, a spus Braga Netto la un eveniment organizat de Asociaţia Comercială din Rio de Janeiro.

    Oficialul şi-a bazat afirmaţia pe numărul de decese pe milion de oameni, ce sugerează că ţara se descurcă mai bine decât multe naţiuni europene.

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

  • Declaraţii şocante de la cel mai bogat inovator al lumii

    De asemenea, conform lui faptul că este miliardar e considerat ceva negativ de majoritatea lumii: „Recent, să fii miliardar a devenit peiorativ, ca şi cum ar fi un lucru rău, ceea ce nu are sens în multe dintre cazuri”, a spus Musk. Omul de afaceri a mai declarat că să lucrezi în producţie, manufactură, a trecut de la a fi un job valoros, la unul la care oamenii se uită de sus, deşi există valoare creată acolo. „Să faci o maşină este  o modalitate onestă de a câştiga bani, aceasta este o certitudine.” CEO-ul s-a referit şi la postarea sa recentă de pe Twitter în care a declarat că îşi va vinde toate bunurile materiale, despre care a spus ca îl trag în jos.
    „Am multe case, dar nu petrec mult timp în majoritatea acestora. Asta nu pare să fie o modalitate bună de folosire a activelor. Cineva ar putea să se bucure de acele case şi să le găsească o folosinţă mai bună decât mine.”
    Recent, s-a născut şi cel de-al şaselea băiat al omului de afaceri – care a primit un nume corespunzător inventivităţii acestuia, asemănător cu numele roboţilor: XAEA-12.
    Musk a mai vorbit despre subiectul reţelelor neuronale şi inteligenţei artificiale şi despre tehnologia Neuralink, ce are la bază un dispozitiv care poate fi implantat direct în creier şi care ar putea rezolva toate problemele neuronale – conducând astfel la dispariţia unor boli precum epilepsia. 

    „Mai ales în Statele Unite există o supraalocare de talente în finanţe şi drept. Practic prea mulţi oameni deştepţi urmează dreptul şi finanţele.”
    Elon Musk, într-un interviu difuzat săptămâna trecută.

  • Un nou record negativ adus de criza coronavirusului aduce euro la maximul tuturor timpurilor: la ce valoare a ajuns astăzi cursul anunţat de BNR

    Criza coronavirusului continuă să pună presiune pe curs, astfel, potrivit BNR, 1 euro a ajuns astăzi la valoarea de 4,448 lei, în creştere faţă de ziua de ieri (+0,0206 lei). 

    Valoarea unui dolar a ajuns la 4,3880 lei, de asemenea în urcare (+0,0678 lei).

     

  • Record negativ în Italia. Astăzi a fost cea mai neagră zi de la începutul epidemiei: 250 de decese în 24 de ore din cauza COVID-19

    Autorităţile italiene au raportat, vineri, 250 de decese în ultimele 24 de ore, un nou record negativ pentru ţara cu cele mai multe cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 din afara Chinei, scrie La Repubblica.

    Potrivit raportului autorităţilor de la Roma, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.547 de noi cazuri de îmbolnăvire şi 250 de decese.

    Numărul total al deceselor înregistrate în Italia din cauza COVID-19 a ajuns, vineri, la 1.266, iar cel al îmbolnăvirilor la 17.660.

    La nivel mondial, până la ora transmiterii acestei ştiri, erau raportate 142.766 de cazuri şi 5,373 de decese. Numărul persoanelor vindecate până acum este de 70.920.

  • Testul la coronavirus al tânărului din Gorj a ieşit negativ. Un nou test va fi făcut luni

    Testul la coronavirus al tânărului din Gorj a ieşit, vineri, negativ, la două zile după ce a devenit primul caz comfirmat cu COVID – 19 din ţară. Un nou test va fi făcut luni, au declarat pentru MEDIAFAX, surse medicale.

    Tânărul din Gorj, internat la Institutul Matei Balş, a fost retestat la coronavirus şi testul a ieşit negativ.

    Bărbatul va fi testat, din nou, în cursul zilei de luni.

    El este primul caz de coronavirus confirmat în România şi se află la Spitalul Matei Balş din Capitală.

    În cursul zilei de vineri, au mai fost două persoane confirmate, un bărbat şi o femeie.

    Tânărul din Gorj a intrat în contact cu italianul în vârstă de 71 de ani, confirmat cu coronavirus. Italianul a vizitat România în urmă cu câteva zile, iar în prezent este sub supravegherea medicilor în Italia.

  • Peisajul imobiliar devine tot mai verde

    Atunci când vorbim de construcţii, oamenii devin conştienţi de avantajele pe termen lung ale soluţiilor verzi – costuri de întreţinere foarte mici, confortul crescut dat de soluţiile construcţiilor eficiente energetic, creşterea calităţii aerului şi în general a wellbeingului. De aceea, poziţionarea unui dezvoltator pe această direcţie creează un avantaj competitiv pe termen lung. Tendinţa este vizibilă în ultimii ani, tot mai mulţi dezvoltatori fiind interesaţi să îşi certifice proiectele, indiferent că vorbim de standardele BREEAM, LEED, DGNB sau Green Homes, dezvoltat local de RoGBC (Consiliul Român pentru Clădiri Verzi). În ultimii 10 ani, numărul clădirilor „verzi” în România a crescut de la 2 la 200, iar dinamica se păstrează având în vedere costurile reduse de întreţinere şi impactul mai mic asupra mediului. BREEAM sau LEED sunt programe de certificare recunoscute la nivel internaţional, care atestă dacă o clădire a fost construită respectând mediul înconjurător. La nivel internaţional au fost dezvoltate peste 20 de sisteme de certificare voluntară, tocmai pentru a susţine astfel de bune practici.
    Spre exemplu dezvoltatorul Impact, unul dintre cei mai mari din domeniu, aşteaptă certificarea BREEAM pentru proiectul rezidenţial Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală. Mai mult decât atât, la nivel mondial au început să apară surse de finanţare uriaşe dedicate proiectelor verzi finanţate de marile corporaţii şi instituţii financiare globale care vor să aibă un aport în încetinirea ritmului de încălzire globală.
    Dintre dezvoltatori, primii care au aderat la această practică au fost constructorii de birouri, datorită economiilor la costurile lunare de întreţinere. În ultimii ani însă, pe fondul unei cereri crescute pentru acest tip de produse, dezvoltatorii de proiecte rezidenţiale au devenit tot mai interesaţi de certificarea verde. Indiferent de tipul sau programul de certificare, o astfel de recunoaştere aduce plusvaloare în cota de piaţă a proiectului respectiv.În cazul Greenfield, care a început acum mai bine de 10 ani, se doreşte transformarea în cel mai mare proiect verde din sud-estul Europei, având ca obiectiv reducerea cu 80% a emisiilor de dioxid de carbon. „Greenfield este cred că cel mai mare proiect din Bucureşti construit de un singur dezvoltator. Îl construim de mai bine de 10 ani şi plănuim să construim încă 8 ani. Greenfield este un proiect foarte ambiţios, este apariţia unui orăşel în coasta de nord a Bucureştiului“, a declarat Răzvan Ionescu. Greenfield va fi un oraş care va avea toate facilităţile de care are nevoie orice locuitor al unui cartier, de la centru comercial la spaţiu de servicii, clădire de birouri, transport în comun şi şcoli publice, mai spune Ionescu.
    Printre soluţiile care vor fi implementate se numără utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile: solare şi geotermice, implementarea de sisteme cu eficienţă energetică ridicată, construcţia de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi instalarea de sisteme smart home & smart city.
    În prezent, Impact implementează un parteneriat strategic cu Veolia Energy România, pentru identificarea şi implementarea soluţiilor care vor transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est.
    La nivel global, Veolia ajută oraşele şi industriile să gestioneze, să optimizeze şi să folosească eficient resursele lor. Compania oferă o serie de soluţii legate de apă, energie şi materiale – cu accent pe recuperarea deşeurilor – pentru a promova tranziţia către o economie circulară.
    Compania proiectează şi implementează soluţii de specialitate pentru a furniza, proteja resursele şi a face reaprovizionarea, în timp ce creşte eficienţa acestora din punctul de vedere al mediului, economic şi social, îndeplinind pe deplin obiectivele noastre privind eficienţa energetică şi reducerea semnificativă a dioxidului de carbon.

    Utilizarea la scară largă a energiei regenerabile: solară şi geotermală
    Impact dezvoltă împreună cu Veolia un sistem inovator de încălzire centrală pentru următoarele 5.000 de apartamente.
    „O direcţie pe care o abordăm în acest moment este cea de sustenabilitate, de dezvoltare verde, de soluţii constructive şi tehnologice care să reducă foarte mult consumul de energie. Toate aceste iniţiative aduc beneficii foarte mari locuitorilor“, a subliniat Răzvan Ionescu.
    El precizează că dezvoltatorii imobiliari ar trebui să planifice în aşa fel încât facilităţile din cartier să determine locuitorii să-şi reducă dependenţa de maşini. Această măsură ar reduce în mod direct consumul de combustibil şi noxele emise.
    „Ambiţia noastră este ca fiecare locuitor să poată deveni independent de maşină în 4-5 ani. Ne uităm foarte activ la nişte soluţii ecologice de transport în cartier. De curând, am montat o staţie de măsurare a calităţii aerului în cartier, avem nişte rezultate incredibile, dacă ne uităm la staţia care măsoară în Greenfield vedem parametrii pe particule fine de 5 ori mai mici decât în centrul Bucureştiului“, spune el. Pe lângă soluţiile de transport electric, dezvoltatorul îşi îndreaptă atenţia şi către soluţiile de energie regenerabilă. În acest moment, compania se uită către energia geotermală, dar şi către energia solară prin panourile fotovoltaice.
    Beneficiind de caracteristicile unice ale nordului Bucureştiului – temperatură ridicată la adâncimi relative reduse – una dintre principalele caracteristici ale sistemului este utilizarea energiei geotermale folosind atât foraje adânci, cât şi pompe geotermice obişnuite.
    Pompele de căldură geotermală extrag căldura din subteran în timpul iernii, asigurând răcire în sezonul cald. Instalaţiile geotermale adânci aduc apă la 40-60 de grade Celsius, care poate fi utilizată de către comunitate în mod eficient. Pentru a aduce apa la temperatura propice folosirii, fiecare bloc de locuinţe va avea un cazan de condensare mai mic. Panouri fotovoltaice, montate pe terase, vor asigura consumul de energie pentru zonele comune şi consumul de pompe.
    „Noi vrem să reuşim să aducem energia geotermală să suplimenteze necesarul de energie pe care îl au locuitorii în locuinţe. Miza este să putem încălzi 5.000 de apartamente, să le putem încălzi cu o energie în cazul căreia, după ce ai făcut investiţia, singurul cost rămâne doar cel de pompare a apei“, spune Răzvan Ionescu.
    În plus faţă de proiectul Greenfield, dezvoltatorul imobiliar Impact deţine şi proiectul Luxuria. Greenfield este un cartier de volum şi se adresează unui segment de cumpărători din zona medie, pe când Luxuria este adresată segmentului premium, unde un apartament de 2 camere depăşeşte 100.000 de euro.
    „Greenfield va avea un diferenţiator, prin faptul că este un cartier sustenabil energetic, că are cei mai buni parametri de calitate a aerului din Bucureşti, că nivelul de zgomot în cadrul cartierului este infinit mai mic decât în orice cartier din Bucureşti“, mai spune Răzvan Ionescu.Greenfield este un proiect dezvoltat în pădurea Băneasa din Bucureşti în trei faze până în acest moment, fiind urmate de încă trei până la finalul dezvoltării.
    Gheorghe Iaciu, cel mai important acţionar al Impact, va continua să investească în noi proiecte pe piaţa locală. În ceea ce priveşte planurile de viitor, antreprenorul spune că vrea să înceapă construcţia unui proiect imobiliar mixt în zona calea Floreasca – Barbu Văcărescu, unde să dezvolte atât locuinţe, cât şi birouri şi un hotel.


    Emisiile de dioxid de carbon şi poluarea continuă să influenţeze negativ clima
    ¶ Ultimii cinci ani au fost desemnaţi cei mai călduroşi ani din lume. Anul 2018 a fost al patrulea cel mai fierbinte an, iar înaintea lui se află, în ordine, 2016, 2017, 2015. Pe locul cinci se află anul 2014. La cum arată lucrurile, la sfârşitul anului, 2019 ar putea ajunge chiar primul în acest top.
    ¶ Groenlanda a pierdut 12,5 miliarde de tone de gheaţă într-o singură zi din 2019, echivalând cu volumul de apă necesară pentru a acoperi toată suprafaţa Floridei într-un strat de 12 cm.
    ¶ Omul este cel care prin activităţile sale generează o bună parte din gazele cu efect de seră care conduc la încălzirea globală. Volumul de dioxid de carbon, de exemplu, este cu 40% mai mare decât atunci când a început industrializarea.
    ¶ Oamenii devin conştienţi de riscul climatic şi vor să fie parte la proiecte care protejează mediul. La acţiunile Impact de ecologizare şi împădurire participă din ce în ce mai mulţi oameni, şi nu neapărat din zona în care au loc acestea. 


    Carte de vizită pentru un mediu mai curat
    ¶ Pentru proiectul Luxuria din zona Expoziţiei din Capitală, dezvoltatorul Impact vizează certificarea BREEAM a proiectului – acesta este un sistem de certificare a clădirilor verzi recunoscut la nivel internaţional;
    ¶ În cazul Greenfield, proiect care a început acum mai bine de 10 ani, compania şi-a setat obiectivul de transformare în cel mai mare proiect verde din sud-estul Europei, având ca obiectiv reducerea cu 80% a emisiilor de CO2 printr-o serie de măsuri care implică utilizarea pe scară largă a energiei regenerabile solare şi geo-termice, construcţia de clădiri şi sisteme cu eficienţă energetică ridicată, implementarea de acoperişuri şi faţade verzi, gestionarea eficientă şi durabilă a apei, gestionarea deşeurilor, implementarea de soluţii de transport cu emisii reduse şi sisteme smart home & smart city;
    ¶ Dezvoltatorul implementează un parteneriat strategic cu Veolia Energy România pentru identificarea şi implementarea soluţiilor care vor transforma Greenfield în cel mai mare proiect rezidenţial ecologic din Europa de Est;
    ¶ Impact dezvoltă împreună cu Veolia un sistem inovator de încălzire centrală pentru următoarele 5.000 de apartamente. 

  • Bancheri: IRCC este o aberaţie matematică care se va reflecta negativ asupra consumatorilor

    IRCC este o aberaţie matematică care se bazează pe prea multe variabile şi care va ajunge să aibă efecte negative asupra consumatorilor, spun oficiali bancari prezenţi la seminarul EU-COFILE 2019, organizat de Banca Naţională a României, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank România.

    Potrivit surselor menţionate, IRCC a fost stabilit pentru trimestrul al patrulea din anul trecut la 2,36%, iar în prezent a ajuns la 2,66%. Aceasta în condiţiile în care în perioada 16 – 26 octombrie, a fost consemnată o variaţie cuprinsă între valori de 1,58% şi 2,96%, în timp ce ROBOR la şase luni a fost anul trecut la 3,30%, iar acum a ajuns la 3,08%.

    În perioada de zece zile menţionată, ROBOR a avut valori cuprinse între 3,08% şi 3,11%, ceea ce înseamnă o variaţie de 1,2%, considerabil mai scăzută în comparaţie cu cea a IRCC. Din acest an, ROBOR a fost înlocuit de IRCC la stabilirea dobânzilor plătite la creditele acordate consumatorilor.

    “În aceste condiţii, să ne ferească Dumnezeu de o criză. Cu cât se alege un indice populist, mai prost, cu atât avem efecte negative asupra consumatorilor. Peste cinci ani, dacă păstrăm această aberaţie matematică, ea va ajunge să se reflecte negativ asupra consumatorilor”, au declarat surse din sectorul bancar.

    Acestea susţin că IRCC este un ghiveci al ratelor la dobândă, ceea ce reprezintă unul dintre motivele variaţiei mari. Sursele au adăugat că introducerea IRCC a fost o măsură luată fără analizarea efectelor de către decidenţii politici.

  • Al doilea ministru propus în Guvernul Orban care primeşte aviz negativ

    Ion Ştefan, propus ministru al Dezvoltării, a fost avizat negativ în comisiile reunite pentru administraţiei publică din Parlament, fiind al doilea liberal care a primit un astfel de aviz, după Florin Cîţu, nominalizat la Ministerul Finanţelor.

    Au fost 19 voturi „împotrivă” şi 17 voturi „pentru” în comisiile parlamentare.

    Ion Ştefan a declarat, în cadrul audierii de marţi, că prioritatea sa va fi achitarea tuturor facturilor pentru PNDL 1 şi 2, plus continuarea lucrărilor demarate pe aceste programe. El a precizat că nimeni nu vrea să mai audă de „achiziţii dubioase”, iar risipa banului public trebuie să dispară.

    Totosată, Cătălin Rădulescu (PSD) şi Ion Ştefan (PNL) au avut miercuri un schimb acid de replici pe tema vilei de 910 metri pătraţi a liberalului.

    „Suntem ca în filmele cu pitici.(…) Să vină Benny Hill”, a spus Rădulescu. „Poate aţi cumpărat un costum mai mare cu un număr?”, a întrebat Ştefan.

    În afară de Ion Ştefan, propus la Dezvoltare, doar liderul senatorilor PNL Florin Cîţu, propus la Finanţe a primit, marţi, aviz negativ în forurile legislative de specialitate. Avizul în comisii este consultativ.

    Votul pentru învestirea Guvernului Orban urmează să fie dat în plenul reunit al Parlamentului de luni, de la ora 14.00.

  • Prăbuşire pentru Netflix: Acţiunile scad dramatic cu peste 46%

    Compania Netflix trece printr-o perioadă dificilă în contextul în care acţiunile au scăzut pe Nasdaq cu peste 46% de la începutul anului, pe fondul unei pierderi neaşteptate de utilizatori.

    Dacă la începutul lunii iulie acţiunile gigantului de streaming video se apropiau de noi maxime record, o pierdere neaşteptată la nivelul utilizatorilor şi competiţia din ce în ce mai ridicată din piaţa de streaming, au determinat acţiunile Netflix să şteargă întreaga evoluţie de 46% de anul acesta şi le-a trimis oficial în teritoriu negativ luni.

    Astfel, acţiunile Netflix au închis şedinţa de luni la 295,92 dolari, la o capitalizare bursieră de 116,4 miliarde dolari.

    Compania a fost „vânată” de veşti proaste încontinuu în ultimele luni. În primul rând, cel mai popular show de pe platformă – „The Office” – a fost scoasă de pe Netflix de NBC.

    Apoi, Netflix s-a confruntat cu o pierdere fără precedent la nivelul numărului de utilizatori din SUA şi a ratat ţinta de utilizatori noi pe al doilea trimestru, ceea ce a livrat o lovitură majoră pentru acţiunile companiei şi a determinat cea mai lungă perioadă de scădere pe bursă din ultimii cinci ani.

    În continuare, o serie lungă de anunţuri din partea companiilor media gigant care îşi lansează propriile servicii de streaming – Apple, Disney, WarnerMedia, NBC – au aplicat o lovitură fatală pentru compania listată.

    Unii dintre analiştii de pe Wall Street şi-au piedut încrederea în acţiunile Netflix, pe care majoritatea le lăudau până acum.

    Spre exemplu, Kannan Venkateshwar, analist la britanicii de la Barclays, spune că acţiunile Netflix sunt „foarte scumpe” sub noul cadru de evaluare, în contextul în care Netflix ar avea nevoie de milioane de utilizatori noi pe care nu îi poate obţine.