“După ce a trimis în trecut versiuni de lucru ale acestui document în cadrul dialogului informal, România a trimis oficial, luni, Comisiei Europene propunerea de Acord de Parteneriat. Transmiterea oficială a acestui document înseamnă că România se apropie de momentul semnării Acordului de Parteneriat”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrivit unui comunicat al MFE.
Potrivit regulamentelor europene, Comisia are la dispoziţie trei luni pentru a analiza documentul, “perioadă de timp care poate fi întreruptă dacă statului membru îi sunt transmise comentarii pe marginea acestui document, proces absolut normal aplicabil tuturor statelor UE”, a mai precizat Teodorovici.
Ministrul a subliniat că România nu înregistrează “nicio întârziere” în trimiterea propunerii de Acord de Parteneriat, termenul limită prevăzut de regulamentul UE fiind 22 aprilie 2014.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Leave a Reply