“Majorarea capitalului social al Mega Image România vine ca urmare a planurilor de dezvoltare pe care le avem în următoarea perioadă, care cuprind atât magazinele noastre, depozitul logistic, cât şi poziţionarea faţă de consumatori”, a declarat pentru MEDIAFAX Mihai Spulber, director financiar Mega Image România.
În martie, Frans Muller, directorul general al grupului belgian Delhaize, proprietarul Mega Image, declara că retailerul va continua extinderea în Bucureşti, unde va construi şi un nou centru de distribuţie care să sprijine aceste planuri, iar expansiunea înafara Capitalei, unde puterea de cumpărare este scăzută, rămâne sub semnul întrebării.
“Planul nostru de acţiune în România este centrat în jurul creşterii. Vrem să continuăm extinderea în Bucureşti, iar construirea celui de-al doilea centru logistic va sprijini expansiunea şi va reduce costurile cu bunurile. Printre provocările cu care ne confruntăm se numără extinderea rapidă a concurenţei şi capacitatea de a ne extinde în afara Bucureştiului, unde puterea de cumpărare este mult mai redusă, care rămâne sub semnul întrebării. Organizaţia din România are nevoie de mai multă profesionalizare”, arăta Muller.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply