Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului român a luat act cu preocupare de acţiunile separatiştilor pro-ruşi din localitatea Slaviansk (Ucraina), care au reţinut opt observatori occidentali membri ai Misiunii Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Slavyansk, în ziua de 25 aprilie.
“Acţiunea de reţinere a reprezentanţilor din cadrul Misiunii OSCE chemaţi să monitorizeze situaţia din estul Ucrainei este un atac direct la eforturile internaţionale de detensionare a situaţiei şi un gest ilegal din partea unor forţe paramilitare ilegitime. Tendinţa de negociere a eliberării membrilor misiunii, care au statut diplomatic, de către răpitori, contra unor infractori deţinuţi de autorităţile legale ale unui stat, are elementele unei luări de ostatici şi a acţiunilor unui grup terorist”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply