“Cel mai recent şi cel mai probabil calendar este ca oferta să înceapă pe 16 iunie, să dureze până pe 25 iunie, iar listarea să se facă pe 3 iulie”, au declarat sursele pentru MEDIAFAX.
Oferta prin care Electrica scoate la vânzare pe bursă acţiuni noi reprezentând 105% din capitalul social va avea trei tranşe, iar investitorii pot cumpăra atât acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, cât şi GDR-uri pe piaţa de la Londra. Prin această ofertă statul vizează transferul a 51% din acţiunile companiei (177,18 milioane de titluri) către investitori privaţi. În prezent, Electrica este controlată integral de stat, prin Ministerul Economiei.
“Zilele următoare va începe listarea Electrica, care sper să se facă şi la Londra şi la Bucureşti”, a declarat marţi ministrul Economiei, Constantin Niţă, în cadrul conferinţei Energy Investors Summit.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply