Tag: OSCE

  • OSCE: Conflictul transnistrean trebuie soluţionat doar prin respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova

    Consiliul Ministerial al OSCE s-a desfăşurat în perioada 7-8 decembrie, la Viena. La sfârşitul acestuia a fost adoptată o Declaraţie cu privire la negocierile de reglementare a conflictului transnistrean în formatul “5+2”.

    ”Statele participante ale OSCE subliniază importanţa reglementării paşnice şi durabile a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute pe plan internaţional, precum şi adoptarea unui statut special pentru regiunea transnistreană”, se arată într-un comunicat al Ministerul de Externe şi al Republicii Moldova.

    Recent, preşedintele moldovean Igor Dodon s-a pronunţat pentru reglementarea conflictului din Transnistria prin federalizare şi împotriva unei posibile uniri cu România.

    În vederea soluţionării conflictului transnistrean, au fost demarate discuţii de pace în format 5+2, care presupun participarea Republicii Moldova, Transnistriei, OSCE, Rusiei, Ucrainei şi observatorilor din partea SUA şi UE.

    Regiunea separatistă Transnistria şi-a declarat independenţa faţă de Republica Moldova în 1990, justificând decizia cu frica unei posibile reunificări a Republicii Moldova cu România.

     

  • Serghei Lavrov şi Rex Tillerson se vor întâlni la Consiliul Ministerial al OSCE din 7 decembrie

    Cei doi oficiali vor aborda mai multe subiecte, precum situaţiile tensionate din Siria, Ucraina şi Coreea de Nord, dar şi confiscarea de către SUA a unor proprietăţi diplomatice ruse.

    Tot vineri, Serghei Lavrov a catalogat drept regretabilă declaraţia făcută de către Rex Tillerson prin care a învinuit Moscova pentru aproape orice problemă externă.

    Declaraţia recentă a lui Rex Tillerson mi-a produs regret, întrucât el a acuzat Rusia pentru aproape toate problemele externe cu care se confruntă SUA. Unii chiar au impresia că Rusia ar trebui să-şi ceară scuze pentru asta. Cred că aceste declaraţii survin ca urmare a situaţiei interne din SUA“, a spus ministrul rus de Externe, citat de site-ul agenţiei Tass.

    Lavrov a mai precizat că îl consideră pe Tillerson “un om rezonabil“, dar “intenţiile rezonabile sunt puse la încercare de Congresul SUA, care urăşte Rusia, ceea ce este un lucru trist“. Şeful diplomaţiei de la Moscova a adăugat că situaţia privind relaţiile dintre cele două ţări este “frustrantă“.

    Secretarul de stat al Statelor Unite, Rex Tillerson, va efectua, în perioada 4-8 decembrie, vizite în mai multe capitale europene, urmând să aibă întrevederi cu miniştrii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi cu Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

    La 3 noiembrie, Serghei Lavrov şi Rex Tillerson au discutat telefonic despre modalităţi privind combaterea terorismului din Siria şi facilitarea dialogului la nivel naţional pentru găsirea unei soluţii politice la această criză.

  • Raport OSCE: Cel puţin 59 de civili au fost ucişi în estul Ucrainei de la începutul anului 2017

    În afara celor aproximativ 59 de civili ucişi, cel puţin 271 de persoane necombatante au fost rănite în conflictul dintre trupele guvernamentale şi rebelii separatişti pro-ruşi în acest an în estul Ucrainei, potrivit sursei citate.

    În perioada 10-25 iulie, observatorii internaţionali au contabilizat 21 de victime având legătură cu conflictul, inclusiv trei decese în regiunile Doneţk şi Lugansk, potrivit raportului OSCE.

    Conflictul s-a extins în estul Ucrainei din aprilie 2014, când trupele guvernamentale au lansat ofensive pentru recâştigarea controlului asupra unor localităţi ocupate de către insurgenţi. În confruntări şi-au pierdut viaţa peste 10.000 de persoane, inclusiv civili şi combatanţi din ambele tabere, şi alte circa 24.000 au fost rănite.

    În ultimele două săptămâni, observatorii OSCE au înregistrat tot mai multe cazuri de violenţe între cele două tabere, în pofida celui mai recent armistiţiu, intrat în vigoare pe data de 24 iunie.

     

  • Misiunea de observatori OSCE şi APCE: Referendumul din Turcia s-a desfăşurat în condiţii inechitabile

    Observatorii şi-au exprimat temeri şi în legătură cu decizia autorităţii electorale turce de a permite numărarea buletinelor de vot neştampilate, informează site-ul Deutsche Welle.

    “Schimbările târzii ale procedurilor de numărare au eliminat o garanţie importantă”, a declarat europarlamentarul român Cezar Florin Preda, şeful delegaţiei APCE.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cei doi bărbaţi capturaţi în Ucraina au recunoscut că sunt militari ruşi, anunţă OSCE

    Cei doi au fost intervievaţi la un spital militar din Kiev de către membri ai OSCE. “Erau înarmaţi dar nu aveau ordinul să atace”, a anunţat Organizaţia, citată de BBC News online.

    Rusia nu a răspuns acestor acuzaţii, însă a afirmat anterior că cei doi bărbaţi nu mai sunt militari.

    Cei doi se aflau în Ucraina într-o “misiune de recunoaştere”, precizează OSCE.

    “Unul dintre ei a spus că a primit ordine de la unitatea sa militară să se ducă în Ucraina. El urma să fie «înlocuit» după trei luni. Amândoi au spus că au mai fost «în misiune» în Ucraina”, adaugă Organizaţia.

    “Unul dintre ei a subliniat, în mai multe rânduri, că în Ucraina nu sunt implicate trupe ruseşti”, continuă Organizaţia.

    OSCE furnizează astfel una dintre cele mai importante probe independente de până acum cu privire la implicarea lui Vladimir Putin în războiul din estul Ucrainei, care durează de 13 luni.

    Guvernul ucrainean, lideri oddicentali şi NATO afirmă că există probe clare care arată că Rusia îi ajută pe rebelii proruşi cu armament greu şi trupe. Experţi independenţi formulează aceleaşi acuzaţii, însă Moscova le neagă, insistând că orice rus care luptă alături de rebeli este “voluntar”.

    “Mărturie convenabilă”

    Bărbaţii au fost răniţi şi capturaţi sâmbătă de către trupe ucrainene în oraşul Sciastia, situat la aproximativ 30 de kilometri de frontiera cu Rusia. Ei au fost acuzaţi de implicare în “activităţi teroriste”.

    Igor Konaşenkov, un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, declara luni că cei doi prizonieri nu sunt militari activi, ci foşti militari.

    El adăuga că cei doi au fost maltrataţi de către forţele speciale ucrainene, care “le-au smuls o mărturie convenabilă”.

    Rebelii din estul Ucrainei au afirmat că cei doi sunt poliţişti din regiunea ucraineană Lugansk.

    Armistiţiul care a intrat în vigoare în estul Ucrainei în februarie a fost încălcat frecvent.

    Armata ucraineană a anunţat joi, la Kiev, că un militar ucrainean a fost ucis, iar alţi opt răniţi, în urma unor atacuri din partea separatiştilor proruşi.

    “Conflictul pare să se extindă, geografic”, a avertizat adjunctul şefului misiunii OSCE în Ucraina Alexander Hug.

    “Misiunea a observat totodată prezenţa şi mutarea de armament de ambele părţi ale liniei de contact”, a anunţat el.

    Peste 6.000 de persoane au fost ucise de la începutul conflictului, în aprilie 2014, când rebelii au preluat controlul asupra unor zone vaste din regiunile Doneţk şi Lugansk.

  • Şeful OSCE: Nu există militari ruşi în estul Ucrainei

    “Avem informaţii despre prezenţa unor cetăţeni ruşi, dar nu şi despre prezenţa unor unităţi militare ruse în estul Ucrainei”, a spus Lamberto Zannier, citat de Sputnik.

    “Activităţile de monitorizare din estul Ucrainei sunt obstrucţionate din cauza situaţiei fragile de securitate”, a subliniat Zannier.

    “Sperăm ca ostilităţile să se încheie până la termenul-limită stabilit la Minsk”, a subliniat Zannier, citat de Euronews.

    Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi că s-a ajuns la un acord, la Minsk, pentru încetarea ostilităţilor în Ucraina începând din 15 februarie. Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în aprilie 2014, s-a soldat până acum cu peste 5.350 de morţi.

  • Aurescu: România solicită continuarea eforturilor în procesul de negociere privind Transnistria

    Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, la cea de-a XXI-a reuniune a Consiliului Ministerial al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), desfăşurată la Basel, Elveţia.

    Potrivit sursei citate, în cadrul intervenţiei în plenul reuniunii, ministrul român a manifestat îngrijorare faţă de criza securităţii europene, în contextul actual marcat de conflictul din Ucraina, persistenţa conflictelor îngheţate din zona Mării Negre şi încălcarea principiilor şi normelor dreptului internaţional.

    Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat sprijinul ferm al României pentru eforturile de soluţionare a crizei din Ucraina, inclusiv pentru rolul important asumat de OSCE în acest sens. El a reiterat sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei şi pentru parcursul european al acesteia, dar şi preocuparea pentru impactul acţiunilor Federaţiei Ruse, inclusiv la nivel regional.

    Totodată, şeful diplomaţiei române a evidenţiat necesitatea intensificării eforturilor pentru soluţionarea conflictelor îngheţate în spaţiul OSCE, cu respectarea principiilor fundamentale şi a normelor de drept internaţional.

    În acest context, Bogdan Aurescu a subliniat importanţa prioritară pe care România o acordă soluţionării conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, reconfirmând sprijinul pentru negocierile în format “5+2” şi solicitând continuarea eforturilor pentru obţinerea de progrese în procesul de negociere.

     

  • Observatori OSCE, ţinta unor focuri de armă în estul Ucrainei

    Incidentul s-a produs miercuri într-o zonă aflată sub controlul armatei ucrainene, la 15 kilometri vest de Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi, şi nu s-a soldat cu victime.

    Un armistiţiu fragil a fost instaurat în estul Ucrainei în urma semnării acordurilor de la Minsk, la începutul lunii septembrie, între Kiev şi separatiştii proruşi, cu participarea Rusiei şi a OSCE. Acordurile au permis la început oprirea luptelor în majoritatea zonelor aflate pe linia de conflict.

    Armistiţiul este însă din ce în ce mai puţin respectat, în condiţiile în care niciunul dintre punctele prevăzute în acordurile de la Minsk, în special cu privire la controlul asupra frontierei sau retragerea combatanţilor din linia de contact, nu a fost pus în aplicare.

  • Primele avioane fără pilot ale OSCE vor deveni operaţionale în Ucraina la sfârşitul lui octombrie

    “În principiu, aşteptăm operatorii Schiebel (constructorul austriac de avioane fără pilot) pentru 21 octombrie”, iar punerea în funcţiune va avea loc “peste trei sau patru zile”, a anunţat, la Viena, la sediul OSCE, Nataşa Rajkovici, o purtătoare de cuvânt a acestei organizaţii.

    Două avioane fără pilot sunt deja prezente Ucraina, în timp ce altele două sunt aşteptate pe 31 octombrie. Toate patru vor fi operate de către specialişti ai constructorului, care se vor afla sub autoritatea misiunii OSCE de monitorizare în Ucraina.

    Germania şi Franţa au anunţat în ultimele zile că vor pune la rândul lor avioane fără pilot la dispoziţia misiunii OSCE. Potrivit lui Rajkovici, această ofertă este încă “în stadiu de discuţii”.

    Alte 14 persoane au fost ucise în luptele care au avut loc în estul Ucrainei marţi, la cinci săptămâni după instaurarea unui armistiţiu care nu a permis decât o relativă calmare a confruntărilor armate dintre forţele ucrainene şi separatiştii proruşi, sprijiniţi material şi militar de Moscova, potrivit Kievului şi occidentalilor.

  • Haos la locul prăbuşirii avionului: Rebeli beţi caută obiecte de valoare şi trag focuri de avertisment (FOTO)

    Malaezia avertizează că dovezi esenţiale în cazul prăbuşirii avionului în estul Ucrainei au fost distruse de insurgenţi, considerând că acesta este un “act de trădare” faţă de cele 298 de persoane decedate.

    Insurgenţi proruşi aflaţi în stare de ebrietate trag focuri de armă în aer, blochează accesul experţilor internaţionali la locul prăbuşirii avionului şi sustrag obiecte ale pasagerilor decedaţi, afirmă surse locale, citate de Kyiv Post.

    Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a anunţat că echipele sale au reuşit să ajungă la locul prăbuşirii avionului, dar nu pot securiza perimetrul pentru că sunt oprite de separatişti.

    Potrivit unor surse, rebelii proruşi fură din bagajele victimelor avionului, iar unii insurgenţi în stare de ebrietate trag focuri de armă în aer cu mitraliere AK47.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.